joi, 8 februarie 2018

doi

”Zările alene
Dau în jur ocol
Și argint din gene
Scutură domol.”
 

 Serghei  Esenin 

Când  l-am   observat  eu, prima oară,  era  un  copăcel.  Cu degete  de frunze, zgribulit,  de  neluat în seamă  printre  brazi  și  castani . 
A tot crescut.  
Elegant, ca  un  cavaler  care-și rătăcise  blazonul  în vreunul dintre  tablourile  lui  Repin.
Într-o seară,  arna  a  venit  din senin. În plină  toamnă. A  nins  toată  noaptea. Dimineața,  apăsat  de povara  zăpezii, firavul copac se rupsese  de mijloc.
   Din  coasta lui rănită   a țâșnit  o creangă. A tot crescut, cătând  către cer.
 A depășit de mult  ambele  blocuri, din ferestrele  cărora, sunt  sigură, mulți  ochii  îi admiră  silueta  zveltă..
 În vârf, rămurelele   sunt atât de subțiri, că  par niște degete de fragilă domnișoară deprinsă  doar cu mângâierea  batistei  de mătase.
   Coțofana!  O știi, da?
  Costum  dichisit, alb-negru, încheiat  la  două  rânduri, zbor  neobosit, când încoace, când încolo,  venită  cine știe  de unde, doar, doar  o  găsi  ceva  de  prins, la repezeală  în  ciocul ei  de  vânătoreasă  pricepută.
Unde crezi că s-a oprit?
  Suuus de tot, pe  cea mai firavă dintre crenguțe.
Supus,  mesteacănul  ține deschisă palma  lui  fără mănușă. 
 Și  ea, șmechera, mereu, gata  de  zbor!

vineri, 26 ianuarie 2018

Un OM cât două secole


Dacă ar fi  să mă întrebe cineva care-mi sunt  adevăratele  bucurii pe care altcineva, în afara  familiei , mi le-a adus de-a lungul  anilor,  fără  teama de a greși sau a exagera, aș  spune  numele  câtorva   bărbați.
  M-au impresionat  nu doar  prin cultură și prin inteligență.  Prin   prezența  lor în contemporaneitate, ei  mi-au  dăruit , fără  să știe, adevărate   sărbători  de suflet   și de minte!
  Boierul  Neagu  Djuvara, incontestabil, este  unul dintre ei.
 Să-i  admir  distincția domnească și desăvârșita eleganță, să-i   ascult  istorisirile încărcate de  farmec și de  uluitoare precizie, toate  adunate  din  multe  decenii de  viață trăită  în  diverse  colțuri de  lume, rostite  perfect, cu acuratețe  și splendidă măiestrie  scriitoricească-  o  viață însumând o istorie- iată esența a  ceea ce, fără  voia lui, acest  Domn în  Fapte  și  în Cuvânt  a  dăruit.
Sunt convinsă  că  așa, ca mine,  gândesc toți cei care s-au oprit, de multe  ori,  din ale  vieții chemări, ascultându-l.
Drum  bun către  stele, Neagu  Djuvara, Boier Dumneavoastră!

vineri, 19 ianuarie 2018

Despre cultură. Cultura respectului



Aveam o  colegă de cancelarie, coc blond, mereu  proaspăt,ochi  albaștri, pe ”r” îl rostea   franțuzește!
Într-o zi- sunt  niște ani de atunci-  îmi spune:”  Drrragă, ce lume urrrrâtă am întâlnit astăzi. Nu  mă mai duc  la piață”.
Mi-a  venit în minte  figura  speriată a   M.M, cu părul ei, uneori mov,  în dimineața asta, când am citit comentariile pe   seama unui filmuleț realizat, zice-se,undeva, în  țara soră  cu noi.
O  femeie( cam de  vârsta a treia) intră  într-o  într-o benzinărie, nu înainte  de a-și lăsa încălțările la ușă. Probabil  că plouase.
Pe  jos este  curat, nimeni  nu se înghesuie să-i ducă  femeii, care  se uită  cuminte  într-o  vitrină, galoșii.
 Curg comentariile.  
Multe!
Unii laudă generația  vârstnică„ Doamna asta  ar trebui să fie prim-ministru,  nu... „ce femeie!  săru, mâna, Doamnă!„ 
Alții înjură. Înjură orice, pe oricine: pe tinerii  care  consumă alcool/ merg la școală   doar să-și expună  blugii scumpi/ bolizii/telefoanele/frezele,  îi înjură pe   toți politicienii, se înjură între ei,  gramatica este  strivită sub galoși, bunul- simț( al doamnei care a provocat discuțiile)   s-a rătăcit printre interjecții,  comentatorii se iau la trântă, ce  bine  că   nu sunt  unii lângă alții decât în virtual.

  Londra, noiembrie  2017. 
Royal   Opera  House. „Semiramide„,G.  Rossini.  Pauză .
 Îl aștept  pe  fiul  meu, așezat  la  coadă  pentru  sendviciuri  și șampanie.
  Vecina  mea,  o   doamnă  elegantă-  știi eleganța aceea  neostentativă-  îmi  zâmbește,  soțul  ei se  salută  discret  cu  cineva.   
Așa  sunt englezii  aceia  reci,  aroganți...

La sfârșitul  fiecărui  concert al Filarmonicii noastre, o doamnă, probabil plasatoare, oferă  flori  invitaților.  
Aseară, Theo  Wolters, muzicianul  olandez , dirijor  pe  cunoscute scene ale  lumii,  sărută  zâmbitor  mâna acestei  doamne, care  s-a  înclinat, oferindu-i  trandafiri  albi.

luni, 15 ianuarie 2018

INCERTITUDINI: Când crivățul cu iarna

INCERTITUDINI: Când crivățul cu iarna:   MIHAI EMINESCU,  15  ianuarie  1850 Când  crivățul  cu iarna...   Când crivățul cu iarna  din nord vine   în spate Și mătur...

Când crivățul cu iarna

  MIHAI EMINESCU,
 15  ianuarie  1850

Când  crivățul  cu iarna...


  Când crivățul cu iarna  din nord vine   în spate
Și mătură cu-aripa-i   câmpii întinse late,
  Când lanuri de-argint luciu pe  mare se  aștern,
 Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau  în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună  și latră,
 Jaraticul  să-l  potol, să-l sfarm cu  lunge clești,
Să  cuget basme  mândre, poetice povești....”

Mihai Eminescu,  Opere, I. Poezii,   361