luni, 8 februarie 2016

nu doar despre școală

”Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!„

Undeva, în buricul  capitalei, într-un colegiu important, s-a petrecut ceva  care a stârnit avalanșa. Ca de obicei, după ce piatra a fost aruncată, apar  discuții. Dacă  rostul lor ar fi  bun,adică  dacă  părțile implicate și noi, spectatorii, am învăța ce se face și ce nu trebuie să se facă NICIODATĂ la școală, și cu ființa umană, în general, poate că n-ar fi rău.
 Mie mi se pare, însă, că, deși „cunoscătorii„ au sărit  imediat în apărarea DEMNITĂȚII,  chestiunea devine tot mai  urâtă.
Să ne înțelegem: din respectiva situație, fie ea comică/întâmplătoare/obișnuită, declanșată de către un adult sau de către niște tineri  înzestrați cu un umor care  face să ți se cam oprească  râsul în  gât, lumea  este tot mai  divizată, tinerii îi apostrofează pe adulți, adulții se suspectează între ei. Și nu sunt  niște adulți oarecare, sunt profesori.
 Ba mai mult, urmează o anchetă, care  să stabilească...ce să stabilească?
Am citit  cam tot ce s-a scris despre respectiva  situație.

 Am  servit școala  aproape patru decenii, am lucrat cu tot felul de elevi: harnici, iubitori și plini de respect pentru Școală și pentru învățătură, leneși, „împinși de la spate„, olimpici, copii cu  serioase deficiențe în actul învățării, copii din cartiere țigănești, dar și din cartiere  rezidențiale, copii ai căror părinți erau analfabeți, dar și cu fii ai unor personaje  importante.
 Nu am fost o profesoară perfectă. Dar nu am fost o profesoară oarecare.
 Nu am avut tot timpul  cântarul în poșetă, dar nu am acordat note  sub presiunea  cuiva.
M-am străduit, ca prin exigență, să nu cumva, să umilesc.  
 Sigur că am fost supărată/revoltată/ dezamăgită  de multe ori. 
Mereu am luat-o de la capăt.

Nota pe care i-o acorzi unui copil  poate părea ceva nesemnificativ pentru unul,dar  poate fi ceva extrem de important pentru altul.
Tu, profesorul, nu poți, nu ai dreptul  să procedezi la întâmplare.
Notele se  acordă RITMIC,  ele ar trebui să fie un fel de oglindă a fiecărui copil, cu înaintări și popasuri, cu avansări și  semne de întrebare  etc.
 Sunt profesori, am cunoscut  destui   în cariera mea, care , până la sfârșitul trimestrului, nu trec nicio notă în catalog. Ei sunt ”spaima ”elevilor. Copilul și familia lui  nu știu la ce să se aștepte. 
Este corect, este moral,  din partea
dumneavoastră,domnule profesor eminent ?
  Ce vrei să demonstrezi prin asta? 
 Să te recunoască lumea, cum că tu ai pâinea și cuțitul?
 Sau că  un copil, indiferent de  situația lui : sufletească, de sănătate, familială, este silit  să înghită, pe nemestecate,  umorul  sadic al unor colegi, elevi de nota 10, la obiectul  preferat unora, insuportabil altora?
De aici  până la umilirea, cu sau fără voie, nu este decât un pas mic de tot.
Cineva, un adult, care  o fi  trăit  o traumă asemănătoare,în anii de școală, nu lasă lucrurile așa, le face publice. Ele se amplifică, nouă ne plac  mult  conflictele, ziariștii sar la gâtul  cui se nimerește, tineri și vârstnici se cred  cunoscători,  aspectele esențiale ale problemei  se pierd printre  rânduri, discuția ține o vreme, poate că se  dă vreo sancțiune” păi, da, totul este politic„ iar școala  șchioapătă mai departe.
 Tinerii aceia, glumeții, vor deveni adulți, vor fi și ei tătici, copiii lor, poate nu chiar toți, se vor târî în genunchi  pe o distanță mai lungă sau mai scurtă, pentru cine știe ce avantaj, în vreme ce  alți olimpici români  vor ajunge  la Harvard, Hamilton, Dickinson sau, oriunde în lume, unde oamenii  își folosesc  genunchii  pentru susținerea verticalității.


