Îți dorești să fie mereu bine, viața curge cum vrea ea. Nu poți schimba mare lucru, oricât de mult ți-ar plăcea. Le-o fi rostuind cineva pe toate?
Tot ascultând la câte se întâmplă în jur, mi-a venit în minte o poveste.
Într-o noapte liniștită a unei veri schimbătoare, ca aceasta, tatăl și fiul se plimbau pe ulițele pustii ale satului . La o cotitură, bătrânul îi face semn fiului să se oprească:
-Auzi ceva , în afară de șipotul râului și de trilul privighetorii, fiule?
Tânărul își ascute auzul și răspunde cu jumătate de gură: -Da, tată, parcă aud un zgomot . Pare a fi o căruță.
-O căruță, da, o căruță, dar poți spune ce fel de căruță?
Fiul a înălțat din umeri.
-O căruță goală, fiule!
Și, pentru că pe fața tânărului apăruse nedumerirea, tatăl a continuat:
-Recunoști foarte ușor o căruță goală.
Cu cât este mai puțin încărcată, cu atât zgomotul pe care îl face este mai mare.
Ore, zile, chiar săptămâni, s-a vorbit și s-a scris despre slaba prestație a multor participanți la examenul de bacalaureat 2011..
Concluzii?
Prea grele subiectele.
Prea multă filozofie, ca și cum de filozofi ducem noi lipsă.
Cineva, un om mare, a spus, nu de prea multă vreme, că genul care ni se potrivește nouă cel mai bine n-ar fi liricul, nici epicul, nicidecum dramaticul.
Este, hai că știm cu toții- și bunicii și nepoții- este genul manea.
Tocmai de asta, cineva generos și-a bătut mintea și a încropit pentru sesiunea care bate la ușă un comentariu literar.
Iată-l!
Trei luni de senzaţii , de Florin Peşte - comentariu literar
Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.
Ce miracol şi ce vrajă /Stau cu gagica pe plajă.
Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă - trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren:
Am chef de distractie/ 3 luni de senzatie
Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în "3 luni de senzaţie". Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni - iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.
Dau o cheie la Mertan Si am plecat pe litoral/Mi-am pus plinul de benzina/ Si in dreapta o blondină .
Merţanul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei plinul de benzină nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea plin, are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare.
Ea este o blondină - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului.
Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de- a treia strofă.
Am mertanul de mult timp/ Si-o blondina prototip/ E a mea numai a mea/Si-mi petrec vara cu ea.
Hiperbola "blondină prototip" descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita - prototip - autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemenea ţinuturilor exotice, fascinante, încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăgostiţi.
Marea neagra e calduță/ Blonda-i sexy si finuță.
Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului
Ziua stau cu ea la soare/Noaptea o scot la plimbare
Succesiunea zi noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului noaptea din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol.
Înainte să te întorci din deplasare, vreau sa-ți povestesc despre micul accident pe care l-am avut cu pickup-ul la intrarea în garaj. Din fericire, nu e nimic grav, eu sunt bine, așa că te rog să n -ți faci griji pentru mine. Mă întorceam azi din magazin. La intrarea în garaj, din greșeală, în loc de frână, am apăsat pe accelerație.
Poarta garajului e puțin stricată, iar mașina mea s-a oprit când s-a ciocnit puțin de mașina ta.
îmi pare foarte rău pentru cele întâmplate, dar știindu-te bun la suflet, sunt sigură că mă vei ierta.
Știi cât de tare te iubesc și cât de mult îmi lipsești, iubitule!
ce-mi dete părintele Zeus, Neînduratul. Deşi se-nvoise cu semne că-n ţară Nu m-oi întoarce de-aici înainte ca Troia s-o spulber, Totuşi acuma s-a pus să mă-nşele grozav, mă sileşte Calea spre ţară s-apuc ruşinos după pierdere multă. Astfel e voia lui Zeus, a zeului cel mai puternic...” Homer// Într-un superb asfințit de august, am petrecut câteva ceasuri bune într-un sat grecesc. Livezi de măslini rodeau a doua oară, ținându-și boabele în vârful degetelor de frunze lucioase.
