miercuri, 22 februarie 2023

ani de liceu



 Dacă este să mă uit cu ochii minții și ai sufletului  la anii mei de liceu, văd doar partea aceea luminoasă, mângâiată de o blândețe înțeleaptă. Sigur că vor fi fost și  neajunsuri,  temeri și spaime. 

Se făcea carte!
 Rămânea timp și pentru  visări de-o  clipă, pentru bilețele și întâlniri pe coridor,departe  de ochii iscoditori ai domnișoarei Lupescu, pentru  plimbări pe sub castanii de dincolo de  gară, un film, o poveste  copilărească, un tren, care vine, altul ce pleacă.
  Zic că sunt  ceea  ce sunt  grație unei școli  serioase, cu pretenții, poate, uneori exagerate,  cu emoții, astăzi devenite calde amintiri, cu ascultări și teze dificile, cu întrebări, câteodată, parcă, într-o limbă necunoscută.
  Un dor blând pentru toate!

  Limba  Română- o  doamnă  duioasă, cu ochi și gesturi de mamă.
 Limba  Latină-  profesoara perfectă: cultă, distinsă, artistă!
 Limba  Franceză-  tânăra  elegantă, de care toți băieții erau îndrăgostiți.
Limba  Rusă- babușka.
Istorie- ce doamnă!!
Geografie- cea mai  cultivată  profesoară,  știa atâtea, că te rușinai să nu înveți.
Economie  politică-  spaima unora.
   Matematică- mai ușor...
  Chimie-  dacă spun ”babacu”, ar tresări, din lumea lor  de umbre,   chiar și  cei  mai tari, olimpicii  naționali: Nelu  Voicu și  Mituș.
 De  voie, de nevoie,  am învățat chimie!  Știu și acum tot felul de chestii.
Fizică- trei profesori, total diferiți, ultima, fizicuța.  faină  profesoară!
 Biologie- cochetă, carismatică.
 Desen tehnic- doamne, ce   emoții, pentru fiecare oră. Profesorul erudit!
  Muzică- excepțional profesor cult,  elegant, exigent.  Compozitor.
  Educație  fizică-  doi sportivi!


 Atelier-  spaima  zilelor mele de luni.
   Dirigenție  în primii doi ani,Doamna  Liana Alexandrecu, Profesoara  noastră de  de  Latină-  toată stima!💓 
 În următoarele două clase. Babacu.  Ce să spun?  nu cred  că-l interesa vreun pic ce va  fi cu noi. ”Ali-  Baba și cei patruzeci de  hoți”😆
 Chestia este  că a fost ceva minunat:  câțiva tehnicieni și asistente medicale și vreo  25 de  absolvenți ai Învățământului  superior profesori, doi medici, economiști, ingineri, un arhitect,  un  general  ( nu sunt chiar sigură).

Și timpul, care  nu-și uită  niciodată mersul...

duminică, 19 februarie 2023

în lumea tăcerii

  Ce spun  o să  ți se pară aiurea. Sau  nu te va interesa.

  O spun, pentru  că  nu prea îmi dispare scena  din minte.
  Ieri, de  „Sâmbăta  morților„, cum se întâmplă de  sărbători, mai ales, la  cimitir, venise  foarte multă lume. Mașini- o mulțime,  staționate, una în spatele alteia, de  la capătul bulevardului, până  la stadion.
  De la  volanul uneia, uite  că nu m-am uitat la  număr, a coborât o  femeie, sub 30 de ani, urmată de o fetiță.  
Femeia  a îmbrăcat rapid  un fel de pulover lălâu, cu o gaură mare  în partea de  jos a spatelui, și-a acoperit părul cu un batic  cenușiu  spre negru și a luat  cu ea o sacoșă mare, goală.
 Fetița  a luat și ea o pungă  albastră de plastic, tot goală.
  Ambele au intrat în  rândul persoanelor care  se apropiau de intrarea în cimitir.  
 Fetița voia să se  păstreze alături de partenera ei, care  a împins-o  mai în față.
 Eram la  doar câțiva pași de ele. 
 Fetița  devenise   insistentă, chiar agresivă, cerând oricui: îmi dai și mie un ban?
Le-am pierdut din  vedere, de altfel, scena  mă  enervase teribil.

  În dreptul intrării, staționa  o mașină de poliție.
Cimitirul era ca un furnicar.
  O mulțime  pestriță  ocupa aleile:: femei, bărbați copii, unele care chiar mergeau să-și plângă morții, altele cerșind agresiv.

  Undeva, o bătrânică, curat îmbrăcată, cu  o privire tristă, albastră,  căuta  către nicăieri.
  I-am dat unul dintre  pachețele  pe care le aveam.
 Am citit  în uitătura ei  duioasă ceva  din smerenia femeii de la țară, care, deși   ajunsă la limita disperării, nu cerșește.
Își păstrează o anume demnitate.

 Așteaptă.

  M-am întors pe aceeași alee. bătrâna  mânca  frumos, tihnit  parcă,  fără să privească  înainte sau înapoi. 💓

miercuri, 15 februarie 2023

soldăței strălucitori

Au suportat câteva nopți geroase,s-au speriat și ei de cutremur, se minunează de toate...

Se bucură de freamătul zilei!

marți, 14 februarie 2023

Nu ajunge să trăieşti viaţa,

 trebuie să o câștigăm„,

Victor Hugo, ” Notre- Dame de Paris”.






Era în vara lui 2018.
Eu și Rodica Semartian, fosta mea colegă de liceu și bună prietenă, ne-am dorit să revedem Franța. Era un dar pentru sufletele noastre!
Ne-am dus în Normandia.
A fost o excursie bogată,frumoasă, densă, captivantă.
În ultima amiază, am ajuns la Paris. Am alerrgat la basilica

Sacré-Cœur, ne-am zis apoi că nu se știe dacă vom ajunge vreodată în Orașul Luminilor, așa că, într-un suflet, ne-am dus la Notre- Dame. 

Soarele ardea, o încolăcită coadă stufoasă cupridea curtea,, eu nu credeam că mai avem vreo șansă de a trece pragul măreței zidiri.
Rodica mi-a smucit mâna, ne-am strecurat hoțește , când pe lângă, când pritre oameni, poate că unii ne apostrofau, dar nu am cedat.
Pentru un sfert de oră, ne-am aflat în interiorul Catedralei!
Câteva poze, mai mult în fugă...
Am fost binecuvântate, după nu prea multă vreme, un incendiu uriaș a transformat-o în scrum.
Se va fi reconstruit, oare?

joi, 9 februarie 2023

bucuriile părinților sunt tainice

 În copilăria mea și chiar în adolescență, într-o casă mai mare sau chiar micuță, trăiau trei generații: bunicii, părinții și nepoții.

Cu timpul, au rămas doar părinții și copiii lor.
Mai apoi, copiii s-au dus care încotro. Au rămas părinții.
Sau doar unul dintre ei.
Astăzi, auzi tot mai des vorbindu-se despre singurătate.

Și despre medicamente care  ar trata-o.