miercuri, 8 aprilie 2015

într-o lume de mărăcini,

parcă sunt o salcie ce-și plânge crengile spre cer„.
”A-ți trăi eul ca univers e secretul poeților- și mai cu seamă al sufletelor poetice”. Amurgul gândurilor, pagina 128
„Numai Dumnezeu are privilegiul să ne abandoneze. Oamenii nu pot decât să-ți întoarcă spatele„
Emil Cioran
8 aprilie 1911, Rășinari-20 iunie 1995, Paris.

N-aș putea zice că nu pot trăi fără să-i fi citit cărțile.
S-a întâmplat să-l descopăr în urmă cu niște ani, când fiul meu cel mic era elev în clasa a unsprezecea. Din banii de buzunar, își cumpăra cărți. De la o vreme, în biblioteca lui se tot adunau volumele gânditorului.Toată ziua citea Cioran. Mă apucase disperarea. Nu puteam intra cu bocancii în sufletul lui, să-i interzic lectura, nu? Trebuia, totuși, să fac în vreun fel.
Am început și eu să citesc. Să pot sta de vorbă cu băiatul meu rebel.
Și uite așa, nu mai lăsam cartea, până n-o terminam. Trei cărți aproape pe nerăsuflate, ziua și noaptea.
Știi cum am simțit eu lectura cărților lui Cioran?
Ca o boală, te sperie, dar îți creează un fel de moleșeală tărăgănată, n-ai vrea s-o alungi definitiv, te vrei cuprins de o suferință, pentru care lumea nu te mai poate lovi..
Dacă mă gândesc acum , mai degrabă m-a fascinat omul Cioran, el și mereu noua lui existență, de student fără vârstă. .
Între două singurătăți
” Nu pe ape moarte vreau să visez pământul, ci pe stânci zdrobite de îmbrățișări de spume.„
Pe la 26/27 de ani, nu dormea, cutreiera străzile, știa locul tuturor pietrelor, chinuit de insomnii, era obsedat de faptul că trăiește o viață imperfectă. Povestește undeva că în acele nopți se simțea asemenea teroristului care se oprește să citească ”Ecleziastul”, înainte de a comite o crimă. Când , într-o seară, s-a aruncat disperat pe pat, strigând nu mai pot! nu mai pot!, sărmana lui mamă, fiică și soție de preot, o femeie extrem de credincioasă, i-a strigat că mai bine l-ar fi avortat, să nu-l mai vadă atât de nefericit.
Vorbele mamei l-au urmărit toată viața.
Din vâltoarea lor , s-a născut cartea Pe culmile disperării. Apoi un șir lung de alte cărți-Cartea amăgirilor, Schimbarea la față, a României, Lacrimi și sfinți, Silogismele amărăciunii, Ispita de a exista, Istorie și utopie, Căderea în timp, Despre neajunsul de a te fi născut, Exerciții de admirație, Tratat de descompunere, Antropologia descompunerii, Mărturisiri și anateme, Apocalipsa după Cioran.
Între 1957 și 1972 a umplut treizeci și patru de caiete.
Cineva l-a întrebat: Ce faceți de dimineața până seara?
Mă suport.
Valoarea manuscriselor sale, publicate de buna lui prietena, Simone B. scria ”Le Monde”se ridica la peste un milion de euro.
Cu un an înainte de moarte, scria că nu va renunța la acele caiete, deși luni întregi nu scria nimic în ele, pentru ca apoi să se spovedească , recunoscând că prin scris se apropie de cuvinte și-și varsă obsesiile și toanele.
Erau acolo tot felul de chestiuni personale, generale, certuri, numele dușmanilor, ale prietenilor, notate cu inițiale sau cu X, anecdote, capricii, întrebări, cugetări.
Pe coperta unora scria a se distruge, dar le-a păstrat, ca un testament al răfuielilor cu suferința, angoasa, umilința, dar , mai ales cu sine.
Alteori spunea ca scrie doar atunci când ii vine să-și tragă un glonț în cap.
Prietena lui a murit într-un accident , în 1997, tocmai când urma să-i corecteze șpalturile. Se sfârșea , înainte de a fi trăit bucuria că i-a cuprins, într-o carte uriașă, toată spovedania.
Ea l-a cunoscut cel mai bine, fiindu-i alături în marile și gravele lui încercări.
Oriunde și oricând Cioran este SINGUR.
A trăit SINGUR , a murit SINGUR.
”Dumnezeule! pe ce frânghie să urc spre tine, ca de nepăsarea ta să-mi sfărâm trup și suflet?”

