sâmbătă, 2 iulie 2022
Surpriză! ( mic dejun acasă)
Nu știu cum a fost ziua ta de ieri, a mea nu a fost deloc bună, așa că, aseară, la culcare, m-am dus cu gândul că mă voi răsfăța la micul dejun.
În urmă cu câteva zile, ne-a părăsit un actor renumit. Într-un interviu, povestea , cu mare delicatețe, cum își răsfăța el soția, care i-a fost suflet/ pereche.
Cum?
Oferindu-i , adesea, un mic dejun special. 💓
Cu ouă ochiuri- Gorbaciov.
De ce le-o fi numit așa, nu am idee ( l-am văzut în niște poze pe domnul rus, am văzut-o și pe Doamna dumnealui, jos pălăria!).
Bun, așadar, micul dejun.
Se iau două felii de pâine ( pentru o persoană)- ar trebui să fie măricele ( eu consum pâine neagră gata tăiată, așa că feliile sunt mai sărăcuțe),se dau cu unt, apoi se prăjesc. 
Știu! nu mănânci prăjeli, nici eu, dar am o tigaie smălțuită.
Poate ai și tu.
Pui frumușel pâinea rumenită (pe ambele fețe) pe farfurie, apoi, cu un pahar, decupezi mijlocul, ca la gogoși.
Bine?
Pregătești ouăle-ochiuri, două pentru fiecare ar fi de ajuns, apoi le încadrezi cu dragoste, cu grijă și ce mai ai în spațiul decupat.
Bine?
Alături, fiindcă este vară, iulie, pui frumușel salata.
Cu ce ai, din ce ai.
Astăzi nu am vrut cafea, așa că am zis să pregătesc o ciocolată.
Am nimerit scorțișoară.
Nu-i bai!
A fost delicioasă!
Să-mi spui dacă ți-ai surprins comesean(a)(ul)!
vineri, 24 iunie 2022
”viața omului ține pasul soarelui ”
Ziua aceasta așterne laolaltă mai multe simboluri.
Mi-a fost dat nu doar să văd râul Iordan,binecuvântat de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul; i-am călcat undele, simțându-i atingerea duioasă.
Neprețuit dar!
Uriașă este puterea gândului!💓
În jocul colorat al întâmplărilor, cu al lui caligrafic catalog de suflet,în dansul imaginar al Sânzienelor, îmi vin în minte frânturi din orele de folclor, ale distinsului nostru profesor, din anii studenției, Gheorghe Vrabie. 
Vorbă duioasă, plete și mustață, ninse de anii bătrâneții, adunând în palma stângă cu trei degete ale celeilalte mâini informații despre obiceiuri și datini.
Și motto-ul, cam hazliui pentru noi: ”străbate ca un fir roșu...„
Noi, vreo nouăzeci la număr, în amfiteatrul Sălii Unu, multe fete și doar câțiva băieți, îl ascultam cuminți, notam în caiete.
În banca a doua:Petrică, eu și Marilena.💓
Astăzi se fac trei ani de la revederea noastră- foști studenți, mămici, tătici, bunici, cu neuitarea în gând.
Sunt Sânzienele, cu parfum de drăgaică și alesături în altițe de ie!
Vechi și nou laolaltă, viața în pasul ei, când lacom, când domol.
Neobosit călător este gândul!💓
marți, 21 iunie 2022
„carte frumoasă
cinste cui te-a scris„„
Locuri, oameni, toponime, un pic de istorie, de viață, în simplitatea ei sinceră, când grea, când liniștită, ieri și astăzi,vechi și nou, laolaltă .Toate adunate cu pasiune și cu multă implicare într-o carte plăcută.
Respiră în paginile acestei monografii sentimentale, pe care doamna Florina Titeanca și-a numit-o duios„ Letopisețul de Titu”, grija autoarei pentru a reconstitui, folosind documente, câte s-au putut găsi,date consemnate în alte lucrări, dar și cu ajutorul unor persoane care au cunoscut târgușorul Titu, cu modestele-i lăcașuri, cu drumuri și oameni, îndeletniciri și meserii.
Mă onorează atitudinea autoarei de a-mi fi inserat amintirile de liceană, păstrate cu tandrețe, dintr-o perioadă, când , pentru mine, reperele acestui loc drag erau: liceul, cu ai lui extraordinari profesori , cărora le datorez formarea, cu gara, înconjurată de castani, și simbolica pasarelă, unind cu brațul ei, astăzi ruginit, două ramuri ale așezării, pe al cărei peron viața a pulsat mereu, cu speranță.
De la un coleg de clasă, colonelul Matei, am aflat că promoția noastră de liceeni a fost prima care a susținut bacalaureatul în Titu.
Din amintirile mele de copil, Titu se contura în jurul a două puncte speciale. pentru toate vârstele: Târgul Titului, din 14 septembrie, de Ziua Crucii
Copilăria și adolescența generației mele erau cuprinse de farmecul mereu neobosit al Târgu- Titului. Adevărat miracol pentru noi!
Cu turtă dulce, floricele colorate, ciocu-cu-norocu', dresuri de animale, must, vânzări/ cumpărări, muzică, iureșul bărcuțelor suspendate, înghețată, multă animație și tot atâta bucurie.
Copiii de astăzi trăiesc și se bucură altfel, noi păstrăm în suflete ineditul unor bucurii de neînlocuit. și ”Regia”. În satele din fostul raion, Titu, se cultiva tutun, se muncea mult și greu. În decembrie, gospodarii aduceau , în căruțe, rodul muncii lor de multe luni. Și primeau bani! Prilej fericit de a asigura familiei cele necesare, până la recolta viitoare!
