luni, 23 octombrie 2017

Muzica Viva

„Dansează ca și cum nu te vede nimeni; iubește ca și cum nu ai fost niciodată rănit; cântă ca și cum nu te-ar auzi nimeni; trăiește ca și cum ai fi singurul om de pe pământ.„Mark Twain

   Ce poate fi mai  plăcut, într-o seară  ploioasă de   octombrie, decât  ca , răsfățat în fotoliul tău de  spectator,  să-ți  lași gândul să cutreiere  pe  toate meridianele  muzicii europene,într-o surprinzătoare „Călătorie  în Lumea  dansului? 

Tu asculți, degete  elegante  ating  clapele  pianului,  duios  răspund  arcușurile distinsului   violoncel și ale  cochetei viori .
Din Spania, până-n Germania  și  mai apoi, acasă,  în cântece   de pahar, de cuțite,  de leagăn, de dragoste,  în  tumult  de  balet și  iureș de flamenco,  până la împătimitele, tulburătoarele, neobositele   noastre  dansuri.
 La  Filarmonica Pitești, am  plutit  în Lumea  Dansului”,  cu trei pasionați artiști:
Andreea  Butnaru, pian
Florin Mitrea, violoncel,
Tiberiu Oprea,  cunoscut  și  apreciat  de publicul piteştean , pentru  că  este sufletul  Filarmonicii, ca prim-dirijor; astă seară, invitat special, vioară.
Am ascultat:
Robert Schumann- ”Cinci piese în ton popular„
Manuel de Falla - „Șase  cântece spaniole pentru violoncel și pian„
Ermanno Wolf-Ferrari - „Introduzzione e Baletto pentru vioară și violoncel„
Francis Poulenc -„Ballabile pentru violoncel și pian„
Ludwig van Beethoven -„ Variațiuni op. 121a ,
pentru pian, vioară și violoncel.
Béla Bartók - „Dansuri românești„

Trei  artiști  dedicați muzicii  și  misiunii lor unice  ne-au transmis nouă,  celor prezenți, acea picătură  de mister, care a făcut din muzică  o  exotică dansatoare!
O seară frumoasă ca o carte cu glas, mereu  tainic, într-un  un cadru liric în care  pianul, vioara, violoncelul  și-au ars profund acordurile într-un  învăluitor sincretism. 
”Cine îi poate explica dansatorului ce înseamnă dansul?”
Wiliam Butler Yeats.

vineri, 20 octombrie 2017

fără ochelari!

De când cu  toamna asta  de vară  domoală,  beau  cafeluța  în balcon, trag jaluzelele  până la capăt, nu este  nici frig, nici  foarte cald,  tocmai bine pentru   dulce răsfăț, câteva  pătrățele de ciocolată, doamne,  câtă  efort, să   mai păstrez și pentru  mâine!
Dincolo de fereastră, atâtea  culori, milioane de frunze, de aur, aramă, smarald, atâta chimie se toarce  în leagănul lor, dans  lent, ce acorduri  le vor fi  răsunând în urechiușele lor de  frunze  fără vreo treabă, unele zburdă, câte una  se lasă purtată aiurea, nu-mi place să le  văd așternute  pe iarbă.
Și soarele, ce  blând, ce cuminte, cum le împacă  pe toate!
Ochiul aleargă,  pădurea  clocotește în  vâlvătaie de foc,  tăcute spinări colorate cată spre cer, doar păsări fără  țintă rup  vraja de  miere a zilei.
 Departe,  în zări, albi și albaștri, munții stau strajă.
Cât freamăt se adună-ntr-o clipă!

marți, 17 octombrie 2017

„Micul infern„, de Mircea Ștefănescu


„Ce bine să ai un prieten în casă. Are cine să-ți aducă aminte când trebuie să-ți pupi nevasta„
Umor fin, discretă ironie, o anume sinceritate a trăirii până la dramatism, fără ca acesta să se impună,eternul conflict ”soacră ginere”, viața în toate etapele ei, mereu amenințătorul divorț, din ambele părți, susținut de fosta maioreasă Arbore, așteptat cu sufletul la gură de nelipsitul
prieten, sfios, perseverent,atent la marile aniversări matrimoniale, din care el însuși face parte.
Divorțul este păcălit până la cea

