joi, 19 aprilie 2018

”Muzica este femeie.

 Femeia înseamnă dragoste, dar o dragoste primitore şi care, atunci când primeşte, se dăruieşte pe deplin.” 
Richard  Wagner


La Pitești,florile își deschid sufletele mai devreme decât în alte locuri. Parfumul și  toate  nuanțele  firii inundă  străzile,se schimbă , parcă, și fațadele  clădirilor, chiar și lumea  primește  spiritul unei senzații de  prospețime, de  ritm  în tonuri calde.
„Simfonia  Lalelelor„  împlinește  patruzeci  și una  de  primăveri, așa  că  și concertul de astă seară a primit ceva din cochetăria  unui  vis feminin.  
Pentru mine muzica reprezintă un prieten pe viaţă pe care l-am cunoscut de mică şi cu care călătoresc în fiecare clipă a vieţii mele. .
Muzica ne ajută să intrăm în contact cu sinele nostru. Câți oameni pe pământ, atâtea personalităţi, firi și, în concordanță, muzici. Muzica este o vibrație pe care o percepem cu toţii, fie că ne ocupăm cu asta sau nu, poate fi alinare, energizare, contemplaţie, adorare.”
 Simona Strungaru, dirijor ( dintr-un interviu, realizat de  Adina  Rosetti)
Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, având-o la  pupitrul  dirijoral pe   doamna  Simona  Strungaru, o elegantă prezență carismatică,  plină de energie și de  șarm, ale cărei  mișcări  au vibrat continuu în consonanță cu  mesajul primăverii,
 concert/ maestru:  Mădălin Sandu,
 invitat, oboi:  Valentin Ghiță, 
ne-a oferit  un suav  buchet  muzical:
Miklos Rozsa - Tema iubirii din Ben Hur
John Williams - Theme from Schindler's list
Alessandro Marcello - Andante din Concert pentru oboi în re minor 
Ennio Morricone - Gabriel’s Oboe din filmul Misiunea
Ástor Piazzolla - Oblivion
Johann Strauss Jr. - Fruhlingsstimmen (Voci de primăvară)
Erik Satie / Simona Strungaru - Gymnopédies & Gnossiennes
Simona Strungaru - Valsul crinilor
Yann Tiersen / Simona Strungaru - La Valse D'Amelie Poulain
Piotr Ilici Ceaikovski - Valsul florilor din Spărgătorul de nuci
Johann Strauss Jr. - Rosen aus den Suden, op.388
Dmitri Șostakovici - Vals din filmul ”Primul tren” 

Fascinantă  seară! 
  Ce  frumos!  Atât  de  real, atât de romantic! 

  Felicitări  și mulțumiri  tuturor  artiștilor care, astă seară,  mai  altfel  decât  în  alte seri  de  joi,  ne-au  dăruit  mult  din  afecțiunea și din frumusețea care compun aleasa lor  profesie! 

marți, 10 aprilie 2018

neobosită dăruire


Lumea în mijlocul căreia am deschis eu ochii își colora existența, în toate anotimpurile, furând din rotirea zilelor și a nopților o nerostită, blândă grijă pentru flori.
Cât era iarna de lungă, aplecată, ore în șir, către pânza din războiul de țesut, ori torcând caier după caier de lână, bumbac sau de cânepă, în rostul vieții ei fără odihnă, femeia își făcea timp să îngrijească florile din fereastră; degetele ei asprite de treburi găseau în obidită tandrețe loc pentru garoafe în fuste crețe, roșii, roz și albe, rareori,adunând între petale un parfum pe care nu l-am mai simțit vreodată, de atunci, pentru micsandre zvelte, în aceleași tonuri calde.Râdeau printre ele, nestingherite, mușcate rotunde de dor.
Dimineața își deschidea ochii mângâind florile din fereastră.
De cum da colțul ierbii, micul petic  de culoare și parfum se muta dincolo de fereastră,într-o micuță grădină, cu buchete fragile de zambile roz, albe, albastre! după o vreme,se iveau de sub frunze timide mărgăritărelele , lacrimi duioase în cupe de rouă, se buluceau, mai apoi, bucălate, lalelele, însoțite de bujori, de candida iasomie. Nu întârziau nicicum călțunașii/pintenașii.
Generos din fire, zăvoiul din lunca Argeșului chema copiii să-i culeagă viorele cu rochițe de cerneală, brebenei în ciorchini dolofani, delicate micșunele cu îngeresc parfum!
Se întâmpla, să găsești, dacă aveai noroc, ascuns printre frunze și ierburi, rodul- pământului!
Extraordinară plantă!dacă nu i-ai descoperit încă magia, mergi și răscolește pădurea!
Vară și toamnă, zi de zi, în fiecare curte, chiar și pe la porți, flori în toate nuanțele curcubeului, care mai de care mai cochetă, mai ademenitoare, chemau ochiul la tihnă, la vis, la mirare.
Am rămas de atunci cu o mare dragoste pentru flori-le adun la ferestre, în vaze, pe masă, într-o carte, aștept și ador clipa dintâi a luminii cernute în pașnice raze.
Crăciunița nu și-a deschis fragilele-i petale astă iarnă. Zadarnic am așteptat.
Într-o zi , cam pe la jumătatea lui februarie, s-au ivit zeci de bumbișori bucălați.
De mărțișor, întreg balconul înflorise!
Aseară, în prima  zi de  Paști , s-a gândit să-mi mai ofere un gingaș surâs!
Atâtea taine, florile!