Se adună, în acestă carte cu un fel de dragoste maternă, poze vechi și noi, amintiri, înscrisuri, desene, impresii personale și de familie, spre a prezenta cititorului o lume, care a făcut primii pași către lumină, purtându-și picioarele goale în țărâna unui spațiu geografic, menționat documentar, pe la 1635, când ar fi trăit logofătul Stoica ot Titiu”Milostiiu bojiiu Io Matei Basarab Voievod i gospodin davat gospodstvo- mi...lu Stoica ot Titiu„(pagina 36).
”Letopisețul de Titu” este o carte scrisă frumos, cu sufletul presărat printre rânduri, când vizibil prin amintirile bunicii și ale mamei, când intuind în desene,:poteci, drumuri, popasuri, râuri, conace, moșii, impresii despre cultură, credință, târguri, negoț, schimburi de mărfuri.Cartea nu se putea ivi oricum: a fost nevoie întâi de toate, de o dorință personală de a răspunde la întrebarea: de unde vin? continuată de căutări, de documentare, de multe discuții cu persoane pasionate și ele de istoria acestui loc: TITU!.
Așa s-a construit, adunând pietricică cu pietricică, bob cu bob, un document frumos, î îngemănare sinceră, fără mofturi, între ieri și astăzi.
Zice autoarea, la pagina 68 că, dacă ar dori o comparație, în inima ei, Titu ar părea o femeie, în copilărie, fără griji, lovită de viață ca o adolescentă ponosită și în lipsuri, ca, mai apoi, să se transforme într-o domnișoară cochetă.
Am citit undeva, cândva, că, dacă vrei să-ți faci o idee despre un loc de pe hartă, ar trebui să privești atent în ochii femeilor care îți ies în cale. vei citi bucuria și tristețea, speranța, încrederea, dacă există.
Cartea pe care tocmai am citit-o- recunosc că am și lăcrimat regăsind descrieri care se potrivesc și cu imagini din satul meu, Ungureni, situat la 12 kilometri de Titu - luminează!
Am citit-o cu bucuria copilului care a primit în dar un album viu!💓
Felicitări, Florina Titeanca!💓
Ai muncit cu pasiune, cu multă implicare de minte și de suflet!
Cartea aceasta te reprezintă!
Este talonul tău de suflet pentru copii și nepoți, pentru ziua de mâine!
duminică, 12 iunie 2022
timpul regăsirii
Printre primele imagini pe care le păstrez în minte, din copilăria timpurie, este peretele alb, dinspre răsărit, al camerei în care dormeau bunicii mei. măicuța și talițu. Se adunau acolo două icoane, una mare, înrămată în maroniu, cu Maica Domnului și pruncul ei, și alta micuță, cu ramă subțire, gri argintiu.
Pleoape grele se lăsau peste o față blândă, terminată cu barbă lungă, albă, îngrijită,ca și părul nins de ani nenumărați.Fără trup, doar o cămașă lungă, albă și ea.
Un moșneag bun, fără vârstă.
Poți alege doar ce să-ți amintești cu drag!💓
Nicăieri, în toată viața mea, nu am mai văzut o asemenea icoană.
Măicuța zicea că așa ar trebui să arate Dumnezeu!
Sub icoane, unde bunica punea busuioc verde ,vara, și uscat, la Bobotează, erau trei decorații. Talițu le primise la Mărăști, Mărășești și Oituz. Una era „Crucea Sfântul Gheorghe„. Alta era însoțită de un brevet, purtând semnătura Regelui.
Acel ”F„, ca o floare vie, îmi crea un fel de emoție specială, nu, nici pe el nu l-am mai găsit atât de frumos altundeva.
Icoanele și decorațiile s-au rătăcit, eu nu știam atunci cât de prețioase sunt, părinții au construit altă casă.
S-au rătăcit drumurile, a rămas pictat în mintea mea de atunci și de acum, un parfum mult mai puternic decât oricare altul, cumpărat din cine știe ce loc, pe unde m-au purtat pașii.
Am pierdut mersul mereu pe fugă al mamei, privirea albastră, când blândă, când mustrătoare, a tatei, bănuții primiți la sorcovă, șorțulețele de uniformă, din anii de școală, serbările pe scena mereu clătinată, bicicleta căreia mereu i se rupea câte o spiță,zâmbetul poștașului aducător de scrisori în plicuri mici, colorate.
Ce bine că există sertare ascunse !💓
Unde o fi seara primului bal, în rochia plisată, de stofă liliachie, pasul foarte aproape, al mamei?
Mă ”conducea„ acasă un băiat.
Câți vișini vor fi înflorit în livadă, de câte ori se va fi deschis și închis portița dinspre grădină, câte sâmbete, duminici și sărbători vor fi fugit pe drumul alb din fața casei mele, de câte ori voi fi tras cu urechea, în zori de zi, la ceasul deșteptător?
Revăd cu tandrețe scrisori, diplome și bilețele, citesc printre rânduri, mângâi anii aceia cam fără de griji, încerc să le păstrez ritmul.
Vara are plete verzi, curate, i le-a limpezit ploaia!
Cum este să fii mamă perfectă, iar mai apoi, bunică departe/aproape, nimeni nu cred că știe cu adevărat
Abonați-vă la:
Postări (Atom)