de-a 45-a aniversare a unei căsnicii, ca multe altele, căreia îi rezistă nu doar cei doi protagoniști, ci și soacra, ordonanța devenită fată în casă și nefericitul prieten îndrăgostit de-o viață, așteptând cu stoicism separarea Vioricăi de Sandu, căpitanul care nu se vrea general, pentru a o cere de soție.
Comic de limbaj și de situație, replici spumoase,pe fundal mașini de epocă, începând cu 1948, anul în care a fost scrisă piesa, decor elegant , rochii , pălării, pantofi.
Artiști tot unul și unul!
Uiți de toate relele, râzi și plângi doar un pic, pentru că între comedie și dramă nu este decât o graniță foarte fragilă, te bucuri și te întristezi, aplauzi, pentru că 
jocul actorilor este captivant.
La 81 de ani, Ileana Stana- Ionescu, coana mare, face un rol cât să vrei să o tooot asculți și să o vezi!! Imaginează-ți că, în tinerețe, a interpretat-o pe Viorica. 
O piesă frumoasă, cu muzică și costume de epocă, o piesă, în care, cu puțin efort, oricine se poate regăsi.


p.s. scuzată fie-mi calitatea pozelor. Le-am haiducit și eu, cum am putut, din rândul S.

vineri, 13 octombrie 2017

Regal Beethoven

„Activ și  creator se plimbă,
Întâi  ia formă, apoi se schimbă;
Părelnic stă momentu-n vânt.
Eternu-n  Tot mereu  se zbate:
Căci în neant se surpă toate,
 Când  vor să stăruie-n ce sunt”
J.W. Goethe, „Una și  totul„
”Nu poţi să-l înţelegi pe Beethoven ,dacă nu l-ai citit pe Goethe“
 Lawrence  Foster,dirijor  american, care a  condus cele  mai mari opere din lume;  născut din părinți  români, căsătorit cu  Angela  Suciu.

Cum să îndrăznești  să spui ceva, fie  chiar  să plângi cu  gândul în genunchi,că, din fotoliul tău de modestă ascultătoare,  ai primit  în dar  două dintre cele  mai strălucite opere ale compozitorului care mărturisea, ”mi se pare  peste putință  să părăsim  această viață înainte   de a fi săvârșit tot ce simțim că trebuie  să  înfăptuim.”

Astă seară,Orchestra  Filarmonicii Pitești, 
  dirijată de olandezul  zburător, Theo  Wolters, cunoscut  și mult îndrăgit de către public, 
  solistă -pian,piteșteanca  Luiza Borac,despre care Kultur Spiege   spunea  că „ are sunrt  mai cald decât  Pollini și mai strălucitor decât Arrrau „
concert/maestru: Mădălin Sandu,
a interpretat
„Concert  pentru pian şi orchestră nr.5 în Mi  bemol major op.  73, Imperialul„
„Simfonia nr. 3 op 55 în Mi  bemol major, Eroica„, apreciată de  către cei mai buni dirijoti ai lumii, , ca fiind cea mai   bună simfonie din toate  timpurile , ea  a fost 
dedicată  lui Napoleon, pentru care  compozitorul avea  cult, celebrându-i măreția.
Când a aflat  că  idolul său  s-a încoronat  ca împărat, a șters dedicația,
„Simfonia Bonaparte „numindu-se  „Eroica,“ , închinată „amintirii unui mare om“.
Trebuie să amintim că Titanul a compus aceste două magistrale opere, interpretate astă seară, aflat în stare de surzenie accentuată.


Nu fi  om decât  pentru altcineva, renunță  să mai  fii pentru tine însuți!

Pentru tine nu mai există fericire și bunăstare decât  în interiorul tău, prin  arta   ta.
Of,Doamne, dă-mi puterea  de a  mă învinge pe mine însumi!  De acum înainte  nimic   nu mai  trebuie   să mă țină înlănțuit de viață.„
(Ludwig van   Beethoven”-”Manuscrisul  Fischholf”, însemnări culese și adunate de către  un necunoscut  din carnetele   compozitorului.

O seară frumoasă, ca însăși muzica lui Beethoven!
Solemnă, maiestuoasă, strălucitoare!
  
Felicitări tuturor celor care, prin muncă foarte serioasă, talent, dăruire și mult suflet, dau viață Orchestrei simfonice a Filarmonicii Pitești, dăruind publicului, săptămână de săptămână, motive de mare bucurie!

duminică, 8 octombrie 2017

OCTAV „Timpul zboară atât de repede,



 trebuie să prețuim fiecare moment„...

Recuperarea   unui paradis crezut pierdut.
În amiaza asta ploioasă, eu, o prietenă și alte câteva persoane ne-am încumetat să mergem la cinematograf.
Un film cu Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ștefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan,regia:Serge Ioan Celebidachi, coloana sonoră: V
ladimir Cosma .

