marți, 29 ianuarie 2008

FOTOGRAFIA

Din balconul devenit o mica sera, priveste padurea , peste care se despletesc raze de lumina. Este sfarsit de ianuarie. Mangaie cu gandul mesteacanul solitar, apoi se intoarce catre albumul de pe genunchi .
Din fotografia ingalbenita de vreme,zambetul fetitei cu panglici in par ii arata o strungareata nostima. Este EA - la patru ani . Imbracata in rochita de marchizet, cu platcuta . I-o lucrase tanti Niculina lui Iedu, o cucoana, cu zambet blajin si par bogat, ondulat . Se revede mergand cu " maicuta", asa ii spunea bunicii dinspre tata, la proba . Era un chin sa se lase miscata in toate partile si sa tina mainile departate de corp, sa nu se intepe in acele cu care era prinsa rochita.
Pana la urma, iesise . Era chiar frumoasa. Bunica nu mai contenea laudand-o cat de bine ii vine rochita roz, la care i se asortase un pompon urias.

EA sta pe un scaun inalt avand , de o parte si de alta, parintii. Mama poarta fusta de stofa, taior si o bluza cu guler brodat in casa . Pantofii? Si-i aminteste cu neretinuta bucurie, dar si cu emotie- erau rosii, dintr-o piele moale si lucioasa, ca manusa. Avea sa afle mai tarziu ca fusesera cumparati de tata," pe cartela", de la Bucuresti. Asa era in anii aceia, cand el lucra la CFR si avea " buletin de capitala". Renuntase la acest act , fara sa stie ce comoara pierde. De dragul pamantului.

Pantofii rosii ai mamei reprezentau pentru fetita de atunci o lume, numai a ei . Pandea cu sufletul la gura plecarea parintilor dupa treburi, ii scotea din cutia lor cafenie cu floricele, unde erau pastrati cu multa grija, ii incalta si apoi facea cativa pasi, incoace si incolo, de-a lungul mesei, in fata unei oglinzi mari. Ii placea sa le auda scartaitul moale si sa le mangaie curelusele subtiri , prinse in catarame de metal.
Tatal este inalt, blond, spatos si poarta palarie neagra. Parca simte si acum mana lui puternica, dar calda, in care ii tinea degetele firave de copil.
In spate- o panza cenusie. Isi aminteste tot mai clar unde si cand a fost facuta fotografia aceea - la TARGUL TITULUI- intr-o toamna ,de Ziua Crucii, pe 14 septembrie.
In fiecare an, pana a absolvit liceul , mergea, la inceput cu parintii, apoi cu prietenele, sa se distreze urmarind un spectacol grozav, pentru acei ani- circul cu dresura de : serpi, cai si catei, muzica , barcutele ce se invarteau intr-un iures salbatic, tombola, unde puteai avea noroc sa castigi o ratusca schioapa , o muzicuta , o agrafa. Erau nelipsiti niste barbati guralivi, care ii indemnau pe trecatori sa primeasca de la papagalii lor," dresati" , biletele care "preziceau viitorul". Trebuia sa te feresti de tigancile cu fuste largi si crete, care te ademeneau sa-ti ghiceasca alesul, cerand in schimb 1 leu, mere , gogosi sau turta dulce.
Mesterii olari si cojocari isi laudau marfa, inghesuita pe unde apucase fiecare-pe jos, pe saci sau pe cate o masa, adusa de departe, cu cateva zile inainte, concurand cu negustorii de acadele si de suc, care te chemau sa gusti, dar si sa cumperi limonada de la ei.
Mirosul mustului se simtea de la intrare. Pe gratare sfaraiau micii.

Targul era asteptat ca o mare sarbatoare. Lumea satelor de pe valea Argesului se pregatea din timp: tinerele nemaritate isi faceau haine noi, tinerii isi lustruiau pantofii si freza, cu ulei de nuca, gospodinele adunau din ograda tot ce se putea vinde la un pret bun, iar barbatii pregateau caii si carutele de cu seara. Cei mai fericiti erau copiii.
Targul tinea 3 zile, dar ziua de 14 septembrie era cea mai frumoasa.


