joi, 12 mai 2022

modestă misterioasă balerină


 „Simțul realității ni s-a dat pentru a ne orienta, dar și pentru a face posibilă mirarea noastră în fața neverosimilului.”

Lucian Blaga

Pâinișoare moi, un pic mai mari decât unghia, răsfirate generos ici- colo, în verdele strălucitor al ierbii.
Galben  pufos! 
Atât de frumos, că vin fluturii în stol să-i sărute stamină cu stamină.
Pictează rebel câmpia, grădina, lanul,  spațiul dintre  blocuri, malul șanțului.
Păpădia!

Unii o iau în derâdere. N-am înțeles niciodată de ce.
Fragil firicel, cu galben smoc agățat în frunte.Delicată, pufoasă, efemeră. Ca mai tot ce  este frumos.
 Parcă ieri,  îmi împleteam brățări din lipicioasele-i tulpinițe. Pe vremea aia, nu prea aveam  motive să mă întreb ce ar fi dincolo de Argeș.
Deunăzi,  ivit din senin, un vânt pribeag ducea tumba prin iarbă, încoace și încolo, vălătuci  străvezii.
 Mi-a rămas uimirea- cine și  după ce reguli geometrice  îi  construiește acestei  făpturi  pălăriuța perfectă de puf?
Ai vreme să asculți o poveste?Se zice că, la începutul lumii, Dumnezeu a trimis un înger pe pământ să le întrebe pe toate plantele cum ar vrea ele să arate. Toate se voiau frumoase. Numai păpădia nu știa ce să-i spună îngerului, așa că el i-a mai lăsat o zi de gândire. Înconjurată de verdele plin al ierbii, sfioasă și cuminte, păpădia se ruga. A dat cu ochii de soare. Și -a dorit atunci să aibă culoarea și strălucirea lui , seara a văzut grația lunii și a vrut albul ei tulburător. Mai apoi, au răsărit, una câte una, stelele, clipocind voioase pe cerul înstelat. Și păpădia a dorit ceva din scânteierea lor. Tocmai atunci, a reapărut îngerul. Păpădia era nehotărâtă, așa că Dumnezeu, după ce i-a ascultat toate gândurile, i-a dat puțin din fiecare; are strălucirea aurie a soarelui, albul de puf al lunii și jocul efemer al stelelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu