INCERTITUDINI

nici pe la alții nu este primăvară

2012-01-27T21:34:00.008+02:00

Ninge .
La ei, mai mult, la noi, doar când nu te aștepți, că tot se văicăreau unii, de Crăciun- unde sunt zăpezile de altădată...
După ce am primit fotografiile, am căutat un proverb, ceva care să se potrivească. N-am găsit, așa că îl citez pe Confucius- Nu te plânge despre zăpada de pe acoperișul vecinului, atâta vreme cât intrarea în propria-ți casă este înzăpezită.
Novosibirsk- Siberia

Pe la noi, cam așa..

Ce știi despre rovinietele cu 3 neuroni?

noi nu vedem cu ochii,

2012-01-27T12:21:00.000+02:00

ci cu mintea. Dacă mintea e goală, ochii privesc fără să vadă. Ștefan Odobleja(citește și aici-)

Cuiul, de Tudor Arghezi

Într-o vreme la-nceput
Si-ntr-un leat nemaistiut,
Care, nu pot sa însemn,
Casele erau de lemn.
Si ulucile de scînduri,
Ca si azi, întinse rînduri,
Puse strîmb si cap la cap
Si proptite cu protap.
Dar zburau cu fiecare
Vînt mai tare,
Case, garduri si patule;
Si în timpurile toate
Grijile erau destule.
Le-adunai împrastiate
Si-ncepea din nou si iar
Truda muncii în zadar.
Ca sa scoli din clatinare
Iarasi doagele-n picioare
Si din nou sa le anini
Cu te miri ce radacini.

Nazdravan, cum altul nu-i
Un baiat al nimanui
Nascoci, atunci, un cui.
Si l-a scos si aratat.
Cuiul nou o saptamîna
A umblat din mîna-n mîna.
A fost strîns si pipait,
pus pe limba, mirosit,
Nici-un om nu întelege
Cuiul teapan cum sa lege,
Fara funii si curele,
Scîndurile între ele.
Nazdravanul si golanul
Îl înfipse cu ciocanul.

Zice unul: “- Dragul meu,
Asa cui faceam si eu,
Poate chiar mai dichisit,
Însa, vezi, nu m-am gîndit.//

p.s. fotografiile , însoțite de un comentariu despre cum se descurcă unii și ce fac românii când îi încolțește neputința, sunt primite pe mail de la cineva, care semnează- un anonim.

(para) normal

2012-01-26T14:06:00.003+02:00

Dacă, în drumul tău pe marile autostrăzi ale Europei, privești lumea de la fereastra autocarului, sigur o să-ți atragă atenția plasele înalte de fier , care separă câmpiile de drum. Sunt lungi perdele de protecție-în toate anotimpurile ocrotesc circulația, separând-o de drumurile mici dintre zone agricole, iarna opresc zăpada la marginea autostrăzii.
Urmează la fel de lungi perdele de păduri- frumoase, curate, verzi, sănătoase și mereu împrospătate. Pădurea oprește, în ierni grele, zăpada, primenește mereu aerul poluat.

Copil fiind, învățam la cunoștințe agricole despre parazăpezi. Apoi le-am văzut în plin câmp, la marginea satelor care nu aveau pădure sau zăvoi.

Cine le făcuse, nu știu. N-am auzit vreodată de comandamente, nici că ar fi trebuit să se facă cineva luntre și punte în nopți spulberate, în zile șfâșiate de rafale, ca să-i salveze pe rămașii între nămeți. Când eram mică de tot, dar suficient de înțelegătoare, a fost o ninsoare cumplită- între noi și casa bunicilor se făcuse tunel. Zăpada trecea de pragul de sus al porții.
Parcă și lumea era mai prudentă..cât despre politică, ce să spun, am auzit în liceu, de la profesorul de logică.

Când au dispărut parazăpezile, nici așa nu știu..

Astăzi, lumea circulă mult, prea mult.

Mi-am amintit ceva- de câte ori bunicul meu, ceferistul, pleca la serviciu, în papornița lui împletită, bunica îi punea, pe lângă pachețelul cu mâncare, neapărat, ciorapi de schimb, fie iarnă, fie vară, când ploile se iveau din senin, un prosop, țesut în casă, și, neapărat, sticla cu ceai.

Într-o oră de limba română, la tema-Mijloace de îmbogățire a vocabularului- compunerea cu elemente savante, am constat că banalul cuvânt parazăpezi este mult mai puțin cunoscut decât neologismul paramilitar..

Și-mi mai pun niște banale întrebări- Cum să plece la drum, în plină iarnă, o femeie care urmează să nască? sau doamna aceea, care depășește 160 de kg..

De ce să se afle în autoturisme, pe drumurile greu accesibile, chiar vara, copii cu vârste de un/ doi/trei ani..
Ce fel de părinți își vor fi ales sărmanii copii?

Astăzi, ascultând la radio despre câte se întâmplă, pe drumurile țării, nu pot să nu mă întreb- s-a schimbat atât de mult lumea, încât mulți să fi devenit, brusc, peste noapte niște rătăciți în ceață?

proprietar pe vorbe

2012-01-25T21:07:00.016+02:00

și rege pe nimic- Actorul,
de Mircea Dinescu

Să moară pe scenă este visul actorului adevărat, spune unul dintre prietenii celui pentru care, până acum un ceas, timpul își orânduia clipele la prezent.

A jucat în 24 de filme, îl revăd prin lacrima amintirii în Balanța ,Cel mai iubit dintre pământeni, Lumini și umbre..

Lumea l-a văzut în lumina reflectoarelor în 14 piese.
Locul amfitrionului familiei numelor de excepție ale teatrului Nottara, din Aniversarea, piesa scrisă de Thomas Vinterberg și Mogen Rukov, în regia lui Ștefan Caragiu, este, din această seară , gol.

În asfințitul zilei, îndurerată, cortina a căzut , înainte de a se fi auzit gongul.
Actorul Emil Hossu, bărbatul fără vârstă, la 70 de ani, s-a alăturat confraților-Amza Pellea, Toma Caragiu , Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, în lumea lor de praf de stele..
Cerul le este nesfârșită și nemuritoare scenă!

no gata! no hai!

2012-01-25T12:00:00.012+02:00

Unicul dor al vieții mele e să-mi vad Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea ; un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar și hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii, pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele.. Avram Iancu //

Ieri, în ziua mare a Unirii, glasul națiunii l-a chemat din munții semeți, albiți de dor și de speranță.
Și-a adunat în grabă ceata lui de moți. Au coborât toți patruzeci în inima fierbinte a națiunii.

Ningea apăsător peste mantia rece a nopții, plesnea în obraji șuier de vânt, se împrăștiase , gânditoare, mulțimea.

De undeva, s-a auzit măreț, de peste veac, glasul Crăișorului- No gata! No hai!

Eu aș scrie pentru istorie

2012-01-24T10:50:00.000+02:00

următorul epigraf Nu voi ascunde nimic!
L.N.Tolstoi
Astăzi, îmi propusesem să pun în fereastră doar drapelul țării și Hora Unirii.

Gândindu-mă la câte s-au întâmplat în ultima vreme, mi-a venit în minte gestul unor doamne implicate politic, care o invitau pe o altă doamnă, soția președintelui, să-și facă simțită prezența.

Așa am ajuns , din nou, la vorba că în spatele unui bărbat puternic, se află, de cele mai multe ori, o femeie (mai) puternică.

Cred că o astăzi, alături de bravii bărbați , care au făcut Unirea de la 1859, trebuie să ne-o amintim, iar și iar, cu multă admirație, pe Marea Doamnă Elena Cuza.//

În spatele unui bărbat

puternic se află ( adesea) o femeie (mai) puternică!

Mamă, soție, iubită..și dacă ar fi să recunoască cineva, cui folosește?

Lumea își are cursul ei, mereu înainte.//

Aș vrea să prind ceva din măreția dimineții de atunci- eram în clasa a șasea , a șaptea, nu-mi aduc bine aminte, ningea blând, bogat, profesorul de istorie, domnul Tică Dumitrescu- avea o voce de bariton- ne-a scos în curtea școlii.

Hora Unirii!!

Lumea, vecinii erau pe la porți. Nu i-a chemat nimeni, s-au prins în horă.

Știam și nu știam prea multe.

Astăzi știu..a dispărut acel ceva, povestea...//
Citeam în Pagini de istorie niște studii și comunicări , privitoare la orașul în care locuiesc.

Am fost, mai mult decât plăcut, surprinsă, descoperind că numele de botez , primit de câteva nefaste persoane, a aparținut , purtat, cu grație și demnitate, unei mari și adevărate doamne. Elena Cuza.

Fiica postelnicului Iordache Rosetti și a exigentei Catinca Sturdza a primit o educație severă și aleasă. Vorbea germana și franceza, aceasta din urmă fiind preferata în schimbul de scrisori nu doar cu prietenele, ci și cu mari personalități ale timpului. Era sfioasă și timidă. La 19 ani, îl cunoaște pe frumosul domnitor, ALEXANDRU IOAN CUZA, de care se îndrăgostește.

S-au căsătorit în scurt timp.

Viața lor de cuplu n-a fost una de invidiat. Cu toate acestea, ELENA DOAMNA i s-a dedicat total, iertându-i infidelitățile și firea nestatornică. N-a ezitat nicio clipă să–și îndeplinească , chiar cu mari riscuri, rolul de primă doamnă a țării.

În folosul Patriei.

Și al soțului.

Pe care l-a respectat în tăcere.

Cu multă răbdare și devotament, deși a suferit intens, trăind în solitudine.

La 3 octombrie 1863, ELENA CUZA a venit în vizită la Pitești .

I s-a pregătit atunci una dintre cele mai pline de fast și de respect primiri. Orășenii i-au organizat intrarea în urbea lor, pe sub arcuri de triumf, împodobite cu ghirlande de stejar.

La Palatul administrativ, seara au avut loc un banchet și un concert de muzică populară românească autentică.. În cinstea adoratei Doamne.

Elena Cuza l-a inspirat pe soțul ei în elaborarea Legii instrucțiunii publice și în susținerea reformei agrare.

Rafinată și modestă, elegantă , fără ostentație, cultă , dar discretă, Elena Doamna este un distins și înțelept model între figurile feminine ale încrâncenatei noastre istorii.

Până nu vine iarna,

2012-01-23T15:37:00.000+02:00

, primăvară nu să face.

Să să aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sînt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucrea binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi! -23 ianuarie 1821-Proclamația de la Padeș, Tudor Vladimirescu. (aici-/ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_de_la_1821)

Fiu de moșneni,născut în Vladimiri, Gorj-1780, vorbitor de greacă și germană, administrator de moșie, vătaf de plai, Tudor Vladimirescu, Theodor, cum îi plăcea să se iscălească, i se adresa boierului Nicolae Văcărescu, însărcinat cu învingerea pandurilor pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor..

Revoluția condusă de el a fost învinsă, Pandurul a fost ucis,(citește aici-www.lovendal.net/wp52/misterul-mortii-lui-tudor-vladimirescu/
dar, prin vocea lui, marile puteri europene au auzit despre Principatele Române, iar Poarta Otomană a renunțat a mai numi domni fanarioți.

dincolo de cuvinte

2012-01-22T15:05:00.006+02:00

Ninge și plouă, plouă și ninge..pe măsură ce fug anii, îmi dau seama că, permanent, cel puțin două adevăruri ies la iveală, mereu în contradicție.

Unul ar fi că realitatea bate orice tentativă artistică-literatură, film, teatru, muzică etc.
Este de la sine înțeles că poți evada din mijlocul problemelor personale, citind, văzând un film bun, o piesă, mergând la un concert, făcând o plimbare/sport/pictură etc.
Problemele personale rămân, dimineața le iei de la capăt.

Al doilea ar fi că, dorind să parcurgi , cu aceeași intensitate , viața în complexitatea ei, orice ai face, orice ai drege, și peste cap de te-ai da, nu poți trăi total totul.

Zilnic sau pe secvențe semnificative de timp, apar probleme de a căror rezolvare, vrei , nu vrei, depinzi.

Restul devine trăire subiectivă.
Suntem//

Cu exact doi ani în urmă, mă aflam, speram eu, aproape de capătul unui demers, început în 2007. O problemă simplă, foarte simplă, din punctul meu de vedere, complicată inutil de mecanismele sociale.

Problema există. Între timp, cu oarecare efort de voință, aș fi putut obține încă o licență. Poate că mi-ar fi fost de folos- m-aș fi „reprezentat„ singură. Și, cine știe..poate că aș fi reușit să fiu chiar convingătoare.

Viața curge. Cu toate ale ei. //

vineri, 22 ianuarie 2010

sat văduvit

Ruta ocolitoare. Paralelă cu autostrada. Ideea a fost că, traversând multe sate, se vor fi găsind și primari gospodari, care să fi înlăturat zăpada. Am ales bine. N-am fost singurii care și-au făcut socoteala asta.

Ninge. Viscolit.

De la națională , drumul o taie , la dreapta, peste câmp. Cât vezi cu ochii. Îl știu de pe vremea când, liceană internistă fiind, sâmbătă de sâmbătă, veneam acasă. Indiferent de vreme.

Mașina alunecă. De parcă ar fi sanie. Drumul este o amăgitoare oglindă. Teamă. Prudență. Emoții.
Primul sat. Fără probleme. Alt câmp.Ceva mai mic. Ninge. Bogat. Încotoșmănat până-n dinți, zăvoiul își arată spatele.
În haină groasă , albă.
La marginea satului, cartierul de rudari. Și-au păstrat obiceiul. Covoare , preșuri, spânzurate pe garduri.Să le albească zăpada. Fâșii colorate pe tenul candid al decorului.
Argeșul șerpuiește îngândurat în vechea lui ogradă. Cam agitat. Îmi era dor de bolboroseala lui. Aș vrea să-i fac o poză. Nu este timp. Se apropie, târâș, ca un gândac, un tir. Îl așteptăm să treacă, altfel, riscul ar fi prea mare.
Primele case. Simt emoția cunoscută- bătăi repezi în piept, și căldura dulce- amară..N-am mai trecut din toamnă. A fost primul Crăciun în care n-am dus flori și crenguțe de brad la căpătâiul părinților.
Un soare palid își arată obrazul neras, printre bulgări de nori. Ulițele sunt pustii.Prin curți, casele mari si frumoase par înțepenite. Dormitează .
În miezul zilei. Școala este zăvorâtă. Știam. Se învață într- un singur schimb.
Copii din ce în ce mai puțini. Două învățătoare. Una dintre ele este și directoare. Pe vremea mea, erau patru învățători. Și un director. În cimitir nu se poate intra. Troienită, zăpada depășește gardul.
Întoarcem. Am anunțat-o acum câteva zile. O fi uitat? Nu cred. Știe că mâine avem problema aia grea. Apăsătoare. Care nu se mai termină.
Din cauza ei ne-am încumetat să pornim pe o vreme ca asta. N-a pus zăvorul la poartă. Intrăm cu greu în curte. Zăpada se așterne într-o clipă. În ușa bucătăriei de iarnă, lacătul este doar aninat. Semn că n-a uitat de vizita noastră . Din cuștile lor, câinii ne privesc miopi. Pe o vreme ca asta, nu le vine să latre. E cald și bine în camera albă, cu scoarțe vechi.
Le știu de când eram copil . N-a strâns pomul de Crăciun.
Îi simte apropierea .În nopțile albe și lungi. A păstrat și câțiva covrigi. Pe plită, nelipsitul ceai de tei. Mașina de cusut a îmbătrânit. După ce a îmbrăcat tot satul. Sute de fete și femei i-au călcat pragul. Era și încă este o croitoreasă recunoscută.
Prin fereastra scundă , văd acoperișul și o parte din casa mea părintească. Străină de mulți ani. Cu obrazul plâns. Și ochii mereu întorși în altă parte. Lăcrimez de fiecare dată. Mai ales astăzi. Plătesc greșelile unor ani grăbiți .//
A sosit. Într-un suflet.
La cei 73 de ani, mătușa mea, verișoara primară a tatei, este chiar vioaie. Mă lămurește de ce sunt ulițele amorțite:în tot satul, 103 văduve. Una dintre ele este ea . De 10 ani. Pe toată linia , nu găsești pe cineva să-ți taie un pui.
Depănăm povești.Fără să ne pese de timp. Este la zi cu tot ce se întâmplă în țară. Și mai departe.Televizorul prinde șase posturi. Are preferințe. Păcat de Dinică. Ăla bărbat!