vineri, 6 aprilie 2018

„Mergi la cer

și te așază
Lângă tatăl creator,  
Tu ce lași în lume pace,
Tu, Iisuse  salvator!„

Îmi era  dor   de frumusețea tainică a   serii  de „Vinerea  Patimilor„!
Așa  cum o  știu, păstrată în suflet. Cu parfum de  zambile,  cu  ploaie   curată și pași  fără grabă.
  Și , adunată laolaltă,  lume  multă  cu  privire  blândă , tresăriri  pe  cărări de  iarbă crudă.
  Îmi era dor  să ascult și  să  cânt  Prohodul!
„Neamurile  toate„...”Primăvară  dulce..„
  Și mi-am îndeplinit  dorința!
   O seară  mângâietoare, ca  verdele  ghicit  al arborilor  ce înconjoară schitul!
Afară,  cântau  păsările!  
Ce caldă ofrandă!
Cerul  și Pământul, în deplină armonie!

sâmbătă, 31 martie 2018

Am văzut cu ochii mei

 un poet intrând în cetate.
El ținea în mâna dreaptă, 
în pumnul lui drept,

un șoim sugrumat.”

Se revărsa, verde,  primăvara, țâșnea și  el către lumină, căuta ”Sensul iubirii”.
 Avea în suflet, prea  de timpuriu „Viziunea sentimentelor”; a cucerit, necondiționat ,„Dreptul la timp”, prin ”11 Elegii”, risipind  , printre aștri, ”Obiecte cosmice”, el , ivitul pe „ Un pământ numit Romania”.
A iubit culorile curcubeului, dar a cules”Roșu vertical” și s-a întrebat despre tot și despre toate,  așa a descoperit  fascinanta conexiune între "Ou și sfera”.
A cules stele,  și recunoscător, a înălțat „Laus Ptolomei”.
Din cremenea vorbelor strivite a ales „ Necuvintele”, dar ,deopotrivă,  iubea rostirea „În dulcele stil clasic”.
Trăia zborul printre oameni,  a văzut” Belgrad 5 prieteni”. A cunoscut și  "Măreția frigului”,  a oprit timpul , pentru o clipă, într-o"Epica Magna”.  S-au ivit , de undeva,  din prea  multe întrebări ,”Opere incomplete". De aceea,el  făcea”Noduri și semne”, într-o”Ordine a cuvintelor”.
Pentru a se purifica în apa limpede a izvoarelor, a îndurat”Spălarea cu pietre”, ascultând, cu  sufletul  sfâșiat, ”Oase plângând”, vrăjit pentru totdeauna de „Leoaica tânără, iubirea”.
Ca un   nepieritor „Amphion constructor” !
Nichita   Stănescu ,31 martie 1933/ 13 decembrie 1983 
„Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.

Ori poate de drag


şi de blândeţe.

