„Cine se scuză se acuză„
Că nu mă descurc cu limba engleză nu este o noutate. Să spun că în școală am învățat rusă și franceză sau că și după aceea, multă vreme, prinsă de multe alte
Ce mai încolo și încoace, important este că după prima invitație la Londra, când darul cel mai frumos, primit de la fiul meu a fost un bilet la Covent Garden, ajunsă acasă, am decis să ”încep școala”. O vreme, o fost elevă, uite, vezi cum se schimbă lucrurile, mi-a dat meditații.
La cea de-a doua vizită în capitală
britanică, fiul a fost impresionat de bagajul de
cuvinte englezești al mamei lui și de o modestă pronunție .
Au trecut niște ani, nu am mai conversat cu nimeni, am cam uitat ce învățasem, mereu mă mustram, dar ...
Către sfârșitul acestei toamne, mi-am instalat un dicționar pe calculator și , pe cuvântul meu, că mi-am dat silința, știind că , din nou, mergem la „Royal Opera House.”
G. Rossini, ”Semiramide„ !
Bineînțeles că m-am pregătit .
Asta nu înseamnă că mi-a fost simplu.
Poate că oricine înțelege cât de serioasă este frustrarea pe care o trăiești atunci când , oricât te-ai concentra să coroborezi informațiile pe care le ai în minte cu ceea ce auzi și vezi, nu poți să trăiești evenimentul la dimensiunile lui reale.
Dar, dincolo de orice, trăiești frumusețea și măreția muzicii, a magistralei regii, a costumelor, a mesajului operei!
A fost o seară pe care , cu toată inima mea de mamă, am trăit-o puternic de tot , pentru că fiul meu m-a dus într-un loc, care nu poate fi egalat cu altceva.
Atâta strălucire, atât frumusețe, că în noaptea aceea, nu prea am pus geană pe geană.
Iubesc Londra, iubesc să fiu acolo, iubesc felul în care puternica civilizație britanică reușește să fie atât de puternică!