Nu le are la inimă pe câteva dintre vedete. Astea nu știu ce este munca.

N-o întreb de ce ține toporișca, ascunsă sub covor, în dreptul patului. Intuiesc. Cu groază. Nu vorbim despre mâine. Refuz să mă gândesc. Ea știe.

Așteptăm zorii.

Fără s-o spunem.//
Cât îi poți cere vieții? Să te mulțumești cu spontaneitatea ei?Să fii mereu puntea între ceea ce ai și ceea ce-ți dorești?

cine l-a furat pe Moș Ion?

2012-01-21T13:11:00.007+02:00

Înţeles-aţi, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Şi dacă aveţi ceva de zis, nu vă sfiiţi; spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte fraţi ce vă suntem; că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alţii şi Dumnezeu să ne lumineze pe toţi cum a şti el mai bine!
— Înţelegem, cucoane, aşa a fi, răspunseră câţiva ţărani mai ruşinoşi; că, dă, nu-ţi şti dumnevoastră ce-i pe lume, noi, ţărănimea de la coarnele plugului, avem să ştim ce-i bine şi ce-i rău?...
— Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înţeles! cică zise cu îndrăzneală unul dintre ţărani, anume Ion Roată. Ş-apoi, chiar dacă ne-am pricepe şi noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: "Ţăranul, când merge, tropăieşte, şi când vorbeşte, hodorogeşte", să ierte cinstită faţă dumnevoastră. Eu socot că treaba asta se putea face şi fără de noi; că, dă, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secera, dar dumnevoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru alb... Dumnezeu v-a dăruit cu minte ca să ne povăţuiţi şi pe noi, prostimea...
Ion Creangă.

O dată la douăzeci de ani, străinii își amintesc de exploziva mămăligă românească.

Cândva, învățam la școală că în România țărănimea este a doua clasă socială. Nu doar ca număr.

Astăzi istoria împarte lumea după alte criterii- bogați și ceilalți.

N-am auzit niciun slogan cu sau despre țărani.

A fost odată un Moș Ion..roata istoriei i-a strivit voința.
Și glasul.
Cine să-i mai vadă crăpăturile din palme, de pe frunte și din suflet?

Nimeni nu-și mai amintește de înțelepciunea lui.

El nu protestează.

Strânge din dinți și așteaptă primăvara.
Este doar subiect de literatură.//

Bade Ioane, de Tudor Arghezi

Bade Ioane m-aş gîndi să-ţi fac
Un cîntec nou de ţi-ar mai fi pe plac
Dă-ţi de la gură buciumul de-o parte
Că-ţi sună, prea departe

Cum ţi-ar plăcea ca ghiersul să mai fie
De bărbăţie şi de vitejie
Bărbat ai fost, o spune..
Pămîntul tău muncit şi-n rugăciune

Că ţi-ai purtat prin veacuri greu povara
Mărturiesc ogoarele şi ţara
Clădit în suferinţă şi răbdare
I-ai dat şi sînge şi sudoare

Cînd ceasul deşteptării ţi-a sunat
Şi sînge şi sudori le-ai înviat
Ţi-ai deşteptat şi morţii şi cu toţii
V-aţi dovedit măreţi şi strănepoţii

Bade Ioane m-aş gîndi să-ţi fac
Un cîntec nou dacă ţi-ar fi pe plac
Să-ţi fac un cîntec , vorbele-mi sunt goale
Şi nu au frumuseţea din... cîntecele tale

Bade Ioane m-aş gîndi să-ţi fac
Un cîntec nou de ţi-ar mai fi pe plac ...//

Top

cine înalță, cine lovește?

2012-01-20T11:07:00.004+02:00

Cândva, într-o vreme uitată prin calendare, într-o țară frumoasă și bogată, domnea un cârmuitor puternic. Din când în când, obișnuia să-și pună la încercare supușii. Le adresa întrebări, prin sfetnicii lui, bine plătiți.

Într-un an , întrebarea -care este cel mai bun lucru din lume și care este cel mai rău a dat mare bătaie de cap, nu doar oamenilor de rând, dar și celor învățați.

Primul a venit consilierul împărătesc.

-Măria ta, cel mai bun lucru pe lume este înțelepciunea. Dacă ești chibzuit și înțelept, poți trăi bine, îi poți ajuta și pe alții, care îți vor rămâne îndatorați și te vor respecta. Vei învinge toate relele!
Cel mai rău lucru este prostia. Prostul își bate joc de toți, și toți își bat joc de el.

A venit în fața împăratului vistierul.

- Doamne, banii sunt lucrul cel mai de preț în lumea asta- poți cumpăra orice, poți deschide toate ușile, dacă ai bani, lumea toată îți stă la picioare.
Cel mai rău lucru este sărăcia.
Cine se uită la cei săraci?
Cine are nevoie de ei?

S-a apropiat, măreț, conducătorul gărzilor sale, șeful armatei.

-Măria Ta, sănătatea este cel mai de preț lucru- iată, de la ultima bătălie, am o rană la picior.
M-au operat cei mai buni medici, dar nu mi-au putut da un picior perfect sănătos. Mi-aș da toată averea să am piciorul meu întreg.
Cel mai rău lucru este boala. Când intră în trup, greu o mai poți alunga.

Bătrânul grădinar sta deoparte. A venit și el să-și spună părerea.

-Măria Ta, eu nu știu carte, iubesc florile, iarba și copacii, le înțeleg graiul, de asta spun că lucrul cel mai bun este înțelegerea. Eu și nevasta mea suntem săraci, avem doar o căsuță și multă înțelegere unul pentru celălalt.
La noi este veselie, pentru că avem înțelegere.

Și dacă aș mai avea o viață, tot așa aș trăi- în înțelegere..Cel mai rău lucru este cearta.
Îi poți înțelege pe cei care țipă unii la alții? Sunt răi, egoiști, răzbunători.

Regele era tare nedumerit- toate răspunsurile îl impresionaseră.

Se lăsa, ușoară, seara.

A venit călugărul de la schit. El era duhovnicul împăratului. Ridicându-și ochii către mai- marele său, i-a spus:

- Doamne, cel mai bun și cel mai rău lucru este unul și același.

Curioși, sfetnicii și-au tras scaunele mai aproape. Apoi s-a așternut liniștea.

-Ce vă voi spune este mult prea simplu, atât de simplu, că poate fi la îndemâna tuturor.
Este vorba, mărite, despre cuvânt .
Da, cu vorbe blânde își leagănă mama pruncul , îl încurajează învățătoarea pe școlarul mic și speriat, îl pregătește doctorul pe bolnav , înainte de operație , cuvântul schimbă destine, face și desface legi și tratative, stabilește sau, dimpotrivă, sparge liniștea, cuvântul alintă, mângâie, învață, ocrotește, cuvântul abuzează, schimonosește chipuri și suflete, cuvântul presează, intoxică, laudă, liniștește, adună , dar și alungă, cuvântul leagă prietenii, slujește iubirea, dar și ura, violența.
Cuvântul înseamnă forță, lumină, toleranță și pace, dar și anarhie, aroganță, insultă.
Cuvântul poate fi armonie.
Fără cheltuială, fără efort.

Cuvântul poate face mult bine. Și tot atât de mult rău.

Depinde doar de om- el decide cum trebuie să folosească acest dar de la Dumnezeu- spre bine sau spre rău.
Sfetnicii și-au înclinat capetele.
Cârmuitorul a plecat cel dintâi.
Cu fruntea în pământ..

La început, a fost cuvântul..
Sfinții și părinții.

Crezi în forța cuvântului rostit?

știu că nu știu nimic,

2012-01-19T10:19:00.003+02:00

și nici măcar asta nu știu. Socrate

http://www.timesnewroman.ro/life-death/6376-grecii-rad-de-protestele-noastre-ce-a-fost-ma-parada-aia-gay-la-voi

ce s-a pierdut, ce se câștigă?

2012-01-18T13:03:00.000+02:00

Un prieten mi-a trimis următorul mail.
Mi l-a trimis și atât.
Să-ți spun că am plâns, gândindu-mă că Radu are o mamă deznădăjduită, care suferă, neștiind cum să-și ajute fiul în care a investit toate speranțele ei ? m-ai crede?

Ce aș putea spune , încât să nu fiu ridicolă?

Îl așez aici, în pătrățica asta, ca să știi ce le poți răspunde copiilor tăi/nepoților/ mamei/tatălui/ soției/soțului, când, nervoși /speriați/plictisiți, te vor întreba de ce tot urlă unii în fiecare seară.//

Am primit acest mesaj de la Radu, un prieten prezent ieri la protestele din Piata Universitatii. Redau intocmai:

“De ce protestez in strada?!

Pentru ca in casa, la munca, la telefon, sunt deja ascultat. E vremea sa ma asculte si din strada.

Pentru ca nu mai am nimic de pierdut. Mi-au luat banii, am pierdut casa, copiii sunt la bunici, imi vad sotia o data la trei zile si avem tot mai putine sa ne spunem. Viata noastra, asa cum am gandit-o impreuna, ne-a fost confiscata intr-o zi de joi. Joi, 6 mai 2010, cand un imbecil, care ne asigurase ca nu se va atinge de salariile noastre, iar noi l-am crezut si ne-am ipotecat casa pentru a ne face un cabinet particular, a decis ca suntem prea grasi si ne-a taiat salariile. 25% de la ea, 25% de la mine. In 8 luni am ramas fara casa. Copiii sunt la 300 km departare. In fiecare seara, eu si sotia mea ne cautam adapost pe la colegi si prieteni sau, pur si simplu, dormim fiecare in spitalul in care lucreaza. Nu ne mai privim in ochi, incercand sa ne menajam reciproc, sa il protejam pe celalalt de propria deznadejde. Si facem economie. De haine, de mancare, de zambete, de cuvinte, de proiecte. Nu mai indraznim sa speram pentru ca nu ne mai permitem sa pierdem.

Nu ies in strada pentru mine. Eu mi-am invatat lectia. Am 35 de ani si nu mai astept nimic bun de la nimeni. Dar copiii mei nu au 35 de ani. Copiii mei au 3 si 5 ani si nu au gresit cu nimic. Copiii mei au dreptul la o scoala buna, o casa incalzita, haine frumoase si jucarii noi. Copiii mei au dreptul la parinti.

Protestez pasnic in Piata Universitatii pentru drepturile copiilor mei. Si, cand lupt pentru ei, nimeni nu ma poate opri. Voi, ceilalti, aveti copii?”

Multumesc, Radu.

diferiți, dar împreună

2012-01-17T11:15:00.031+02:00

Singura modalitate de a scăpa de fricile pe care le ai este să faci un film despre ele. Hitchcock

Soare cu dinți, fulgi rătăciți, ianuarie confuz, nopți răgușite, țipăt de tată, în căutarea fetiței, tineri și vârstnici, revoltă, Târgu Mureș, jandarmi și sloganuri, Smurd, Brașov, se poartă fularul, în spate ghiozdanul, nu pentru cărți, doar pentru pietre, București, unu plus unu nu fac doi, fac unu plus unu, cine riscă prea mult se întâmplă să nu nu câștige nimic, nervi, ieși afară! lanțuri, jos hoții! ce punem în loc?Iași, simt o apăsare, așa nu se mai poate, petarde, reformă, beton, lume în derivă, Timișoara, în 89 , tata a câștigat drepturi, eu le-am pierdut, sănătate, singura soluție- propria evoluție- doi tineri superbi, ea- arhivist bugetar-pe casca roz, scris de mână- în caz ..că, da, se protejează, mâine trebuie să fie la serviciu, el- șomer cu diplomă de inginer mecanic, deasupra tuturor, un steag mă numesc un vot, sunt o vânzătoare, nu pot să fiu altceva, huliganismul- formă de protest? alt registru de cultură, nu spitale, nu nimic..,nu vă place? dizolvați poporul , alegeți-vă altul! filarmonica din Cluj- aria robilor din Nabucco,

lumea se mișcă, fluierături, aplauze, viermi, este vremea reparației, un litru de lapte este un lux, Baia Mare, mai există iubire? studenți,Pitești, gospodine, un singur protestatar din Baia de Arieș, baston telescopic, Deva, opoziție, Constanța, instinct și tărie, adevăr, ambulanțe, demnitate, pariu, șurubelnița, Tatăl nostru, Craiova, model de moralitate, tace, de vineri încoace, pistol cu bile, mămăliga, deșteaptă-te, române! analiști, alegeri anticipate, demisie, ciumpalaci, sărăcie, caricaturi, proiecte..

Aici este boala cea mai gravă

2012-01-16T09:45:00.011+02:00

pentru oameni, când vor să vindece răul prin rău.

Sofocle.

Și pentru că este prima zi de școală, să începem cu discutarea lecturii suplimentare-

Împărat și proletar, Mihai Eminescu. (aici)

Dintre cele treizeci de strofe, să o comentăm pe cea de-a treia-

Spuneți-mi ce-i dreptatea?-Cei tari se îngrădiră

Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi,

Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră

Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră

Și le subjugă munca vieții lor întregi…

la aniversară!

2012-01-14T22:40:00.003+02:00

La jumătatea lui ianuarie, îi adun de pe rafturi cărțile.

Recitesc de toate- poezie, proză, teatru, publicistică, fragmentarium, corespondență, literatură populară.

De fiecare dată, cu aceeași sfioasă stare de începătoare..

Îmi plac cele trei volume editate de Academia română- sunt cărțile mele de suflet!file moi, calde, coală gălbuie, litere mici..

Am ales o poezie mai puțin cunoscută
De pe ochi ridici
De pe ochi ridici închisă

Languroasa, lunga geană,

Rai de fericiri promise

Și de tainică dojană.

Și-ți pui degetul pe gură,

Sfătuiești și ameninți

Și îmi dai învățătură

Să ne facem mai cuminți.

Atunci brațul meu cuprinde

Mlădiosul tău obraz:

„Mâini vom fi cum vei pretinde,

Dar cum sunt, mă lasă azi.”

Astfel lupt cu-a ta mustrare

Ceasuri, zile, săptămâni,

Și mereu a mea-ndreptare

O amân de azi pe mâini.//

Ne reamintim, fie chiar și doar o singură dată pe an , că MIHAI EMINESCU a fost și un foarte bun jurnalist.

Din volumul III OPERE- Publicistică, m-am oprit la articolul Patologia societății noastre, din care am selectat un paragraf- pagina 439.
Moravurile publice , spiritul public la noi au luat o direcțiune foarte periculoasă și partidul care ne guvernează de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalității înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condițiile sociale s-au surpat și s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; tradițiunile țării s-au uitat cu totul; o nouă clasă guvernantă s-a ridicat, fără tradițiuni și fără autoritate, încât țara cea mare, temeiul și baza naționalității noastre, nu-și găsește conștiința raporturilor politice cu cei ce o guvernă, drepturile politice nu mai sunt răsplata unui șir de servicii pe datini, ci un instrument de ambițiune, de îndestulare a intereselor particulare..
Niciodată în țara noastră nu s-a văzut clasă guvernantă mai prosperă, mai gras retribuită și mai îngrășată ca această clasă guvernantă de astăzi, răsărită din pământ, fără să ne putem da seama cum, pe când generalitatea oamenilor de muncă suferă de strâmtoare.
....................................................................................
Dacă nu se va opri în drum și nu se va schimba, ea are să facă multe victime, chiar în partid. Câte scandaluri n-a produs deja, pe cari presa independentă le-a semnalat?
Și n-ar fi nimic dacă efectele ei s-ar mărgini la câteva individualități fără greutate și fără valoare.
Răul cel mare este că atinge inima țării, moralitatea publică...//

LA MULȚI ANI spiritului nostru național!