Nu-mi mai amintesc de ce plângeai”

 ”Aci sosi pe  vremuri...”
Tulburat  de aleanul soarelui, mărțișorul își închidea ochii. Lăsa primăvara să se așeze în pridvorul adumbrit de nuci,  din dealul  de la Florica. 
Venea pe lume  primul vlăstar contemplativ al Brătienilor,  viitor poet, Ion Pillat.
Expresie curată a pământului unei alte Arcadii!
Răsfățat  de pânza viilor , ce visează ”un dor din vremi străine”, conacul de pe costișă este locul din care poetul își va câștiga rolul binemeritat  în literatură, printr-o operă pe care a împlinit-o arhitectonic,fiecare volum  fiind o nouă vârstă poetică.
Avid de Natură, localizând impresii vechi, culese dintr-o vastă cultură și din plimbările prin cele mai frumoase locuri ale lumii, își va prelucra amintirile,
fără să inoveze: a păstrat ritualuri scumpe, a prins timpul, închizându-l în acea încăpere sacră unde ” nu s-a clintit nimic, iar patul simplu al bunicului este și„ azi nedesfăcut”.
Peisajul de la Florica trăiește sub semnul eternității, timpul se scurge ireversibil, iar  șoricelul roade trecutul"A scârțâit o ușă..un pas..și-ncet aștept năuc/Să intre –aici bunicul dus numai până-n vie”.
Pe furtuni și-a așezat destinul”,a devenit”o cumpănă în zile de durere”, mărturie fiindu-i

OPERA
„Casa amintirii„„Visări păgâne”Eternități de-o clip㔄Amăgiri”‚Grădina între ziduri”‚Pe Argeș în sus”‚Poeme într-un vers”Țărm pierdut”
„Sub scutul Minervei”„Balcic”„Oglinda magică””Bătrânii”„Biserica de altădat㔄Limpezimi”.
  Ion Pillat, 31 martie 1891-17 aprilie 1945
„Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină

Sări, subțire, -o fată în larga crinolină....„

joi, 29 martie 2018

când străfundurile se agită

Nu știu  cum faci tu...eu,în perioade  aglomerate :  examene, probleme de rezolvat, treburi  gospodărești, alergătură  încolo și încoace și câte altele, când nu  prea  mai merge  treaba,  cu  de la mine putere, îmi iau o pauză. 
 Salvarea  se numește o carte.  Și , eventual, alături, niște mere.
   Ca să nu fie pauza  prea lungă,( vorba  vine) că altfel   aș prelungi-o cine știe  cât,  am ales o carte  așa,  ceva, care , filozofic  vorbind, ar fi o bizară simbioză între  mărturisire  și  haos.
Gulag, Rusia, occident, doi  frați, mizeria   și  o geană de lumină, la mijloc- o  ciudată poveste de dragoste.
  ”Sunt perfect conștient   că trebuie să revii pe pagină  cam de trei ori la fiecare  paragraf”.(  pagina 74)

vineri, 16 martie 2018

sandale împletite

 Curgeau călduț  streșinile,  creșteau  repede și chiar înfloreau zambilele.   Roz, albe, albastre.  Parfumul lor se amesteca dulceag  cu  aroma  verde crudă a leușteanului.   Zburau  fluturi, prin  curți, femeile spălau  geamuri, preșuri  și perdele. Mirosea a var , a  pământ  reavăn, a  mâncare de prune  uscate, cum să te atingi  de carnea  păstrată  de  cu iarnă  în  oale mari  de  pământ? 
Se  ținea departe  de  ochii   pofticioșilor! 
   Păcat mare  să  vrei  să  mănânci  altceva  decât  ce  rostuia  mama.
Fiecare  colț de  curte, de  livadă  și de grădiniță se  curăța atent. Până și  fumul  buruienilor arse  avea  în  serile acelea ceva, un  miros  viu.
 Veneau  Sfintele Paști!
  Cumpărăturile  le  făcea  tata.
 Crescusem,  urma  să împlinesc  doisprezece  ani,  tata  nu voia  să  recunoască deloc   că ar trebui să fiu întrebată  ce  fel de  haine   vreau.  Ce-mi place.
  Roșie, cu floricele albastre, în buchet, de  stambă, de fapt, parcă  nu era chiar stambă,  era  un material  ușor, pufos.
 Chiar  mi-a plăcut.
  Mătușa,  verișoara  lui  primară, a  măsurat, a  tăiat cu grijă,  m-a ascultat, iar a  măsurat,  a însăilat, au urmat câteva  probe, nu zicea nimic, vedeam cât se străduiește, o așteptau  atâtea cliente. 
Ce, mai!  A ieșit o  rochiță    chiar  frumoasă! 
 Creață, cu plătcuță  și guler  rotund. Cu  mânecuțe  bufante!
  Cu sandalele  n-a mers deloc.
Bej.  De piele. 
 Cât am plâns....erau  băiețești.
106  lei.  
Câte economii  făcuse  biata  mea mamă! Ea nu-și cumpărase  nimic.
Tata nu voia  să recunoască nicicum că a dat-o-n bară.
Și de m-ar fi  bătut, tot nu le-aș fi încălțat.
  Mi-a  cumpărat niște  teniși albaștri, de pânză,  de la  cooperativă. Cred  că erau mai mari  cu un număr.
Sandalele  au stat în vitrină, la nea Mieță, mult și bine.  Nu le-a  cumpărat nimeni.  Venea  vara. 
Care  părinte  ar fi dat   atâția  bani  pentru sandalele  unui băiat?