Ulițe înguste, cât să încapă o mașină modestă, căsuțe mici de tot. Nimeni din grup nu s-a lăsat convins să cerem permisiunea uneia dintre bătrânele cu fețe arse de soare, umbrite sub basmale negre, care își odihneau mâinile crăpate de neodihnă în poală fustelor spălăcite, să trecem pragul unei case.. Vieți scrise în palme, pe frunți brăzdate de griji. N-am îndrăznit să fac vreo poză, trăiam spectacolul lumii în cremenea sufletului despicat de vânturi, depărtări și nisip.
Apă de ploaie strânsă cu picătura, pe acoperișuri în formă unei copăi. Era în 2004. Un aparat de fotografiat, cu baterii, mereu rătăcit.. Pe undeva , sigur, am notat numele satului aceluia, pierdut printre valuri de timp.
Am rămas cu o dorință ..voi mai avea, oare , vreodată, prilejul să revin pe locurile unde doar vântul se simte mereu la el acasă?
Ceva mai departe, la capătul satului, drumul, străjuit de leandri albi, roșii și roz, ne-a dus în dezlănțuitul strălucitor oraș.
Pentru cei peste o mie de turiști din toate colțurile lumii, s-a pregatit o seară seara cretană.
Mâncăruri din belșug- n-am putut nici măcar să gust- se răsfățau în grăsime, răspândind un miros ademenitor pentru unii, greu de suportat pentru alții. Stropite generos cu vin roșu. Muzică , dansatori cu priviri iuți și mișcări ireale, coborâți parcă dintr-o altă lume.
Locurile, ca și oamenii, au personalitate.
În seara aceea, am simțit Grecia ca o țară a contrastelor- sărăcie mocnită în satele de pescari și sclipirea modernă- istorie povestită și prezent aspirând spre un mâine , care astăzi, 2011, se trezește brusc, la realitate.
Case de tot felul- vile cochete, altele , zorzonate cu multe balcoane, vopsite în cele mai țipătoare culori, grămezi de turnulețe sclipitoare. Toate înghesuite pe malul heleșteului , îmbâcsit de gunoaie și mătasea -broaștei.
De prin curți năpădite de ierburi înalte, câte o căsuță veche, cu număr uitat, un petic de carton presat, pe locul geamului, în a cărui oglindă, cineva, cândva, o fi urmărit surâsul înserării și geana albastră a dimineții.
Case noi, curate, curți îngrijite.
Și multe autoturisme.
Dimineața și seara, drumul care șerpuiește printre dealuri și colnice, județul, oprindu-se undeva la Dunăre, este ocupat de mersul dezordonat al vacilor, strânse în cireada mânată de persoane cu priviri triste și haine ponosite, peste care apa și săpunul au uitat să treacă.
Printre ele, își fac loc claxoane grăbite și căruțe de sub coviltirul cărora se arată fețe de copii obosiți, cocoțați peste perne, pături, oale , mături , și pepeni.
De roata câte unui vehicul pestriț, un câine stors de vlagă , vrând/nevrând , cu limba scoasă de năduf, ține pasul cu încărcătura trasă de caii, numai piele și os..//
În curtea căsuței, toate neliniștile fug.
Vântul mângâie blând verdele ulmilor.
Parfum de levănțică se răsfiră în liniștea înserării.
Roșii dolofane își arată fețele crude printre frunze aspre. Râd în ramuri prune oacheșe, în orăcăitul grăbit al broaștelor din lacul de peste drum.
În pacea amurgului de sâmbătă, dangătul clopotului mângâie blând locuri, case și oameni.
În copilăria mea, când se auzea toaca, orice om își oprea munca.
Dincolo de gard, câmpul își odihnește galbenul pitic al grâului, slabă recolta..
Iulie își strecoară nopțile și diminețile printre zile fierbinți și vijelii ivite din senin.
Prima filă s-a scris , cumva, singură, în penultima zi a vacanței mari, către clasa a X-a. Terminasem de citit Jurnalul Annei Frank. Am ales imediat mottoul.
Caietul cu margini roșii mi-a devenit confident. Îl purtam în geanta bej tot drumul dus- întors, internat- școală, fie ploaie, zăpadă, vânt sau cald.. Discret, îmi conferea un fel de grijă nemărturisită, ceva imposibil de prins în cuvinte.
Într-o zi, cineva, un băiat dintr-o clasă paralelă, internist ca și mine, mi l-a furat. I-am surprins citind și hlizindu-se , ca fraierii, el și vreo doi colegi.
O să râzi, a fost o răfuială pe cinste, au primit ce meritau.
