marți, 31 ianuarie 2012

bine știți, bine să-mi dați..

Bărbații făceau negustorie. Cu  porumb, grâu, orz, ovăz.
De cu seară, încărcau  în căruțe saci mari,  strânși în  sârme și sfori împletite, de urzică . Plecau în convoi de câte trei/patru.
În  toiul nopții.  
Cu felinare, prinse  de oiște.
 Mai către primăvară, când considerau ei că  prin sud   proviziile adunate toamna s-au terminat.   
 Până  să ajungă în satele din Vlașca, aveau de străbătut câteva păduri.. Un nume îmi trece vag prin minte- nume de sat, Albeni.
 Bântuiau hoții.
  De aceea,  temătoare, rugându-se la Dumnezeu, printre lacrimi strânse în bărbie, femeia punea , pe lângă  haine de schimb, mâncare pentru om și pentru cai, la loc știut, sub paie,  toporul.
Bărbații  întârziau o săptămână, poate chiar două. La întoarcere, se așteptau unii pe alții.//
  Două case , mai la dreapta  de noi.
Fustă neagră, creață,  lungă până dincolo de glezne, bluză de diftină  turcească, în joc de melcișori, pieptar cu înflorituri de piele,  broboada scurtă, cu ciucuri, înnodată în crește. Ochi albaștri, mici, iscoditori.
Lumea îi spunea bobăreasa.
În căsuța ei, cu tindă, celar și cămăruță, mirosind mereu a var proaspăt, abia  încăpeau câteva femei.
 Veneau și din satele învecinate.
Lea Fănica își așeza planșeta , ceva mai mare de patru palme puse laolaltă, pe pat.
Bobii se înșirau frumos, unii după alții.
Patruzeci și unu de bobi, patruzeci și unu de frați, bine știți, bine să-mi dați/Cum știți să încolțiți și să să înfloriți, așa  să știți  să-mi dați de știrea lui...și femeia spunea, plină de spaimă și de așteptare, numele bărbatului ei.
Degetele asprite de sapă învârteau șirul de bobi, care se aliniau,  doar ea știa cum,  în grămăjoare de doi/trei/patru .
 De fiecare dată, unul  rămânea stingher.
Omul, călător în lumea lui de câștig și de neprevăzut...//
 Agățată de fusta mamei, m-am strecurat , de câteva ori, în cămăruța  cu busuioc aninat la icoane. Îmi plăcea  să mă uit la cercelușul ivit dintr-un ghiveci rezemat în fereastra  un pic mai înaltă decât mine. 
 Să ascult vorbele scăpate în  mișcări iuți,  printre stropi  mărunți, aurii.
Nu înțelegeam mare lucru, încercam doar să învăț poezioara.
 Și să mângâi în  gândul meu de copil   fruntea brăzdată a femeii, aplecată pe masa  de bobi învârtiți, înflorind în speranțe.//
pe la tine cum era?

luni, 30 ianuarie 2012

„nici așa, nici alminteri„

Prietena mea locuiește într-o țară caldă, frumoasă și  primitoare. Acolo, oamenii se îmbolnăvesc rar, pentru că fac sport, consumă legume și fructe și sunt plătiți la sfârșitul fiecărei săptămâni. 
Acum  un ceas, ea  mi-a trimis un fel de telegramă- zice că fiind ziua marelui Caragiale, măcar astăzi ar trebui să ne descrețim frunțile. 
 Eu m-am distrat!//
Bună ziua, ați sunat la Salvarea privată. Pentru limba română apăsați 1. 
Pentru engleză, apăsați 2.
Pentru verificarea contului dumneavoastră de contribuții la sistemul de sănătate, apăsați 3.
Pentru informații despre ofertele speciale ale Salvării în perioada de Crăciun, Revelion si Paște, apăsați 4. 
Pentru informații în legătură cu starea dumneavoastră de sănătate, apăsați cu un deget pe încheietura mâinii și numărați până la 60. Acela e pulsul. Dacă îl mai aveți, apăsați 5. 
Un operator va prelua apelul. Pentru îmbunătățirea serviciului, vă informam că această convorbire poate fi înregistrată și folosită într-o emisiune de tip talk show. 
Vă mulțumim!
Zâmbești? 