23 de comentarii:

  1. Of! Cand ma gandesc la faptul ca mai am putin si ma voi ciocni de fel si fel de lucruri ale sistemului de invatamant din care am iesit, m-apuca jalea... Sper sa aiba o invatatoare la fel de dedicata pe cat ii e acum educatoarea. Din fericire mai sunt si astfel de oameni in sistem, altfel n-ar ajunge unii copii olimpici...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.tribunainvatamantului.ro/despre-educatie-si-nu-numai-cu-solomon-marcus/

      Ștergere
  2. Ar trebui totusi sa mentonezi despre "respectiva situatie"...nu de alta,dar eu sau multi altii care nu se inghesuie la emisiuni tv,habar nu avem despre ce este vorba.
    Ori da referire un articol din presasa stim despre ce exact este vorba!

    RăspundețiȘtergere
  3. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20775329-exclusiv-marturia-unui-parinte-care-isi-muta-copilul-colegiul-vianu-din-bucuresti-din-clasa-care-elev-fost-umilit-tarasca-genunchi.htm




    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Educatie/In+genunchi+pentru+o+nota+mai+mare+Acuzatii+grave+la+adresa+unui


    http://adevarul.ro/educatie/scoala/cum-desfiintezi-reputatia-unui-om-adevarul-cazul-profesorului-vianu-acuzat-pus-elev-genuchi-nota-1_56b6082c5ab6550cb8846c91/index.html

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20778192-cealalta-versiune-scandalului-colegiul-vianu-din-capitala-elevi-fosti-elevi-apara-profesorul-matematica.htm

    RăspundețiȘtergere
  4. Uite un comentariu care mi-a placut:

    "Lasati, profesorii, programa scolara, ministerul etc.

    Parintii sunt cel mai rau lucru din sistemul romanesc de invatamant.

    Spaguiesc non stop, umfla copiii cu pompa ca sa prinda licee bune si dup-aia se mira ca nu fac fata, umilesc si reclama profesorii pentru orice rahat si apoi au pretentii ca scoala sa-i educe odrasla etc.

    Odata cu parintii astia creste o generatie de reclamagii si inchipuiti care imediat gasesc o scuza pentru esecurile lor"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi?
      Cuvântul- cheie este chiar „eșec„.În câteva ipostaze.(părerea mea)

      Ștergere
  5. Cat priveste cazul ,,eu vaz mai cu seama ca este vorba de gustul pentru senzational cu orice pret!
    Si de CALOMNIE !Clasa infirma comunicatul de presa initial!


    RăspundețiȘtergere
  6. Cu cât mai multe discuții, cu atât mai penibil.

    ( „să se revizuiască...dar să nu se schimbe nimic„)

    RăspundețiȘtergere
  7. Cunosc caz ,tot profesor de matematica,care vorbea mai mucalit,mai cu umor ,iar elevii il detestau considerand ca-i jigneste.Avea exigente,nota obiectiv.Dar elevii,iti dai seama care categorie, il detestau si jegmaneau barfindu-l in fel si chip.
    Eram foarte intrigat cunoscandu-l ca om drept o persoana cumsecade,prietenoasa,nicidecum rautacioasa..
    Asa se face ca am intrebat odata o eleva buna care il avea ca profesor,ce parere are despre el.
    As de unde mi-a zis,"mie imi place de Mosu(porecla),ma amuza glumele lui,iar astia(tagma multa a nesimtitilor) nu pricep!"...
    Elevii certati cu invatatura,sunt certati cu orice profesor cand nu le ies notele pe care le vor!
    Cei exigenti sunt intotdeauna in colimatorul lor!
    Chiar si cei excesiv de toleranti,pentru o medie de 9 si nu de 10,sunt capabili sa te sfasie,nu alta!Cunosc cazuri destule.

