miercuri, 29 noiembrie 2017

„Semiramide„ de G. Rossini, Royal Opera House




„Cine  se scuză  se acuză„
Că  nu mă descurc  cu  limba  engleză  nu este o noutate.  Să spun  că în școală  am învățat   rusă  și franceză  sau  că  și  după aceea, multă vreme,  prinsă  de multe alte 
probleme, am tot amânat  să  trec la   muncă  ar fi o scuză  care  nici chiar mie  nu mi se pare  suficientă.

 Ce mai încolo și încoace,  important este  că după prima invitație la Londra, când darul  cel mai frumos, primit de la  fiul meu a  fost  un bilet la  Covent Garden,   ajunsă acasă,  am  decis  să ”încep școala”.  O vreme, o fost elevă, uite, vezi cum se schimbă lucrurile,  mi-a  dat meditații.  
La cea  de-a  doua  vizită  în capitală
britanică, fiul  a  fost impresionat  de  bagajul  de 
cuvinte englezești al mamei  lui  și de o modestă   pronunție .
  Au trecut niște ani,  nu am mai conversat cu nimeni,  am  cam uitat  ce învățasem, mereu  mă mustram, dar ...
Către sfârșitul acestei  toamne, mi-am instalat  un dicționar pe calculator și  , pe  cuvântul  meu, că mi-am dat silința,  știind  că , din nou,   mergem la „Royal  Opera   House.”
  G. Rossini, ”Semiramide„ !
Bineînțeles  că  m-am pregătit .
Asta  nu înseamnă  că mi-a fost simplu.  
Poate  că oricine înțelege  cât de serioasă este  frustrarea pe care o  trăiești   atunci  când , oricât te-ai  concentra  să coroborezi  informațiile pe care le ai în minte  cu ceea ce  auzi și vezi,  nu poți  să trăiești evenimentul la  dimensiunile lui reale.
  Dar,  dincolo de orice,  trăiești frumusețea și  măreția   muzicii, a   magistralei regii, a  costumelor, a  mesajului operei!
A  fost o seară pe care , cu toată inima mea  de mamă, am trăit-o puternic de tot , pentru că fiul meu m-a  dus  într-un loc, care  nu  poate fi egalat  cu altceva.
Atâta strălucire, atât  frumusețe, că în noaptea aceea, nu prea am pus  geană pe geană.
Iubesc Londra,  iubesc  să fiu acolo,  iubesc felul în care  puternica civilizație  britanică reușește  să  fie  atât de puternică!






luni, 13 noiembrie 2017

”Ce este un om revoltat?

Un om care spune  nu.  Dar refuzul său nu înseamnă renunțare: căci el este  un om care,  la început, spunea da. Un sclav care toată viața a primit ordine consideră la un moment dat inacceptabilă o nouă poruncă.
Care este  conținutul  acestui ”nu”?
El înseamnă, de exemplu, „lucrurile au durat prea mult, ”până aici”! ”ai mers prea departe„ și, în plus,”există o limită peste care nu vei trece”.
Într-un cuvânt,  acest ”nu„ afirmă existența unei frontiere. Ideea  limitei se regăsește și în  sentimentul că adversarul”exagerează„, că-și extinde  dreptul dincolo de frontiera la care un alt drept îl înfruntă și  îl limitează.
Astfel, mișcarea  de revoltă se sprijină, în același timp, pe refuzul categoric al unei intruziuni considerate intolerabile și pe certitudinea confuză a unui drept sigur, mai exact pe impresia revoltatului că are”dreptul să...„
Albert  Camus, „Un om revoltat„, pagina  220.

joi, 2 noiembrie 2017

unde o fi brâul de lână?



„Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; munții se înalță trufași în văzduh; râurile, ca brâie pestrițe, ocolesc câmpurile; nopțile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul...
 Pentru ce zâmbetul tău e așa de amar, mândra mea țară?...„ 
Alecu  Russo, Cântarea  României„

Printre rafale de  vânt și plesnet de ploaie, trenul  aleargă spre  București.
 Undeva, pe  stânga, cum vii dinspre  Titu, în mijlocul  câmpiei,  niște  ciobani și-au construit o  stână.  Sărăcăcioasă, dacă   este  doar  să vezi  cum bietele oițe se  bulucesc una într-alta  în  frig și  noroi. Câțiva dulăi   stau de pază.  
Dincolo de  gardul șubred, din fuga trenului, zărești,amestecat cu pietre, ciulini și frunze, un maldăr uriaș de  lână albă.
Zace acolo, probabil, din vremea căldurilor mari  ale  lui cuptor.
Nevalorificată.
Să te întrebi  ce păzește domnul acela care  zicea că oaia este o statuie?
Te întrebi. 
Și?
  Gândul meu scotocește  undeva în memorie. 
 Văd  degete  iuți  răsucind  fir de  fuior, aud  mișcarea  plăcut-adormitoare a fusului  pe care se adună  munca serilor  de iarnă a  multor femei  harnice  din neamul  nostru, împletită  de aceleași neobosite  degete în pulovere, ciorapi, mănuși, fulare.
 Pentru  toată  familia!

După amiază, într-un mare mall bucureștean,  aveam  să   găsesc răspunsul nedumeririlor mele: pe  zeci  de umerașe, înghesuindu-se una într-alta, se arată  doritorilor multicolore  lucrături subțirele, de care  stă agățat  petecuțul:50/%viscoză, 25% polyamide,  30%polyester, made în China,  made  oriunde...