Mi-am recuperat jurnalul, fără împotrivire.//
Din când în când, mi-am risipit alte gânduri, prin alte caiete..
S-au tot adunat.
Mi-e tare drag de ele!
Ascund între pagini, de mărimi și culori diferite , atâtea întrebări, bucurii, speranțe, incertitudini, încercări de răspunsuri.//
Blogul!
Sunt zile când las fereastra larg deschisă, culeg verdele frunzei și zburdălnicia clipei, farmecul unui gând frumos.
Și, dacă , din senin, vântul trântește fereastra, izbind-o de perete, văd lumea prin perdea, verdele pare mai puțin verde, guguștiucii răgușesc și ei, tot strigându-și bucuria..
Este întrebarea care ține locul răspunsului la o altă întrebare – Cum se va opri dezastrul din învățământul nostru?
O prietenă mi-a trimis acest material. Merită citit până la ultimul rând!!
Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat
si mai bun din lume.
Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate
niveluri de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune
economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri
importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai
putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca
bunastare sociala si bogatie.
Exemplul Nokia : la inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de
cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei
dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi
sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa
termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta
si citind o carte pe saptamina?
07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la
poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare
5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie
independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc
cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre
municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult
de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie
spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti
pe ziduri.
09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de
limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune
in toata tara. Restul il alege scoala, de acord cu profesorii,
parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte
participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta.
Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne,
si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles,
gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania.
Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit
inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie
completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante.
Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut
in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie,
schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de
teatru si o sala de mese cu
autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit,
mincarea e gratuita.
12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de
ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca
meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si
fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea
fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are
obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu
exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si
fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina
pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele
in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre
proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in
aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in
comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme
de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca
de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in
engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau
judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la
gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai
bine folositi din impozitele noastre".
- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la
restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze
dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice
moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt
intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul
Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si
nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general
mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze,
chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa
scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de
catre restul de elevi. "De ce sa risti, cind poti sa studiezi?" Pe
aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala.
Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai
ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie
publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si
profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii
contribuabililor".
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de
a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste
decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar
promovarea in anul urmator este automata.
- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele
sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece
obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic
inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi
cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte
martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie,
mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la
ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se
discuta.
- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie,
medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este
fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da."
Da, dar secretul este altul : pe la anul 1600, s-a legiferat ca acela care nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii...!
Sunt una dintre miile de profesoare din România. Să spun că mi-am făcut meseria cu pasiune și dăruire, peste 35 de ani? Să mă laud cu notele obținute la examenul de stat/ licență/grade didactice/ concurs de intrare în oraș? N-o voi face! Voi spune doar că generația mea a avut parte de multe și dificile examene. Și de concursuri, la sfârșitul cărora nu se iscau motive de distracție , prin culegerea de perle. Intrarea în facultate era o selecție riguroasă, pentru un loc la oricare dintre formele învățământului superior/militar/tehnic/sanitar, numărul concurenților, pe un loc, era de, cel puțin, 10. Nu era perfect, ziceau unii, era foarte dificil , adăugau alții. Nu știu dacă există școală perfectă, poate că nordicii au găsit cheia succesului școlar! Între amintirile mele, din anii de liceu și de facultate, două îmi sunt foarte dragi- în clasa a X-a , ne-a vizitat școala profesorul și scriitorul,Păun Stelian. Mă uit cu nostalgie la cartea primită, Pământ sălbatic, cu autograful Ministrului Învățământului
Peste câțiva ani, ca studentă, am oferit flori unui celebru matematician și eseist, Mircea Malița, conducător al ministerului care astăzi este Cenușăreasa societății.
Da, atunci și încă mulți ani după aceea ,cuvântul școala se putea scrie cu majusculă! De ceva timp, se discută peste tot soarta învățământului românesc, cu și fără argumente. Mulți își dau cu părerea, chiar dacă , în esență, nu spun nimic. Concluzia lor ar fi că toate relele, care par a nu se mai termina, au legătură cu școala. Într-un fel, au dreptate. Casa, familia, societatea, școala formează oameni. Profesorii nu sunt la fel, cum nici toți copiii nu sunt la fel de preocupați/inteligenți/încurajați/determinați. Ceea ce se petrece la noi este mult prea complicat, ca să putem identifica RĂUL într-un singur punct, într-o singură latură a vieții. Răul s-a extins, a îmbolnăvit societatea . Probabil că ar fi necesară pregătirea unei operații, fără anestezie, de sus până jos. Poate! Am ajuns într-un punct extrem de dureros.