încotro?

2012-01-14T11:03:00.007+02:00

Fiecare grup strigă altceva-alergători într-o cursă incertă. Pripit, timpul își cerne risipa între lucruri și forme, sunete și umbre.//

Viața are prioritate!

Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos,/Cum ușor , ca din cutie, scoate lumile din haos/Și cum neagra veșnicie ne-o întinde și ne-nvață,/Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață./Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă/De simțeam ca Galilei, că comedia se mișcă. Mihai Eminescu, Scrisoarea II.

Valsul este teza lui Johann Strauss!

2012-01-13T12:26:00.012+02:00

La început, s-a numit dansul interzis.

Pentru că, în mirajul muzicii, firesc, partenerii se atingeau. Scrie , pe undeva, că patru țări i-ar fi revendicat originea-Austria, Germania, Franța, Polonia.

Celebru l-a făcut Johannes Strauss, care a compus peste 250 de valsuri.

A fost regele serii trecute!
Filarmonica noastră și-a deschis stagiunea, cu o seară de gală.
Lumea a lăsat deoparte grijile, scumpirile, gândurile negre ale începutului de an .//

Între orchestră și public, magica baghetă a maestrului Tiberiu Oprea- surâzător, elastic, demn, deloc sofisticat, jucăuș, elegant, vibrant, întâmpinat cu bucurie și ovații - a topit distanța, în unduiri de sunete vrăjite. .

Talent , dăruire, eleganță, pasiune !

Programul a reunit, neașteptat-genuri muzicale diferite.

În prima parte, Concertul pentru vibrafon și orchestră de coarde, de Emmanuel Sejurne, a prilejuit tânărului doctorand al Universității de Muzică București, percuționistul Alexandru Anastasiu, să cucerească publicul printr-un rafinamentul expresiv, dublat de sensibilitate, manieră fină de interpretare, implicare sentimentală.
50 de minute de poezie pe note, în tonuri suave!

În partea a doua , am plutit pe ritmuri de epocă-J. Strauss, Emile Waldteufel, Fr. Lehar.

Uvertura la Die Fledermaus, Trandafirii Sudului, Polka, Perpetuum mobile, Aur și argint.

Final extraordinar- Viață de artist, sala în ropote, o altă polkă și nemuritorul vals!

Regal de muzică!

Un spectacol plin de grație, dăruire, frumusețe, structuri muzicale complexe, magie pe note, suflet în acorduri de basm!
scuze pentru calitatea fotografiilor!

dacă se (mai) poate drege ceva..

2012-01-12T14:34:00.000+02:00

Se știe că:
1. Japonezii consumă foarte puține grăsimi și suferă mai puține atacuri de cord decât romanii.
2. Mexicanii consumă multe grăsimi și suferă mai puține atacuri de cord decât românii .
3. Chinezii beau foarte puțin vin roșu și suferă mai puține atacuri de
cord decât romanii.
4. Italienii beau mult vin rosu și suferă mai puține atacuri de cord decât românii.
5. Nemții beau foarte multă bere, consumă foarte mulți cârnați, multe grăsimi și suferă mai puține atacuri de cord decât românii.

în concluzie??

în cele din urmă,

2012-01-11T17:18:00.001+02:00

am aflat ce îl deosebește pe om de animale: grijile financiare. Jules Renard.//

Niciun fort nu este destul de bine întărit , pentru a nu fi cucerit cu bani. Cicero.//

Este suficient să auzim vorbindu-se despre cârciuma de la Moara cu noroc- Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția , ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima , și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătăților sale.

Sau să-ți amintești, așa pur și simplu, de Mara și de agoniseala precupeței în trei ciorapi- unul pentru zile de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică„.

Slavici și lumea lui bătută de gânduri și de amărăciune.

Nu prea l-am putea lăuda pe bunul prieten al lui Eminescu pentru o artă literară extraordinară.
Altceva este demn de luat în seamă , dacă îl recitești- este vorba despre specificul uman, despre acea înrobire a omului de către ban, credința absurdă că banul are, de la natură, forța de a acționa magic asupra sufletului omenesc.

Din motive personale, astăzi am recitit Comoara.

Structura nuvelei este simplă, subiectul, de asemenea.

Aurul este filonul construcției narative, el hipnotizează , amăgește, schimbă.

Omul este complex- nici înger, nici demon om- fulgerat de umbre și de lumini, ros de patimi, griji, interese, minciuni, promisiuni, speranțe.

Toate se învârt în jurul banilor.//

S-a schimbat ceva , s-a produs vreo cotitură fundamentală în atitudinea omului față de ban, de la Slavici încoace?.

după ce ai tot ales,

2012-01-10T16:06:00.004+02:00

te mulțumești cu ce ai la îndemână; se mai poate întâmpla să-ți și placă.

Antoine de Saint-Exupery.

Eu nu-i mai înțeleg pe oameni, chiar deloc.

În ultima săptămână din an, domnul Dan Puric , invitat pe la mai toate posturile de televiziune, zicea să vedem partea frumoasă a României, îi sfătuia - și bine făcea- pe realizatorii de emisiuni, să caute și să aducă în fața privitorilor români frumoși, adevărați, harnici, credincioși.

I-am dat perfectă dreptate!

România nu înseamnă doar mulțimile dezlănțuite să prindă, la Bobotează, apă sfințită pentru tot neamul, nici acei conducători-auto, fără Dumnezeu și fără carnet, nici piromanii, nici atâția alți ticăloși, știm noi bine care...

România înseamnă milioane de anonimi, care își văd de treburile lor, își cresc frumos copiii, își mătură casa și curtea, găsesc ceva bun de făcut, chiar când le bate sărăcia în fereastră.

Și totuși..

Aseară, pe programul I a tv, la care se uită tot omul care nu are bani să-și instaleze cablu cu zeci de posturi, era un reportaj dintr-un sat , unde păstorește, peste toate cele 7 sate ale comunei, același primar .

De 22 de ani.

Satul Pădureni.

Fie iarnă, fie vară,oamenii cară apă, pentru ei și pentru animale, dintr-o fântână de la capătul comunității.

Drumuri desfundate, praf, mizerie, noroi, mărăcini..//

Am auzit de familii- din alte părți ale țării-care au făcut împrumut în bancă doar pentru a-și petrece revelionul undeva, într-un loc select.

Un studiu al al Institutului de Statistică arată că 4% dintre români se află sub pragul sărăciei severe, adică - una din cinci familii românești are venituri sub pragul sărăciei relative- mărturisesc că nu prea înțeleg cum o fi cu această sărăcie relativă.

Un optimist zice că și americanii au săracii lor-6,7% din populația SUA sunt cei mai săraci dintre cei mai săraci.

Revenind la satul Pădureni- ei bine, acest sat are piscină!

Da, piscină!

A costat 100000 de lei, adică 23/24 mii de euro, calculase reporterul..

-E frumos, zicea un tânăr pădurean, ridicându-și căciula de pe frunte, alte sate nu au ce avem noi!!//

Ce mai poți spune?

cine ( și când mai) învață astăzi carte?

2012-01-09T13:08:00.009+02:00

Te-aș ruga să nu crezi că am rămas în pană de idei și, ca să acopăr spațiul , mă întorc la teme tocite de atâtea discuții. Nu! Chiar nu! Dar, nu pot să nu mă tot întreb de ce a fost necesar să se prelungească atât de mult vacanța copiilor și a profesorilor, deși biata iarnă face ravagii, mai degrabă printre posesorii cauciucurilor grele , decât prin magaziile școlilor în care or fi sau nu lemne de foc..Zică cine ce va zice, dar , din mai multe surse, știu că prin multe școli , vacanța începuse încă de pe la 1 Decembrie, când a fost cu sărbătoare..Așa că , mulți elevi n-au mai deschis cărțile cam de multă vreme- oricum, domnu ministru zice că se poate face școală și fără manual- asta se observă doar ascultându-i pe mulți dintre cei cocoțați pe diverse înalte fotolii..Cum spuneam, dacă adăugăm celor trei săptămâni de vacanță legală cel puțin alte două-una din decembrie și alta în ianuarie, până își revin și cei mari și cei mici, după atâta libertate, constatăm că balanța se înclină , generos, în favoarea îndemnului la dispreț pentru școală. Cât despre copii, ei se bucură, recunoaște că nici tu, dacă ai fi elev , n-ai plânge de ciudă că nu prea te pune nimeni la treabă. Astăzi, cineva- tocmai din Japonia - a citit însemnarea mea de acum un an-uniforma- o pedeapsă? Tare aș fi vrut să -mi spună de ce...

În spate , ghiozdanul , într-o mână, o plasă, din care, neascultătoare, a ieșit mâneca unui sacou bleumarin. Uniforma lui de gimnaziu.

Îl întreb, într-o doară, de ce și-a îngrămădit, așa, haina. Cu un fel de iritare în glas, îmi spune că nu este primit în școală fără uniformă.
O bucată de drum , mergem împreună, aflu că în ziua precedentă a fost razie în școală-profesorii de serviciu i-au trimis acasă pe elevii fără uniformă.

Prima oră de curs s-a transformat într-un du-te -vino, iar lecția a fost... amânată.//
A purta sau nu uniformă este, din nou, temă pentru școală.

Se zice că este propunerea cuiva de sus.//
S-a repetat, cu obstinație, după 1989, când uniforma de școală a fost aruncată la coșul de gunoi, că ea îi înregimentează pe copii , ii transformă într-o masă în care personalitatea fiecăruia este anulată.
În 1906, adică acum 100 de ani, când Profesorul Spiru Haret, unul dintre puținii miniștri adevărați pe care i-a avut școala romanescă , a introdus obligativitatea uniformei în școală , probabil că vor fi fost și voci care se vor fi împotrivit.
În perioada interbelică , uniforma școlară devenise mândria băieților și a fetelor de pension .

De-a lungul timpului , aceasta a ajuns a fi- nu un mod de întrebuințare - ci o emblemă a tinerei generații , o distincție , care particulariza.
În cei unsprezece ani , cât am fost elevă , am purtat câteva tipuri de uniformă : în clasele mici-un șorțuleț negru de satin, cu guleraș alb, de pichet sau de poplin , căruia i se asorta o fundă roșie, lucioasă. În ciclul gimnazial, uniforma era formată din două șorțulețe-unul pepit, alb-negru, de bumbac, în multe cute și al doilea-negru, de satin , cu volănașe pe umeri . Se încheia , petrecându-se încrucișat , pe spate . Concuram intre noi, apretându-ne zilnic gulerele și manșetele, tricotate dantelat de mamele noastre.
La serbări, șorțulețul negru era înlocuit cu unul alb , în multe cute, bine călcate.
În vremea aceea, a apărut- tot pentru evenimente școlare deosebite- serbări și concursuri- costumul format din fustă plisată bleumarin, de stofă, și bluză albă cu mâneca lungă sau scurtă. Uniforma se completa cu șosete albe trei sferturi. Părul se purta împletit în cozi , prinse în panglici albe sau roșii.
În primii ani de liceu , uniforma fetelor era o rochie bleumarin din stofă de bună calitate, buzunare ascunse , în cute duble. Fiecare fată îi putea adăuga adăuga ceva special: pentru a marca talia-o curea subțire albă sau neagră, care costa 4 lei, unele îndrăzneau chiar culoarea roșie , un guler de dantelă sau de mătase.
Am purtat uniforma cu mare plăcere.
Băieții se îmbrăcau în costum bleumarin, cămașă albă, înlocuită apoi cu o alta de culoare bleu ș, obligatoriu,i cravată.
În ultimii mei ani de liceu, a apărut o altă uniformă-fără urmă de frumusețe sau de eleganță-un sarafan drept, dintr-o stofă care se tocea destul de repede și o bluză de bumbac, bleu. A supraviețuit , obligatoriu , 25 de ani.
Am înțeles reacția tinerilor , în 1989, de a o arunca printre obiectele ieșite din uz.
În locul ei, treptat, în scoală au apărut blugii, asortați cu cămăși, tricouri, sacouri. Apoi fiecare, în funcție de posibilitățile părinților, a început să se îmbrace oricum, dorința fiind de a șoca.
Școlile s-au transformat în spații în care tinerii-de la cei mari până la cei mici- nu mai respectă niciun criteriu de armonie a culorilor, de bun-gust, de considerație față de instituția numita ȘCOALĂ .
A fost adus în discuție cuvântul UNIFORMĂ . S-au scris multe pagini în ziare și în reviste, s-au războit tabere , s-au organizat prezentări de modele. Și-au spus opinia -elevi, părinti, profesori, ziariști, miniștri, politicieni.
S-au creat uniforme de tot felul, în toate culorile, din materiale și în croieli dintre cele mai bizare.
De voie, de nevoie, părinții le-au cumpărat.
Înghesuite în plase, alături de pantofii de sport , de trusa de machiaj , de pachetul de țigări și de cine mai știe ce , ele permit intrarea posesorilor în școală , fără a avea vreo șansă să devină motiv de mândrie.
Sunt un veșnic prilej de discordie între cei care le poartă, din obligație, și adulți-educatori și familie.
Cred că există momente în viața tuturor, când este necesar și obligatoriu ca anumite demersuri să se supună gândului luminat . Educația presupune doi factori esențiali : cel care trebuie să fie educat și educatorul lui .
Uniforma școlară este un mod de educație ; ea poate deveni un simbol care să-i reprezinte pe tineri , îmbinând elemente de creație tradițională cu spiritul lor liber, novator.

p.s. vă este dor de liceu, așa , cu uniformă, cu tot?

ar trebui să poarte elevii de astăzi uniformă?

de la Dunăre , la Sena

2012-01-08T20:13:00.020+02:00

Din când în când, cu toate că nu mă tentează cine știe ce glorie printre experții în blogging, trag cu ochiul la postările cele mai solicitate. Pe locul I, detașat, se situează o postare în care n-am scris nicio vorbuliță, ci doar am expus niște papucei de casă , împrumutați de pe net- cele mai multe cititoare sunt turcoaice. Înțeleg de ce. Pe locul următor, ca în fiecare an- postarea a depășit trei ani- se află Propoziții, aparent independente. Intenția mea nu prea i- a mulțumit pe școlarii care căutam enunțuri gata făcute, pentru a scăpa de tema din vacanță. Astăzi am fost plăcut impresionată să aflu că o Lecție de istorie îi interesează , mai ales, pe cititorii mei de peste graniță. Și tot astăzi, am primit un premiu- prea multe nu înțeleg în legătură cu acordarea lui, dar zic că este de preferat să primești laude, în loc de palme, spre exemplu.

Lecția de istorie

”Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoraea fără judeţu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acopieri şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vârâia, ca văzîndu-l ai săi, să nu să îndărăpteze şi pentru aceia raru război de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea, ca ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi ficiorul său, Bogdan vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum să tâmplă din pom bun, roadă bună iese.

Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, ca cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pînă astăzi îi zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici dupa aceea l-au ajunsu.”

Și de nu i-ar apărea numele în text, recunoaștem , cu ochii închiși, personajul din textul citit și răscitit în liceu, completat mai apoi cu fragmente din Frații Jderi și cu atât de bogatele date istorice, memorate în anii de școală- războaie câștigate, mănăstiri înălțate,

și de ce nu, pasiunile de bărbat iubăreț, băutor de vinuri alese.