O sală de tribunal,în sfârșit, o sentință favorabilă, după lungi și costisitoare procese, peronul, trenul, întoarcerea ”acasă„.
Ce bine seamănă Marcel Iureș cu Sergiu
 
Celibidache, în limpezimea privirii lui adunându-se discret când lacrimi uscate, când rostogoliri de candoare copilărească.
Ca-ntr-o oglindă tremurătoare, un suflet de copil, ascuns într-un trup peste care au trecut 84 de ani ,își retrăiește întreaga-i viață, din clipa în care trece pragul casei părintești, până când forsiția luminează toate ungherele grădinii, ce înconjoară bătrânul conac cu pleoape lăsate.
Un joc între două vârste, fiecare cu inocența ei inconfundabilă,un film-poem, în care metaforele se adună în fără de număr simboluri:mersul sprijinit în baston, doar la venire, pălăria elegantă, geamantanul, ferestre și uși, lumini și umbre, sunete și chipuri, scara, pianul , șevaletul suferindei mame, frivola slujnică, mereu în preajma tatălui, afaceri, timiditatea celui mai mare dintre cei patru copii, muguri de iubire pentru Ana, fetița cu panglici în cozi și întrebări nedeslușite, Spiridon,prietenul de joacă și de gânduri, ierburi, vremea  pantalonilor  scurți  și a șosetelor trei sferturi, copaci
 și gâze vioaie,atâta duioșie în tot și în toate,  lacul și rațele lui sălbatice, un trifoi cu patru foi, mingea, trenulețul- ce joc misterios, leagănul, frontul, plecarea...și, din nou, acasă: Octav, Ana, Spiridon,eternul trecut-prezent într-o altă lumină.
Ecoul tăcerii care vorbește.
Toate încap într-un suflet!
Un suflet în care nu este loc pentru bătrânețe!
Muzica, decorul muscelean, rotirea anotimpurilor, eternele teme despre viață, prietenie, iubire, destin, într-un vis cu ochii deschiși, între cer și pământ.
Dacă vrei să vezi filmul- eu spun să nu-l pierzi- nu te aștepta la nu știu ce intrigi, conflicte, suspansuri.
Este un film frumos ca o călătorie rotundă în neobositul tren al vieții, „ o bucată muzicală”, așa cum este viața, cu multe întrebări și prea puține răspunsuri, un film -confesiune,despre acea nevăzută parte din noi, care nu îmbătrânește niciodată.

joi, 5 octombrie 2017

”În dragoste se tace

 sau se suspină-n taină

Vorbesc doar ochii mistuitor arzând..."
Serghei Esenin
Astă seară,la Filarmonica Pitești, dirijor:Tiberiu Oprea, concert/maestru: Mădălin Sandu, invitat: Gabriel Croitoru(vioară, am primit în dar un concert îngemănând muzica  a  doi titani estici, care  s-au ivit pe lume aproape  în același timp:
Piotr  Ilici Ceaaikovski(1840) 
și
Antonin  Leopold Dvorak,( 1841)
 Faima lor  a cucerit lumea!

În prima jumătate a concertului, am ascultat  cu sufletele în palmă  confesiunea muzicală ceaikovskiană,  într-un  ritm suav, imposibil de  numit în vorbe.
”Concertul  pentru vioară în Re major„

„Din lac culege luna scăpătatele oglinzi..„
Esenin
Extraordinar artist, domnul  Gabriel  Croitoru, prieten drag al publicului piteștean!
„Cine  cântă  se  roagă de două ori!”
În  cea  de-a  doua parte , prin
”Simfonia  nr.9 în mi minor, op. 95.”
 ne-am lăsat   gândurile și spiritul  să plutească  în romanticele  vibrații  ale  ”Simfoniei a  IX-a, ” Din lumea  nouă„ de Antonin Dvorak, marele  compozitor  ceh.
 Scrisă  în America, cu sau fără  trimiteri   anume la specificul poporului acesteia, creația  lui a  fost, încă de la  premiera  din 1893, de la  Carnegie   Hall, un triumf!
Neil Armstromg a pășit  pe lună  în acordurile  măreței  simfonii,  ducând în dar Selenei  și stelelor-surori harul omenesc, chemat să împlinească armonia  cosmică.
”Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;„
Mihai Eminescu

Revărsată  prin degete,  în câteva  zeci de minute,  astă seară, ca și  în alte multe  rânduri, muzica ni  s-a așternut alintător  în  suflete.
Nou și arhaic,  melancolie și rezistență,  meditație și  forță, trăiri și  demnitate.
 Omul se spune pe sine!
Felicitări, Filarmonica Pitești!
Mulțumiri,  oameni  frumoși, artiști dăruiți  să creați echilibru  într-o lume  care, parcă,  nu-și mai încape în  hotare.