oricine trebuie să aibă de a face atât cu bunici cât și cu nepoți.„ Margaret Mead,
Margaret Mead este unul dintre cei mai renumiți antropologi ai tuturor timpurilor, ea contribuind atât la dezvoltarea acestei discipline cât și la instituționalizarea acesteia.
Oricare ar fi acea zi, eu mă înclin, cu mult respect și cu o duioasă recunoștință, în fața icoanei bunicilor mei!
Cred că mi-a auzit scâncetele, o fi văzut și neputința mea; s-a gândit el cu mintea lui de om bătrân, și a pus bastonul pe masă, alături de caietul meu.Cu mâna dreaptă, mi-a mângâiat creștetul.
Din leafa lui de ceferist, a cumpărat ilice de catifea, broboade de cașmir,rochii , pantofi și câțiva cocoșei de aur, câte o ladă de zestre și câte o bucată de pământ pentru fiecare fată.
Nu știu câtă școală învățaseră bunicii mei și bunicile mele.
Talițu era un fel de pădurar.
Eram în clasa I.Într-o zi de toamnă frumoasă, mama îmi pregătise masa pentru lecții, sub gutuiul din curte.
Ea, cu treburile.
Eu, cu bastonașele.
Mă chinuiau îngrozitor. Nu voiau cu niciun chip să încapă în căsuțele caietului de caligrafie. Unul mai strâmb decât altul.
Plângeam, chinuindu-mă.
Bunicul a venit de la zăvoi. Avea un baston ciolplit de el, cred că din lemn de corn- alb, potrivit de gros.
Îl purta pe unul din brațe.
Cred că mi-a auzit scâncetele, o fi văzut și neputința mea; s-a gândit el cu mintea lui de om bătrân, și a pus bastonul pe masă, alături de caietul meu.Cu mâna dreaptă, mi-a mângâiat creștetul. Văd cu ochii sufletului bastonașele aliniindu-se cuminți în caietul meu.
Adia ușor vântul, mirosea a frunze de gutui și a încredere!
Într-o zi de vară, eram cu talițu la unul dintre loturile noastre, de la pădurea Pintenoiaca
Dintr-odată,cerul a început să slobozească tunete.
Brusc, a început o ploaie puternică.
Talițu purta mereu, la el, un pulover tricotat.
M-a ascuns sub burta văcuței.
Văcuței i-a pus pe spate puloverul de lână.
Am multe amintiri în minte și în suflet cu cele trei perechi de bunici, pentru că așa a fost să fie!
De la măicuța, soția lui talițu, păstrez imaginea rochiței de mătase„ toarsă” din gogoșile viermilor hrăniți cu frunze de dud! și Targul -Titului, cu noi două, la „ciocu-cu-norocu.
Am câștigat atunci prima mea păpușă cu pantofiori eleganți și cu rochiță roșie!
S-au rătăcit lucrușoarele bunicilor:medalii de pe front, două icoane dragi, lada de zestre a măicuței, cu barișuri, zăbranice, tulpane și „dres„ de obraz.
S-a pierdut și cavalul lui talițu.
Rostuite în cămăruțe de suflet, stau amintirile!
Maica Fănica era aprigă. înaltă, dreaptă, cu ochi albaștri, fustă neagră cu melcișori și bluză pătrată în dreptul gâtului.
Acolo, ascundea ea, în zilele de vară, cu un fel de cochetărie, firul de busuioc!
„De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...„
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...„
Șt. O Iosif
„Tale „era tatăl mamei:toată viața fusese ceferist. Adoram ceasul lui deșteptător, cu un fel de clopoțel deasupra.
Făcea naveta, pe jos,indiferent de vreme, de la Ziduri, la Titu.
Din leafa lui de ceferist, a cumpărat ilice de catifea, broboade de cașmir,rochii , pantofi și câțiva cocoșei de aur, câte o ladă de zestre și câte o bucată de pământ pentru fiecare fată. Celor trei fii , Marin, Bălașu și Aurică, le făcuse, la un croitor, paltoane de stofă bleumarin ( din mantalele primite de la serviciu). 
Pentru tustrei, a cumpărat terenuri de casă în Ziduri.
Îmi plec fruntea, în amintirea bunicilor mei dragi!💓