joi, 22 februarie 2018

taine și reguli

   Măicuța mea ,  una dintre cele două bunici dinspre tata,  s-a stins discret. În  dimineața  când  eu  mergeam  în prima zi de școală.
 Așa de mult  mă iubea, atât de atașată eram de ea, că,  țin minte, ca și cum ar fi astăzi, multe, multe  întâmplări cu noi două.  Nu știu de ce mă ducea în spate, că leneșă  nu cred  să fi fost, poate  că  așa mă simțea  ea  mai aproape.  Îmi păstra, sub pernă,  roșcove pentru toate serile albe  de iarnă, când, din patul nostru, paralel cu al bunicului, îl  ascultam, rezemat de soba albă, cântând la caval. 
  Măicuța  se îmbrăca  altfel decât celelalte  bunici. Mai aveam două. 
După -amiezile  noastre  de duminică  aveau  ceva  conspirativ:  ne retrăgeam în camera  dinspre drum,  întâi îmi lega mie panglici roșii în cozi, îmi tot netezea    rochița   de  borangic ,  croită   din  pânza țesută de  ea în război, apoi  deschidea  lada  verde  cu   mulți trandafiri.
   Avea  câteva  bluze de mătase,  tot atâtea fuste, una era   de catifea și o mulțime  de  fișiuri,-unul   era  negru  cu scânteioare  roșii  plușate,   un  tulpan alb,  lucrat  cu   mărgeluțe albastre  și  un zăbranic   din dantelă neagră.
 Se proba în oglinda de pe peretele   opus ferestrei,  își  tot aranja, cu drotul,  furat de la  mama,    părul  alb, rar, mai punea  un  bariș, peste cocul   micuț,   mai trăgea  cu ochiul în oglindă, își colora un pic obrazul  cu foița scoasă  dintr-un sertar,  trăgea o ultimă ocheadă  către mine să vadă dacă  totul este    cum ar trebui să fie  și plecam amândouă la rudele ei.
  Am revăzut-o astăzi cu  toți ochii sufletului, după ce am citit  o însemnare a  unui preot  special, născut în satul meu.  Ceva despre  post, despre dezlegare....
  Am făcut    vărsat de  vânt  pe la  4/5 ani, tocmai în postul Paștelui.   Plecată cu treburile ei, mama  m-a lăsat în  grija   măicuței.
Era  foarte strictă.  Nu știam eu  ce  va să zică  să  trebuiască  să te ferești, ca nu cumva,  să  rupi  bubele de pe față. Sau de pe gât.  
Măicuța   mi-a acoperit  mâinile cu  bucăți albe de pânză  și mi le-a  legat  ca pe niște  mănuși.

  Într-o zi,  după ce  boala a trecut, mi-a spus  motivele. Erau  două.   Unul  mai important decât altul. Să nu-mi rămână semne, dar  și  de teamă  că aș fi fost tentată  să ” gust „ crusta aceea  roșiatică .  Era  de dulce.

joi, 8 februarie 2018

doi

”Zările alene
Dau în jur ocol
Și argint din gene
Scutură domol.”
 