Cum devine cineva revoluționar și om politic

Un fel de răspuns la această întrebare găsesc în una din vechile mele notițe, care cred că poate interesa pe mulți dintre numeroșii noștri cititori.

Din rândurile de mai la vale se va vedea că poate cineva deveni revoluționar și om politic nu numai prin vocațiune, ci și prin noroc. Se va vedea cum, dintr-un copil care era hotărât să se devoteze altarului credinței, poate ieși un brav slujitor al unui altar și mai sfânt — altarul libertăților publice.

 Celebru?unul care începe să trăiască după ce a murit. 

Voiești să cunoști lucrurile? Privește-le de aproape.Vrei să-ți placă? Privește-le de departe.

Opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.

2012 este anul Caragiale- 100 de ani de la moarte. 160 de ani de la  naștere.

Boborul
..mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal.
 Mandatul 

Mandatul este visul,
Un vis realizat,
Când fără-ntârziere
Îl iei şi l-ai scontat.

Atunci de bucurie
Să joci, să cânţi te-apuci,
Şi ca să fii mai comod,
Te laşi numa-n pap

Nimica nu te doare,
Şi totul meprizezi,
Căci posedezi mandatul
Şi mergi ca să-l scontezi.

Da! da! el să trăiască!
Sau daca nu, murim;
Căci fără dânsul oare
Putem noi să trăim?

Amor şi fericire
Le ai în buzunar,
Când ţi-ai scontat mandatul,
Şi nu mai ai habar.

Tutunul abundează,
Ţigări de Bektemis –
O! te realizează
Mai iute, dulce vis!

Unică consolare!
O! Preaiubit mandat,
De tine toţi slujbaşii
Viaţa ne-am legat!

La minister cu toţii,
Mandatul să luăm,
Să ni-l scontăm degrabă,
Şi-apoi… să ne-mbătăm!!!





