Dacă vrei să cunoști cu adevărat poezia tăinuită a unui loc, nu te lăsa copleșit de prima impresie.
Am văzut Brăila de două ori.
Un oraș, ca oricare altul, la început de mileniu III- blocuri cenușii, tatuate de ploi și de zăpezi, străzi sparte, prăfuite, buldozere și macarale, praf, lume grăbită, comunitari căutându-și covrigii în colbul zilei.
Câteva panglici,agățate la înălțime, anunțau două evenimente –concursul internațional de muzică populară de dragoste și, de acum, tradiționalul festival Hariclea Darclée. Cam asta ar fi prima impresie pe care ți-o lasă o plimbare pe străzile Brăilei.
Dimineața și-a deschis genele devreme, în bătăile picamerelor , care lovesc nemilos străzile. Nu era chiar o noutate, doar veneam dintr-un oraș, în care tot timpul se găsește câte o stradă de spart/ înlocuit țevi/ schimbat instalație etc. În jurul fântânii,se adună brăilenii, alungați de căldura din case și de pe străzi. Am coborât treptele parcului, o terasă liniștită cu vedere spre Dunăre.
Fluviul pare obosit, își poartă leneș cursul printre sălcii. Din când în când, câte un vas își strecoară trupul de gândac plutitor, cu burta plină. Peste două seri, aveam să simt altfel plimbarea pe faleză- ceva venind parcă dintr-o altă lume, adieri dulci, răcoroase, în parfumuri florale, pantofi eleganți, rochii foșnitoare, costume lejere.
Dunărea ascunde povești, deasupra puzderie de stele, pași stinși pe alei, poezia depărtărilor, gânduri răzlețe..uite cum te fură gândul.
Peste tot, comercian
ți, pregătiți să-și atragă, în zilele de concurs cumpărătorii străini- suveniruri, vată pe băț, porumb copt, mici, frigărui, floricele, costume de baie, papuci, jucării, cosmetice, înghețată, turtă dulce, obiecte casnice, fluierașe, gogoși, clătite, bere din belșug. Seară brăileană sub ploaia de stropi colorați, peste căldura toropitoare a zilei!
În program, aveam Lacul Sărat.
Dacă n-ai făcut până acum baie în apa lui, musai trebuie să-ți faci timp, într-o vară!
Lume de tot felul:bătrâni, copii, tineri, fiecare cu motivele lui- reumatism/romantism / odihnă.
Apa are finețea unei rochii de mătase, blândă, sfioasă, nici prea caldă, nici prea rece.
Vile cochete, flori, muzică, terase primitoare.
În parcul liniștit, o mănăstire de măicuțe.
Chiar ai de unde să alegi! Condiții, de! asta este în funcție de cât de bine îți arată portofelul.
Lumea Brăilei se împarte.
Lași în urmă orașul cu zgomotul, praful și lumea lui grăbită și poți rătăci în voie printre case tăcute, una mai frumoasă decât alta. Arhitectură exterioară nespus de frumoasă- stâlpi, creneluri, scări sculptate, porți monumentale, ferestre mari, cu margini dăltuite în piatră colorată.
Către seară, ne-am întors în oraș, în Centrul vechi.
Civilizația apusă își ascunde între aripi obosite parfumul și eleganța, case unice prin construcție și farmec își dorm liniștea dincolo de geamuri sparte, balcoane gata să cadă, arcade crenelate, înnegrite de ploi.
Asculți cu urechea sufletului mersul în trap al trăsurilor din care, cândva, doamne cochete- românce, turcoaice, bulgăroaice, grecoaice, coborau la brațul bărbaților eleganți în fața teatrului sau a multelor restaurante de lux.
Nimeni nu mișcă nimic- urmași pierduți pe alte meleaguri își pierd anii prin procese interminabile de revendicări. Între timp, o lume de splendide construcții își pleacă umerii, altădată zvelți, sub povara anilor.
Raze lungi, blânde își cern sulițele printre copacii înalți ai Grădinii publice. Vestitul ceas de flori funcționează . Renovat, parcul își arată ceva din eleganța de odinioară, o anume liniște boemă, a protipendadei tinere, de acum două secole- scriitori, artiști, avocați, militari, armatori, negustori –trăindu-și farmecul clipei.
Ultima zi a trecerii mele prin Brăila, am dedicat-o ”întânirii„ cu inconfundabilul ”vagabond”, Panait Istrati.
Amenajată de curând, într-un colț al grădinii, Casa Panait Istrati ne întâmpină cu o nefirească grație, contrastând cu agitația lăuntrică a uluitorului scriitor autodidact, Panait Istrati, născut în august 1884, la Brăila, dintr-o mamă spălătoreasă.
Pe biroul lui, odihnesc patru uriașe dicționare de limbă franceză, pe care a învățat-o singur și în care și-a scris majoritatea operelor. , traduse în peste treizeci de limbi. Un pat îngust, cuierul, pălăria, bocancii, bastonul, cărți- o avere pe care n-o pot egala conturile nimănui. Am văzut atâtea case memoriale! Diferite, cum este și firesc, fiecare scriitor își are lumea lui interioară, experiențe speciale...casa asta este fascinantă, oază de liniște, într-o mare agitată, un colț de lume, într-un loc ferit de cenușiul vieții. Dacă te grăbești și ajungi pe aici, înainte de lăsarea iernii, în spatele casei vei vedea o fâșie autentică din „Ciulinii Bărăganului„.
„Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Şi de la un puţ la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva eşti înarmat contra acestor două nevoi ale gurii şi dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ţinutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie.”
Dacă nu, caut-o!!!
„Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile, să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... Să plângi, un timp... şi apoi să râzi.„
Coborâm printre ierburi uscate. O cărăruie ne conduce către una dintre intrările în lumea nevăzută a Brăilei- hrubele.
Ei, da! Hrube!
Viața Brăilei de odinioară ascundea în pântece, căi de refugiu spre Dunăre, legături tainice...
Ce povești!!
În lumina asfințitului, Strada regală își arată splendoarea- câteva palate, filarmonica, piața Lyra, hoteluri, restaurante, biserici , o școală, Casa cu stafii, piețe vechi .
Unele supraviețuiesc, altele, obosite plâng în orbitele lor întunecate. Teatrul Maria Filotti duce mai departe faima de altădată.
Orașul cu salcâmi renaște greoi din cenușa timpului.
Eeei, știi ce spun acum? Dacă vrei , cu adevărat, să retrăiești ceva din farmecul unei lumi apuse, frumoasă până la amestec de real și poveste, nu fugi la mare, neapărat, apă și plajă poți găsi oricând , atmosferă fabuloasă n-ai să întâlnești decât dacă vei străbate Brăila pe jos.
Brăila duce o viață triplă. Așa am simțit-o în doar câteva zile- orașul nou în mereu agitata luptă pentru un astăzi , străfulgerat de seri muzicale, pentru toate gusturile și pentru un mâine mai bun . Dincolo, către Dunăre, o viață tăcută, o civilizație într-o uriașă ladă de zestre, cu parfum de epocă, splendori cu luciu tocit, de pe vremea când abia apăruse tramvaiul.
Dedesubt, frica de necunoscut, hrubele.
Am refuzat să citesc informații despre orașul pe care l-am povestit, așa cum l-am simțit, cu ochiul și cu sufletul
Cu lumea lui Panait Istrati, a lui Mihail Sebastian, a Doamnei Doctor Ana Aslan. 
