despre „povara ucigătoare a sublimului”

  Nu știu dacă  gândul meu  are  sau nu legătură cu greva  din Școală.

   Mi--a   venit în minte  manualul de Limba Română pentru clasa a  VIII-a; multe texte,  sugerate spre analiză  erau fragmente   deosebit de frumoase din   inegalabila  scriere a  profesorului  și scriitorului, Calistrat  Hogaș.

18 aprilie 1847, Tecuci/  28 august 1917,  Roman.

”În munții Neamțului„.

 Și în cartea de literatură  era un fragment  foarte frumos”, Singur„.

  În fiecare  alineat, simțeai   furtuna, încleștarea  stihiilor, ca, în final,  să triumfe  soarele!

 Excelente descrieri, scrise limpede, frumos,  precum  textele latinești, care se scandau.

    O muzică  de suflet  a limbii noastre, pe care el  ne-a transmis-o, spre  învățare.

Si, dacă este să pui alături  învățătura desprinsă  din manuale, rostită de un profesor dedicat, pentru  fiecare elev,  așa cum  și cât pricepe el,  adică mereu altfel, cu  ceea ce se spune  astăzi  despre dascăli, fie din necunoaștere, fie din  învrăjbirea  socială, simt  durerea aruncării cu pietre în învățătura de carte.

 De ce îl învățau  copiii pe  Hogaș, de ce memorau  fragmente din descrierile  lui?

 Pentru că asta face școala cu fiecare în parte,te deschide spre cunoaștere. 

 Pune  niște pietre  de  căpătâi la  baza ”templului  tău„. 

Scriitorii noștri clasici  erau, înainte  de fi scriitori,  vorbitori de Limbă Română. vie, curată, limpede.

 Delimitarea  în propoziții a unui text, aparent încâlcit, nu este  ceva  aiurea, este  modul prin care  se  zidește logica.

 Gramatica  se întâlnește , undeva, cu matematica. Așa cum  fizica , dacă-mi este permisă conexiunea, se întâlnește  cu poezia.

Aș zice  că  este o greșeală să arunci cu bulgări în Școală.

 În Școala adevărată, aceea  care  nu-și împletește  menirea  cu politica.