Cineva a tot scotocit prin hrisoave, a socotit , a pus cap la cap documente vechi și iată ce arbore genealogic crește falnic-

Nu suntem doar ruda mai mică, săracă și mereu îndatorată a Franței.

Astăzi am aflat și eu, și tare m-am minunat!

1.Ştefan cel Mare (1435-1504), l-a avut ca fiu pe

2.. Petru Rareş (1486-1546), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:

3. Maria, care căsătorită cu Ion Movilă (mare logofăt al Moldovei), cei doi

având ca fiu pe:

4. Ieremia Movilă (?-1606), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:

5. Maria Movilă (1592-1638), căsătorită cu Ştefan Potocki (1568-1631, conte polonez), cei doi având ca fiică pe:

6. Anna Potocki (1615-1690), căsătorită cu Dominic Kazanowski (1605-1648),cei doi având ca fiică pe:

7. Maria Kazanowski (1643-1687), căsătorită cu Stanislas Iablonowski(1634-1702), cei doi au avut ca fiică pe:

8. Ana Iablonowski (1658-1727), căsătorită cu Rafael Leszczynski

(1650-1703),cei doi avându-l ca fiu pe:

9. Stanislas Leszczynski (1677-1766), regele Poloniei, care a avut ca fiică pe:

10.Maria Leszczynski (1703-1768), căsătorită cu Ludovic al XV-lea (1710-1774),

regele Franţei, cei doi având ca fiu pe:

11.Louis de France (1729-1765), care l-a avut ca fiu pe:

12.Ludovic al XVI-lea (1754-1793), regele Franţei, decapitat, prin ghilotinare, la 21 ianuarie 1793, patru ani după Revoluția franceză din 1789 .

Astăzi am aflat și eu..tare m-am minunat!

Regele Franței are , printre strămoși, pe domnitorul nostru, Ștefan cel Mare.

Nu suntem doar sora mai mică de gintă latină a Franței, mereu fata oropsită , alegând boabe de mei din cenușa istoriei.

Ce zici?

există oameni

2012-01-07T21:12:00.019+02:00

pe care este suficient să-i cunoști spre a-i iubi, respecta, onora și admira, precum și alții de care fugim și-i disprețuim de îndată ce-i cunoaștem.
Samuel Smiles- scriitor, jurnalist, om politic irlandez.//
Politica nu este deloc printre temele mele preferate.
Totuși, sunt întâmplări care nu doar șochează.
Rănesc, pentru că trec cu tăvălugul peste Demnitate..
După ce am citit știrea pe un blog, nu mi-a venit să cred că poate fi adevărat.
Când am găsit articolul
http://www.academiacatavencu.info/opinii/domnul-djuvara-%E2%80%A8a-facut-pe-el.html
am simțit ceva imposibil de prins în cuvinte.//
M-am dus cu gândul la o însemnare veche.
luni, 3 mai 2010
mândria celor tineri este legată de putere și frumusețe, mândria celor bătrâni este legată de discreție..
Priviri luminoase, figuri blânde, mîini obosite, odihnind pe creștetul câte unui nepoțel.
La ora când mă întorceam de la școală, pentru că învățam după- amiază, terminaseră treburile prin gospodărie. Se odihneau pe băncuța de lângă portiță..În grupuri de câte doi-trei. Sau cu baba alături , mereu îmbujorată.
Pe lângă răspunsul la salutul meu, adăugau o vorba bună. De laudă. Sau de încurajare.

Nu mai sunt.

Pe la porți, câte un câine plictisit. Nu se obosește nici să latre. Dormitează.//

La oraș, bătrânețea vine din vreme.//

Nu putea să treacă neobservat..

Înalt, îmbrăcat în costum impecabil, totdeauna potrivit cu anotimpul- pantaloni călcați la dungă , cravată, batista în buzunarul de sus, asortată în nuanțele cravatei, domnu’ Rotaru era întâiul proprietar de pe scară.

Revizor contabil.

Purta un baston cu striații fine.

Într-o zi, un copil a făcut o glumă . Ceilalți au râs.

S-a oprit, i-a privit și, răspicat, fără vreo urmă de supărare, li s-a adresat- Ce sunteți voi astăzi am fost demult. Vă doresc să ajungeți să puteți spune la fel.

Din ziua aceea , când vecinul nostru se întorcea din oraș, copiii se ridicau , din orice colț s-ar fi aflat, și salutau respectuos.//

Au crescut copiii.

Sunt părinți.

În unele apartamente sunt trei generații.

Pe bunici îi vezi , fie la coadă la farmacie să prindă medicamente compensate, fie ducând bidoanele cu apă de izvor..Chipuri brăzdate, degete mișcându-se neascultătoare, scăpând , adesea , cheia de la interfon.

Sau plasa .

Pentru ei, primăvara nu înseamnă mare lucru.

Doar că pot merge fără teama că ar aluneca pe gheață..//

Încotro ne îndreptăm?

cu dorul de-o seamă

2012-01-07T11:04:00.000+02:00

Între fereastră și gândul la MAMA , clipele își cântăresc, în voia lor, neobosită, trecerea .

Bradul își ține cu greu salba de conuri .

În frânguiri scurte, vântul îi biciuiește degetele subțiri de lână verde.

Plouă grav, fără milă.

Cine le rostuiește pe toate?

Să mai număr anii? Sunt atât de mulți, atât de tânără imaginea mamei!

Mi-e dor de mersul mereu grăbit, de cozile-i lungi, prinse într-o agrafă de metal moale..

Astăzi ar fi fost ziua ei.

I-am fi dus daruri.
Și iubirea , niciodată îndeajuns..

Vine o clipă, când toate regretele se adună în stropi răzleți de amintiri..

LA MULȚI ANI tuturor celor care își serbează astăzi numele!

„sunt o armonie de proză și de vers„

2012-01-06T12:48:00.007+02:00

De sub gluga lui transparentă, orașul primește Boboteaza în stropi mărunți de măzăriche, risipiți la întâmplare.

Frivolă felină, vremea toarce vise de iarnă, rătăcite pe cărări de frunze umede, în mărgele reci de ploaie. Obosit de căutări , uitând complet de ger și de zăpadă, cerul și-a potolit neliniștea în vălătuci de nori cânepii.//

Eu sunt de modă veche- îmi plac Strofele pentru toată lumea și Romanțe pentru mai târziu, străzile liniștite, ploaia și mângâierile degetelor ei nevăzute, cerul pufos când Pleacă berzele, valsul frunzelor moi, îmi place să-l ascult povestind De vorbă cu mine însumi, depănând Spovedanii, în Roșu, galben și albastru, îmi place să-i citesc poemele , descoperindu-l sincer precum Bărbierul regelui Midas, într-o Romanță policromă , când Sosesc corăbiile, dar mai ales , pentru că

„În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână

Orăşenii, pe trotuare,

Merg ţinându-se de mână,

Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,

De sub vechile umbrele, ce suspină

Şi se-ndoaie,

Umede de-atâta ploaie,

Orăşenii pe trotuare

Par păpuşi automate, date jos din galantare.„

„...Pitești este oraşul în care mi-am petrecut copilăria, în care am iubit pentru prima oară şi în care am rămas corigent la limba română. Profesorul meu de pe vremea aceea nu-şi luase încă licenţa în litere. Mai târziu a murit ca director de şcoală... comercială.

și pentru că recunoaște fără a fi întrebat-

Nu sunt ce par a fi -

Nu sunt

Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!...

Dar fiindcă m-am născut fără să știu,

Sau prea curând,

Sau poate prea târziu...

M-am resemnat, ca orice bun creștin,

Și n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Ți-ai amintit, desigur , de poetul Ion Minulescu, venit pe lume în noaptea de Bobotează 1881.

Nu se poate să nu-i fi ascultat, pe la vreun târziu ceai dansant , măcar una dintre romanțe..

și bani, și suflet

2012-01-05T12:44:00.017+02:00

putem obosi de toate,
nu și de a înțelege...
obosim de atâta iarnă confuză,
nu obosim să iubim albul.
obosim de așteptări,
nu obosim sperând.
putem obosi de prea multe incertitudini,
nu obosim să avem opinii.

suntem trecători
prin propriile noastre gânduri.//

Existențe palide, strigându-și, la colț de stradă, sărăcia în note flămânde..
Ți-ai oprit vreodată mersul, să citești, în privirea lor pierdută, zădărnicia?

lucrurile abstracte

2012-01-04T16:25:00.003+02:00

sunt dificil de înțeles.

Vezi, auzi, înveți atâtea, apoi, când le dai de rost și vrei să le transmiți altora, în vreme ce tu poți trăi ceea ce spui, citești în ochii ascultătorului că plutește undeva, departe de clipă.

Sau , uite ceva te neliniștește, te îngrijorează.

Sau îți stârnește niște trăiri speciale!

Dacă ar fi să încredințezi emoția colii de hârtie sau acestui spațiu liber din fața tastelor, starea, fiindu-ți proprie doar ție, apare modificată.

Ce scrii este altceva.

Între cele două limite- tu, cu sufletul tău, și ascultătorul -lucrurile se transformă, cuvintele își risipesc, cumva, sclipirea.

Cum poți comunica emoția, având convingerea identificării profunde a stării tale cu simțirea celuilalt? //

Ieri, am revăzut din mers un colț drag de lume . //

Prin martie, îl știam vesel- pălăria pe-o ureche- în chite de brebenei și toporași!

Înflorit, în plină vară, în livezi de meri și pruni, odihnindu-și crengile în soarele amiezii.

Cu greu am suportat căldura din microbuzul care ne ducea dimineața și ne aducea seara acasă. Controlam lucrările candidaților la admiterea în Liceul Pedagogic.

Altădată, l-am văzut albit de sita ninsorii, case risipite pe culmi, încotoșmănate în cușme înalte!

Ieri, ar fi trebuit să fie iarnă.

Calendaristic, nimic nu s-a schimbat.

Vremea își toarce măsura , cum vrea ea.

Recunoști zona?

lucrurile pe care nu le căutăm

2012-01-03T10:18:00.000+02:00

sunt cele de care avem nevoie!

stilul este cuvântul

2012-01-02T16:57:00.018+02:00

care trebuie. Restul nu are importanță. Jules Renard.

Voiam să povestesc ceva.
Ceva , oarecum personal, dar care, într-un fel sau altul, se regăsește, în aceste zile, și prin existența altora.
Tocmai îmi ordonasem ideile, când, din întâmplare, intrând pe un blog, unde scrisesem ceva absolut inofensiv, fără vreo intenție ascunsă, stupefiată, am descoperit că, în numele unei categorii sociale pe care o stimez, mi răspunde agresiv, sfidându-se regulile elementare ale bunei- cuviințe..inutil să fac și alte precizări.
Mare este grădina lui Dumnezeu, răi sunt unii, atât de răi , că nimic nu-i poate opri să arunce instinctiv cu bolovani sau să-și curețe noroiul de pe cizme, direct, pe sufletele oamenilor...
Mi-am recăpătat destul de repede liniștea, pentru că altcineva, care nu știu dacă citise schimbul de idei, mi-a trimis un monolog.
Îl transmit și eu celor care sunt în trecere.

M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă... Aşteptam să-mi spui două- trei cuvinte, mulţumindu-mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu. Speram să găseşti câteva clipe ca să-mi spui Bună dimineaţa!
Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul în culori şi cânt de păsărele.
Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa mea!
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu, şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie măruntă, care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că, făcându-ţi această plăcere, îţi vei aduce aminte de mine.
În schimb, supărat, m-ai înjurat.
Doream atât de mult să-mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi, în timp ce urmăreai programul preferat, eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele.
Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult, încât te voi răbda. Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că, măcar azi, îmi vei acorda puţin timp, din timpul dăruit ţie.

Îţi doresc o zi bună şi minunată, ca sufletul tău luminos !
Tu decizi ce vei face după ce vei citi ce ți-am scris, nimeni altcineva nu ne mai condiţionează.
Vorbim adesea despre credință, despre Dumnezeu.
Cât din ceea ce spunem este adevărat?

- fotografia este împrumutată de la Daurel-

tic- tac!

2012-01-01T15:07:00.006+02:00

Nu-mi pot imagina prima zi din an, fără Concertul extraordinar de Anul Nou, din cea mai râvnită capitală europeană.
Viena valsează!
Lumea întreagă își acordează strunele interioare la spiritul divin al muzicii!
Astăzi, la pupitrul dirijoral, pentru a doua oară, letonul Mariss Jansons.

Concertul de Anul Nou 2012 este găzduit de sala de aur Musikverein Viena, aflată în top 5 al celor mai bune și frumoase săli de muzică din lume.

Regalul armoniei! muzică , flori, în alb și roșu, ca simbol al adevărului și al sincerității, aduse chiar astăzi de la San Remo, eleganță, intuiție, dăruire, energie creatoare, dinastia celebrilor compozitori Strauss, povești de iubire, căsătorii, despărțiri, atmosfera cârciumilor de altădată, locomotiva cu abur, tihnă și istorie, petrecere și evoluție, Belvedere, polka, nemuritoarea polka, clipe de vis, ieri și astăzi, în acorduri magice !
Balet și vals, ah , acest zbor pământean printre sunete și vrajă, valsul sufletului!!

Citeam că n-ar fi chiar imposibil să te numeri printre cei 1699 de norocoși, care pot vedea unul dintre cele trei concerte vieneze extraordinare !
Cei mai mulți spectatori sunt, an de an, japonezi.

Grație internetului, un bilet s-ar putea procura, relativ ușor.

Și dacă ne-am început Anul Nou în acordurile alfabetului universal al sunetelor, să sperăm că vom trăi mai frumos, că lumea va fi mai bună!

Tuturor celor care ne întâlnim sub semnul prieteniei virtuale vă doresc ca anul care abia a primit botezul nașterii să vă aducă bucurii, sănătate și toate împlinirile sperate!

La mulți ani!

vreme trece, vreme vine!

2011-12-31T13:46:00.000+02:00

Dragii mei dragi,

Un an pleacă, altul vine!

Suntem mai buni, mai optimiști, mai înțelepți ?

Să-l întâmpinăm pe 2012 cu speranță!

Cineva - persoană de încredere- zice că a găsit rețeta perfectă. (am mai adăugat una, alta, poți face același lucru, că vorba ceea- de gustibus non dispuntandum est))
Așadar, notați!

Se iau 12 luni și se curăță foarte bine de amărăciune, mândrie, aroganță, ură, invidie, frică, orgolii, irascibilitate și stres.

Se împarte fiecare lună în 28-31 de zile, după caz, astfel ca proviziile sa ajungă exact un an!

Fiecare zi se prepară separat: o parte muncă, o parte liniște, o parte umor.Nu se uită cele șapte ore de somn.
Se lasă cât să fie tocmai bine.

Treptat, se adaugă câte trei linguri de optimism, o linguriță de îngăduință, un praf de bun-simt și... o picătura de speranță!

Peste aluatul astfel obținut, se toarnă, din belșug, dragoste!
Se coace, tandru, la temperatura propriilor trăiri, întorcându-se ușor, să nu se lipească.

Când preparatul este gata, se așază frumos în suflet, în palme, pe frunte și se împodobește cu crenguțe de curaj.
Și de încredere în sine!

Se poate servi la orice oră, zilnic, cu multă bucurie, împreună cu o ceșcuță de cafea sau cu un un pahar de vin roșu.
Dacă ți se pare că mai lipsește ceva, nu te sfii, adaugă!

Prezenta rețetă nu se compensează, este gratuită și se transmite tuturor bloggherilor, indiferent de locul unde s-ar afla!

La mulți ani de fericire!

inima fiecărui om

2011-12-30T13:36:00.006+02:00

este ca o fântână. Nimeni nu știe ce zace în adâncuri. Nu ne putem decât imagina, judecând după lucrurile care ies , din când în când, la suprafață.
Haruki Murakami, scriitor japonez.

