Galben și verde, priviri pe furiș, frunza se zbate, topindu-se aievea, în murmur de zvonuri și șoapte.
Parcă niciodată, pădurea n-a avut broboadă mai frumoasă!
Dulce somnolență, respirație profundă, posesiune absolută!
Lumina țâșnește brusc, se așază pe
speteaza unei bănci, se prelinge tandru printre fire moi, se oprește
pe turla bătrânului schit, sclipesc în joc de linii frânte luminițe la morți și la vii, clopotul își strigă chemarea ,un fir de izvor spală pietre și frunze.
Iarbă, frunze, pietre.
Până la urmă, lucruri străvechi, atât de aproape!
Le poți vedea oriunde!
Lumină în fâșii, căldură ivită printre ace de brad.
Beție de bine!
Notez pe dosul unui bilet de autobuz o frântură de gând cu parfum de galben /verde/ruginiu- cât mister ascunde pădurea în pragul toamnei de aur!ceea ce văd în clipa asta nu este chiar ceea ce văd. Este ceea ce simt.
Cred că nu suntem cu adevărat decât ceea ce-i furăm clipei. Restul aparține lumii.
C a de obicei o razã de Luceafãr
RăspundețiȘtergere„Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii.”Mihai Eminescu
RăspundețiȘtergere