joi, 25 februarie 2016

nu te-ai priceput..

( sau ”Numai una„ sau: „Fă cruce, fa...„`)

„Nu ești supărată? Nu, dar tu?
Nici eu!
Și mă ierți? Lisandre, eu am fost de vină! 
Răsărise luna, galbenă și plină,
Ca o fată blândă care-n chip duios
Vine sus din ceruri să ne-aducă jos
Liniștea și pacea zărilor albastre
Și cu dor să umple sufletele noastre.
Sub cireș iubiții mult timp au rămas.
Când din ușa tinzii s-auzi un glas
Mustrător, dar dulce: Unde ești, Simino?
Ne culcam! Pe ușă pui zăvorul, vino! „


Se întâmplă ca- o fi hazard, o fi altceva- unele lucruri, aparent fără vreo legătură, să se lege. Ieri, am primit pe mail  niște  glume simpatice. Printre ele, și aceasta:
Coşbuc trecea foarte rar pe la Terasa Oteteleşeanu, locul unde se adunau, de obicei, scriitorii.  El a nemerit, însă, o  dată acolo, când cafeneaua era goală.
– Domnule, i s-a adresat un chelner, luați loc la altă masă, aceasta este rezervată poeților!
– Scuzați-mă! a spus Coşbuc și s-a mutat alături.„ 
Am zâmbit a  mâhnire...
Ceva mai târziu, tot ieri, aflu de la radio, „România  cultural” că niște domni, doi la număr, lansează la librăria Cărturești, din București, în  ziua care tocmai a fugit, un volum de poezii, intitulat , după cum a fost nășit-
111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română . 
Adică ei ar fi citit toate poeziile românești  de dragoste scrise  de pe  la 1785 până  la  sfârșitul anului trecut și, după o asemenea muncă, au ales  poeții ”reprezentativi”, fiecăruia publicându-i-se câte o poezie. Condiția a fost ca acea poezie să fie „vie„.
 Așa se face  că i s-a găsit un loc și lui  Mihai Eminescu. ( printre alți 110)
  Care  va fi fiind poezia potrivită, asta o să aflu doar dacă  o să cumpăr antologia.
Pentru George Coșbuc, însă, nu s-a găsit niciun colț de pagină, acolo... 
Ce mai contează cine a fost George Coșbuc, ce mai contează că, pe  lângă  patru volume  de poezii,  a tradus: „Divina Comedie„, „Sakuntala„,  Epopeea lui Ghilgameș„, Georgicele, „Odiseea„, „Don Carlos”„Rig Veda„sau„ Mahabharata„? că i-a citit în original pe Lessing, Weber, H.Heine, tălmăcindu-le poeziile?
 „A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în imitații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc.”Liviu Rebreanu
Noroc cu  ai noștri compozitori, care,  mai răbdători fiind,  își fac timp să-i pună  versurile pe note muzicale, că altfel, cine i-ar mai rezerva lui George Coșbuc un loc la  masa poeților?

Când ai vreme, poate citești  aici:
și, bineînțeles, aici:

2 comentarii:

  1. Foarte interesantă povestirea despre G.Coşbuc. Apreciez.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru interes, doamna Elena!
    Și pentru că vă place ce am scris despre poet,iată o poezie, pe care eu o consider de dragoste:
    Scara
    Am găsit-o ieri în prun,
    Dar să nu grăbiţi ocara!
    I-am luat în pripă scara.
    Ea mă-njură: Eşti nebun?
    Pune scara!
    Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

    Mai la urmă, pe-un cuvânt:
    Să se lase sărutată
    De atâtea ori deodată
    Câţi fuştei la scară sânt.
    Sărutată
    Lăudat fii, Tată sfânt!

    Unsprezece, spune ea;
    Eu zic: Bine, pe credinţă:
    Doar o fi având ştiinţă,
    Scara câţi fuştei avea,
    Pe credinţă
    Asta e pierzarea mea!

    Şi-o sărut mereu-mereu:
    Orice-aţi spune, orice-aţi face,
    Nu ştiu cum, dar mie-mi place
    Să sărut aşa sunt eu!
    Orice-aţi face,
    Doar e dat de Dumnezeu!

    Dar te uită! Azi mă duc
    Pe la ei, şi iată scara!
    Vrând să pui la cale ţara,
    N-am de lucru şi m-apuc
    Să-ntorc scara,
    Şi când colo, stau năuc!

    Dau să număr la fuştei
    Uite-i, frate, doisprezece!
    Şi-un cuţit prin piept îmi trece
    Împlântat de mâna ei!
    Doisprezece,
    Iacă-mi moartea, dragii mei!

    A greşit, îmi spuneţi voi?
    Cum de n-a greşit să-mi spuie
    Treisprezece? Să mai suie,
    Nu să-mi facă mai vreo doi!
    Nu să-mi spuie
    Că e miercuri, când e joi!

    Zici că poate n-a ştiut
    Când vorbea din prun cu mine?
    Dar i-a numărat ea bine
    Scoborându-i şi-a tăcut!
    Nu de mine,
    Mi-e de dânsa, ce-a făcut!
    M-a scurtat aşa, ştiind!
    Dacă-i fire mincinoasă,
    Ce folos e că-i frumoasă?
    Maica mea, auzi! S-o prind
    Mincinoasă!
    N-o mai cred, s-o văd murind!

    RăspundețiȘtergere