sâmbătă, 18 ianuarie 2020

„Ai mii de motive

 să eşuezi în viaţă, dar nici măcar o singură scuză”

Trec, adesea, prin fața unui bloc, unde, în puținul spațiu  rămas de la  temelie, până  la  bordură, niște mâini harnice au plantat flori:  bujori, trandafiri, tufănele,  cârciumărese crini , zambile., ghețișoară...Rând pe rând, pălite, când de soare, când de ger,  toate și-au pierdut  parfumul și culoarea.. 

S-au închis între petale, genunchii  li s-au  tot apropiat de pământ și  s-au  topit.

De vreo lună,  deși  este  frig dimineața-  noaptea, sigur, este ger-  pâlcuri de ghiocei își  scot  în lumina zilei   clopoțeii lor  de un alb strălucitor.
   Nu i se spune întâmplător” străpunge- zăpada„!
 Pe cât de  firav, în  mantia lui cât jumătate din  sfera unui  cercel,  ghiocelul  este un luptător.
 Dă adevărate  lecții de  viață   cui are  vreme să-l privească.
În felul lui. suav,  elegant, suplu, fără a fi  deloc temător, astăzi,  după  întâia  ninsoare,  își spune  cavalereasca-i poveste!
  Vâzându-l,  m- am gândi  la Joseph Rudyard Kipling :
 30 decembrie 1865, India  Britanică/18 ianuarie 1936, Londra.
 Ai citit ” Cartea Junglei”,  tare  te-ai mai minunat,  nu-i așa?
Acum, să desprindem mesajul uneia dintre cele mai frumoase  poezii ale sale!
„Fă-ți timp!”
În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrimile arzând
Fă-ţi timp să poţi cu mila să le alini oricând!
Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adâncimi de vis,
Fă-ţi timp pentru prieteni cu sufletul deschis!
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,
Fă-ţi timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor!
Fă-ţi timp, pe-un munte seara, stând singur, să te rogi,
Fă-ţi timp, frumoase amintiri de unul să invoci!
Fă-ţi timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni
Fă-ţi timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini…
n trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să fii aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei şi-n slujba lui Hristos!
Fă-ţi timp să guşti frumosul din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!
Fă-ţi timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
Fă-ţi timp s-asculţi de  toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul preţ!
Fă-ţi timp ACUM!
Să ştii: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieţii n-o mai strângi!
Fă-ţi timp!
O, nu uita,
Fă-ţi timp!”

luni, 13 ianuarie 2020

omul printre semeni

Omul printre semeni
În urmă cu niște ani, o fostă colegă de cancelarie, foarte bună profesoară- în cei zece/ cincisprezece ani de meserie pregătise sute de elevi pentru admiterea în liceu- s-a stins, după o boală nemiloasă.
Operația pe creier nu reușise.
Ce vreau să spun este că în ultimele ei luni de viață, o vizitam doar eu ( fusese profesoara fiului meu) și o colegă.
S-a stins singură, tristă, abandonată chiar și de familie.
Avea doi băieți, unul micuț. Îl găseam, ascuns, parcă, în spatele mamei lui, încercând să-i dea căldură...
Lumea își vedea de treburile ei: bani, bani,bani, slujbă, certuri, orgolii, invidie, vorbe.
Auzind tulburătoarea veste despre stingerea Jurnalistei Cristina Țopescu, m-am gândit la vorbele cuiva, o fi fost Jean-Jacques Rousseau, o fi fost altcineva „ne naștem singuri, murim singuri„.
Este un adevăr tăios, dar este adevăr. Nimeni nu poate trăi în locul nimănui. Cum nici nu poate să-i dea altcuiva viața proprie.
Să ajute, să salveze, să cedeze organe vitale , da!
Să-i PESE, asta da, se poate!
Dacă are suflet!
În perioada sărbătorilor, din câtă lume apare acum pe micile ecrane, făcându-și publicitate gratis, NIMENI nu s-a gândit că, după așa o absență, ar trebui să insiste în vreun fel?
Să o caute?
Cineva, un bărbat cunoscut, se dă mare prieten. Zice că nu a căutat-o, crezând că este plecată în străinătate.
Cum adică, dacă erau așa de buni prieteni, nu ar fi știut că pleacă, de sărbători, într-o altă țară?
Și o doamnă, care se vântură prin toate televiziunile, pe motiv că ar cunoaște tot ce mișcă în țara asta, tot prietenă se dă...
Eu cred că Doamna Cristina Țopescu , prin viața ei, prin profesionalism, prin carisma pe care foarte puțini dintre „iscoditori „ o au, se ridică dincolo de tot și de toate, ca o lumină, mai puternică decât toată gălăgia din jur!❤️
Profesional, Cristina Țopescu a trăit prin forța cuvântului.
S-a stins, iubită de niște necuvântătoare! ❤️❤️❤️
În rest, vorbe....

  fotografia nu-mi aparține.