Cu două zile în urmă, am primit pe mail o scrisoare- scrisoarea unui elev revoltat. Poate că mulți au citit-o, deja . Pe un post de televiziune, aseară , s-au comentat fragmente, în prezența multor ziariști și oameni politici.
Scrisoarea este următoarea- "Generatia ratatilor! Generatia etnobotanistilor! Generatia idiotilor! Generatia facebook! - asa ne catalogheaza mass media si opinia publica din intreaga tara in zilele acestea pe toti care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atat - RUSINE! Rusine tuturor!
Rusine pentru ca ati ajuns sa dati vina pe o generatie crescuta de voi, aratata cu degetul acum tot de catre voi! Rusine sistemului care ne-a crescut! Rusine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani incoace! Rusine noua, voua, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMaNIEI!
Am ajuns dupa 20 de ani de spaga, de modele gen Becali, Talmacean si Bianca Dragusanu, de invatamant prost manageriat, de legi prost facute sa profite cei puternici, de facultati pe pile si pe bani din care au iesit generatii intregi de dascali care ne-au educat pe noi, cei idioti si fraieri cei care ne aflam acum in aceeasi oala, indiferent daca ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limita!
Nu mai suportam! Refuzam sa credem ca suntem o generatie pierduta! Suntem defapt prima generatie care va fi sacrificat cu folos, si asta deoarece ne-am saturat de ce se intampla in tara asta! Totul trebuie sa inceteze! Pentru asta vom iesi in strada si vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecti, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toata lumea este acum socata de rezultatul Bacalaureatului si implicit de invatamantul romanesc. Ohh, dar ce surpriza! Cat de neasteptat! Ce soc! INCREDIBIL! SENZATIONAL!
Adica din acesti copii care din `99 pana acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu sa dea bac din geografie si s-au trezit in a 12-a ca dau din fizica, acesti copii care au vazut zi de zi la televizor cum este incurajata prostia si incultura alaturi de baieti cu bani facuti fraudulos inconjurati de curve semi-imbracate in direct la televizor, acesti copii batuti de soarta ca s-au nascut intr-o tara ca asta, o tara in care e mai important ce chiloti are Crudu decat rezultatele sportive si intelectuale ale tarii, acesti copii nu au devenit niste genii eminesciene??? Serios??? Acesti copii nu au intelect nici macar cat Einstein??? DOAMNE! CE NERUSINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteti mai gunoaielor, mai loazelor sa nu invatati si sa intrati fara pile si copiat la facultati cand aveti atatea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adica mai bine stati pe facebook si pe messenger decat sa urmariti modelele oferite la tv???
Adevarul e ca de 20 de ani ne asteptam sa iasa niste flori de nufar in locuri in care nu am aruncat nici macar seminte de urzica! Asta e realitatea! Va uimeste promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizari de ce nu ziceti nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare si sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generatii intregi? Stiati ca 25% din toti profesorii actuali au studiile facute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Stiati ca suntem pe penultimul loc din Europa si la egalitate cu Congo la nivelul invatamantului? Si asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape doua decenii!!! Asadar, de ce va mirati? De ce sunteti indignati? aaaa... aveati impresia ca daca le oferiti parintilor si bunicilor nostrii spectacole tv ieftine si barbare, adevarate sugative de rating, sau daca le cumparati votul si ii mintiti in campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o data altfel?
Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeti voi! Suntem diferiti! Suntem diferiti prin faptul ca stim sa spunem GATA!Gata cu adevaratele gunoaie din tara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare si demnitate, nu mai suntem niste slugi in fata voastra, iar daca nu vom reusi sa va schimbam, vom pleca din tara, si atunci sa ramaneti voi sa va plangeti de mila! Noi, generatia etnobotanistilor cum ne spuneti voi o sa va aratam ca avem mai mult curaj decat toate generatiile voastre de comunisti la un loc! Reprezentam adevarata forta deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteti doar niste amarati care vor muri si vor fi uitati de istorie! Voi ati fost PERIOADA NEAGRA din istoria acestei tari si asa veti fi tinuti minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta impotriva voastra!"R.I. p.s. tu ce zici?
care ascunde multe plăgi. Menander, dramaturg grec- 342-291(îH) //
Fără vârstă. Înalt, spătos, mustață cănită. Unii spun că ar fi trecut de optzeci. El știe..
