joi, 22 februarie 2018

taine și reguli

   Măicuța mea ,  una dintre cele două bunici dinspre tata,  s-a stins discret. În  dimineața  când  eu  mergeam  în prima zi de școală.
 Așa de mult  mă iubea, atât de atașată eram de ea, că,  țin minte, ca și cum ar fi astăzi, multe, multe  întâmplări cu noi două.  Nu știu de ce mă ducea în spate, că leneșă  nu cred  să fi fost, poate  că  așa mă simțea  ea  mai aproape.  Îmi păstra, sub pernă,  roșcove pentru toate serile albe  de iarnă, când, din patul nostru, paralel cu al bunicului, îl  ascultam, rezemat de soba albă, cântând la caval. 
  Măicuța  se îmbrăca  altfel decât celelalte  bunici. Mai aveam două. 
După -amiezile  noastre  de duminică  aveau  ceva  conspirativ:  ne retrăgeam în camera  dinspre drum,  întâi îmi lega mie panglici roșii în cozi, îmi tot netezea    rochița   de  borangic ,  croită   din  pânza țesută de  ea în război, apoi  deschidea  lada  verde  cu   mulți trandafiri.
   Avea  câteva  bluze de mătase,  tot atâtea fuste, una era   de catifea și o mulțime  de  fișiuri,-unul   era  negru  cu scânteioare  roșii  plușate,   un  tulpan alb,  lucrat  cu   mărgeluțe albastre  și  un zăbranic   din dantelă neagră.
 Se proba în oglinda de pe peretele   opus ferestrei,  își  tot aranja, cu drotul,  furat de la  mama,    părul  alb, rar, mai punea  un  bariș, peste cocul   micuț,   mai trăgea  cu ochiul în oglindă, își colora un pic obrazul  cu foița scoasă  dintr-un sertar,  trăgea o ultimă ocheadă  către mine să vadă dacă  totul este    cum ar trebui să fie  și plecam amândouă la rudele ei.
  Am revăzut-o astăzi cu  toți ochii sufletului, după ce am citit  o însemnare a  unui preot  special, născut în satul meu.  Ceva despre  post, despre dezlegare....
  Am făcut    vărsat de  vânt  pe la  4/5 ani, tocmai în postul Paștelui.   Plecată cu treburile ei, mama  m-a lăsat în  grija   măicuței.
Era  foarte strictă.  Nu știam eu  ce  va să zică  să  trebuiască  să te ferești, ca nu cumva,  să  rupi  bubele de pe față. Sau de pe gât.  
Măicuța   mi-a acoperit  mâinile cu  bucăți albe de pânză  și mi le-a  legat  ca pe niște  mănuși.

  Într-o zi,  după ce  boala a trecut, mi-a spus  motivele. Erau  două.   Unul  mai important decât altul. Să nu-mi rămână semne, dar  și  de teamă  că aș fi fost tentată  să ” gust „ crusta aceea  roșiatică .  Era  de dulce.

