râsul care plânge

 În primul an de liceu, manualul de Limba Română cuprindea un capitol  substanțial de „Teoria literaturii„. ( că tot vorbim despre școala care  nu mai este bună de nimic)

 Atunci am aflat eu  că  în literatura  noastră  nimeni nu a scris  vreo tragedie. Și nu am uitat.

Nu-mi amintesc să fi întrebat-o pe profesoara noastră, doamna Nancă,  dacă asta ar avea  vreo explicație, dacă ar ține  de substanța  noastră  spirituală.

Au trecut anii, s-au întâmplat  destule, din când în când, mai ales  după  câte un eveniment  grav, întrebarea„ oare  noi, ca popor, trecem  prea repede  peste dimensiunile  tragediilor, de le   transformăm , cumva, rapid, în  comic de situație” îmi vine în minte.

Realitatea  este plină de fel și fel de  fapte, unele   frumoase,  bune, pozitive,  altele care s-ar constitui într-un  lanț de  angoase, care  ar trebui să afecteze  suflete, stări, atitudini, îmi zic eu. 

Nu spun  că  ele, faptele  acelea, ar trebui să  desăvârșească, neapărat, acel catharsis, prin care  să ajungem la purificare, poate că  ar fi prea mult.

  Nu-mi place  tristețea, nu zic să  trăim cu spaime, să ajungem la obsesii, la boli. Eu  întrebări  tot  o să-mi pun.

Citeam undeva  că deraierea unor trenuri performante  dintr-o țară   civilizată  s-ar datora faptului că niște „confrați ” de-ai noștri ar fi furat  cablurile de cupru   dezgropate, vânzându-le mai apoi  pe  lucru de nimic Adică  niște oameni  au  ajuns  pe patul morții, pentru că unii, care nu dau doi bani pe viața altora,  provoacă  rău  cu bună- știință.

Este ceva  tragic  aici?

 Eu  cred că da, cum la fel  este că unii au furat tablouri celebre de Matisse și Gaugain, pe care  le-au vândut cu prețuri derizorii, ori le-au adus în casele lor, folosindu-le la acoperit oala cu lapte. 

Sau  au aruncat cenușa rezultată din arderea tablourilor  și a  pantofilor  hoților   în apa râurilor, unde  ar fi ajuns  și gunoiul răsturnat  de  mașinile „ capitaliștilor civilizați„ .Generații  de tineri  iubitori  de artă  nu se  vor mai bucura  de binefacerile frumosului. Lumea  va fi mai săracă. 

.

 Efectul este, ca în tragedia antică, mortal..

Tragic și  trivial- ce și cât le desparte?

 S-a tot zguduit, în ultimele luni, pământul:pe alții rău de tot, pe la noi, cât  să ne sperie.  

Citeam și eu  pe ici, pe colo, că a fost  o noapte  mult mai bogată  în   comunicare  între „friends„ decât chiar  noaptea de revelion : ”este  prima oară, în acest mandat când au început  să se miște lucrurile în țară..„

Spiritul gregar crede  că tragismul poate fi șters prin glumă. 

Oare?