sâmbătă, 23 iunie 2012

a fost, pe rând,


 artă care adună talazurile mării într-un pahar,  oglindă  care  face frumos tot ce este  deformat, chip al sufletului, creație ritmică a frumuseții în cuvinte, Eminescu o numea  trandafir ce crește în potir de aur, Grigore Vieru  o considera  secretul creierului  scăpat din gura  inimii.. un filozof  spunea că  este spunerea Ființei.
Că pune stăpânire pe suflet, că te inundă când te aștepți cel mai puțin  sau că  la temelia ei stă un talmeș-balmeș, un ghiveci, un soi  de supă primordială în care intră de-a valma  și imaginația și orgoliul, că e o adunătură generală, pentru că este viul  în a cărui textură  intră cele mai  felurite și contradictorii ingrediente,  cum  spune Monahul de la Rohia, 
 Poezia 
 este în toate.
 Cea mai limpede dintre definiții  mie mi se pare  cea pe care  a dat-o Salvadore Quasimodo poezia este  revelarea unui sentiment pe care  autorul îl crede  interior și personal, dar pe care  citirorul  îl recunoaște  ca fiind al său.
 Am citit mai multe poezii  astăzi.
 Aleg două, nu chiar la întâmplare.
Prima, Cei ce cară- autoare poloneza  Anna Kaminska, 12 aprilie 1920/10 mai 1986. 
A scris 15 cărți de versuri, 3 volume de comentarii biblice și multe traduceri din latină, ebraiacă, franceză  și din diverse limbi slave.
Așadar, 
Cei ce cară piane
La etajul zece
Dulapuri și coșciuge
Un bătrân  cu un vraf de scânduri șchioapătă  dincolo de zare
O femeie  cu un gheb  de urzici
O țăcănită care împinge un cărucior
Plin cu sticle de votcă
Ei toți vor fi ridicați
 Ca o pană de pescăruș ca o frunză uscată
Ca o coajă de ou o foaie de ziar

Fericiți cei ce cară
Că aceia vor fi ridicați.„//

 Ana Blandiana, Cine dintre noi 
Când pleci
Nu știu care dintre noi doi a plecat,
Când întind mâna
Nu știu dacă nu mă caut
Pe mine,
Când îți spun: te iubesc,
Nu știu dacă nu mie îmi spun
Și mi se face rușine.
Odinioară
Știam cum arăți,
Erai
Nespus de înalt și de subțire,
Știam de unde-ncepi
Și unde mă sfârșesc,
Iți găseam ușor
Buzele, gâtul,
Clavicula dulce,
Umărul copilăresc.
Demult, îmi amintesc,
Eram doi,
țin minte cum ne țineam de mână...
Cine-a fost înfrânt dintre noi?
Cine-a putut să rămână?
Singurul trup este al tău
Sau al meu?
Și mi-e atât de dor
De cine?
Numai tăcând,
Cu ochii-nchiși, cu dinții strânși,
Mai pot să te distrug
Cu greu
În mine.//
Citești poezie, când?( șirul întrebărilor  este nesfârșit..)
 p.s.  nici nu știi ce pierzi, dacă nu-l asculți pe A. Rieu!!

6 comentarii:

  1. Citim poezie, citim. Și recitim, și cităm... :)




    abia ieșiți din fructe
    m-a dus deasupra acelui oraș
    să văd cum sclipește podul sub apă

    mă ținea în brațe și felia cu aripile ca niște schele de macara
    soarele

    trebuia să îmi curăț bine cătarea unei amintiri
    cum ar fi pervazul lung pe care stau înșirate niște mere
    ca niște clape de pian

    putea fi o inițiere pentru singurătate
    o sârmă unde acrobații stau pe ciuci și plâng

    dar a rămas o îmbrățișare pe scara rulantă în stația de metrou obor
    și un sărut în plină inimă

    (stefan alexandru ciobanu)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Arcadie dragă, mie îmi place poezia, îmi place să citesc dimineațá și-mi place să ascult ploaia, citind, cum se întâmplă acum.
      Am ales tot Blandiana, deși nu este preferata mea. Îmi place de o vreme-
      Ana Blandiana - Descantec de ploaie
      Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
      Înnebunitele ploi si ploile calme,
      Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
      Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfârsit,
      Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
      Îmi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, înalta,
      Îmi place sa le rup firele si sa umblu cu ele în dinti,
      Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
      Stiu ca-i urât sa spui “Sunt cea mai frumoasa femeie”,
      E urât si poate nici nu e adevarat,
      Dar lasa-ma atunci când ploua,
      Numai atunci când ploua,
      Sa rostesc magica formula “Sunt cea mai frumoasa femeie”.
      Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
      Si-mi sta bine cu franjurii ploii în par,
      Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vânt
      Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
      Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
      Esti departe plecat si eu te astept,
      Si tu stii ca te-astept,
      Sunt cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
      Si totusi astept.
      E-n aer miros de dragoste viu,
      Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
      Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
      Toti trecatorii sunt îndragostiti,
      Si eu te astept.
      Doar tu stii -
      Iubesc ploile,
      Iubesc cu patima ploile, înnebunitele ploi si ploile calme,
      Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei…

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Vrei să spui că ai ascultat și muzica? nu te cred.

      Ștergere
  3. Buna seara, doamna Gina!
    Totul este absolut superb. Andre Rieu este un MAN SHOW, il ador si ador spectacolele sale in aer liber care pur si simplu te inalta!
    Eu citesc si recitesc poezii zilnic... am sa va las si eu ultima poezie pe care am citit-o astazi.

    Nu plange!

    Citesc in ochii ei durere,
    Si ma gandesc ca nu-i de-ajuns
    Sa aiba atat de multe daruri,
    In sufletu-i de nepatruns.

    Mai trebuie si-un strop de soare,
    Sa-i incalzeasca inima,
    O picatura de iubire,
    Sa schimbe-n bine viata sa.

    De-ar intelege ca in viata,
    Trebuie s-astepti si sa iubesti,
    De maine viata ei s-ar umple
    De fericire, ca-n povesti...

    Dar cand ai varsta tineretii,
    Si viata e la inceput,
    Ai vrea sa schimbi marea cu muntii,
    Sa faci ce nimeni n-a facut.

    "Copila mea, iubirea mea,
    Asteapta si nadajduieste,
    Si vei vedea ca rand pe rand,
    Tot ce-ti doresti, se implineste.

    Nu-ti frange aripile-n zbor,
    Ca zborul tau se intrerupe,
    Planeaza sigur si usor
    Si calea dreapta nu se rupe.

    Ai suferit prea mult, deodata,
    Din lacrimi poti face ocean,
    Dar nu uita ce-a spus odata,
    El, inteleptul indian.

    Tagore a spus ca fiecare,
    Isi are suferinta lui,
    Si-a lui din toate-i cea mai mare,
    Mai mare nu-i a nimanui.

    Ca orice om spune astfel,
    Si-n felul lui are dreptate.
    Dar nu uita copila mea,
    Si lectia de demnitate."

    poezie de Iulia Comaniciu

    O seara minunata va doresc doamna Gina si un sfarsit de saptamana relaxant! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai un fel special de a lăsa urme line, dar profunde, Ștef!
      Mulțumesc frumos!

      Ștergere