 Serghei  Esenin 

Când  l-am   observat  eu, prima oară,  era  un  copăcel.  Cu degete  de frunze, zgribulit,  de  neluat în seamă  printre  brazi  și  castani . 
A tot crescut.  
Elegant, ca  un  cavaler  care-și rătăcise  blazonul  în vreunul dintre  tablourile  lui  Repin.
Într-o seară,  arna  a  venit  din senin. În plină  toamnă. A  nins  toată  noaptea. Dimineața,  apăsat  de povara  zăpezii, firavul copac se rupsese  de mijloc.
   Din  coasta lui rănită   a țâșnit  o creangă. A tot crescut, cătând  către cer.
 A depășit de mult  ambele  blocuri, din ferestrele  cărora, sunt  sigură, mulți  ochii  îi admiră  silueta  zveltă..
 În vârf, rămurelele   sunt atât de subțiri, că  par niște degete de fragilă domnișoară deprinsă  doar cu mângâierea  batistei  de mătase.
   Coțofana!  O știi, da?
  Costum  dichisit, alb-negru, încheiat  la  două  rânduri, zbor  neobosit, când încoace, când încolo,  venită  cine știe  de unde, doar, doar  o  găsi  ceva  de  prins, la repezeală  în  ciocul ei  de  vânătoreasă  pricepută.
Unde crezi că s-a oprit?
  Suuus de tot, pe  cea mai firavă dintre crenguțe.
Supus,  mesteacănul  ține deschisă palma  lui  fără mănușă. 
 Și  ea, șmechera, mereu, gata  de  zbor!

vineri, 26 ianuarie 2018

Un OM cât două secole


Dacă ar fi  să mă întrebe cineva care-mi sunt  adevăratele  bucurii pe care altcineva, în afara  familiei , mi le-a adus de-a lungul  anilor,  fără  teama de a greși sau a exagera, aș  spune  numele  câtorva   bărbați.
  M-au impresionat  nu doar  prin cultură și prin inteligență.  Prin   prezența  lor în contemporaneitate, ei  mi-au  dăruit , fără  să știe, adevărate   sărbători  de suflet   și de minte!
  Boierul  Neagu  Djuvara, incontestabil, este  unul dintre ei.
 Să-i  admir  distincția domnească și desăvârșita eleganță, să-i   ascult  istorisirile încărcate de  farmec și de  uluitoare precizie, toate  adunate  din  multe  decenii de  viață trăită  în  diverse  colțuri de  lume, rostite  perfect, cu acuratețe  și splendidă măiestrie  scriitoricească-  o  viață însumând o istorie- iată esența a  ceea ce, fără  voia lui, acest  Domn în  Fapte  și  în Cuvânt  a  dăruit.
Sunt convinsă  că  așa, ca mine,  gândesc toți cei care s-au oprit, de multe  ori,  din ale  vieții chemări, ascultându-l.
Drum  bun către  stele, Neagu  Djuvara, Boier Dumneavoastră!

vineri, 19 ianuarie 2018

Despre cultură. Cultura respectului



Aveam o  colegă de cancelarie, coc blond, mereu  proaspăt,ochi  albaștri, pe ”r” îl rostea   franțuzește!
Într-o zi- sunt  niște ani de atunci-  îmi spune:”  Drrragă, ce lume urrrrâtă am întâlnit astăzi. Nu  mă mai duc  la piață”.
Mi-a  venit în minte  figura  speriată a   M.M, cu părul ei, uneori mov,  în dimineața asta, când am citit comentariile pe   seama unui filmuleț realizat, zice-se,undeva, în  țara soră  cu noi.
O  femeie( cam de  vârsta a treia) intră  într-o  într-o benzinărie, nu înainte  de a-și lăsa încălțările la ușă. Probabil  că plouase.
Pe  jos este  curat, nimeni  nu se înghesuie să-i ducă  femeii, care  se uită  cuminte  într-o  vitrină, galoșii.
 Curg comentariile.  
Multe!
Unii laudă generația  vârstnică„ Doamna asta  ar trebui să fie prim-ministru,  nu... „ce femeie!  săru, mâna, Doamnă!„ 
Alții înjură. Înjură orice, pe oricine: pe tinerii  care  consumă alcool/ merg la școală   doar să-și expună  blugii scumpi/ bolizii/telefoanele/frezele,  îi înjură pe   toți politicienii, se înjură între ei,  gramatica este  strivită sub galoși, bunul- simț( al doamnei care a provocat discuțiile)   s-a rătăcit printre interjecții,  comentatorii se iau la trântă, ce  bine  că   nu sunt  unii lângă alții decât în virtual.