    S-ti spun acum ca la un bal organizat de acest profesor si alti diriginti,am aflat ca a fost scuipat pe la spate pe sacou,si cate altele ...
    Asta e,sunt o gramada de profesori batjocoriti de elevi mitocani,insa asta niciodata nu am auzit-o in presa.

    Domnul despre care vorbeama, a murit nu mult dupa pensionare.Am regrete mari ,ca si eu o vreme buna, influentat de gura rea a elevilor,l-am perceput gresit.Tarziu,mi-am dat seama cum era cu adevarat.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Relația „profesor/elev „este complicată și, de multe ori, dificil de înțeles.
      Avem tendința de a generaliza, ceea ce nu este chiar cel mai bine.
      Același profesor poate fi perceput chiar total diferit de către treizeci de copii dintr-o clasă.
      Întâi , pe copii îi separă nivelul de inteligență, apoi educația, apoi interesele.
      Profesorul trebuie să fie de toate: specialit/pedagog/ mamă/tată/ prieten/ antrenor etc. Și este imposibil,

      Oricum, el nu are voie să stimuleze RĂUL din ființele care-i sunt încredințate.
      Trebuie să descopere BINELE dintr-un copil și pe acela să-l cultive.
      Nu suport ideea asta: dac[ nu faci față cerințélor mele, mută-te.
      Școala noastră este de stat, nu aparține lui X sau lui Y
      Orice mi s-ar spune, sunt CONVINSĂ că toate greșelile din școală pornesc de la adulți, fie ei: profesori, întreținători, persoane din ministere.
      Copilul se manipulează.
      Și caută să-i fie ușor.
      Și confortabil.

      Ștergere
    2. Eu cred ca si copilului ii revine o parte de responsabilitati in calitate de elev!
      Profesorul care preda la o scoala de cartier cu coopii extrem de obraznici si dificili,dar care prin n metode,strategii inventive reuseste sa-i aduca pe calea cea buna...mi se pare astazi un mit!
      Desi am vazut un film despre cazul lui Ron Clark,supranmumit de presa si "educatorul Americii",care a reusit asa ceva ,eu tot nu prea cred in asa ceva.
      Hai sa avem pardon apoi ,,orice consum nervos lucrand cu masele,neuronul ti-l distruge,iar asta de refacut nu se mai reface!Cand ai un copil ,iti revine tie ca parinte in primul rand misiunea sa -l trimiti la scoala cu acel bun simt elementar...nu sa-si toace nervii profesorii pentru el!Ai probleme majore cu el,du-te la psiholog!
      In cazul Ron Clark,de retinut,lucra cu o singura clasa care avea vreo 15 copii!
      In nici un caz nu cu ciorchini de cca 30 per clasa ca la noi,intrand la mai multe clase pentru o norma,si cu o programa scolara extrem de incarcata!!!

      Ștergere
  8. De ținut minte:
    JURĂMÂNTUL EDUCATORILOR
    Îmi voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate.
    Voi vedea în elevii mei nu atât şcolari, cât copii şi nu voi uita niciodată că, pentru partea care îmi revine, sunt răspunzător pentru destinul lor.
    Voi menţine prin toate mijloacele de care dispun onoarea profesiei didactice.
    Colegii mei vor fi prietenii mei.
    În colaborare cu ei,mă voi strădui să ameliorez în mod constant mijloacele pe care şcoala le pune în mişcare ca să asigure recunoaşterea efectivă a dreptului la educaţie şi la justiţia socială în educaţie.
    Fac aceste promisiuni în mod solemn, liber, pe onoare.//
    Propus de pedagogul elveţian Robert Dottrens

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar trebui obligatoriu adaugat REGULAMENTUL SCOLII pentru elevi!!!!!!!!!!!!!
      Profesorul nu e calificat ca psiholog,psihoterapeut!
      Si de-ar fi,nu se poate in contextul de a lucra cu masele programe scolare foarte exigente si incarcate !
      Profesorul e si el om apoi,are limitele lui,bune si mai putin bune ca oricine...nu-i superman sau mafalda!

