duminică, 12 octombrie 2008

competitie fara varsta




Nu banuiam nicicum ca , mergand la Bucuresti in duminica asta blanda de toamna , voi avea parte de o surpriza speciala.

Am urmarit , de la fata locului , un eveniment sportiv , organizat in capitala nostra pentru prima oara -maratonul international , din Piata Constitutiei; lume multa, iubitoare de sport-tineri, varstnici , persoane suple, mai mult sau mai putin , femei , barbati , multi copii - animatie , reclame , muzica , mai mult sau mai putin potrivita , in paranteza fie spus , poate ca fondul sonor ar fi trebuit ales , cumva , mai atent.

Bucuria mi- a fost cu atat mai mare, afland ca fiul meu si fiul lui participa la cros-tatal la 21 de km si Horia -la Cursa copiilor , de 1 km.
I-am urmarit cu mare emotie.
Au incheiat cursa , pe rand , barbateste; nici primii , dar nici ultimii , in admiratia zgomotoasa a familiei.
Cel mic accepta cam greu valabilitatea dictonului sportiv"Ai castigat , continua , ai pierdut , continua."

Sunt trairi pe care nu le pot comenta ; cuvintele ar tulbura frumusetea lor. Ce pot spune este ca, pentru mine, ca mama , fiul ramane toata viata un copil , iar intamplarile desavarsesc sentimentele , statornicindu-le.

In trenul care m-a dus ceva mai tarziu catre casa am revazut cu ochii sufletului secvente dragi dintr-o poveste de duminica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu