duminică, 8 iulie 2018

o bancă, un drum


        Nu-mi amintesc să fi stat în banca întâi , vreodată, în anii mei de școală. Nici la examene.
Am preferat banca a doua.Nu știu de ce, dacă mă întrebi 
O fi ceva care vine din convingere, din suflet, habar nu am.
Chestia asta mi-a trecut prin minte astăzi, după ce Lidia, prietena și colega noastră, a mea și a lui Lili, mi-a trimis o fotografie, cu mențiunea că drumul șerpuit, brodat cu zorele și crăițe din frumosul lor sat de munte, urcă spre casa prietenei noastre dragi.
Mi-am amintit locurile!
Într-un însorit început de octombrie, când am ajuns la Cetățeni, pe pajiști, înfloreau, pentru a doua oară, cocărăii.
Ca-ntr-o copilărească primăvară.
În amfiteatrul facultății, ele s-au instalat, din prima zi de studenție, în banca întâi de lângă ușă. Noi, Marilena, Petrică și eu, în spatele lor. Până în ultima zi de curs..
Lili își aduna zâmbetul în candoarea castanie a ochilor ei de munteancă. Deseori, își rotunjea părul lung și mătăsos într-un coc rebel. Atât de firesc!
Avea multe bluze tricotate de mama ei.
Cu una dintre ele, bleu, m-am îmbrăcat și eu la o întâlnire.
Lili nu mai este de niște ani....
Plouă.
Cu duioase aduceri-aminte.

luni, 2 iulie 2018

Uitasem cât eram de bătrâni,

, uitasem totul.
 Crezusem că  aveam tot  timpul din lume să suferim  și să plângem..”( pagina  315)


Este prima carte scrisă de o canadiancă, pe care o citesc. Recunosc, m-a atras  faptul că , în 2013,  autoarea a primit Premiul  Nobel .
 O carte care  adună în 390 de pagini, stratificate  în  paisprezece povestiri  ( proze scurte)  o  Canadă tainică,  în   multitudinea  aspectelor   sociale, sentimentale, personale, dar și  de grup.,  o lume  cumva, atemporală, în zece  dintre proze  deși, adesea, vine  vorba despre al Doilea Război Mondial.

”Țărmul Japoniei„,„Amundsen„, ”Despărțirea de  Maverley„”Cariera de pietriș„, „Refugiul„,„Mândrie„”Corrie„,„Trenul„, ”Vedere  spre lac„, ”Dolly„, , ”Ochiul„, „Noaptea„,”Vocile„,„Dragă  viață”.

Fiecare  proză  este un roman concentrat, din care, parcă, lipsește punctul culminant:  fiecare  construcție  se așază  ca o casă care adăpostește   câteva personaje, condiția umană , în nenumăratele-i cotloane, de multe  ori tenebroase .  Personaje, aparent simple:  femei și bărbați,  copii  și  bunici, adolescenți,  rude, prieteni, vecini, cunoscuți, interioare sufletești puse sub  microscopul unei cercetătoare căreia  nimic nu-i scapă.
Ea  nu-și critică  personajele, nici  nu le  iubește, le  privește  dinspre interior  către afară,  printre   semeni.
 Dragostea este  ceva care se  consumă fără să se transforme, fiecare personaj caută ceva, un drum, un loc.  Fără pretenții filozofice.
Căsătorii, evadări, plictis,  curiozitate,  iubiri interzise, avorturi, sărăcirea  minții, dar și a   inimii, somnifere, pubertate, dezolare, frustrări, promisiuni , sex, șantaj, acceptări , prostituție,  refuzuri ,  foame,  frig, plecări  și  întoarceri.

Corrie,  Gwen,  Oneida,   JacksonGreta, Pweter,Caro   sunt  piese  într-un carusel, destinele lor se aștern fără complicații, nu  știi, nu  bănuiești încotro te va  duce  povestea.
Finalul,  de fiecare dată,  tulbură.
”Oamenii au  gânduri pe care  ar prefera  să nu le  aibă. Se întâmplă  în viață.   (350)

Dacă ar fi să mă întrebe cineva care dintre cele paisprezece proze  mi-a plăcut  mai mult, fără ezitare, aș răspunde”  Dolly„ 
Franklin, 83 de ani, poet,profesor  la  câteva  facultăți,  dresor de cai. ea, 71,scriitoare. și profesoară  de matematici.
Împreună  de mulți ani.
 Filozofia  vieții și a morții.”I-am spus  că singurul lucru care mă deranja puțin era faptul că se presupunea  că nu avea  să ni se mai întâmple nimic în viață.Nimic  important pentru noi, nimic  pe care   să-l  mai putem controla.„
  În acest punct, în  trăirea lor de  intelectuali rafinați, își face apariția în casa și în viața  lor , simplu de tot, Gwen, în prezent, o  vânzătoare de  produse cosmetice. Dolly,pe  când   el , Frank, era un soldat în ultima permisie, înainte de a pleca pe front.. 
 O întâmplare  banală-   în plină  noapte, mașina  ei  nu mai pornește, așa  că  gazdele se simt obligate să o  adăpostească-  răscolește  tot.
”-Frank!!_
-Dolly! ”
„Ciudat era  că începusem și eu  să particip la veselia generală„.
Trecutul  se face prezent,  amintiri, Frank și  Dolly, par apropiați  ca în tinerețe.
„Tot sentimentul de siguranță și veselia  de cu seară mă părăsiseră...„

  Fugă, abandon,  o scrisoare   luuungă,  o cameră într-un motel rece,un somn greu până  dincolo de prânz
„Nu m-am gândit la Gwen decât ca la o  persoană care se  vârâse între noi și crease probleme absurde. Piciorele ei scurte  și solide, părul stupid, rețeaua de riduri...O caricatură,  s-ar fi zis, cineva pe care  nu-l puteai  învinovăți și pe care  nici n-ar  fi trebuit să-l iei vreodată în serios”.

Fascinația lui  era atât de jalnică. Absolut comună.Îi cumpărase o mașină.

”El  mă cuprinse  în brațe și mă coborî de pe scaun.
-  Nu ne putem permite certuri„
Într-adevăr. Uitasem cât eram de  bătrâni...„

„Dragă  viață  nu este o carte de vacanță. Este o carte scrisă  bine și  frumos, în care ascunzișurile  tenebroase ale minții omenești se luminează brusc, când tu aștepți cu sufletul  la  gură  să se întâmple  ceva   extraordinar.
  Un spectacol atât  de real și de realist,la care  tu,cititorul,  te identifici  cu  ea, autoarea, mama atâtor personaje, care compun o lume fascinantă, blândă, modestă, frumoasă, cu toată asprimea  poeziei  ei  dure, o lume care  nu strălucește prin ceva anume.
  Doar trăiește.