      Ștergere
    2. Si nu te supara..iubirea nu se jura,este!
      Nu mi-au placut niciodata juramintele in mod declarativ,oficial.
      E ceva fortat in ele..nu se poate,legamantul tine de ratiuni intrinseci,de o anume constiinta care la urma urmei evolueaza si se manifesta liber,neconditionat!

      Ștergere
  9. Jurământul profesorului este precum cel al medicului, iar iubirea înseamnă, aici, dăruire și devotament. Nu este o iubire pentru cineva anume, este atitudine pentru toți cei care vin, încredințându-se școlii.
    Este un legământ față de sinceritatea în profesie.
    Sigur, poate fi interpretabil.
    Oricum, nu se confundă, cum, de altfel, nu se compară cu jurămintele pe care și le fac iubiții.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Modart
      Stiu ca este precum cel al medicilor,,,dar imi displace!
      Legamamntul(indiferent de ce sorginte) il faci tu cu tine insuti si catre Dumnezeu pomenire.
      Nu are nevoie de certificat lumesc!
      Tinerii indragostiti fac declaratii de dragoste...nu mi se pare firesc sa jure la cununia civila,religioasa ceva...dovada cate divorturi ulterior,si Cuvantul incalcat ,care e un pacat.
      Daca nu esti sigur de ceva,nu promiti,nu juri!
      Unii obliga de fapt pe altii sa faca juraminte,asta imi displace!Odata ce ai jurat, in anumite cazuri nu ai cale de intoarcere!!!!!

      Ștergere
    2. Ești mult prea categoric.
      O promisiune făcută cândva nu trebuie să se transforme, cu timpul, în sclavie.
      Nu este obligatoriu să avem aceleași concepții despre un anume fenomen/eveniment/angajament.
      Într-o viață, lucrurile cunosc multe schimbări.

      Ștergere
    3. Ești mult prea categoric.
      O promisiune făcută cândva nu trebuie să se transforme, cu timpul, în sclavie.
      Nu este obligatoriu să avem aceleași concepții despre un anume fenomen/eveniment/angajament.
      Într-o viață, lucrurile cunosc multe schimbări.

      Ștergere
    4. Juramantul nu+i promisiune,e legamant sacru!!!
      Cere maxim discernamant cand il rostesti,si multe altele!

      Prea ades luam in desart Cuvantul!Nu ai voie!
      Asadar,mai bine nu juri,decat sa juri si sa nu te tii de cuvant!
      Te transforma altii in sclav pentru ca ai jurat ceva intr+o anume organizatie spre exemplu!Se razbuna chiar...ameninta,etc.
      Cand ai jurat nu erai constient,cand apoi realizezi ,e prea tarziu...deci hai sa o lasam mai moale cu juramintele astea...

      Codul moral,etic nu se impune prin juramant organizat,e absurd!
      Tine de glasul constiintei personale,de educatie,de simirea superioara a inimii tale.
      De vocatie intr+o meserie!



      Ștergere
    5. Când îți alegi o meserie ,ești foarte tânăr. Te identifici cu jurământul. Este drept că nu toți care și-au ales o profesie o pot duce toată viață. Asta nu înseamnă că iau în derâdere „Cuvântul”.
      Sunt tot felul de situații. Spuneai că profesorul nu este psiholog, că nu este „Mafalda.„ Multe, foarte multe lucruri se învață la fața locului.
      Omenia nu se învață, o ai sau nu.
      Eu nu pot pune semnul EGAL între a ști meserie( ca profesor) și a fi EDUCATOR.
      Da, „scoți „olimpici: doi, trei..n.
      Câți OAMENI aduci în lumină din aluatul pe care l-ai ”frământat„?

      Ștergere
    6. Poti eventual sa promiti,sa juri ca-ti vei da toata silinta,ca te vei stradui,ca vei face efortul sa....
      E altceva!!!
      Am incheiat aici.

      Ștergere
  10. foarte frumos ai surprins realitatea...
    vezi... datorita tie... si celor ca tine... imi amintesc cu asa multa placere de viata din scoala...
    mercic dulcic...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc,oovi!
      Mă bucur să aflu că te gândești cu drag la școala de acasă!
      Zile frumoase îți doresc!

      Ștergere