Ochi limpezi, popas și răcoare, la marginea pădurii, în preajma bisericilor, la răscruce de căi, în plină câmpie, pârjolită de soare, cu lanț sau cu lumânare, cumpănă și greutăți.
În cui, la vedere, o căniță, pentru călătorul ostenit de căutări. Alături, un jgheab, pentru animale.
Fântânile!
Sună atât de blând!
Tulburător și profund!//
Pe atunci nu se vorbea de apă minerală sau plată. Nici că trebuie să consumi doi litri pe zi, ca să reziști în fața vieții.

Pietre la rinichi, boli de ficat?

Se murea de bătrânețe.//

Lumea a evoluat. Câmpul și-a schimbat în fel și chip hotarul, stăpânii, vecinii.

Pădurile își caută foșnetul pe hartă.

A sporit setea.

Tot mai multe răscruci.

Au secat fântânile.

Și-au uscat clipocitul în vaduri ciobite. Le-a acoperit uitarea. .

Nimic nu se oferă.

Totul costă.//

Oglinda din adânc,

de Lucian Blaga//

Când mă privesc într-o fântână/

mă văd cu-adevărat în zi /

aşa cum sunt

şi-am fost şi-oi fi.„

În seceta iernii ce-și caută albul, simți dor de izvorul născător de fântâni?

rapidă caravană

2011-12-29T11:44:00.009+02:00

Nu-mi plac tristețile- nici a mea, nici a ta.
Drept este că iarna, copie stranie de toamnă zăludă, cu plete dezlânate și haină zdrențuită, își târăște ghetele scâlciate prin noroi.. la tine o fi altfel, poate că a nins, ești la schi, ai roșu în obraji, sufli în pumni sau ți-ai adunat prietenii la o cană de vin fiert cu scorțișoară!

Să nu uit- pe la alții este și mai și..auzi, undeva, într-un colț de lume, o femeie a furat din magazin o navetă cu sticle de bere.
Până aici , parcă n-ar fi cine știe ce..chestia este că hoața ascunsese lădița, n-o să-ți vină să crezi, chiar sub fustă.. ce mai poți spune?
Ce model de fustă să fi avut?

Oriunde ai fi, orice ai face, ascultă vocea poetului

Omar Khayyam – Trăiește-ți clipa!

Viata se grăbeşte, rapidă caravană.

Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.

Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,

Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…//

Și de ce nu, o muzică bună!!!

Să-ți fie bine!!

sic transit gloria mundi

2011-12-28T09:00:00.007+02:00

Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.

Albert Einstein//
Nu spun nimic nou, poate doar proverbul la casa cu șapte fete, mor pisicile de sete să se fi ivit pe la noi. În rest, tot ce se scrie/consemnează/povestește despre tainele și minunile adunate în jurul magicei cifre7- număr fatidic, cum îl numește mitologia, circulă în nenumărate variante , de când este omul, care a călătorit, el știe cum , peste șapte țări și tot atâtea mări. Ca o paranteză, în cele șapte continente- asta dacă acceptăm ideea că America de Nord și de Sud sunt continente diferite- există 195 de țări.
Biblia ne învață că lumea s-a născut în șapte zile, ultima fiind lăsată pentru odihnă. Șapte sunt Pleiadele, despre care un astrlog englez, Stan Gooch, ar fi spus că ele constituie singura constelație, datând de peste 40000 de ani.
Minunat sună- Pleiadele!
Pentru greci, ele erau șase surori și mama lor, transformate de milosul Zeus în stele, pentru a le scăpa de niște vânători.
Șapte ar fi fost minunile lumii -Marea piramidă din Giza, singura care se păstrează, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeiței Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olympia, Mausoleul de la Halicomos, Colosul din Rhodos, Farul din Alexandria.
*Curcubeul are șapte culori-rogvaiv
*Cerul este împărțit în șapte: atmosfera, exosfera, litosfera,termosfera, mezosfera, stratosfera, troposfera.
*Există șapte zile ale săptămânii, numele lor latinești fiind-Lunae dies, Martis dies, Mercurii dies, Iovis dies, Veneris dies, Saturni dies, Solis dies, denumite după cei șapte zei romani zei romani, care la rândul lor au fost numiți după cele șapte planete, cunoscute în antichitate-Soarele, Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn, ce se puteau observa cu ochiul liber.
*Templul lui Solomon avea șapte trepte.
*Roma a fost construita pe șapte coline: Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal , Esquilina, Caelan, Aventina.
*Există
șapte perioade ale elementelor în tabelul chimic al lui Mendeleev-H, Li,Na, K, Rb, Cs, Fr.
*șapte compuși principali ai celulei vii: apă, substanțe proteice, lipide, polizaharide, acizi nucleici ADN și ARN,
molecule organice, săruri minerale
*7 este neutru pe scara PH-ului; apa pură are PH-ul 7.
*Există șapte stadii ale dezvoltării umane: embrionul, fătul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul, bătrânul .
* mărimea capului se cuprinde de șapte ori în înălțimea corpului.
* dimensiunea ochiului este a șaptea parte din lățimea capului.
*sunt șapte articulații ale membrelor superioare
* potrivit studiilor științifice, șapte este numărul de ore pe care ar trebui ca omul să le petreacă noaptea, dormind.
*în tradiția hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman
*învățăturile antice ne spun că sufletul omului sau Eu-l interior are șapte proprietăți care sunt influențate de cele șapte planete; focul animă, pământul ne ajută să simțim,apa ne dă grai, aerul ne ajută să gustăm,ceața să vedem, florile ne dau auzul, iar vântul din sud mirosul.
*cele șapte simțuri antice sunt:
mirosul, auzul,vederea, gustul, vorbirea, simțul
tactil și mișcarea.
* gărgărițele au șapte buline negre.
*gâtul majorității mamiferelor este format din șapte oase.
*7este considerat un număr norocos în mai multe culturi; de exemplu, în Japonia, mitologia vorbește despre Cei Șapte Zei ai Norocului -Shichifukujin
*în cultura chinezilor, numărul 7 este proeminent; de exemplu, a saptea zi dupa prima luna plină din an este Ziua Omului; aceasta zi este considerata ziua universală a tuturor ființelor umane de pe planetă; de aceea, fiecare chinez își sărbătorește ziua de naștere la data respectivă , nu înseamnă totuși că nu o sărbătorește și în ziua calendaristică în care a apărut pe Pământ.
* cultura hindusă vedică susține că omul are șapte puncte energetice sau chakre.
( sursă-mail adaptat)

* Atenție la vise! se spune că, dacă visezi cifra 7, îți vei întâlni sufletul pereche!//
Crezi în coincidențe?știi și altele?

suntem făcuți din plămada visurilor noastre!

2011-12-26T12:21:00.021+02:00

În a doua zi de Crăciun 2007, am primit în dar un blog( de incertitudini).

Între timp, unele au dispărut, au apărut altele..
-bunăoară-

În urmă cu vreo câteva seri, din graiul limpede al rapsodului , am aflat ceea ce simțim toți, cu fiecare bătaie de ceas
că
mută-i întrebarea ce răsună afară,
în fiecare clipă ne batem joc de păsări, de iubire și de mare,
trăim într-un deșert de disperare,
în care
Copiii noștri au au făcut dinți/
Mușcă din bunici și din părinți/
Mușcă din văzduh și din pământ/
Mușcă și din morții din mormânt
și că
rareori femeile surâd.

Un picuț mai târziu, niște vorbe grele răsunau altundeva, tot în vorba unui alt rapsod despre mersul lucrurilor-
mai bine ca acum nu ne-a fost niciodată- suntem liberi, putem lucra, avem unde merge.

Pentru ca aseară, altcineva, un mare actor- Fii demn! spune el-să ne amintească trist, dar adevărat
că
suntem chiriași în viață, nici săracii, nici bogații nu trăiesc de două ori,
Câtă vreme lumea se înghesuie nu doar să prindă tigăi promoționale, dar să și pupe moaștele Sfintei Paraschieva și să cumpere cărți și să vină la teatru, nu suntem doar o populație, suntem, încă un popor,
dar , atenție
-sămânța de neam- prost dăunează grav sănătății//

Supusă, autostrada își potrivește mersul în goana bolizilor zburători.
De o parte și de alta, câmpul doarme sub șuierul liber al vântului.
Rostogoliți de vânt, vălătuci de ciulini se dau de-a dura.
Un tractor își înfige din răsputeri lama în țelina uscată.
Este Ajunul Crăciunului.
Zeci de hectare au rămas nearate- tăranii au primit pământ, sunt liberi, le este bine, zicea rapsodul..cât de bine le este, doar ei știu. Le-o fi bine unora, Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă, ar completa careva.//

După o viață bătucită pe ogorul ceapeului, furat din zestrea tatălui ei, mort la Mărășești, mătușa mea, una dintre cele peste o sută de văduve din sat, din pensia ei, de două cifre, mici cât un covrig uscat, de sărbători, își plătește trei pomelnice pentru morții din casă- treizeci de lei, fata mea, cum să nu-i dau, să mă facă popa de râs în fața lumii?//

Vezi cum este cu incertitudinile mele?

Pot eu, după patru ani de blogging, să renunț la prefixul incertitudinilor?

Dacă și la anul vor fi alegeri libere, aș alege Elveția , spune un optimist. //

Așa că nici eu nu pot să închei pe un ton pesimist- patru ani sunt, totuși, o felie de viață- mâine este ziua Sfântului Ștefan!

Pentru toți musafirii mei- o surpriză muzicală!

Potrivește volumul apoi , scrie-ți prenumele, așteaptă un minut să se încarce și urmărește până la sfârșit.

www.obtampons.ca/apology

Ce zici?

și copacii au dorințe

2011-12-23T08:51:00.009+02:00

Cu multe secole în urmă, într-o dimineață verde, pe culmea unui deal, de sub frunze, ierburi și flori, au țâșnit trei mlădițe.

Au crescut, au tot crescut!

Trei copăcei.

Cu vremea, au ajuns copaci puternici.
Scrutau mândri depărtările, luând aminte în jur. Într-o zi, cel din dreapta zise:
-Lemnul meu este puternic, trunchiul îmi este frumos și drept, ramurile sunt bogate!
Sigur o să vină un tăietor de lemne, o să mă vadă și o să mă ducă la el acasă. Cu pricepere și grijă, o să cioplească din mine o ladă frumoasă, în care își va păstra toate bijuteriile și lucrurile de preț.
Cât de fericit voi fi să port o asemenea comoară!
-Nici eu nu sunt mai prejos, așa că n-o să zăbovesc prea multă vreme pe aici. O să vină alt tăietor de lemne, o să mă ducă acasă, și, pentru că sunt atât de puternic, va ciopli din lemnul meu cea mai bună corabie.
Oameni fericiți și bogați- poate chiar și regele- vor dori să călătorească pe corabia construită din lemnul meu bun.
Ce fericit am să fiu!

Al treilea copac asculta înfiorându-și frunzele
în gânduri.
- Știți ce, fraților, eu nu vreau să plec de aici, iubesc soarele, cerul și depărtările.
O să cresc tot mai înalt, iar ramurile mele îl vor vedea chiar pe Dumnezeu!
Rugile copacilor au fost ascultate.
Într-o zi, au venit trei tăietori de lemne.
–Eu tai copacul ăsta, a spus unul. Îl vând tâmplarului din sat, o să-mi dea un preț bun.
-Eu îl tai pe următorul și- l vând altui tâmplar.
-Ee, mie îmi rămâne copacul acesta frumos, îl tai și apoi îl duc la mine acasă.
Primii doi copaci erau foarte fericiți, în timp ce fratele lor își jelea soarta.
După multe ceasuri de muncă, cei trei copaci erau, deja, încărcați în căruțe și duși în sat.

Din lemnul primului copac, tâmplarul a făcut o iesle, pe care a umplut-o cu paie pentru animalele sale din grajd.
Al doilea copac a devenit o bărcuță pescărească, în care n-o să se urce niciodată regele..

Din cel de-al treilea copac, tâmplarul a scos niște grinzi groase, pe care le-a dus în magazia lui întunecată.

Visele celor trei copaci se năruiseră.
Au trecut anii.
Într-o seară târzie, în grajdul săteanului, au poposit un bărbat și o tânără femeie însărcinată .
Ea a născut un prunc frumos, pe care l-a numit Isus.
L-a așezat chiar în ieslea plină cu fân proaspăt. Animalele l-au încălzit cu respirația lor. Au venit mulți păstori, au îngenuncheat și s-au închinat în fața pruncului Isus, oferindu-i daruri minunate.

-Sunt un mare norocos a zis lemnul din care fusese făcută ieslea.
Eu țin cea mai de preț comoară din toate timpurile!

Au trecut vreo treizeci de ani.
Barca îi purta pe oameni la pescuit.
Într-o zi, din senin, s-au ridicat talazuri uriașe, pescarii s-au speriat. Unul dintre ei a implorat valurile să se oprească.
Marea s-a domolit. Pescarul era însuși Mântuitorul, Mesia.

-Sunt cel mai fericit, a spus lemnul din care fusese construită corabia.
Îl duc pe Regele Regilor!

După ani mulți, al treilea copac sta tot în magazia întunecată.
Într-o zi, grinzile au fost scoase afară.
Din ele s-a făcut o cruce, pe care cineva a pus-o în cârca unui condamnat pe nedrept.
Omul trebuia s-o care în spate.
Biciuit de către soldați, s-a prăbușit, în vreme ce mulțimea dezlănțuită arunca pietre și sudalme..

Copacul din care fuseseră făcute scândurile plângea de mila omului, ar fi vrut să fie mult mai ușor.
Crucea a fost înfiptă în pământ, iar pe ea a fost pironit Mântuitorul. Isus era aproape de Dumnezeu!

-Sunt fericit, a grăit lemnul, îl am pe Dumnezeu aproape.
Isus a murit pe cruce. Apoi a înviat.

De atunci,Crucea este cel mai prețuit simbol al creștinismului.

Oamenii se închină , sărută lemnul sfânt, cerând Domnului iertare, înțelepciune, izbăvire, ajutor.

Povestea ar avea o morală. Care este aceea?

Fie ca sărbătoarea Nașterii Domnului să vă aducă bucurii, împliniri și multă sănătate!

cine dorește să facă bine

2011-12-22T08:58:00.008+02:00

bate la ușă, cine iubește găsește ușa deschisă..
Rabindranah Tagore

Undeva pe lume, era o țară minunată, cârmuită de un rege drept, bun și înțelept.
Inima lui nu se putea bucura de atâtea daruri.
Era mereu trist.
Avea o singură fiică, frumoasă, cuminte, dar foarte bolnavă.
Cu fiecare zi, trupul i se împuțina, zâmbetul îi fugea de pe buze, obrazul îi pălea. Niciun medic nu-i putea găsi vindecarea.

Regele era tot mai trist.

Într-o zi, la poarta palatului s-a oprit un bătrân. Regele l-a invitat la masa lui. L-a ospătat cum se cuvine. Așa a aflat bătrânul motivul tristeții care cuprinsese tot palatul.

I-a cerut împăratului s-o aducă pe fiica lui bolnavă.

A privit-o în ochi, i-a luat mânuța slabă în mâinile lui și i-a dăruit ceva- un coșuleț acoperit cu o păturică.

-Iată medicamentul care te va pune pe picioare, fata mea!

Cu degete sfioase, domnița a descoperit coșulețul.

Înăuntru era o biată ființă, numai piele și os.

Văzând că fata este și mai tristă, bătrânul a încurajat-o. A sfătuit-o să se gândească la acest dar.

Din clipa aceea, tânăra domniță s-a dedicat trup și suflet îngrijirii copilului bolnav.

Împărțea cu el toate zilele și toate nopțile.
Când, obosită, încerca să ațipească, gândul că el are nevoie de ajutorul ei o trezea. Ca prin farmec, neodihna dispărea.

