dăscăliței

„Învăţătoarea mea din clasa-ntâia
De mult de-aici din lume a plecat.
S-a dus să-nveţe-n lumea-ailaltă
Copii ajunşi la vârsta de-nvăţat.

Era o fetişcană numai soare,
Venea la şcoală tot în pas zorit,
În recreaţii sta întotdeauna
Cu fel de fel de cărţi la tăinuit.

S-a-mbolnăvit odată într-o toamnă
Şi-ntregul an s-a chinuit în pat.
Într-un târziu, ne-a spus domnul director
Să n-o mai aşteptăm, că s-a mutat.

Tu, timp, n-o mai lăsa acum furtunii,
N-o mai lăsa prin vanturi şi prin ploi.
Destul s-a chinuit săraca
Până s-ajungă de la ea la noi.

Ai grijă, pune-un înger să păzească
Dacă mănâncă seara sau de nu,
Și n-o lăsa să-și cheltuiască banii
Numai pe cărţi, mai cumpără-i și tu.

Fii bun şi blând, o cât de mult n-ar vrea,
N-o mai lăsa la margine să stea!
Era neînvinsă, iubitoare, bună,
Găseşte-i loc pe undeva prin lună.„

Virgil Carianopol, „Amintire”