duminică, 29 ianuarie 2012

cu manieră

Vorbeam ieri cu domnul Dunca despre   invenții. 
Da, în plină iarnă, când  cine are obraz subțire dă la zăpadă,  noi ne gândim la invenții. 
Eu îl citam pe Arghezi.
Dumnealui  îi laudă pe bloggheri. (
daurelJan 28, 2012 09:00 AMAm aflat si povestea oarecum simetrica: unii rezolva orice situatie folosind o singura unealta: barosul; acestia vad peste tot piroane si cuie.PS. ar fi de cercetat de unde li/ni se trage unora ca romanii sunt inventivi...; ..doar bloggerii sunt inventivi!)
Asta este- din diversitate se naște unitatea, n-a zis cineva așa?
Și ca să nu uit, rezolv două treburi deodată- tot inventivitate se cheamă, adică îi mă încadrez în tema lui Tibi- repostări.
Cum spuneam, vorbind așa, mi-a venit în minte o scenă petrecută într-o vară.. 
Era in iulie 2005.
Iubitoare cum sunt de excursii, mă aflam într-un autocar , împreună cu alte 36 de persoane.
Șoferii, ambii tineri, cravată, cămașă  bleu apretată, mânecă scurtă , ochelari de firmă, asortați  cochet. 
Conduc bine. Atent,  fără crispare.  Muzică lentă, vals, că doar suntem în patria lui. Mașina  calcă  grijuliu panglica neagră, netedă ca-n palmă,străjuită în ambele părți  de pereți albi, înalți de sârmă. Peisajul nemțesc,  verde, ordonat, se așterne conturat parcă  de o mână severă. Kilometri întregi de  păduri unduioase, separate geometric , din loc în loc, de drumuri înguste, perfecte.
Dintr-odată apar felii uriașe de ogoare, lucrate ireproșabil -porumb, cartofi, sparanghel, viță-de - vie, prinsă pe sarmă, parcele multicolore de flori.
Un râusor mângâie tăcut așezările ordonate ca niște soldați- case albe,  cu acoperișuri gri, semete. Cochete, in simplitatea lor calculată. 
Începe să plouă mărunt. Stropi grei  plescăie, lovind geamul . Din ce în ce mai des, mai rapid.  Fulgere iuți sfâșie cerul înnegrit într-o clipă. Pădurea și-a pierdut chemarea. Întunecată,  amenință cu brațe nevăzute..Brusc, autocarul se oprește. În dreapta,  pădure. În stanga -la fel. Cuvîntul pana se transmite ca într-un telefon  fără  fir până la ultimul excursionist. 
Mă uit la ceas.15, 49. 
Cei doi șoferi își pun impermeabilele , iau o lădiță cu scule și coboară. Li se alătură și  conducătorul grupului. Ploia se întețește. Linii galbene și  roșii spintecă,  amenințătoare,  cerul.  Dinspre capota mașinii, se aud lovituri grele.  Tot mai dese. Tot mai puternice. Cum persoanele din autocar sunt, în majoritate ,femei, încep discutiile. Teorii. Scenarii.  Doamnele se revoltă.
Stau cuminte pe locul meu dinspre fereastră. Pur și simplu, ascult. Nu am nicio spaimă. Mă și mir. Au trecut deja 40 de minute și autocarul stă. Pe dreapta.
Cei doi șoferi, care cu o ora înainte păreau niște domni, devin, brusc, agresivi. 
Lovesc, pe rând, cu ciocanele , în locul unde presupun ca ar fi buba.  Motorul tace. Noi așteptam. 
Se așterne , ca o baltă , linistea. 
Vom dormi aici? În autocar? Pe o autostradă, în mijlocul unei păduri, departe de granița cu Franța?
Cineva ii cere domnului B. să sune undeva- la un service nemțesc ori în țară, la agenție.
Cu o umbrelă de împrumut, sfidând  biciuirile necruțătoare ale ploii, B merge la primul telefon de pe autostradă și solicită ajutorul unei firme specializate în reparații auto.
La nici un sfert de oră,  își face apariția un echipaj de poliție , care constată ca există o problema tehnică , la un autocar românesc , plin cu excursioniști, ce se deplasează spre Franța.
Ni se promite că va veni o echipă de mecanici.
Plouă. 
Din ce în ce mai tare.
Peste pădure, se așterne o pâclă deasă. Plictisite de așteptare, doamnele emit tot felul de teorii, care mai de care mai bizară.
O mașină albastră oprește în fața autocarului. Coboară doi tineri. Salopete impecabile. Unul poartă  pe umăr o gentuță. Ca de medic. Nimeni nu a înțeles cum, în mai puțin de 10 minute, fără zgomot, fără lovituri de ciocan, fără clești, au pornit motorul. 
Calm. 
Treabă nemțească.
S-a oprit ploaia.
Pornim. 
Ne asteapta Parisul.


vineri, 27 ianuarie 2012

nici pe la alții nu este primăvară

 Ninge .
La ei, mai mult, la noi,  doar când nu te aștepți, că  tot se văicăreau unii, de Crăciun- unde sunt zăpezile de altădată...
După ce am primit fotografiile, am căutat un proverb, ceva care să se potrivească.  N-am găsit, așa că  îl citez pe Confucius- Nu te plânge despre zăpada de pe acoperișul vecinului, atâta vreme  cât intrarea în propria-ți casă este înzăpezită.
Novosibirsk- Siberia
                      Pe la noi, cam așa..


Ce  știi despre rovinietele cu 3 neuroni?