Inchide incet albumul, spunandu-si in gand, cum a mai facut-o de multe ori, fara sa se poata tine de cuvant, ca la sfarsitul acestei veri , se va intoarce sa revada locul unde se organiza in fiecare an, in septembrie, TARGUL si sa guste - cat a mai ramas - din farmecul lui.

sâmbătă, 12 ianuarie 2008

"Sine iustitia -nulla libertas"

Ianuarie 2008. Romania. Un orasel de provincie. TRIBUNALUL . Curtea? Un provocator patinoar- sunt destule persoane , care n-au participat ,in viata lor , la o asemenea distractie. Astazi, chiar daca au venit pana aici pentru cu totul alte probleme, isi incep ziua, facand echilibristica . Pe gheata. Trebuie sa ai mult curaj, incaltari potrivite, atentie sporita ...sau patine.
Cu chiu, cu vai , se ajunge in sala . Lume multa. De tot felul. Mai ales femei- si tinere, dar si varstnice . Cele mai multe de la tara. Unele poarta pe chip tristetea poverilor duse cu greu. Sunt si barbati. Iti dai seama , dintr-o ochire, cam cu ce se ocupa . Cei mai multi sunt tarani, dar si tractoristi, soferi, paznici, mecanici - tot de la tara vin. Doar hainele ii deosebesc- o scurta de fas, colorata strident, o sapca ,un fes pe care este pictat un Mos Craciun in cateva culori, in locul caciulii tocite.
Toti au probleme- cei mai multi ,cu pamantul, altii au fost prinsi de politisti ,"subtilizand", din motive numai de ei stiute: benzina, lemne, cartofi, carbuni, sau pentru ca, la un pahar in plus, au lovit, au insultat,au spart o fereastra de la barul din sat. Si infractionalitatea a cunoscut o emancipare- nu se mai fura o paine, o carte- Doamne fereste!
Impricinatii n-au nicio sansa sa se apere singuri- trebuie sa fie "reprezentati". N-au avut indrazneala sa vina la TRIBUNAL, oricum . Impinsi de spaima , de nesiguranta, si-au vandut porcul de Craciun sau chiar cate o bucata de pamant, sa-si plateasca un AVOCAT.
Sala este plina. Bancile uzate sunt neincapatoare. Unele persoane n-au " prins " loc. Stau inghesuite pe langa pereti. Gardienii- sobri, demni, in uniformele lor intunecate, arunca priviri grave peste multimea pestrita si asigura linistea in sala . Cate o impricinata vorbareata risca sa fie repede sanctionata prin eliminare , daca incalca regulile dialogului intr-o asemenea institutie.
Mirosul greu face aerul irespirabil . Oamenii se privesc unii pe altii, in functie de tipul de relatii pe care le  au: la adversari se uita cu o manie greu stapanita, la necunoscuti- cu semne de intrebare: vine sau nu vine DOAMNA JUDECATOR?
Timpul se scurge ..DOAMNA intarzie. O fetita , cu paltonas prea scurt pentru varsta ei, plange usor. Sa nu deranjeze. A fost trezita prea devreme. Tatal ei, un taran tanar , tine strans o plasa in care sunt inghesuite acte. O indeamna sa mearga mai in fata . Poate o va vedea DOAMNA si-i va chema mai repede.
Intra domnisoara grefier- este foarte simpatica in roba ei, lalaie, gri- adica este neutra.Grava, citeste dosarele. Oamenii isi pierd identitatea. Devin niste numere, ca la examen , sau ca la inchisoare . In fata, se asaza avocatii: barbatii- solemni, imbracati in costume de firma( chiar toti au uitat robele acasa?) ,Unii au ochelari si geanta- diplomat. Impresioneaza . Doamnele avocat au personalitate . Cateva poarta roba si au coafuri decente. Sigura pe sine, purtand cu o cochetarie disimulata cizmulitele cu toc inalt, ca de bal ( cum o fi traversat curtea? ), haina rosie de blana si o coafura mult prea apretatata pentru evenimentul la care participa ,o doamna se asaza langa colegele ei.Este tot avocat.
Impricinatii si paratii" reprezentati" privesc - unii , cu admiratie , catre aceste tinere, platite scump, pentru a-i sustine- altii, cu o simpla curiozitate, ca la un spectacol reluat.
In sfarsit, intra DOAMNA PRESEDINTA. Lumea se ridica, la cererea grefierei .Tanara, distinsa, isi poarta roba cu o gratie profesionala. Nu se scuza pentru intarzierea de peste doua ore . Nu are timp . In fata ei, asteapta un teanc de dosare. Cu numere. Si cauze.
- Cauza nr. 12 . Sunt prezente partile? Oamenii raspund sfios, ca la scoala. Intra in actiune, pe rand, avocatii . Doua-trei vorbe si procesul se amana. Peste trei saptamani . Punct. Fara comentarii.
Intr-o ora, s-au strigat cam toate" cauzele". Sala ramane aproape goala. Toti, fara exceptie, sunt amanati , peste trei saptamani. Motivul? Nu sunt probe suficiente . Fiecare dintre parti trebuie sa mai aduca dovezi.
Ma gandesc, privindu-i pe oamenii acestia- femei si barbati, treziti in puterea noptii, veniti din toate colturile judetului, sa li se faca dreptate: de cate ori vor mai bate drumul pana aici? Pe ger - acum este naprasnic; pe ploaie, pe vant? Cand vor avea toate probele pe care le cer domnii avocati , pentru a le putea sustine cauzele ,pierdute parca, inainte de a fi audiate?
Afara ninge molcom. Fulgi marunti si desi cad ca dintr-o sita uriasa.Danseaza.Ca si cum o muzica ascunsa le-ar coordona sarabanda. ZBORUL le confera LIBERTATE.

