sâmbătă, 2 mai 2020

frânturi de jurnal în vremea pandemiei

motto.„Munca este cel mai potrivit dezinfectant...” ,  
Nicolae Iorga.

Caietul  cu  margini tocite este, cel mai adesea, prietenul meu  care nu trădează niciodată.  Confesor  fără grai, dar  cu  așa o minte bună și o inimă încăpătoare  , că pot să  bat  în fereastra lui  la orice oră din zi și  din noapte.
Este o dimineață   frumoasă de mai  cu pălărie verde, plină de  flori  galbene  și albe.  Am voie să  părăsesc  apartamentul pentru câteva ore. Deși  iubesc mersul pe jos  și -mi place să trăiesc intens clipa  când pot să îmbrățișez  cu toată ființa mea curățenia naturii, ceva  mă  oprește  să  ies afară.
 Ceva  care  vine dintr-o revoltă. Revolta  că  nu mai înțeleg  lumea. Treaba asta cu împărțirea  oamenilor în” persoane  vulnerabile”  și  lumea   adevărată îmi aduce, parcă, zilnic,  un fel de tristețe, pe care  nu prea pot să  o înving de fiecare dată.
    Conștientizez  tot mai multă  orbecăială  în jur: unii se tem  de   boală  și stau în casă, sperând  că așa  vor putea trăi  mai mult, ( cu ce preț?) alții, dimpotrivă,  strivesc regulile  conviețuirii  impuse de autorități și acționează  aiurea.
  Bunăoară,   doamnele  astea cu vârste  cuprinse între  40 și  64 de ani. Categorie  invincibilă! (așa  vor fi crezând, cumva, persoanele apaținătoare)
După ce-și termină ce au ele de făcut prin casă, ies  rapid în  fața  blocului și, una  lângă alta, (  apare așa, sporadic câte o mască)  se așază  nu chiar lipite, dar  destul de  aproape,  ocupând cele două bănci situate  față în față.   Deunăzi, o  fumătoare  ședea  grecește  chiar pe   locul  intrării în scară.  Să te crucești, nu-i așa?
   Și vorbesc. Vorbesc întruna.
 Nu contează  că   la un etaj superior un student la medicină   învață  serios.  Nici  că sora lui  este  liceană  preocupată.  Nici că alte persoane cărora programul ăsta ciudat le-a dat viața peste cap  ar  vrea să doarmă atunci când pot.Nici  că  în bloc există persoane  care  muncesc de acasă, străduindu-se , din greu, să-și mențină  locul de muncă.
Un tătic  joacă fotbal cu  fiul , altul   pălăvrăgește  cu  un vecin,  copii de toate  vârstele aleargă pe trotinete.
Ai zice  că   fiecare  poate  să facă ce vrea.
 Și că doar el  contează.
 El și   nimic altceva.
Dar tu? tu,  persoana  care  a trăit toată viața  în respect pentru ordine ( fără exagerare), într-o decență  a   lucrurului  bine și la timp  făcut?
  Care este locul  tău astăzi într-o lume fără busolă?

2 comentarii: