vineri, 15 iunie 2018

ne e rușine

 că ați uzurpat numele de român, rușine că strămoșii sunt condamnați a purta același nume cu care vă drapați corupția și mizeria de caracter.” 

Mihai Eminescu,15 ianuarie 1850/ 15 iunie 1889
Opere III. Publicistică.Corespondență. Fragmentarium
”Are haz românul cu lecțiile„..., pagina 492

miercuri, 6 iunie 2018

06.06



Că florile, ca și arborii,  sunt ființe, am învățat, de  cum am mers  la  școală.
  Că au suflet, asta o simt, ori de câte ori le ating  frunzele . 
Și  le  gust   candoarea  din   frumusețea petalelor.  Ca din senin, își deschid ochii lor de curcubeu și se oferă  tandru.   
Trandafirul meu  japonez  s-a fardat, probabil, în timpul nopții. 
Dis-de-dimineață, mi-a spus LA MULȚI ANI, cu toată splendoarea înflăcăratelor lui  buze!

Poate  că-mi doream o sărbătorire specială:  împlinesc  mai mulți ani decât  le-a fost dat părinților mei  să atingă.
  Pot să  mă   bucur de lucruri, cu adevărat ,importante, îmi iubesc  copiii și nepoții,  reușitele  lor  sunt , pentru  mine, ceva   ce  seamănă  cu  miresma  lanului  de  grâu în   puritatea  verii  cu ploi  blânde. 
Ador   călătoriile, îmi place să dansez, să scriu  și să citesc,să-mi  cumpăr  cărți  și obiecte  care-mi încântă sufletul.
Iubesc, deopotrivă,  răsăritul de soare  și de lună,  clipocitul  stelelor, ploaia  și  zăpada,  cerul și norii.
   Nu invidiez   nici tinerețea unora, pentru  că  m-am bucurat  de  inegalabilul  ei farmec, nicidecum   avuțiile altora.
Nici tinerețea, nici   bogăția   nu se adună  în pașaport  sau în  numărul de case.
Cresc  în suflet! 
 Mă bucur  că sunt!

duminică, 3 iunie 2018

stă în putința noastră bucuria!

  

Într-o  vară, cred  că era prin   2006,  am urcat  la  Meteora. 
Excursie interesantă,  a fost și o croazieră pe Marea  Egee, am văzut de la  distanța permisă Athosul. Grecii , ca  multe alte  nații,  știu  să-și  pună în valoare  toate locurile   care atrag  nu doar ochiul.
  De acolo, de sus, de la  înălțimea  Meteorei,  gândurile  mele alergau  nestăvilite,am meditat,  atât cât am avut  vreme,  (  în excursiile organizate  mereu  este grabă)   asupra  a  ceea ce  poate face omul. 
 Cum modelează  el asprimile sălbatice. Cum îmblânzește el,  poate  chiar  cu prețul unor  vieți,  înălțimea,  timpul,  spațiul.
De  ce o face  doar el știe.

 Deunăzi,  aflându-mă  în drum spre  Câmpulung   de Argeș,  venind dinspre  Târgoviște,  am zărit, din  fuga mașinii, undeva  sus,  acolo unde  văzduhul  mângâie  cu gene albastre  verdele  pădurii  (  câtă a mai rămas)  și  albeața  colțuroasă de stâncă, silueta unei  zidiri suspendate,  dominând  parcă  totul.
  Nu  ne puteam opri, mereu  este  ceva   care te cheamă altundeva,    telefonul  meu a prins prea puțin din măreția clipei,  veneau  mașini din spate, altele  treceau pe  lângă noi....
 Am rămas  cu gândul la  asemănarea  stâncii dăltuite în piatră, la  Cetățeni, cu Meteora   verii grecești.
   Vezi  tu  cum suntem  noi  făcuți?  alergăm  prin locuri străine, ne înghesuim   cu  bagaje, stări  și  nesomn, prin  autocare și avioane, mergem pe la alții, când, doar la   câteva  zeci de kilometri,  de casă, natura asta  bună,  măreață  frumoasă,  ne-a înzestrat  cu  atâtea  uimitoare priveliști.
    Și  ca să  vezi cum se leagă  frumos  lucrurile ,  în aceeași zi, 31 mai,  la întâlnirea  cu  buna mea prietenă și colegă de facultate,  Lidia, revenită, după ani ,  în satul nașterii ei, Cetățeni, aveam să primesc  în dar   ceva nesperat.   O cărticică  despre „Mănăstirea  Cetățuia   Negru   Vodă- Meteora   României”.
 Ce extraordinară  coincidență!
Istoria lui Negru  Vodă, sacru, tragism, omul și arcul, poate   Gebeleizis, legendă , divinitate,  spirit creștin,pietre  și tărie,  fortificație,taine  și sihăstrie, lacrimi,  tămăduire, sacrificiu, trepte în stâncă,fereastră  spre  Cer!
  
  Dacă ai  vreme , dacă nu ai,  fă-ți, o să-mi fac și eu, voi vedea  cum, trebuie  să   ajungem acolo sus, unde ”îți pare  că ești altul. Te simți  mai aproape  de  Dumnezeu și  gândurile  te  năpădesc, de  nu știi pe care   să alegi.  Abia  crezi   că ai apucat  pe unul,  și alte  zece, cincisprezece te  coprind.   Un fel de teamă neînțeleasă ți se strecoară în inimă; rămâi uimit  de atâta  mare  mărire  și pari  că ești pe  altă lume„.

 ( Petre Ispirescu despre   Mănăstirea   Cetățuia)