vineri, 8 aprilie 2016

salt în afara cuvintelor

”Dacă vrei să fii fericit,  nu trebuie să scormoni în memorie”
Emil Cioran: 8 aprilie 1911, Rășinari, Sibiu/20 iunie 1995, Paris

Nu stau toată ziua  cu ochii în cărțile lui Cioran. S-a întâmplat și asta, într-o vreme, este mult de atunci.
Totuși, de câte ori am timp, îi deschid câte una dintre cărți, așa , la întâmplare. Mai ales, astăzi .
Iată:
„Azi- dimineață(27 decembrie), la trezire, primul lucru la care m-am gândit a fost acesta: intuițía cea mai profundă pe care  a avut-o omul   este aceea a jocului universal.
Îndată ce încetezi să suferi și  te gândești la toate suferințele dintotdeauna, la incredibila  lor inutilitate, la faptul că au dispărut tot atât de definitiv ca și cei care le-au îndurat, nu te poți împiedica să socotești toate astea ca pe un spectacol ce nu poate amuza pe nimeni, nici măcar pe-un zeu.
„La ce bun„, refrenul banal și totuși înspăimântător, triumfă până la urmă asupra tituror făgăduielilor și tuturor iluziilor. Acest „la ce bun reprezintă adevărul  de pe acest pământ, ba chiar adevărul pur și simplu.
Am trăit  cincizeci și șapte de ani, dar în materie de  revelații filozofice, mărturisesc că n-am  găsit ceva mai bun...„

( Când scriem, purtăm în chip misterios lanțuri.)
  Emil Cioran, Caiete II, pagina 398

14 comentarii:

  1. Daca vrei sa fii niscai mai fericit...da ,nu scormoni in memorie prea mult...sunt de acord!


    daca nu amuza nici barem pe un zeu...atunci se impune un zeu care sa implineasca efortul,suferinta!
    De vreme ce pomenim de zeu..nu-i oare pentru ca el exisyta1Sau doar imaginatia noastra este? Dar imaginatia asta,,nu se naste din ceva,ca doar nu vine din nimic!
    Orice concept este real,orice basm este o realitate transfifurata anume spre a da contur SEMNIFICATIEI!


    RăspundețiȘtergere
  2. El, Cioran, spune că tristețéa, de care multă vreme a fost îndrăgostit, este un păcat.
    Dacă tristețea este un păcat, ar trebui să căutăm, nu să ne arate asta zeul- cine o fi el-, să căutăm orice prilej de bucurie, nu?
    Știi ceva?
    Eu chiar mă tem de oamenii triști, ei au suferit, dar suferința este proprie. De ce trebuie ca, înțelegând pe cineva, să-i preiei (și) suferința?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am vocația tristeții, Cioran zice cum crede el, nu înseamnă că trebuie să simt ca el.
    Eu simt cum simt.
    Tu simți cum simți.
    Auzi, dar de ce răul/ neprietenia/tristețea. nu prietenii, ci dușmanii își pun amprente foarte puternice pe viața noastră?

    RăspundețiȘtergere
  5. Uită-te aici:


    http://republica.ro/mircea-albulescu-s-a-dus-sa-moara-insotit-de-un-cor-de-claxoane-si-injuraturi-zun-batran-inalt-traverseaza

    RăspundețiȘtergere
  6. „Un bătrân înalt traversează foarte greu, de-abia merge. A rămas ultimul pe trecere. Instantaneu, claxoane. Multe, un cor cacofonic. Un tânăr din dreptul meu, mai tânăr ca mine, pe banda 1, înjură lung și apăsă claxonul cu fața tumefiată. Se aud și alte sudălmi. Bătrânul se întoarce, nedumerit, cu o expresie deznădăjduită pe chip. E Mircea Albulescu. De-abia merge...„

    Timpul nu mai are răbdare?
    Nu, omul nu mai are nicio....stare.și-a pierdut busola.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ modart,

    sau cum te vei fi numind, te rog să uiți drumul pe aici.

    RăspundețiȘtergere