Mulți îl invidiază. Poate că au motiv, nea Oiță și-a construit un mic imperiu, o făbricuță de brânzeturi, niște magazine , s-ar zice că are și o stație de microbuze.
La el găsești preparate proaspete, gustoase, frumos ambalate. În fabrică, farmacie, nu alta, toată lumea în halate albe, scrobite. Fetele au scufițe apretate, ce mai, Occident!
Nu mai conduce, are șofer personal.
Prinse în șnururi lungi de parasolarele mașinii care îl poartă peste tot, două plăcuțe se balansează în voia lor.
În dreptul lui nea Oiță nu uita de unde aiplecat!
În dreptul șoferului, o pereche de opinci, cât degetul ăl mare al patronului.
-Nea Oiță, mă tot uit , îndrăznesc să te întreb, ce înseamnă, domle, plăcuțele astea?
Nea Oiță respiră greu. Își trece batista albă peste frunte, nu-i plac hârtiuțele alea mici, se lipesc, lasă dâre de hârtie pe față, când era copil își ștergea sudoarea cu mâneca aspră a cămășii de tort.
-Mă băiatule, eu am cinci clase, nici pe alea nu știu cum le-am terminat. M-am trezit la coada caprelor, nu ale noastre, ale altora. Câți mărăcini mi-au împuns mie tălpile și degetele, să fii tu sănătos! Mâncare? O zi da, două , fără, un șut în fund îmi ținea de foame , că setea mi-o potoleam din ciutura fântânii.
Am jurat că odată și odată, o să am turma mea de capre.Așa am început- cu o căpriță albă, peste un an, alte două și tot așa.
În fiecare dimineață , mă rog la Dumnezeu să nu uit de unde am plecat.
Opincile? Nici de astea n-am avut parte.
Viața nu este deloc ușoară, ține minte de la mine. Dar se merită s-o trăiești!
Deteamă să nu li se piardă cugetările prin gazete, mulți dintre profesorii participanți la concursul de titularizare au restituit foaia de examen imaculată .
Până la următoarea sesiune de bacalaureat, ar mai fi ceva timp!
Așa stând lucrurile, pescuitorii de perle au găsit alte bălți.
*Sergentul Popescu va fi pedepsit cu 5 zile de arest, pe motiv că imitând vocea locotenentului Ionescu a urlat ca un bou... *Instrucția domnului medic militar Ionescu, cu tema Cum rămân sănătos se amână pe motiv de boală... *Băgați la tărtăcuță, regulamentul nu poate fi încălcat absolut niciodată, cu excepția situațiilor prevăzute de regulament! *Să nu mai prind picior de soldat nebărbierit prin unitate! *O mână criminală a dat cu piciorul și a spart chiuveta! *Am auzit un zâmbet în formație! *Bateți trei pași și începeți să cântați cu stângul! *Să nu mai prind televizorul mergând noaptea prin cameră! *Dacă sunteți proști și nu țineți minte cumpărați-va un carnețel și un pix și țineți-le la buzunarul de la piept, și vă puteți nota. Uite așa ca mine... *Variantă : Dacă sunteți prea proști să vă aduceți aminte scrieți-vă pe ceva. Și eu îmi scriu totul. *Aveți grijă la pragul ăla de sus. Dacă vă dați cu capul de el rămâneți proști pe toata viața. Și eu mi-am dat de trei ori, de aia știu... *Unuia i se face morală în fața plutonului- Aveți în față un măgar și un porc...urmează muștruluiala , la sfârșit-treci la loc în formație, măgarule! *La instrucția de front, dom' plutonier ordonă: Pluton, alinierea în front câte unul! Pentru verificarea bocancilor, ridicați piciorul drept! Unul dintre soldați ridică, din greșeală, piciorul stâng. Vigilent, dom plutonier, zărind și un bocanc drept, strigă Bă, care ai ridicat amândouă picioarele? *Sergentul către soldați Trebuie sa țineți dușmanul tot timpul în ochi...Ce te holbezi așa la mine, soldat!?