  Londra, noiembrie  2017. 
Royal   Opera  House. „Semiramide„,G.  Rossini.  Pauză .
 Îl aștept  pe  fiul  meu, așezat  la  coadă  pentru  sendviciuri  și șampanie.
  Vecina  mea,  o   doamnă  elegantă-  știi eleganța aceea  neostentativă-  îmi  zâmbește,  soțul  ei se  salută  discret  cu  cineva.   
Așa  sunt englezii  aceia  reci,  aroganți...

La sfârșitul  fiecărui  concert al Filarmonicii noastre, o doamnă, probabil plasatoare, oferă  flori  invitaților.  
Aseară, Theo  Wolters, muzicianul  olandez , dirijor  pe  cunoscute scene ale  lumii,  sărută  zâmbitor  mâna acestei  doamne, care  s-a  înclinat, oferindu-i  trandafiri  albi.

luni, 15 ianuarie 2018

INCERTITUDINI: Când crivățul cu iarna

INCERTITUDINI: Când crivățul cu iarna:   MIHAI EMINESCU,  15  ianuarie  1850 Când  crivățul  cu iarna...   Când crivățul cu iarna  din nord vine   în spate Și mătur...

Când crivățul cu iarna

  MIHAI EMINESCU,
 15  ianuarie  1850

Când  crivățul  cu iarna...


  Când crivățul cu iarna  din nord vine   în spate
Și mătură cu-aripa-i   câmpii întinse late,
  Când lanuri de-argint luciu pe  mare se  aștern,
 Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau  în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună  și latră,
 Jaraticul  să-l  potol, să-l sfarm cu  lunge clești,
Să  cuget basme  mândre, poetice povești....”

Mihai Eminescu,  Opere, I. Poezii,   361

joi, 11 ianuarie 2018

„Ați fost punctul de început

 al vieții mele de artist. Sunt vlăstarul dumneavoastră. 
Sunteți  cauza și sunt consecința.”  
( din scrisoarea  pe care , în 1872,Georges Bizet i-o adresa  mentorului  său, Charles  Gounod)

O seară  romantică, la Filarmonica  Pitești, care  își începe astăzi stagiunea de iarnă !
 La pupitrul dirijoral, maestrul  Tiberiu Oprea,prim-dirijor al  Filarmonicii Pitești, co-fondator al acestei luminoase instituții , concert/ maestru: Mădălin  Sandu, invitată, o frenetică tânără vioară roșie,Simina  Croitoru.
”Poem pentru  vioară și orchestră, op. 25, A. E. Chausson
„Melodii lăutărești, op.20,  Pablo  Sarasate.

În  bucuria  pe care o  simt, trăind magia sunetului  picurat în suflet, vreme de o sută de minute, cât durează un concert,  dincolo de o realitate tot mai încrâncenată, nu pot  să  nu  mă  gândesc la ce  se ascunde în spatele acestei sensibile arhitecturi : cât talent, câtă dăruire, câtă  muncă!
Compozitorul- ce destin!
 ”Carmen”, de George Bizet,-  mitul lumii  moderne!
„Suita nr.1„
”Suita  nr.2.”
Opera și-a  aflat  marele succes ,la un an după  ce părintele  ei, Georges Bizet,le  compunea partituri îngerilor.
Georges Bizet, geniul frânt mult prea  devreme: învățase  notele, odată  cu deprinderea  scris/cititului, intra la  Conservator înainte  de a împlini  zece ani.
Considerată  imorală, la premieră, pentru  agresivul  libertinaj  al  personajului  principal”o creatură incultă, un animal sălbatic„( Revu des Deux  Mondes), ”Carmen”, având  ca punct de pornire nuvela  omonimă a lui ProsperMérimée.
 „Nu  putem  crede   că pot fi  pe lume fete  frumoase  fără fuste albastre și  fără cozi care să le cadă pe umeri”, cucerește, la  un an după premieră, nu doar Parisul.  
Cucerește  Europa.

  Îi datorăm, iată, și  noi bucuria acestei  seri.
 Dureroasă  și veselă, pasională și  plină de spirit,  neliniștită, violentă, pătimașă, nestatornicie și  tragism,ce atinge paroxismul, aventură și  fatalism-  toată această  poezie, transpusă  pe note,ne-a  fost dar  în  acest prim concert de ianuarie  2018.

Filarmonica  Pitești, ce  bine că  ne ești!