LUNI, 7 MAI 2012

la răscruce, în doi

Când am primit   de la fosta mea colegă de liceu mănunchiul de sfaturi extrase dintr-un manual  conceput  în 1955, avându-le  drept  destinatare pe  proaspăt căsătoritele doamne sau pe  aspirantele la titlul de femeie la casa ei, recunosc, n-am  reflectat deloc asupra celor scrise acolo.
 Am citit, m-am distrat, pentru câteva clipe le-am avut în fața ochilor pe  tinerele cu panglicuțe în cosițe, ținând două degete în dreptul buzelor, semn că  ai lor  micuți  dolofani să se retragă  în pătuțuri, că vine tata, dacă aș deschide o paranteză, aș putea zice vezi tu pe dracu, hai, recunoaște că nu-ți este deloc străină expresia..
Astăzi, acum, în clipa asta, chiar mă gândesc la ce am citit în manualul cu pricina.
 Fetele de  măritat, orășence sau  țărănci, învățate sau fără școală, veneau cu  cinstea și  cu zestrea
Ca  o compensație, cumva, pentru ce urma să se întâmple.
 Soția era sortită să rămână acasă,  să facă și să crească copii, gătea, spăla, primenea..unele, cele bogate, aveau ajutoare, așa că își puteau permite să aloce timp  zilnic  pentru a se păstra frumoase și proaspete pentru când veneaEL acasă, obosit, de la  muncă.
Pentru el, așadar.
 El aducea banii.
Femeia, vorba lui Tibi, era, într-un fel, sclava.
 Lipseau lanțurile.
Citeam pe undeva, parcă Rousseau zice  că ne naștem liberi, dar toată viața purtăm lanțuri..
Revin  la tânăra  de atunci  și o  văd- toată ziua face aceleași treburi pentru casă, dar nu uită să  se dichisească. 
De ce? Pentru el
Să se simtă el bine, când vine, el poate fi un pic mai frumos decât dracu, zicea bunica, mă rog, nu este regulă..ea- obiect decorativ vorbitor, și uite așa  trecea viața.//
Astăzi, 2012, la  mai bine de juma de secol.
 Multe s-au schimbat, multe au rămas.
 Zestrea există,  o aduce el- casă, mașină, cont, poziție socială. Să fie băiat bun, zic părinții, să fie sexi, zice ea, și , neapărat să aibă cont.
 Unele sunt mai puțin pretențioase, nu contează vârsta,  nici înălțimea, nici  circumferința.. important este contul.
Fetele  se aduc pe ele, serviciul se numește job, în multe cazuri , cei doi sunt foști  colegi de facultate/serviciu etc.  Nu este obligatoriu certificatul de căsătorie, biletul vacii îi spune cineva, există căsătorie de probă, cred că este cea mai adevărată .
Dacă ambii lucrează, ceea ce îi unește  ar fi cariera,  stresul,  creditele, dacă  n-a venit și contribuția parentală. 
 Ziua- muncă, trafic, el , mașină, ea , mașină, colegi, competențe, euri, masa la restaurant cu  gașca de la serviciu,  casa este locul unde vin să facă duș, să se schimbe, vorbe, facturi, telefoane, unde este încărcătorul, una alta, serile  sunt tot mai scurte și cam la fel-politică, pe ecranul televizorului tot mai multe fete dezbrăcate, este criză mondială,  francezii au ieșit din casele lor , 80% s-au dus la vot,  somnul, deșteptătorul, tocmai când somnul este mai dulce, ziua următoare,  mașina pornește mai greu, se mai naște câte un copil,  bonă, pamperși, grădiniță particulară, prin bucătărie  doamna trece rar- totul  se ia de pe raft,  în locul panglicuțelor, se merge la sală, bronz artificial,  sâni artificiali..
Și atunci, ca și acum, există reguli, viața adevărată  este dincolo de ele, fiecare  ființă, fiecare familie își  duce propriul drum.
În linii, coclauri, poteci,  direcții  mereu schimbate..
Greșesc? 
p.s uitasem să-ți spun că românul  n-a uitat să zâmbească- ascultă!
 Pentru că astăzi, domnul Ponta are o zi  specială,  n-au întârziat să apară poantele.
 Cică :
 -lista cu membrii  guvernului  de formula I  va fi anunțată   pe la 21, 15, ca să-și facă și crinul somnul de frumusețe,
-planul de investiții al Guvernului  se anulează, deocamdată, banii fiind dați pensionarilor. Nu de alta, dar să nu moară toți până la votare;
- sute de tineri , cu  pixuri, coli, laptopuri  etc..așteaptă, deja,  în Piața Universității, lista cu noii guvernanți, ca să-și strige, în sloganuri, bucuria;
-domnul Mircea Diaconu  îl va interpreta pe ministrul culturii, cortina este transparentă,  nu se știe câte acte are  noua piesă;
- domnului prim- ministru în așteptare îi place mult Bacovia,de aceea,  o preferă pe doamna Rovana Plumb  la Mediu;
-este un banc cu domnul Marga și limba română,   se spune doar la ureche(a) externă;
-potrivit  părerilor unor ziariști, noul guvern ar fi cel mai  bogat din istorie,și dacă nu este,  va avea grijă să fie!

Nu-i așa că ziua de luni este cea mai simpatică din toată săptămâna?

joi, 8 februarie 2018

doi

”Zările alene
Dau în jur ocol
Și argint din gene
Scutură domol.”
 

 Serghei  Esenin 

Când  l-am   observat  eu, prima oară,  era  un  copăcel.  Cu degete  de frunze, zgribulit,  de  neluat în seamă  printre  brazi  și  castani . 
A tot crescut.  
Elegant, ca  un  cavaler  care-și rătăcise  blazonul  în vreunul dintre  tablourile  lui  Repin.
Într-o seară,  arna  a  venit  din senin. În plină  toamnă. A  nins  toată  noaptea. Dimineața,  apăsat  de povara  zăpezii, firavul copac se rupsese  de mijloc.
   Din  coasta lui rănită   a țâșnit  o creangă. A tot crescut, cătând  către cer.
 A depășit de mult  ambele  blocuri, din ferestrele  cărora, sunt  sigură, mulți  ochii  îi admiră  silueta  zveltă..
 În vârf, rămurelele   sunt atât de subțiri, că  par niște degete de fragilă domnișoară deprinsă  doar cu mângâierea  batistei  de mătase.
   Coțofana!  O știi, da?
  Costum  dichisit, alb-negru, încheiat  la  două  rânduri, zbor  neobosit, când încoace, când încolo,  venită  cine știe  de unde, doar, doar  o  găsi  ceva  de  prins, la repezeală  în  ciocul ei  de  vânătoreasă  pricepută.
Unde crezi că s-a oprit?
  Suuus de tot, pe  cea mai firavă dintre crenguțe.
Supus,  mesteacănul  ține deschisă palma  lui  fără mănușă. 
 Și  ea, șmechera, mereu, gata  de  zbor!