(chiar dacă este o parodie..) sursa- email Toate popoarele sunt setoase de viață proprie, și numai din egala îndreptățire a tuturor se va naște echilibrul.„Eminescu, Opere,II publicistică, Echilibrul, pg. 90
(Poza este o filozofie actuală, de pe internet!!) Nu crezi că la sfârșit de săptămână ar fi nevoie de un pic de relaxare?
Dar și de un strop de filozofie despre ceea ce au stabilit chiar marii gânditori?
Eu zic așa:
mai întâi, ne asigurăm că avem timp pentru propriul suflețel,
tragem jaluzelele
și citim pe îndelete.
Cu ochii sufletului! Și cu un zâmbet mare cât toată fața! //
*În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze. Acolo întâlnește un profesor de muzică, care îl învăţa pe filozof un cântec la liră.
-Păi cum - exclamă prietenul - mâine vei muri şi astăzi mai înveţi un cântec nou?!
Iar Socrate i-a răspuns:
- Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?
*Într-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, văzându-l pe filozoful Descartes cum se delecta cu niște specialități culinare, îi zice în zeflemea:
- Cum, și filozofii mănâncă lucruri atât de bune?
- De ce nu? - îi răspunde Rene Descartes - îți închipui poate că natura a creat lucruri delicioase numai pentru proști?
*În carnetele sale, Leonardo da Vinci și-a notat, alături de numeroase schițe, studii, informații, și unele anecdote spuse prietenilor.
Iată una din ele:
Un pictor avea niște copii foarte urâți. Cineva l-a întrebat cum e cu putință ca el, care a pictat tablouri atât de frumoase, să aibă astfel de copii.. Tablourile le-am pictat ziua, în timp ce pe copii i-am făcut noaptea!
*Cea mai importanta descoperire atribuită lui Pitagora este celebra teoremă care-i poartă numele: pătratul lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma pătratelor lungimilor catetelor.
Deschid o parenteză- eu știu varianta Nușici- Pătratrul ipotenuzei- o știu și băieți șli fete /Este egal cu pătaratul ambelor catete. Am închis paranteza!!
Legenda spune că, dându-și seama de importanța extraordinară a descoperirii sale, de bucurie, el a dat un mare ospăț, în cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o sută de boi. La ospăț au fost invitați oameni bogați, dar și săraci.
Despre această împrejurare, Hegel a făcut observația A fost o veselie și o sărbătoare a spiritului. pe socoteala boilor!
*Talleyrand - îl citează mereu domnul vadim tudor- stătea într-o zi între doamna de Stael şi doamna Récamier, galant cu amândouă, totuşi cu o nuanţă destul de pronunţată pentru cea de-a doua.
- În sfârşit - zice d-na de Stael, oarecum dezamăgită - dacă am cădea amândouă în apă, pe care ai salva-o mai întâi?
- O, doamnă baroană - răspunde Talleyrand - sunt sigur că înotaţi ca un înger.
* Obiceiul marelui dramaturg francez, Jean Racine, era să-şi declame versurile plimbându-se. Nu de puţine ori uita unde se află şi le recita cu glas tare. Patetismul cu care le spunea mişca de multe ori pe muncitorii care lucrau la palatul Tuilleries. Aceştia credeau despre dânsul că e un om deznădăjduit, care avea de gând să se sinucidă!
*Henric VIII, regele Angliei, hotârăște să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.
Episcopul îi obiectează că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi fie teamă! a ripostat Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi toți francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul dintre capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!
Napoleon avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul pentru cineva:
- E penultimul dintre oameni!
Întrebat de ce penultimul, împăratul a răspuns:
- Ca să nu descurajez pe nimeni. Așa am înțeles că sunt celebru. p.s. te simți ceva mai bine, așa-i?
ceva de astăzi! Închide ochii și gândește-te cât a trecut de când n-ai mai fost într-o tabără. Tu, băiatul cu rucsac de pânză decolorată și pantaloni scurți de doc , ea, fata cu fundițe în cozi, venită din nu știu care sat rătăcit pe hartă.. Seri cu lună plină, muzică, excursii, concursuri de ghicitori și de orientare turistică, dans sub cerul liber în inima Carpaților. Studenți la Izvorul Mureșului! Ți-o amintești pe unguroaica zdrahoană, care închidea apa caldă tocmai când ajungeai, în sfârșit, după o zi toridă, sub duș? Foc de tabără în poiana cu pietre cărate de râu... Viața este frumoasă, băieți!! Zici că nu mai e ce-a fost?? Așa se întâmplă, vremea fuge ca nebună, n-ai cum s-o oprești..// Niște entuziaști Silavaracald, Georgiana, Virtualkid, Doctorul. organizează ceva fain de tot!!