De la    Maestrul Alexandru Tomescu, pentru Cristina Țopescu:

https://www.youtube.com/watch?v=P7Z8LAUjwBg&fbclid=IwAR3wu6WHb5xc9AqPKJgx6sJuXHLFV5_Ysxi59a2fEaVUsi3vHJUTI-SPPZU

duminică, 12 ianuarie 2020

„Madame Picasso„„, de Anne Girard


” Știm   că-i osândă, dar precis
Speranța dragostei ne mână
Cu  gându-ntruna, mână-n mână
La ce țiganca  ne-a prezis„
Guillaume Apollinaire

Un roman, oricare ar fi acela,  rămâne un roman, adică o carte de ficțiune, mai bună  sau  altfel, o carte în care scriitorul  îngemănează  talent, inspirație,   muncă,  documentare.
Când am ajuns la ultima pagină din cartea  scrisă  de o femeie  despre   o  perioadă  specială din   viața genialului   excentric  pictor,  Pablo  Picasso , moment pe care   simțeam că  vreau să-l  mai amân,  mi-am  dorit  să fiu avut, așa, o  șansă  de a  fi intrat într-o expoziție cu lucrările  lucrărilor lui inspirate  de   muza   Eva   Gouel,  una dintre  cele șapte femei  importante din viața  artistului.
Între alte  zeci, chiar sute  ar zice unii.
  Să-l ” citesc” pe omul   Picasso,   spaniolul devenit parizian, din  interiorul artei  sale.
 În urmă cu  doi ani, într-o expoziție  la   Tate  Modern,  Londra,   am  văzut” Femeie plângând”, pictură realizată în 1937. Poate că  astăzi, după lectura  cărții Annei  Girard,  mi-ar fi mai la îndemână   să pătrund , cumva,     parte din complexitatea lucrării.
Cartea   este  nu doar  filmul unei iubiri, pe cât de frumoasă, pe atât de tragică, este   tabloul  lumii  culturale pariziene în plin secol  XX. Între filele ei  se regăsesc figuri celebre ale  artei acelui timp:Henri  Matisse, George  Braque, Ramon   Pichot, Max  Jacob Isadora   Duncan,  Sarah  Bernhardt,  Guilaume Appolinaire-  Doamne, ce omoții am avut la un examen   , prin anul  IV, când a   trebuit să comentez un poem din ”Alcools”.   Iată-l în carte- omul cu  toate  relele  sale, acuzat, ca și   Picasso, de  furtul   Ilustrei  Mona  Lisa,  dus la închisoare, cu mâinile încătușate.
Vremea scufundării Titanicului.
Parisul înainte și în timpul Primului Război  Mondial,  la care spaniolul  nu va lua parte.

.Prin 1912, țn atelierul lui din Monmartre,  Pablo Picasso trăiește emoții violente, trădat  de prima lui mare iubire, Fernande. Furia,   durerea, gelozia se adună   în  compoziții speciale, care  vor schimba cursul artei occidentale.
  Cubismul!
Auriu,  maro, verde-stins.