Așa au trecut șapte ani.
Într-o zi, s-a întâmplat o minune- copilul a început să alerge bucuros prin palat, să vorbească , să cânte chiar.

Era o mândrețe de băiat- bălan, cu ochi mari, negri, voce frumoasă și mers hotărât.

Domnița, mai frumoasă ca niciodată!
Rumenă în obraji, mereu zâmbitoare, cuminte, harnică, numai bună de măritat.

Tatăl ei, împăratul, era cel mai fericit om! //
Crezi în forța binelui?

cele nevăzute

2011-12-21T12:53:00.001+02:00

se pot vedea prin cele văzute. Anaxagoras
O să spui că ai o mie de treburi.
Ia-ți , te rog , o mică pauză și ascultă aici, asta în cazul în care n-ai citit deja.

Să mai spună lumea că ai noștri tineri nu sunt interesați de cercetare..

La Jean Monnet , fără scandal, nici măcar sexual.

de Cristian Tudor POPESCU

Am fost dus la liceul "Jean Monnet" de serviciul de marketing al ziarului Gândul, ca să facem un "eveniment". Elevii aveau să citească nişte referate cu ocazia zilei mondiale a păcii, poluării sau prezervativelor, nu-mi mai amintesc exact, iar subsemnatul trebuia să le aprobe cuvântând încântat şi înţelept.

Încă din curte am fost plăcut impresionat de buna creştere a elevilor şi elevelor care palmau cuviincios ţigările de cum mă vedeau. În faţa şcolii încercasem un sentiment de dezamăgire dând cu ochii de limuzinele şi gipurile de la BMW în sus care staţionau probabil în aşteptarea copiilor. Dau un rău exemplu părinţii care îşi duc şi îşi iau odraslele de la şcoală cu astfel de vehicule. Dar am aflat imediat, cu uşurare, că mă înşelam şi eram nedrept: maşinile erau în bună parte ale copiilor, nu ale părinţilor.

Mi s-au părut foarte interesante privirile câtorva domnişoare eleve machiate cu grijă, în ochii cărora citeam dorinţa de a fi înfiate: "Ăsta-i ăla de la televizor!".

Când mă aflu în faţa unei asistenţe, încerc să o simt ca pe o singură fiinţă. Să percep spiritul adunării şi umoarea ei din acel moment. Tinerii care umpleau sala de festivităţi de la "Jean Monnet" s-au comportat ca un ecran reflectorizant; de la ei nu mi s-a întors decât imaginea mea în ochii lor: un papagal fără perucă, pe care îl aşteptau curioşi să spună cuvinte ca un om.

Începe sesiunea de comunicări. O domnişoară elevă scundă şi cu părul afro citeşte ceva în care apare mereu sintagma "filozoful Rîlea". Rîlea în sus, Rîlea în jos, zice dânsa cu hotărâre şi dicţie. După ce s-a oprit, am întrebat-o cu toată delicateţea de care sunt în stare: "Pe filozoful Rîlea îl mai cheamă şi Marian? Sau Mihail?". Începe să cotrobăie uşor iritată prin hârtii. "Staţi liniştită, voiam doar să vă spun că, dacă îl cheamă Mihail, atunci nu e vorba de magicianul Marian Rîlea, de la emisiunea Abracadabra, ci de un anume Mihail Ralea, autor al cărţii «Explicarea omului», de exemplu."

Pe măsură mce curgeau luările de cuvânt ale domnilor elevi mă cuprindea tot mai limpede halucinaţia că îi văd patinând pe o piftie îngheţată, formată din cuvintele limbii române. Părea că puteau la fel de bine să citească, cu tot atâta aderenţă la sensuri, texte în finlandeză sau urdu.

Când o altă simpatică elevă a început să profereze în duşmănie cuvântul "crochete" într-un referat de literatură română, n-am mai putut să rabd până la capăt: "Domnişoară, e vorba de croşete, trei puncte între paranteze drepte, care indică înlăturarea unui fragment de text, crochetele să le mănânci tu cu mumă-ta."

S-a îmbăţoşat pe loc şi mi-a zis-o de la obraz: "Domnule profesor, n-aveţi dreptul să mă insultaţi!". Dar nici la fraza asta n-avea lipici, parcă era un colindător de metrou intonând "Încetaţi să mă mai desconsideraţi...".

"Nu sunt profesorul dumneavoastră, domnişoară, şi ce-am zis e un citat din Caragiale". Mai era doar o întrebare de pus:"Dragi elevi, cine dintre dumneavoastră a dorit ca subsemnatul să vină aici, la "Jean Monnet"? Ăla eu, ăla eu, linişte cu chicoteli decente.

După care mi-am luat tălpăşiţa, fără scandal.

Astea se întâmplau cu ceva vreme în urmă. Acum, elevii aceia au vârsta animalului cu creastă care a omorât oameni în Floreasca, cu maşina de la taticu, şi pe care Justiţia română l-a pus în libertate ca să mai poată trage un chiolhan în amintirea răposaţilor.//

crăciunițe

2011-12-20T17:15:00.003+02:00

În existența lor de vise și culori, cheamă sărbătorile în poeme parfumate. Atente mereu la mersul lumii.

În corole vorbitoare, adună, tăcute, blândețe, liniște, melancolie, grație.

Oferă atât de mult!

Cer foarte puțin- lumină, apă , căldură și un strop de tandrețe.

Unele înfloresc tot anul, violetele mai ales.

Își scot căpșoarele parfumate de sub umbrele de frunze bogate.

Nici curtenitorul trandafir japonez nu se lasă, săptămânal , își prinde la rever buchetul roșu aprins .

De câteva zile, două flori, total diferite-cineva le spune crăciunițe - și-au deschis candoarea.

În pumnișorii lor verzi, adună roșul inimii, țâșnind într-o rozetă vie.

Din frunze verzi- flori de frunze roșii!

O minune!
Și crește, tot crește!

În fiecare mlădiță, tiza ei și-a strâns, cochetă, obrajii fragezi de ciclamă.
Caută lumina!

La altă fereastră, Orhideea!
Regină între surate!

Vezi câți bobocei s-au aninat de lujerul plăpând?

Și pentru flori vin sărbătorile!!

una, alta..

2011-12-19T17:39:00.020+02:00

1.Care este cea mai mare extravaganță a ta?
O dată pe an, îmi pun în geamantan porția de libertate!
Zbor!
2.Ce defecte tolerezi cu mare ușurință?
Oameni suntem, toate ale noastre le ducem cu noi..
3.Care este cel mai mare motiv de satisfacție pentru tine?
Sănătatea și reușitele copiilor mei, faptul că mulți foști elevi îmi spun că le- am fost o a doua mamă.
4.Care crezi că este cea mai supraestimată virtute?
Realizarea de unul singur.
5.Care este eroul tău preferat din viața reală?
Domnul Neagu Djuvara!
Iubesc copiii și lumea lor minunată!

(test primit astăzi).

La p.s. zice să-mi întreb prietenii, așadar, încercați să vă autoevaluați?

(un dar, pentru inspirație)

o să plouă..

2011-12-18T12:43:00.015+02:00

Trecem prin timp, ca și cum o nouă ordine de rotire a vremii s-a instalat, fluturându-și regește prestanța.

La noi nu este iarnă ca în Maramureș, cerul își cerne picuri gânditori peste orașul gătit în sclipici colorat.

O să plouă,

Își zice Dumnezeu , căscând,

Și privind la cerul fără pic de nor,

Mă cam încearcă reumatismul

De vreo patruzeci de zile și vreo patruzeci de nopți..

Ehee, se strică vremea..

Marin Sorescu, O să plouă:.//

Am aruncat griji , treburi și preocupări-trei seri cu muzică!
Joi, ca obicei, concertul filarmonicii noastre.

Mi-aș dori să am talentul de a prinde în cuvinte splendoarea muzicii, muzică scris cu majuscule, fără să am senzația că risipesc adjective.

Îl admir pe dirijorul Alexandru Ganea, nici n-ar putea fi altfel, trebuie să-l vezi, să-i simți vibrația din gesturi, când lentă, când trepidantă, de la Hector Berlioz, la Franz List, de la muzică domoală, la carnaval, ritm, cavalcadă, tonuri imnice...

Am uitat de dirijor, am uitat de orchestră, nu mai pot urmări decât zbuciumul degetelor atingând clapele .

Pianistul.
Viniciu Moroianu trăiește fiecare sunet.

Uimire, bucurie, eleganță, rafinament, respect, pasiune, el și pianul lui, degete alunecând în unduiri fără nume, acea senzație că-ți este atât de bine, încât nimic altceva nu mai contează.
Bedrich Smetana- Vltava, din ciclul Patria mea- șase poeme într-o evocare sonor-picturală de excepție!!//

Auzisem că ar fi concertat de câteva ori la Club Hush, nimic altceva.

Noe, mă Noe,

Ia vino până la gard să-ți spun o vorbă ..

.Așa l-a invitat Varujan Pambuccian pe HARRY TAVITIAN.

Și el a venit!

Armean prin naștere, român prin adopție, Noe sau Sisif- cum l-a numit prezentatorul- laolaltă și separat- cărându-și povara pasiunii până sus de tot, revărsând-o de la înălțimea trăirii arzând, către noi, pământenii.

Un fenomen!

Deloc sofisticat, suflet pe clape, mângâiate în ritmul lumii, cu toate ale ei, cadențe imposibil de prins în cuvinte, susur, șoapte, triluri, povești în poveste, iubiri pierdute și regăsite, clopoței, ieri și astăzi în tonuri îngerești, colinde vechi, colinde vechi , armenești și românești, în armonii moderne, blues arhaic și nou, departe și aproape, într-o fascinantă curgere, public amuțit, dezlănțuit într-o clipă, în picioare, toată sala!

Cine a spus că jazzul este doar pentru elite?

Magie!

Ce nume să dai clipei de veșnicie?//

Al doilea an la Pitești!

Frumoși, tineri, disciplinați, eleganți până la impecabil- Eastern Royal Orchestra, Sankt Petersburg, dirijor Daniil Zaharov, pe jumătate român. Douăzeci și șapte de instrumentiști!

Două ore de vibrație, știi starea aceea pe care o simți cu fiecare fibră? asta am trăit aseară!

Nu, cuvintele nu pot prinde totul. Overture die Fledermaus, Artist,s Blut Waltz, Gianni Schicchi, Tărâmul fermecat al dragostei, Smugleanka, Vienna Blood Waltz, Opale Concerto, Waltz from Eugene Oneghin, Mica suită românească, Laura, Take Five.

Între ele, tulburătorul Evgheni Nagruzza, beneficiind de drepturile de autor ale întâiului acordeonist al lumii- Richard Galiano, Marina Raddis- prim-solistă a Operei Naționale din Chișinău,urmat de momente speciale românești, la nai!

Final maiestuos, fermecător-Radetzky March!

Dacă vin la tine acasă- concertează în douăzeci de orașe- du-te să-i vezi și să-i asculți!(am programul).

Muzica ar trebui să se scrie cu majusculă, pentru că ne învață să fim noi înșine!

numai pe gândurile noastre

2011-12-16T15:52:00.006+02:00

suntem pe deplin stăpâni. R. Descartes.

Iarna se minte frumos, în nuanțe străvezii de toamnă fugară.

Este vremea serilor albastre, cu povești în zbor de îngeri, fâlfâiri cuminți de doruri nemărturisite încă.

Gândurile nu pot fi mințite, aleargă nestingherite.
Întrec, în stoluri, depărtările, topesc incertitudini, adună bucurii.

În lumea noastră intimă, basmele se țes, fără început, fără sfârșit.

Ca și bucuriile!

Vin sărbătorile!

Te-ai pregătit?

zâmbește!

2011-12-15T16:59:00.003+02:00

Primești două puncte din oficiu, dacă răspunzi corect la următoarele întrebări.

1. Ce se află între Soare și Pământ?

2. Cum se cheamă un bărbat inteligent în America ?

3. Ce fac peștii când sunt mulți?
4. Unde găsești un câine șchiop?

5. Cum se numesc dacii care gândesc?

6.Cum se cheamă un cățel rănit grav?

7.Un american care trăiește în Florida poate fi înmormântat la New York ?

8.Cine a fost primul bărbat care a spus este nevoie de o femeie în casă!(adaptare după un mail.)

per aspera ad astra!

2011-12-14T20:11:00.013+02:00

În primii ani de liceu, doi profesori ne cereau, oră de oră, nu doar să memorăm aforisme și fragmente din opere celebre ale literaturii universale, ci, mai ales, să le comentăm.
Nu mi s-a părut deloc dificil, începusem exercițiul din gimnaziu..

A ști cât mai multe fragmente din lungile texte din manualul de limba latină și la fel de multe maxime presupunea multă muncă, dar și pasiune.
Competiție nedeclarată între colegi!

La economie , lucrurile se complicau, oarecum- citatele erau interesante, dar aduceau cu ele acea teamă, pe care ți-o inspiră un profesor veșnic nemulțumit.

Astăzi, am încercat un exercițiu de memorie- am vrut să văd cât mai rețin dintr-un text semnat de A.D. Xenopol, despre agricultură. N-a mers chiar cum aș fi vrut, s-a păstrat, totuși, într-un colț al minții, ideea teoriei dependenței țărilor agrare față de cele foarte dezvoltate industrial, prin comerțul exterior, și a existenței unor pericole , față de care o țară ca a noastră nu putea să se ferească , dacă ar fi continuat să exporte produse agricole, care , sub un volum foarte mare- fânul, de exemplu- au o valoare financiară redusă.
Parcă nu s-ar fi schimbat prea mult lucrurile..//
Unele maxime adună în puține cuvinte experiențe de veacuri, exprimă puncte de vedere, în forme concise, comunicând fulgurant un adevăr, concentrează spiritul moralist al autorului cu o vizibilă și pregnantă lapidaritate:
Prietenia- un suflet în două trupuri-Aristotel.
Nu-ți petrece timpul cu cine nu este dispus să și-l petreacă cu tine- Garcia Marques.

Bogăția o apreciezi după ce ai primit-o, prietenia, abia după ce o pierzi..

Într-o zi, prietenia s-a întâlnit cu dragostea.-

-Dacă exist eu, tu ce rol mai ai?este întrebată prietenia.

-Eu aduc un zâmbet, acolo unde tu lași o lacrimă, i s-a răspuns dragostei.

Ziua cea mai irosită este aceea în care n-am râs-
Chamfort, Maxime și aforisme celebre.

Non est ad astra mollis e terris via.

Primum vivere, deinde philosophari.

Este necesar să memorăm citate, maxime, aforisme?

un singur cuvânt

2011-12-13T12:00:00.000+02:00

adresat unui suflet poate crea un întreg univers, care să-l umple de lumină. Victor Hugo//

Într-o zi, un înţelept din India și-a întrebat discipolii:
-De ce ţipă oamenii, când sunt supăraţi?
-Ţipăm, când ne pierdem calmul, a răspuns cineva.
-Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lânga tine? întrebă din nou înţeleptul .
-Păi, ţipăm ca să fim siguri că suntem auziți, încercă un alt discipol.
Maestrul a insistat:
-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Tinerii au dat fel și fel de răspunsuri.
Înțeleptul i-a lămurit:
Adevarul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, cei doi trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt.
Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.//
-Când două fiinţe sunt îndrăgostite, țipă una la cealaltă?
Tinerii se uitau unul la altul..
-Nu ţipă deloc, vorbesc încetişor, suav, a răspuns bătrânul înțelept..
v-ați întrebat-de ce?
Vă spun eu- fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate.
Distanţa dintre ele este foarte mică.
Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar ca îndrăgostiții să se privească, inimile lor se înţeleg.
Asta se petrece atunci când două ființe care se iubesc, au inimile apropiate.//
Privindu-și blând ucenicii, bătrânul a încheiat:
-Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.//după o idee de Mahatma Gandhi.
Ascultă-l și pe Adamo!