vineri, 4 ianuarie 2008

Un vis devenit realitate

Cu niste ani in urma, eleva de liceu fiind, am studiat,  la limba franceza, multe fragmente din literatura universala ,purtand semnaturi celebre: Victor Hugo,Jean Cocteau, Romain Rolland, Andre Maurois,Jean Precot,Anatole France. Atunci, am trait, cu insufletirea pe care setea de cunoastere o confera adolescentei , dorinta de a vedea ,macar o singura data in viata, cateva dintre bijuteriile Frantei. Dintr-un text , am aflat despre " buchinistii"- am preferat termenul frantuzesc,in locul celui de "anticari"- de pe cheiurile Senei si despre cenusiul placut al Parisului,care invaluie bland eleganta Notre-Dame,celebrata de Victor Hugo si de Georges Duhamel.

Am visat ,de atunci, sa ma plimb pe scarile tainice, pe care se teseau firele unei istorii unice, fie macar, ale unui singur castel de pe Loire. Am visat si am sperat.
In urma cu doi ani , in sfarsit ,mi-am putut permite( financiar vorbind), sa transform visul in realitate.Mai vazusem cateva tari dragi sufletului meu:Italia, Grecia,Slovacia.Fiecare loc descoperit m-a imbogatit, mi-a daruit trairi deosebite;Franta , insa ,este inegalabila:densitatea , grandoarea si diversitatea operelor arhitectonice de pe malul Senei,intre Pont de Sully si Pont d'Iena au o putere de atractie magica.Am avut putin, mult prea putin timp pentru a-mi putea hrani sufletul.Totusi am ascuns, cu o dragoste egoista, imaginea fiecarui colt vazut, pentru a-l proteja de aripa uitarii.http://incertitudini2008.blogspot.com/2009/03/obrazul-subtzire-cu-cheltuiala-se-tzine.html

 Nu facusem , pana in vara aceea , prea multe fotografii-am avut un aparat modest. Noroc cu aparitia ''copilului teribil " al acestor vremuri- telefonul mobil. Asa am putut imortaliza frumusetea si maretia noptii de pe "Arc de Triomphe," cu splendidele bulevarde, luminate feeric,grandoarea acelei doamne,cu capul in nori, cu picioarele pe pamant si sanatoasa tun, cum spun francezii despre "La Tour Eiffel",o spirala uriasa intre cer si pamant, scrutand cu mandrie timpul si spatiul gratie miliardelor de luminicare palpaie divin, odata cu lasarea noptii.

In seara aceea, cand am vazut de la inaltime "Orasul luminilor,"i-am multumit Celui de Sus , ca am putut trai un moment de magica contopire cu splendoarea unui loc unic de pe pamant.
In Louvre, am stat 6 ore si mi s-a parut ca timpul a zburat, ca nebunul.Multe lucruri minunate am vazut, dar palatul si gradinile de la Versailles, cu fantanile lor cantatoare , mi-au mangaiat sufletul ., ca un balsam binefacator.La orele 15,30 ele au tasnit pe acordurile inaltatoare ale muzicii lui Lully,intr-o revarsare perfecta de viata si de armonie. Cata frumusete, culoare, muzica! - un curcubeu de minuni, stranse la un loc si oameni, multi oameni fericiti, entuziasti, simtind si gandind ,pentru o vreme , intr-un singur grai-extazul in fata splendidei imaginatii umane.