Gertrude Stein, scriitoarea americană, prietena lui,  va fi  o ardentă susținătoarea  noului curent artistic.
Picasso - acesta  este numele mamei,  pe care artistul  și  l-a ales dintr-un fel de superstiție-  se îndrăgostește  de  „prietena „ Fernandei,  plăpânda, miraculos de  frumoasă, Eva   Gouel.
 Ea  îl captivează  pe  îndrăcitul pictor  tocmai în perioada în care  pălea  dragostea lui pentru   frivola Fernande,  prima femeie  iubită, împreună cu care  trăise  și mizeria , dar și splendoarea unei vieți luxoase,  în care banii  nu doar că nu erau o problemă, dar  curgeau din  vânzarea tablorilor,
   Piablo   iubește  total.
”Picasso voia să oprească în loc acest momentși apoi să-l surprindă pe pânză.
 Ce se întâmpla între ei era sacru.”
 Croitoresei   de   la Moulin Rouge, unde ajunsese  grație  unei prietene , i se  luminează calea.
Generos, devotat,    tandru,   el îi  pune Evei   lumea la picioare, sacrificându-și prieteniile.
 „O iubesc pe  Eva,  o s-o iau de nevastă„.
Picasso-se dedică, deopotrivă artei  și iubirii pentru  magnetica  țărăncuță , dornică de a   cuceri  lumea  strălucitoare a acelor vremuri.
 Întâlnirea  cu  ambițioasa poloneză ,evadată dintr-o familie  cu  mari exigențe  morale,  îl schimbă  definitiv.
 Ea este totul pentru artist.:  muză, femeie adorată,prietenă,  sfătuitoare.
Ceea ce urmează este o luptă cumplită  cu  boema pariziană, prietenii îl ocolesc, mulți îl trădează, el o are doar pe Eva.
  Frumoasă, deșteaptă, inventivă, tânăra știe  ce vrea, îi alimentează artistului atât de  vulcanic și de  nestăpânit  latura  uman-angelică.
„Ma Jolie''
Altfel decât oricare  altă femeie pe care o cunoscuse vreodată.
Cheia sol era simbolul muzicii pe care o ascultaseră împreună  într-un loc pitoresc, Le  Tambourin.
” Mi-aș dori  să te  țin acum în brațe, așa cum își ține muzicianul acela instrumentul”

 Picasso nu a pictat-o niciodată pe Eva.
I-a adus, însă,  un  extraordinar omagiu ,   în şapte dintre picturile sale,   incluzând   cuvintele ''Ma Jolie'' -cel  mai generos și plin de iubire gest  pentru femeia   pe care a iubit-o  cu disperare.
Eva a  murit  foarte tânără,  fără ca ei doi să   se fi csătorit, așa  cum își dorea atât de tare  Picasso.
„De ce a trebuit să faci asta, Doamne? a plâns ea în hohote....A fost un vis perfect...”

”Pe tine te așteaptă atâta strălucire în lumea asta.
  Oricine va fi alături de tine. Tu vei deveni o legendă. Am știut asta întotdeauna”.
”Pur și simplu, n-o pot pierde...”


  Și totuși... 



sâmbătă, 11 ianuarie 2020

iluzii de iarnă fără zăpadă...

  Prin  brad,  iarna, parcă gândește  cerul!  În plete verzi, împletite în puzderie de ace aromate.
  Măreție  ar putea fi numele lui!
Când l-am adus în casă,  cules  într-o  plasă portocalie- fusese rupt din lumea lui scandinavă- crescut acolo special pentru a  hrăni orgoliul omenesc,  părea   un străin  stingher.
Pentru o vreme, a înflorit regește; i-am prins în ramuri cuiburi colorate în bucurii și-n strălucire. 
Seară de seară,  în clipocit de steluțe, a fost personajul principal al casei.
Am tooot așteptat să ningă... parcă nu mă îndur să-i descos  magia, 
Cum să fac dintr-un  generos prinț un neputincios  cerșetor  la margine locului unde lumea  duce  gunoiul?
O, brad  frumos,  ce soartă -ți hărăzim  noi, oamenii....

vineri, 27 decembrie 2019

Mască peste mască

„O mască dați-mi! Mască peste mască!
De-acuma ochii răi n-au să-mi cunoască
Metehnele, și masca va roși
În locul meu””

W Shakespeare

Cât suntem (de) adevărați/cât suntem actori?
Că actorii sunt oameni ,nimeni nu poate nega;
că toți oamenii ar fi actori este o chestiune discutabilă.
Ca să fii actor, trebuie să ai talent. Și memorie.Și încă mult mai mult-acel ceva , care să te facă special. să treci de la o stare la alta,să iti asumi nu știu cate categorii de personalitate, câte existențe, câte destine...și toate astea, fără ca personalitatea proprie să fie afectată in adâncurile ei.

Poate că și noi, oamenii obisnuiți, suntem în fiecare zi, dacă nu, chiar în cuprinsul aceleiasi zile, alții; în funcție de conjuncturi, de semenii pe care ii întâlnim, de relațiile noastre, serioase sau întâmplătoare.
Cineva zicea ca împrumutăm măști, le purtăm o vreme, le abandonăm, construim altele și tot așa.
O fi, cine mai știe?

Jucăm roluri, unele dragi, altele costisitoare, unele dureroase, zâmbim, lăcrimam, suntem regizori fără specializare, actori pe o scenă cu sau fără cortină, nu cerem aplauze, viața ne dăruiește ce vrea ea.