Să ne punem întrebări despre cum vorbim unii cu alții??

dmh_direcția mișcării hârtiilor

2011-12-12T10:09:00.015+02:00

De la o vreme, prin ziare și televiziuni, școala este pusă la zid.

Când a început povestea asta, chiar nu știu.
Câți ani să fie?
Să-și fi dorit cineva să se întâmple așa, să se fi întâmplat de la sine?

Uite vezi, chiar nu am înțeles de ce.

Cu niște ani în urmă, deloc mulți, ziarele nu mai pridideau să vorbească despre olimpicii noștri, despre succesele școlii românești în lume.

Regretatul om de televiziune-Iosif Sava-aducea în Serata duminicală cele mai strălucite minți tinere ale școlii noastre.

Să fi plecat care pe unde?

Aseară, am primit o poezie.

Dacă vrei, cu adevărat, să înțelegi ce înseamnă acele trâmbițate schimbări din interiorul școlii românești contemporane, citește textul cu atenție. Oricare dintre noi are - dacă nu în casă, cel puțin între rude, prieteni, cunoscuți- un școlar.
Suntem responsabili pentru soarta viitorului acestei nații, pe care am primit-o integră de la înaintași.
Nu fugi, te rog, ai răbdare , textul pare lung, dar, în fiecare vers, vei găsi realitatea din munca și din viața profesorului de astăzi.
Poate că , împreună, vom afla o cale.

Școala altfel...

De-abia am prididit să fac
Planificări - o droaie,
Că vin, din urmă, la atac,
Ședințe ca o ploaie!

Ieri am avut C.P., iar azi
Ședință cu părinții,
Alaltăieri C.A., C.E.A.C.,
Să mă ferească sfinții!

Peste trei zile voi ave,
C-așa-i acum poruncă,
Prea-minunatul C.C.E.,
Și-alte ședințe încă.

Și ca să-mi fie foarte clar
C-am misie-ntre misii,
Fac parte - ca misionar -
Din treizeci de comisii!

Număr absențe, raportez,
Săptămânal de-acuma.
Excursii - le organizez,
Serbări - una și una!

Sesiunea de comunicări
Și cea de referate,
Concursuri, baluri, adunări
Tot eu le fac pe toate...

Pornesc spre casă șchiopătând
De-atâta aiureală,
Se-aud ectenii de comând
Când plec de lângă școală.

Că rostul ni l-au resetat
Nebunii și cretinii.
Au smuls din holdă grâu curat
Și pun în loc... ciulinii.

E noapte, stelele lucesc
Și bate-un vânt iernatic.
Sunt încă trează şi muncesc,
La un proiect didactic.

Mai fac statistici şi printez,
Scriu zeci de protocoale.
Aşa se vede că lucrez -
În rest, sunt vorbe goale.

Afară-i frig, în casă frig -

Că n-am bani de căldură,

Și-mi vine, uite-așa, să strig,

Să-mi dau drumul la gură!

C-am înțeles: de ani întregi

Reforma-i ca sminteala,

Așa e când promulgă legi

Cine urăște școala.

Mai am de corectat lucrări,

Și zeci de portofolii,

Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț,

Un șal mâncat de molii.

Adorm, într-un târziu, frumos,

Cu capul pe o mapă.

Visez cât am ajuns de... jos,

Pentru trei lei drept plată.

Tresar în somn, că am uitat

Să pun în opt dosare

Dovezi de parteneriat

Și de colaborare.

Și mă trezesc în zori de zi,

Ca dintr-un joc de iele,

Înmormântată în hârtii,

Dosare, dosărele...

Și, vai de capul meu, uitai

Să fac o socoteală

Cu note mici și mai dihai

La cea mai cea scorneală:

Îi zice într-un fel măreț -

”Testare inițială” -

Un fel de măr, dar pădureț,

O nouă abureală.

Și plan remedial mai am

Să fac până-n amiază.

Că am și ore până-atunci -

Asta nu mai contează!

Aș vrea să plâng, dar nu e chip,

Nu-i timp de consolare,

Că vine, mâine, ARACIP

Comisia-teroare.

Și o să ia la scotocit

Toată maculatura

Ce tinde către infinit,

Sporind harababura...

Și vin, cu rostul lor ”sublim”,

Iar când or bate-n poartă,

Pe loc ne-or cere să vorbim

Limba română... moartă!

Că-i alta limba, la dosar,

Decât e limba vie.

Școlarul nu mai e școlar,

E... ”educabil”. Fie!

Și ca să fie pe deplin

Reforma - făcătură,

Poruncă nouă mai primim

Spre nouă-nvățătură:

”Când educabilul ți-o da,

Cu sete,-un pumn în gură,

Tu să-i explici, cu glas duios,

Că-i rea apucătură.

N-ai voie să-i vorbești răstit,

Necum să-i tragi o palmă,

Ai dreptul să-i zâmbești, smerit,

Cu fața cât mai calmă!”//

Acum putem vorbi, avem cărțile pe masă.

perfect!

2011-12-11T10:37:00.000+02:00

A fost odată ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar povesti.
Undeva, într-o lume perfectă, trăiau un bărbat perfect și o femeie perfectă.

Într-o zi perfectă, cei doi s-au întâlnit și, pentru că relația lor a fost perfectă, s-au căsătorit.

Nunta a fost perfectă.

Viata lor în doi a fost, de asemenea, perfectă.

Într-o seară perfectă de iarnă, ningea bogat și blând, ca-ntr-o poveste perfectă.
Cei doi tineri făceau o plimbare cu mașina lor perfectă. La margine de drum, cineva avea o pană de mașină.

L-au recunoscut imediat. Era Moș Crăciun, cu o tolbă plină de cadouri.

Tinerii știau că mulți copii așteptau daruri sub brăduț , de aceea, l-au rugat pe Moș să urce în mașina lor perfectă.
Moșul a ajuns la timp pe la toate casele și toți copiii au primit , bucuroși, cadourile.
După ce au lăsat daruri și în sătucul cel mai depărtat, vremea s-a înrăutățit brusc.
Într-o pantă, mașina a alunecat, rostogolindu-se.
Un singur supraviețuitor.
Ghici care? Și dacă ai ghicit, spune de ce .
Poate interpretezi situația din punctul tău de vedere.

viața este o mare scamatorie,

2011-12-10T12:51:00.017+02:00

fiecare își joacă gratuit numărul, circul liberului arbitru,
Ionuț Caragea.http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Pagini_de_recuperat/Ionu%C8%9B_Caragea

Aproape zilnic îmi trimite filmulețe, știri, snoave, curiozități de tot felul. Nu știu dacă le selectează., nici dacă îmi știe gusturile- de când am terminat liceul, ne-am văzut de trei ori, știi cum este la o revedere între foști colegi, furi impresii, vorbe, fiecare spune ce crede..
Când am primit filmulețul , gândul mi-a fugit la evenimentul cel mai așteptat al vacanțelor noastre de vară- târgul Titului.

În fiecare an, de Înălțarea Sfintei Cruci. Colega mea locuia într-un sat vecin, mai aproape decât mine, de locul unde se ținea târgul.

Pregătirile începeau de pe la sfârșitul lui iulie, de la mic , la mare..sau, mai degrabă, invers. Părinții făceau economii, ei știau cum, fiecare trebuia să aibă ceva nou de îmbrăcat. Ca la Paște.
Caii primeau clopoței și funde roșii în frunte.

Doisprezece kilometri nu se puteau parcurge pe jos, era praf, putea să plouă, oricum, cu câteva seri înainte, fiecare își aranja plecarea.

Tata le lua și pe verișoarele mele, gemenele, însoțite, neapărat, de mama lor. A doua zi, începea școala, așa că eu aveam totul pregătit, ei se întorceau acasă, eu rămâneam la cămin.. Caietele și cărțile miroseau a proaspăt, un miros inconfundabil!
Gemenele, mai mari cu patru ani decât mine, se învârteau în caruselul din mijlocul târgului, fratele meu era nedezlipit de la călușei, eu îmi căutam colegele și colegii de școală..//Într-un colț al târgului , era circul. Acolo am urmărit, cu sufletul la gură, prima oară, dresură de căței, șerpi, cai, maimuțe.//

După ce am văzut filmulețul, gândul mi-a fugit la golul pe care l-am simțit, când m-am trezit singură în mijlocul unei lumi agitate.Pierdusem mâna care mă ținea strâns. N-am plâns, am căutat-o, știam că și ea mă caută, nu m-a certat, m-a dus să-mi încerc norocul.

Învârtită, scândurica , pe care negustorul, cu mustață întoarsă, agățase toate minunățiile – agrafe colorate, oglinjoare , rățuște plutitoare, baloane , turtă dulce, bulgărași de floricele unse cu miere.. , s-a oprit în dreptul unei păpuși de ipsos cu rochiță roșie.

Să te întreb dacă îți place circul?
( fă-ți timp și urmărește filmulețul..)

http://www.youtube.com/watch_popup?v=5hIc2ODfRxQ

îndoieli

2011-12-09T13:10:00.010+02:00

N-aș vrea să mă gândesc la statistici, pentru că nu le am la îndemână. Și nici nu prea cred în veridicitatea lor.
Ce știu sigur este că în satul copilăriei mele, anul trecut, erau peste o sută de văduve. De ce este așa , asta nu știu de ce se întâmplă.

Mi-am adorat mama și bunicile!
Când le-am pierdut, cu fiecare dintre ele, mi s-a furat câte o porție mare, unică, de adevăr și de frumusețe.
Nu cred că eu sunt o excepție.

Pentru toate celelalte femei de vârsta și de condiția lor socială, am avut , ani mulți, și încă am- același respect profund, ceva care nu se deosebește prea mult de suferință.

Le-am văzut crescându-și copiii și nepoții cu mare drag, fără să le fi fost ușor.//

De vreo câțiva ani, în fața intrării în cimitirul mare al orașului- este în drumul nostru către căsuța de la țară- văd aceleași figuri- șorț colorat, peste fusta neagră sau maronie, basma trasă pe frunte.

Vând celor veniți nepregătiți să-și plângă morții buchețele.

Mănunchiuri de gălbenele și margarete, tăiate scurt.

M-a încercat adesea un sentiment ciudat, n-am îndrăznit să spun nimănui că florile par a fi rupte de pe morminte..//

Fiecare are locul ei pe masa de piatră din piață .

Mai ales, sâmbătă și duminică.

Vând legături de morcovi, pătrunjel, varză murată, mărar uscat. Alături, două-trei bidoane cu lapte.//

Acasă nici nu prea mai trebuie să speli bidonul – rămâne curat după ce ai pus laptele la fiert, apă chioară, ar fi spus bunica..//

Să-și fi șters capitalismul sălbatic bocancii pe tradiționala cinste țărănească?

pământul are loc pentru toți!

2011-12-08T15:28:00.013+02:00

Este versul 47 al poemului Vânătorul din Alpi, de Friedrich Schiller.

Căprioara, urmărită în munți, se simte încolțită- jos o așteaptă prăpastia, în spatele ei, vânătorul.

Duhul munților îi înțelege spaima și-l oprește pe arcaș-

De ce să aduci jale până la mine? Pe pământ este loc pentru toți!

Am primit pe mail cel mai fascinant spectacol de frumusețe.

Dacă, deja, ți-ai cumpărat cartea și ai savurat minunăția lumii, văzută din împărăția cerului, îmi cer scuze !

M-am gândit că toți ar trebui să vedem câtă frumusețe este pe Pământ!

Poate că am înțelege cu adevărat ce înseamnă să fii OM!

Cineva, acolo sus, ne iubește!

Sunt doar câteva dintre paginile cărții.

cerul sărută pământul

2011-12-07T17:10:00.003+02:00

prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori.

- Rabindranah Tagore.

Îți scaldă sufletul și ochii, de cum dă colțul ierbii. Cineva le risipește generos peste tot- la margine de drum, prin lanuri, zăvoaie, păduri.

Unele cresc și pe stânci, înving arșița, ploile și vântul.

Eternă seducție a vieții, umbreluțe pentru cele mai frumoase culori și parfumuri!

Vorbesc în graiul lor fermecător, fără cuvinte.

Își adună filozofia vieții în arome și mii de nuanțe, întrecându-se !

Ce miracole se ascund în petalele lor, împrumutate din brâul curcubeului?

Cât mister cuprinde o corolă?

Pâlpâiri în stropi de gânduri...

În balconașul meu, am adunat, de câțiva ani buni, multe flori. Fiecare cu povestea ei.

Toamna trecută, cineva mi-a dăruit o rămurică, ceva ca un gândăcel cu țepi.

A tot crescut, gândăceii s-au înmulțit, căutând lumina.

Deunăzi, unul și-a adunat miracolul în cinci petale de catifea maronie, fină, pufoasă, stropită în zeci de bumbișori strălucitori.

Nu mă mai săturam privindu-i!

Steluța și- a ars pasiunea în câteva zile.

În toată splendoarea!

Într-o dimineață, și-a închis toate pleoapele.

Discret, petalele s-au topit. Presărată cu sute de puncte, imitând strălucirea răsăritului, steluța și-a adunat petalele, precum o palmă, degetele.

Rând pe rând, ele și-au topit candoarea.

Nimic din puritatea și farmecul de ieri...

Miraj amețitor, luând clipei nemurirea.//

Suntem asemenea florilor?

Sau ele adună în parfum și culori imaginea noastră cea mai fidelă?//

Ce flori deosebite ai?

de la Moș Nicolae,

2011-12-07T12:03:00.005+02:00

pentru prietenii mei!
Poate că Moșul n-a reușit să ajungă pe la toți cei care cred în el și în minuni.
Cineva i-a trimis Moșului o rugă-
Moș Nicolae, te rog să ai grijă de toți prietenii mei. Sunt maturi, dar în suflet sunt tot niște copii. Ai grijă, te rog și de ghetuțele lor!

Ai grijă de visele lor și nu le trimite nuielușe.

Ai grijă ca rănile din suflete să se vindece. Să le spui că sunt oameni care îi iubesc, dar nu știu cum să-și exprime sentimentele.

Prietenii mei nu vor să le dăruiești mașini, case, vacanțe , călătorii.

Toți își doresc un singur lucru- să fie iubiți!

Moșul a citit scrisoarea și iată ce a trimis-

http://www.youtube.com/watch?v=xA4SQjZgrVQ&feature=player_detailpage#t=81s

ce titlu s-ar potrivi?

2011-12-06T22:20:00.026+02:00

Aflu de la televizor că americanii vorbesc - în epitete, deloc măgulitoare- despre românce.
Ieri, alaltăieri, ne jigneau alții.

Zilnic, în ziare, la radio, se folosește un limbaj monstruos, pe toate posturile noastre de televiziune se transmit emisiuni de-a dreptul oribile , în care bărbatul, femeia, copilul sunt prezentați în ipostaze absolut mizerabile.
Mă întreb- dacă atunci când românii își bat joc de români este o treabă normală, de ce când străinii fac același lucru, brusc, ne apucă, revolta?//

În vară, auzisem, întâmplător, o situație năucitoare.
Astăzi , cineva mi-a trimis povestea pe mail.
Se întâmplă aici, în Țara noastră.//

Caz unic!
Tribul lui Chirilă, bărbatul care are 13 copii cu două surori

Autor: Daniela Farcaş

Mariana şi Nicoleta îşi împart viaţa cu un singur bărbat cu care trăiesc sub acelaşi acoperiş. De 15 ani se înţeleg de minune şi au făcut o droaie de copii. "Seara aleg cu care să dorm. Nu e vorba de sex în grup", explică George Chirilă.

