marți, 24 februarie 2015

bucură-te de Dragobete!

Frumos,cum doar Rusaliile mai sunt, nevăzut la chip,de când  lumea s-a înrăit,om și înger, fiu de neobosită Dochie,  Dragobetele este, în  obiceiul nostru popular, un fel de zeu binefăcător. 
Dacă Sfântul  Andrei  este „Cap de iarnă„, zglobiul Dragobete este „Cap de primăvară„, devenit, cu timpul , simbolul înnoirii, al frăgezimii și al purității vieții..
Sărbătorit, mai ales, în SV țării,  nu este prea vârstnic- cum îi stă bine unui flăcău- numără, așa, în jur de vreo 200 de ani, etimologia fiindu-i îndelung și  combativ  dezbătută.
Am frunzărit cursul  de Folclor, să-mi reamintesc ce ne mai povestea blândul nostru dascăl, cu barba albă moșnegească și câteva fire răzlețe, rătăcind pe creștetu-i de om care a citit și scris atâtea la viața lui.
Domnul Vrabie!

Parcă-l văd căutând  mereu  în palmă răspuns  nenumăratelor întrebări despre noi, ca neam și ca obârșie, despre obiceiuri, tradiții și sărbători.
Dumnealui accepta o mai  relativ veche teorie, potrivit căreia, ~Dragobete~ ar fi un un cuvânt slav, obținut prin contopirea temei~ drag~ și ~bati~`/bete, așadar: a fi drag!
S-a ales pentru sărbătorirea iubirii, imediat după sfârșitul iernii, când nopțile scad, ca durată, cresc și se luminează generos  zilele , iar natura toată freamătă.
Între Cer și Pământ,  toate animatele înalță imn de slavă VIEȚII!
pădurile mângâie  matern norii,  se deschid potecile, câmpia, vorba poetului, scoate aburi, se adună păsările  de prin hogeaguri, în tril timid, la început, se rânduiesc- două câte două, ies din țarcuri  oile..
Omul completează cu bucurie armonia cosmică: tinerii culeg flori din crâng, se întorc pe cale zgomotoși, în cârduri, deloc întâmplător croite, aleargă laolaltă fete și flăcăi, și, dacă vreo fată se lasă prinsă de un fecior, acela îi va fi logodnic.
 Se culege apa zăpezii ramase prin locuri umbroase ,  ea fiind adevărat leac binefăcător pentru împrospătarea  tenului  oricăreia dintre femei și fete.
Prin meri se agață  șnururi de mărțișoare!
Astăzi nu se lucrează, doar se aerisește și se curăța casa, se îngrijește curtea, se deretică gradina, se îngrijesc animalele, stupii, păsările, florile.
Și, mai ales, sufletele!
Nimeni nu se supără, nimeni nu plânge, inimile se deschid spre împăcare și iubire.
Dragobetele sărută fetele!//

Lună în câmp, de Nichita Stănescu

Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiților gutui
și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,
zvelți vânători, în arcuiții lei
din goana calului, cum își subție arcul.
0, tinde-ți mâna stânga către ei

și stinge tu conturul lor de lemn subțire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi și-n jur să șterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.

3 comentarii:

  1. Un gând de departe:Transmis oral, din batrani, intr-o carte a vietii nescrisa, virtuala, acest mod de a trai, luat fara notite, memorat din generatie in generatie, ne transmite o sarbatoare esentiala, nedrept uitata, agresiv si nedemn substituita cu o alta, adaptata timpurilor moderne, dar de care nu ne leaga nimic.
    Dragobete, zeitate straveche, violent-voluptuoasa, senzuala, tipica unei culturi dionisiace, potrivite cu spiritul pagan al locului pe care traim, cel de la nordul Dunarii, avand Carpatii- cununa peste timp.

    DRAGOBETELE este, intr-adevar, o zeitate mult mai „carnala” decat silfidul sfant Valentin, care-si arata amorul lui firav, cu inimioare strapunse de sageti si ravase parfumate...
    Este aceeasi diferenta ca intre Mos Craciun si Santa Claus, care pune jucarele in ciorapei.
    Si Craciunul, si Dragobetele sunt niste zeitati stravechi si, cand apare crestinismul aici, gaseste lucrurile acestea, destul de bine cimentate in credinta populara romaneasca.
    Crestinismul si cultura arhaica se suprapun, se intrepatrund, se amesteca extraordinar.
    E fabulos ca s-au pastrat aceste credinte vechi, chiar si in forma lor „stilizata” (iata, astazi, flacaii si fetele nu fac altceva, decat sa culeaga flori impreuna si sa rada), este cea mai buna dovada de continuitate a noastra aici, e un document istoric exceptional in credinta populara, pentru ca ea ne vorbeste despre lucruri mai vechi, decat documentele de la 1330, decat descalecatul din Maramures, decat Cronica de la Viena sau altele!
    Aceste credinte sunt documente, care arata ca aici e o continuitate - de mai bine de trei mii de ani.

    RăspundețiȘtergere
  2. Obiceiuri frumoase pastrate din departari...
    Ieri chiar ne-am facut timp pentru o "curatenie" de primavara prin gradina,apoi ne-am asezat frumos in casa si am avut o seara linistita,cu olecuta de romana de bac si niste radicali de clasa a VII-a.
    Azi,spre surprinderea mea ,la inceputul zilei tot 24 am scris pe tabla.:) Imi dorea inca o astfel de zi.:))

    Pupici si numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Angi, ești o bomboană!!
    ”cu olecuta de romana de bac si niste radicali de clasa a VII-a.”

    MAMA!

    Toate sărbătorile tot în sufletul ei își găsesc frumusețea! Știi ceva? aș da orice să mai prind o noapte lucrând cu unul dintre fiii mei orice temă, la oricare obiect , oricât de grea ar fi, oricât de târziu s-ar face!
    Angi, încearcă să imortalizezi, cumva, clipele astea- sunt cele mai frumoase!
    Mult succes copiilor tăi, pupici pentru tine!

    RăspundețiȘtergere