6 comentarii:

  1. Ce trist!...
    Il inteleg perfect in multe privinte.
    Uneori lupta asta intre bine si rau ma oboseste teribil,,.mai mult, ma revolta!Pentru ca se opune acelei clipe de ragaz necesare trairii tale dincolo de lumesc,intr-o dimensiune pura,paradisiaca...de cand ne nastem toti trag de noi,sa fii pe placul parintilor,profesorilor,sefilor,sa tii calea dreapta catre Dumnezeu,sa te lupti pe de alta parte mereu cu atatea ispite,boli,defecte,deficiente ,blocaje,pacate...nu stiu ,dar parca e prea mult,suntem in fond atat de limitati fara vreerea noastra,sunte doar niste creaturi imperfecte,incomplete,bolnave la urma urmei...of,cate ar fi de spus.
    Cand sa mai iubim,sa descoperim asa ceva ,cand mereu suntem stresati si panicati chiar de grija zilei de maine...si mereu atata suferinta,neajunsuri in jur!
    Ai nevoie de reculegere,de un anumit cadru favorabil ei..ma indoiesc ca atattea lipsuri,angoase intriseci si extrinseci pot fi tocmai constructive.
    Ajungi la un sentiment de sfaseala,oboseala,amaraciune..sau cum ii spune Cioran ..de sfartecare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Astăzi chiar mi-ar fi plăcut să am timp să recitesc CIORAN.

    Am găsit ceva, tot în ”Amurgul gândurilor”„Omul suferă de o neputință de vacanță a neliniștirii.El n-a reușit să lărgească orizontul rațiunii decât prin groază,„pg.196.

    Cine/ce ne îngrozește? că , de fapt, asta se simte: groaza...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce ma ingrozeste si imi pare rau ca trebuie sa o spun, este spre exemplu atitudinea bisericii care se bate pe umeri cu edilii si politicienii in loc "sa-i ia de urechi" si sa le spuna clar si raspicat de sa se cutremure,ca nu pot slugi la doi stapani... si lui Dumnezeu si lui mamona care in ebraica inseamna ca idee argint ,adica bani!
    "Banul reste radacina tuturor relelor" spune apostolul Pavel!
    Cel care avea sa scrie cel mai minunat mesaj despre iubire din cate au existat vreodata!

    ps:Ma ingrozeste cum este societatea asta omeneasca croita...dar de,scriptura spune (ceea ce putini stiu)ca aceasta lume e condusa de aghiuta..........se explica astfel multe !




    RăspundețiȘtergere
  4. Uite, astăzi, te rog să vezi partea plină a paharului! Este JOI MARI!
    Ascultă ceva, care știu, sigur, că-ți place!

    https://www.youtube.com/watch?v=U9kok5ewBHE

    RăspundețiȘtergere
  5. Dragă Gina,
    Sunt și eu fascinanată de Cioran. Am citit cărțile pe care le-ai enumerat. Nu știu dac-ai citit Jurnal pătimaș, apărut la Humanitas.Aș vrea să-ți scriu câteva pasaje: " Omul este o ființă fugărită în existență.Și în răgaz e pus pe goană. De cine? De elemente, desigur,dar de el însuși în primul rând.Din a nu găsi cumpătul în sine, din a nu se putea așeza într-o sortire blândă, își extrage el măreția."
    "Ideile devin păsări de gând."Maria

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce surpriză plăcută îmi faci, Maria! Nu ne-am mai ”auzit ”de atâta vreme...mi-ar plăcea să mai vorbim!! Lasă aici , te rog, numărul de telefon!
    Nu am citit cartea despre care vorbești și din care ai extras un fragment atât de tulburător..„cumpătul în sine„, cât de adevărat!
    Îți doresc sărbători fericite, cu multă sănătate!
    Aștept CU MARE DRAG să ne „adunăm „la vorbă!

    RăspundețiȘtergere