luni, 11 iulie 2016

un meci, ca un port în mijlocul depărtărilor



Poate că de teama ridicolului,mulți fug din fața  sensibilităților sociale, într-un fel, se blindează, despuindu-se de  tot ce le-ar putea atinge, în vreun fel, acea parte nevăzută, numită suflet. Ei trăiesc, cumva, doar la nivelul senzațiilor.
O fi bine, o fi rău doar ei știu cum le este.

Am  fost de foarte puține ori pe un stadion, dacă aș fi  consemnat, cumva,  poate că numărul participărilor mele  la  niște meciuri de fotbal  s-ar putea identifica pe degetele de la o mână. Pe la radio,am mai ascultat, mai ales, când  comentatori erau niște  domni cu voci inconfundabile.
Spre sfârșitul zilei de ieri, am aflat  că va fi un meci cu miză  mare de tot.Nu prea convinsă, am ajuns în fața televizorului.  
Am văzut spectacolul inițial,Franța, jos pălăria!
 Absolut extraordinară gazdă!
Și s-a întâmplat momentul cu jucătorul Ronaldo.
 A fost precum”intriga „într-o grandioasă operă epică.
 Din clipa aceea, am trăit  spectacolul cu  tot sufletul!
 Ce energii declanșează sportul adevărat, ce ființă extraordinară este omul care luptă  pentru un țel!
  Cât de  frumoasă poate fi solidaritatea  umană! 
Îi auzeam pe francezii din tribune intonând imnul țării lor, ori de câte ori voiau să-și încurajeze jucătorii,  răspundeau  portughezii- turiști și imigranți!
 Sublime eforturi!
 Nu mă pricep deloc la tehnica  acestui  sport, ceva volei am  făcut și eu, copiii și nepoții mei fac schi, ciclism, tenis-  s-ar amuza, desigur, dacă ar ști că eu am văzut un meci de fotbal  până la capăt, ba  chiar îmi permit  să povestesc niște stări.
Știi,când l-am văzut plângând pe Ronaldo, tânărul acela,despre care un comentator a spus;” un copil sărac  dintr-un cartier  al Lisabonei”, iar mai apoi, scos cu targa de pe teren, și atacul  pervers al neobositelor molii,
 am revăzut cu ochii sufletului mare parte  din excursia mea în Portugal.

 Ce frumos sună:Portugal!
Locul unde  oceanul sărută glezna fierbinte a Terrei, dincolo de orizont, azurul  cerului se unește cu  albastrul nesfârșit al   oceanului, trec vapoare, curge timpul, înflorește și se ofilește garoafa atlantica, arde  pământul în veri toride, eucalipții mângâie norii...
Și o mică  povestioară despre  ce mi s-a întâmplat într-un  uriaș moll,din  Lisabona- căutam o bluză frumoasă.  Am zărit o gondolă uriașă, rotitoare, pe care  erau aliniate  multe, multe bluze. Am întins mâna către cea pe care o doream. Nu știu cum, în clipa aceea, peste picioarele mele  s-au rostogolit   câteva sticle cu vin, vreo două chiar s-au spart, prietena mea  a fugit, m-am văzut singură și neajutorată. A apărut imediat   un bărbat  impecabil îmbrăcat, și-a cerut insistent scuze,  o angajată  mi-a șters  picioarele cu un prosop curat și umed, alta a curățat locul și în minutele următoare partea de jos a ”gondolei ” a fost debarasată,  au rămas doar bluze și alte articole textile.
Portugal!  la capătul lumii!

Și mi-am mai amintit de o seară superbă petrecută în Lisabona, într-o tavernă a unui român:am ascultat `fado”, i-am văzut pe portughezi adunați  la mesele lor de lemn cafeniu, sorbind,cu ochii întredeschiși, din   paharele   pline cu vin roșu, ascultând, parcă  total pierduți în depărtări , apoi, într-un dans nebun,lovind podeaua, cu cizmele lor potcovite temeinic.
Toate astea  le-am redescoperit  în meciul  de  astă noapte.
Mereu alte înțelesuri ascunse în lucruri și în întâmplări!

Un comentariu:

  1. http://incertitudini2008.blogspot.ro/2010/09/iubire-dincolo-de-viata.html

    RăspundețiȘtergere