ECHIPĂ
De la stânga la dreapta: Clara, Dominica, Diana, Gheorghe, Anca, Pavel, George - tatăl, Irina, Petru (cel mare), Andrei, Ștefan, Silvia și Mălina

ECHIPĂ
De la stânga la dreapta: Clara , Dominica , Diana, Gheorghe, Anca, Pavel, George - tatăl, Irina, Petru (cel mare), Andrei, Ștefan, Silvia și Mălina

prev next

Caz uluitor în România secolului XXI. La doar 40 de kilometri de Iaşi, în comuna Ţigănaşi, un bărbat îşi duce viaţa după reguli doar de el ştiute. George Chirilă trăieşte în aceeaşi casă cu două femei, surori. Cei trei trăiesc în concubinaj de aproape 15 ani. Bărbatul are şapte copii cu una dintre femei şi încă şase cu cealaltă. "Seara aleg cu care să dorm. Nu e vorba de sex în grup", spune bărbatul. Cel mai mic din cei 13 copii are 11 luni, cel mai mare are 14 ani. Chirilă nu are de gând să se oprească. "Sunt încă în putere, mai vreau copii", afirmă acesta.

Deşi nu este adeptul niciunei religii, este credincios şi spune că a visat că va avea 15 copii. Ciudăţeniile nu se opresc aici: deşi "familia" are sute de animale, tractoare, zeci de hectare de teren, ei trăiesc într-un bordei amărât, fără apă, fără curent electric, fără gaz. Toţi cei 13 copii născuţi de cele două surori au fost moşiţi acasă, chiar de George Chirilă. În familie, el joacă şi rolul doctorului şi pe cel al învăţătorului. O poveste 100% reală, dar care te lasă cu gura cascată.

Oameni cu carte

Nici George Chirilă şi nici cele două ibovnice ale sale nu sunt de prin partea locului. George e originar din judeţul Brăila , iar surorile sunt din Piteşti . Nicoleta are 35 de ani şi l-a cunoscut pe George (37 de ani) în satul bunicilor. S-au văzut, s-au plăcut, iar ea l-a urmat la Iaşi , unde George era student la Medicină Veterinară. Nicoleta a terminat Facultatea de Geologie la Iaşi , iar George a făcut trei ani la Medicină Veterinară, ulterior abandonând şcoala. S-au retras la Ţigănaşi, iar primul copil al celor doi, Petru, s-a născut în 1997.

Mariana, sora Nicoletei, a venit şi ea de la Piteşti să-i ajute. Şi n-a mai plecat. Iar de-atunci trăiesc toţi trei şi fac copii pe bandă rulantă.

Casa pe din două

George Chirilă îşi împarte viaţa cu cele două surori, Mariana şi Nicoleta Moldoveanu. Casa în care locuiesc în comuna ieşeană Ţigănaşi pare, de la distanţă, părăsită. De fapt, în casa cu pereţi netencuiţi, fără garduri şi cu multe acareturi împrejur locuiesc 16 suflete. George a făcut împărţeala pentru cele două partenere-surori. Din holul casei, în partea stângă sunt cele două camere pentru Mariana şi cei şapte copii ai ei, iar în partea dreaptă e zona Nicoletei şi a celor şase copii ai ei.

Camerele sunt mici, mobilate modest, cu paturi etajate, câte unul pentru fiecare copil. Bucătăria este comună pentru cele două mame, iar toată "familia" manâncă la aceeaşi masă.

CONCUBINAJ. George Chirilă și cele două surori: Nicoleta (stânga) o ține pe ultima născută în brațe și Mariana

Distribuţia muncii

Locuinţa lor e izolată de sat, la câţiva kilometri, pe coama unui deal. "Facem amândouă mâncare, amândouă spălăm. Nu avem un program împărţit pe zile. Suntem surori şi ne înţelegem", spune Nicoleta.

Femeile povestesc cum au umplut beciul cu provizii pentru iarnă şi cum pregătesc împreună în fiecare dimineaţă copiii pentru o nouă zi. "Ne trezim amândouă şi una spală copiii, cealaltă îi îmbracă. Apoi le dăm de mâncare şi fiecare pleacă ori la şcoală, ori pe câmp cu vacile şi oile", explică Mariana.

Cele două surori, gravide simultan

Cel mai mic copil al lui George Chirilă este Clara, cel de-al 13-lea membru al familiei. Fetiţa s-a născut în ianuarie 2011, acasă, la fel ca şi ceilalţi fraţi ai ei. "Mai am de gând să fac câţiva copii", spune hotărât George.

Primul lui copil, Petru, s-a născut în 1997, iar mama este Nicoleta. Doi ani mai târziu, în 1999, la doar trei luni distanţă între ei, s-au născut următorii doi copii, Pavel de la Mariana şi Silvia de la Nicoleta. Cele două femei au fost iarăşi gravide simultan, iar în anul 2001, la nici două luni diferenţă, au născut câte un copil: Nicoleta - o fetiţă, Irina, iar Mariana - un băiat, Gheorghe.

De atunci, rând pe rând, aproape în fiecare an s-a născut câte un copil, fie de la Nicoleta, fie de la Mariana. "Naşterile eu le-am asistat. Dacă femeile sunt curate şi fără păcat, nu au de ce să aibă probleme că nasc acasă. Eu le-am moşit, eu am tăiat cordonul ombilical şi niciunul dintre ei nu are vreo problemă", afirmă George.

"O să fie o casă mare, cu panouri solare, din alea de care a văzut George acum câţiva ani când a fost în Germania. O să avem curent şi pentru becuri şi pentru frigider sau calculator."
MARIANA MOLDOVEANU, una dintre cele două ibovnice surori

MENTALITATE

Familia tocmai s-a înnoit cu al 13-lea copil. Femeile nasc în casă, moşite de bărbat. Deşi sunt bogaţi, Chirilă refuză rigorile civilizaţiei, filozofia sa de viaţă fiind un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Omul zice că medicul de familie al micuţilor este Iisus

Bărbatul cu două femei şi 13 copii are convingeri religioase ieşite din tipar care îl fac să refuze şi ajutorul unor medici în caz de nevoie. George susţine că medicul de familie al copiilor lui este Iisus din Nazaret, iar el foloseşte cunoştinţele de medic veterinar dobândite în cei trei ani de facultate făcuţi la Iaşi.

"Când au o problemă de sănătate, pun genunchiul jos şi mă rog, iar El îmi spune ce să fac, cum să procedez ca să-i vindec", explică bărbatul.

De exemplu, Andrei, care acum are patru ani, suferea de o boală stranie. "Se încleştau muşchii şi tot corpul i se făcea covrig. Nu putea să fie întins. Rămânea aşa, blocat. Atunci eu m-am rugat şi l-am întrebat pe Cel de Sus ce să fac şi am primit răspunsul să-l scufund în apă rece de trei ori când mai are crize. Aşa am făcut", povesteşte George. Acum spune că Andrei nu mai are absolut nicio problemă.

Tot după metodele lui proprii l-a operat şi pe Ioan, când şi-a tăiat obrazul stâng în plugul de la tractor. "Falca era tăiată de i se vedeau dinţii. L-am anesteziat după o metodă secretă, l-am cusut cum am ştiut eu, iar el s-a vindecat, fără nicio infecţie sau complicaţie", arată bărbatul spre obrazul cu cicatrice al lui Ioan.

"Mai frumos e la oi"

Aproape toţi copiii sunt obişnuiţi cu munca şi fiecare ştie precis ce sarcini are. Nouă copii merg la scoală, în clasele întâi, a doua şi a treia. Primii trei - Petru, Silvia şi Pavel - sunt duşi de două ori pe săptămână la programul "Şanse egale" de la o şcoală din Iaşi. Deşi ei au 14 şi 12 ani şi ar fi trebuit să fie la gimnaziu, cei trei sunt abia în clasa a treia. În restul zilelor îşi fac teme acasă sau muncesc ca nişte oameni mari.

Ceilalţi mai mici nu merg la grădiniţă, tatăl lor considerând că nu este nevoie. De fapt, până acum doi-trei ani, niciunul dintre copiii lui Chirilă nu urma vreo formă de învăţământ. A fost totuşi convins de asistenţii sociali şi de funcţionarii Primăriei să-i dea la şcoală.

"Trebuie să ştiu să socotesc oile"

La rândul lor, copiii preferă munca. "Mă duc la stână. Am grijă de oi, le duc la păscut. E mai frumos la oi decât la şcoală", povesteşte Petru, băiatul cel mare. Îi place matematica mai mult decât româna. "Trebuie să ştiu să socotesc oile, banii pe care îi iau pe oi, pe brânză", explică el.

La cei 14 ani, Petru are o statură robustă, spatele lat, e roşu în obraz şi are un mers apăsat, ca un adevarat flăcău. Se laudă că munca în agricultură îi aduce profituri bune. Într-un an a făcut 14.000 de lei din creşterea oilor şi încă pe atât din munca la stupi. Asta e doar partea lui.

Vârstă determinată ştiinţific

Mulţi ani, autorităţile din comună s-au chinuit să-l convingă pe bărbatul cu două femei să facă certificate de naştere copiilor. Procesele pentru înregistrările tardive ale naşterilor s-au încheiat în 2009.

"Împreună cu cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi am fost la ei acasă, i-am consiliat şi i-am convins să intre în legalitate. Acum toţi copiii au certificate de naştere, iar cei care erau de vârstă şcolară urmează cursuri", declară Elisabeta Moraru, asistent social în cadrul Primăriei Ţigănaşi.

O fundaţie a plătit costurile unor expertize antropologice la care au fost supuşi copiii pentru determinarea exactă a vârstei.

George Chirilă şi-a transpus principiile sale de viaţă asupra întregului său clan. Un set de valori pe care şi l-a fixat încă din tinereţe şi pe care l-a pus în aplicare găsindu-şi partenerele de viaţă care s-au pliat perfect modelului impus.

Fermierul ieşean nu doar refuză convenţiile vieţii moderne, ci a avut obsesia de a-şi crea propria sa lume. Filozofia lui Chirilă este un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Câştigă anual zeci de mii de euro, dar îşi exploatează copiii şi îi ţine în întuneric şi mizerie. Ca orice creator, el îşi admiră Universul propriu, considerându-l perfect. Copiii şi cele două ibovnice s-au adaptat realităţilor acestui Univers şi se consideră fericiţi. Fericirea lui este şi a lor, practic ei trăind în visul Creatorului.

"George este un băiat bun, săritor. Poate să ţină şi patru femei dacă îi convine. Ce treabă avem noi? Dacă ei îşi văd de ale lor, nici noi nu ne băgăm în viaţa lor. Dacă e ceva greşit, să-l pedepsească Dumnezeu."
VIOREL ANECHITEI, un sătean

SĂRACII BOGAŢI

Fac baie la lighean, deşi au sute de oi, vaci, capre şi zeci de hectare de teren

La bordeiul de pe deal, n-au lumină şi nici gaz. Copiii se joacă seara, când e frig, la lumina lămpii şi învaţă să scrie şi să citească de la tatăl lor. Baie fac în casă, la lighean. Vara, alta-i povestea: într-o anexă a casei au o cadă ce e alimentată, printr-un furtun ce străpunge peretele de chirpici, de la un butoi în care apa se încălzeşte de la soare.

Condiţiile primitive în care locuiesc cei 16 intrigă cu atât mai mult cu cât George Chirilă este totuşi un om înstărit: are sute de oi şi capre, zeci de vaci, stupi de albine, zeci de hectare de teren, utilaje agricole. "O să-mi fac şi o casă mare, frumoasă. Dar, uite, până acum n-am avut timp", susţine Chirilă. Şi rămâi interzis. Dacă te uiţi la casă şi la felul în care sunt ei îmbrăcaţi, ai spune că fabulează. Dar reprezentanţii Primăriei Ţigănaşi confirmă spusele lui. "George Chirilă îşi plăteşte la timp toate dările către stat. Nu am avut niciodată probleme. Din câte ştiu eu, este unul dintre cei mai bogaţi", afirmă Elisabeta Moraru, de la Primăria Ţigănaşi.

BĂRBATUL GUVERNEAZĂ

Copiii ar putea perpetua acest model de viaţă

Psihologul Ermina Sorocianu a încercat să explice modelul de viaţă ales de George Chirilă şi cele două consoarte ale sale.

"În cultura occidentală, modelul este să te identifici ca individ singular, iar în cea orientală se pune accent pe pluralitate. Probabil că în parcursul existenţial al acestui bărbat, la un moment dat, ceva a declanşat o răzvrătire în modul de a convieţui. Pot fi nişte trăiri ale relaţiilor lui cu părinţii sau anumite afecţiuni din copilărie. Probabil că bărbatul este cel care le-a curtat pe cele două surori şi, trăind după nişte rigori în care bărbatul guvernează, a reuşit să şi le supună", spune psihologul.

Ermina Sorocianu consideră că acest model nu se va stinge o dată cu George Chirilă, ci că ar putea fi perpetuat de urmaşii săi. Asistăm practic la un experiment, sub ochii noştri se înfiripă o nouă cutumă, o nouă religie.

"Copiii trăiesc în acelaşi model educaţional. Riscul este ca o parte dintre ei să pună în practică exact aceleaşi modele. Aceşti copii vor creşte şi vor avea dificultăţi în a se integra în rigorile morale ale societăţii şi mediului în care trăim", concluzionează Ermina Sorocianu.
RECENSĂMÂNT

Averea lui Chirilă

540 de oi
136 de capre
17 vaci
140 de stupi de albine
8,5 hectare-pamânt arabil
zeci de hectare de păşuni arendate
tractor, combină, maşină

LA RÂND. Deși câștigă câteva zeci de mii de euro pe an, Chirilă își ține copiii
în mizerie
FOTO: 7ESTCitiţi mai mult: Caz unic în România! Familia cu un bărbat, două ibovnice surori și 13 copii - Din ţară > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/caz-unic-in-romania-familia-cu-un-barbat-doua-ibovnice-surori-si-13-copii-956462.html#ixzz1fedrQwTS
EVZ.ro

visele nu au vârstă

2011-12-05T21:49:00.000+02:00

Doar în această seară să ascultăm tic-tacul ceasului, care-și face meseria, cu surâsul copilului de odinioară. Să visăm , abandonându-ne toate grijile de oameni mari.//

Răsfoiesc jurnalul meu electronic..

Uimite de atâta grijă, în plânset de căței pribegi, ghetuțele așteptau aliniate , în dreptul ușii de la intrare.
Ca de obicei, fratele meu, uita.
Îl așteptam să adoarmă și, în câteva clipe, i le făceam și pe ale lui să strălucească.
Moșul parcă știa. Lângă bomboanele rotunde ,ca niște gogoși, umplute cu lapte, altele cu marmeladă, lăsa și o vărguță.
O zi-două, ținea și el minte, se lua cu joacă și năzbâtiile se țineau lanț.//
Cu vremea, am uitat de Moș Nicolae.
În liceu, la cămin, nu puteai aduce vorba de așa ceva, pedagoga era cu ochii pe noi.
Ș-apoi, cum să ajungă Moșul tocmai acolo?
Atâtea fete, atâtea vise..//
Am redescoperit farmecul nopții Moșului, când eu însămi a trebuit să-i povestesc bătrânului nevăzut cât de cuminți sunt copiii mei.
Mângâiate cum n-au fost niciodată, ghetuțele își aliniau visele către dâra de lumină.
Peste pleoape grele, noaptea își dezgolea visele.
În somn cuminte, barba de lână netoarsă duce în spate un sac plin-mașinuțe, acuarele, avioane, ciocolată, castele, portocale.
................................................................................................................................................................
Mi-e dor de chicotelile cizmulițelor cuminți, de mirarea din ochii lor, de înțelegerile noastre- haideți la culcare, Moșul nu trebuie să ne vadă, este bătrân și obosit, nu vrea să fie văzut, în noaptea asta nu încuiem ușa, nimeni nu iese din camera lui.
Ochi lacomi de copil pătrund în albastrul serii..//
Trec anii, povestea rămâne.
Aștept un gând.
Vraja există!
La mulți ani tuturor celor care își serbează onomastica!