O tabără a bloggherilor!
Amănunte nu prea știu, dar Nu-i scăpa din ochi!! www.blogstock.ro
Pe blogul cuiva , chiar nu mai știu al cui, prin înțelegere cu Carmen, se anunța un alt fel de miercuri- fotografia obiectului care se află lângă computer. Și semnificația lui.// Vremea , loviturile, jocurile, mângâierile fără cuvinte i-au șters trăsăturile. Are vârsta mezinului meu, Alex. Jucăria lui preferată! A purtat-o peste tot, până și la primul lui examen a stat cuminte în penar. Apoi, când, brusc, băiatul a devenit bărbat, a uitat de bătrânul coșar. Îl păstrez aici, lângă mine. Când mi se face dor, trag cu ochiul la figura lui, pe care râsul- plâns își curge vremea. .. Știai că și jucăriile vorbesc?
Cu aripi de nea și zbor de săgeată, stingher sau în stol, scrutând depărtările, trimis al Divinității cu solie de pace printre muritori, porumbelul este, poate, pasărea cea mai iubită de om. Inteligentă, sfioasă și blândă, ea aduce noroc, ducând printre nori visul înălțării.
Când își alege perechea, o face pentru toată viața.
Este, cumva, motivul pentru care , pe la nunți, apropiații mirilor aduc perechi de porumbei albi lăsându-i să țâșnească spre înalt cu speranța împlinirii, a norocului!//
Le poți asculta gânguritul în venețiana San Marco, prin piețele Romei și ale Parisului.
Italienii nu-ți permit să aduci grăunțe de acasă, ochii agenților de pază sunt atenți la mulțimea de vizitatori , dornici să le dea grăunțe/ fărâmături/ frânturi de covrigei.
În Pitești , piețele centrale sunt locurile cele mai vizitate . Este o mare plăcere să vezi, din cărucioare aduse de mămici, mânuțe subțirele săltând către zborul ușor cu aripi deschise.//
Cu toate astea, porumbeii nu prea știu să fie disciplinați.
Murdăresc strada, băncile, acoperișurile..//
Îngrijorat până peste poate de invazia porumbeilor de pe Champs-Elysees, care au murdărit Parisul, obligat să dea averi pentru a curăța străzile, pe care picioarele elegante ale doamnelor nu prea mai aveau cum să se ferească, primarul Parisului era tare abătut.
Nu putea să-i alunge din oraș, când doamna Briggite Bardot plânge de sare cămașa de pe dânsa, dacă vine vorba despre câinii fără sat.
Cum să alungi porumbeii??
Într-o zi, a sosit prima ofertă.
- Îți pot scăpa orașul pe care îl păstorești de plaga columbească, fără nicio plată. Trebuie doar să-mi faci o promisiune- nu mă vei întreba nimic!
Sau, îmi dai un milion de euro, dacă pui o singură întrebare.
Primarul a cântărit oferta și a acceptat-o.
A doua zi, omul s-a cățărat în vârful bătrânei Tour –Eiffel, și-a descheiat eleganta redingotă și a trimis spre nori un porumbel albastru.
Pasărea a desenat câteva cercuri line pe deasupra Senei , apoi s-a pierdut printre vălătucii de nori.
Toți porumbeii din Paris l-au urmat în șiruri lungi, tot mai mai lungi spre Soare- Răsare. În dimineața următoare, porumbelul albastru s-a întors la stăpânul lui, care îl aștepta , încă, în vârful Turnului Eiffel.
Primarul era în extaz!!
Omul cu redingotă și porumbelul lui albastru făcuseră o minune.
Deși binefăcătorul nu i-a cerut nimic, ca să-i curețe orașul, primarul i-a înmânat un cec de un milion de euro, amintindu-i că vrea , totuși să-i pună o întrebare.
-Una singură, o singură întrebare, domnule primar!
-Auzi ceva , în afară de șipotul râului și de trilul privighetorii, fiule?
Fiul a înălțat din umeri.