Franta, atat cat am putut vedea din ea, inseamna pentru mine: triumf, eleganta , bogatie, inseamna: Sorbona,Montparnasse,Balzac,Victor Hugo,Napoleon, Diane de Poitiers, Caterina de Medici,Maria- Antoaneta,Chanel, Edith Piaf, Moulin Rouge, dar si ghilotina, Conciergerie,Comuna din Paris. Inseamna deopotriva :Brancusi,Cioran, Eliade.Inseamna extaz, dar si agonie, splendoare, dar si tenebre -toate laolalta,trecut si prezent-arta, cultura, civilizatie, oameni obisnuiti, masini luxoase, trasvestiti,drogati,straini si parizience cu mers enigmatic si fuste cochete,barbati ingrijiti, dar si figuri hidoase, ca niste umbre miscatoare.
Parisul m-a fascinat,m-a tulburat si m-a speriat; am vazut si am simtit :sublimul in sacralitatea impunatoarei biserici Madeleine,in linistea regeasca din Sainte Chapelle, dar si mizeria descoperita chiar pe Champs Elysees., intr-o superba seara de duminica, cand , sub ferestra unui elegant magazin, am vazut cum un napastuit de soarta isi administra nestingherit ,drogul, ca o ultima speranta.

Parisul mi s-a parut un furnicar, un animal urias, cu mii de tentacule-Paradisul si Iadul convietuiesc,intr-un fel ciudat, completandu-se. Am gustat atunci,acolo, intr-un chip greu de explicat ,o anume estetica a uratului.
Printre suvenirurile dragi ,pastrez cu mare iubire"Poemes saturniens", ale lui Paul Verlaine, cumparate de la un buchinist simpatic, cu barba roscata si sapca de catifea.Am vrut sa-i fac o poza , dar s-a suparat( se tot faceau controale, de la fisc).
 http://incertitudini2008.blogspot.com/2008/10/5-negri-deloc-mititei.html

In noaptea de dinaintea plecarii pe valea Loirei, n-am dormit- era visul adolescentei mele.Drumul a fost o dulce serpuire printre paduri de un verde trufas, printre dealuri domoale, acoperite de vita -de-vie, urmate de asezari cochete, cu casute lipsite de ostentatie, blande , cu ferestre impodobite de perdelute dantelate si flori de toate culorile.Stradute inguste, livezi ordonate ,create parca la o lectie extinsa de geometrie, m-au captivat prin eleganta simplitatii lor.

Castelele? Chambord,Cheverny,Chenonceaux,Blois- atatea am putut vedea- adevarate bijuterii arhitectonice,o varietate de stiluri,elegante apartamente prevazute cu numeroase usi secrete ,balcoane sculptate, tapiserii splendide,colturi tainice,care pastrau parfumul petrecerilor de odinioara, al povestilor de dragoste , al unei istorii, pe cat de tumultoasa,pe atat de sangeroasa.
Gradini imense, flori, fantani, alei, un prezent in care mana omului se straduieste sa readuca, dupa reguli stricte, mirajul vietii de odinioara.
La iesirea din Chambord, o functionara eleganta si plina de zambet ne-a cerut sa scriem intr-un registru cateva impresii, precum si numele tarii de unde venim.A fost teribil de impresionata, afland ca suntem romani.Am retinut placerea momentului, ca pe un punct castigat,in numele cetateniei mele.

Am parasit Parisul,pe acordurile splendidei voci a lui Edith Piaf. Mi-am dorit , inca din acea clipa, sa -mi ofer sansa de a revedea acel colt unic -toamna!

marți, 1 ianuarie 2008

O clipa de ragaz in nemarginirea timpului

Ninge bland, ca-ntr-o poveste uitata in cartea ratacita printre tainicele sertare ale copilariei. Gandurile palpaie, se impletesc frenetic.
Ma prind in jocul lor , slobod , de fata morgana. Mi-e bine ca suntem!Si totusi - unele basme sfarsesc inainte de a incepe...