„Nu devii bătrân, fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân , fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunțarea la ideal ridează sufletul.”
George Enescu
19 august 1881, Liveni- 4 mai 1995, Paris
(Nu te supăra, am mai spus povestea asta, n-o citi dacă nu vrei. Eu, când spun George Enescu, mă gândesc la „Poema Română”, dar și la Maruca )
Nu ne-au fost lăsate aripi, dar Cineva ne-a dăruit puterea de a zbura cu gândul. Și ne-a înzestrat cu imaginație.
Ce-am fi fără puterea de a fugi chiar de noi însene/înșine, atunci când a suporta devine de nesuportat?
Când s-a stins prințesa Diana, un Om a cărui lipsă o voi simți mereu, Iosif Sava, era intrigat că lumea exagerează, plângând-o.
N-am crezut atunci, cum nu cred nici astăzi.
Ea era o poveste, o poveste strălucitoare, într-o lume obișnuită.
Eu așa îmi explic plăcerea fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, de a citi basme,căutăm o lume paralelă, o lume în care orice este posibil, fără eforturi/ teamă/griji/ spaime/.
Și mai cred că oricare dintre femei, indiferent de cultură/poziție socială/ vârstă/timp/stare de suflet sau de sănătate, fie ea frumoasă, mai mult sau mai puțin/ cusurgie//blândă/ pașnică sau bătăușă, în adâncuri, se vrea- din când în când -sau doar o singură dată în viață, prințesă, ca atunci, când mică de tot, doar atingând ceva cu vărguța fermecată , pentru o clipă, toate dorințele îi erau îndeplinite…
Pe lumea asta sunt și au existat prințese adevărate, născute cu sânge albastru, răsfățate de soartă, totuși femei, cu univers lăuntric deschis uneori, bine tăinuit adesea, imposibil de înțeles , mai mereu.//
S-a născut să fie frumoasă, tulburătoare, orgolioasă, deșteaptă, în stare să rupă inimi și să se topească de iubire, să dăruiască, să fie dulce și otrăvită, în același timp, după cum singură mărturisea într-o carte – jurnal.
Maruca a fost una dintre cele mai frumoase românce aristocrate, de la începutul secolului trecut.
Ca domnișoară, s-a numit Maria Rosetti-Tescani, păstra în nume atmosfera tainică a pădurilor încâlcite, pe unde lupii și urșii se adunau la povești în vremuri netrăite.
A fost iubită de bărbați la ale căror inimi n-au ajuns prea multe femei-Mihail Cantacuzino, Nae Ionescu, Dinu Lipatti, George Enescu.
La 18 ani, superba înaltă adiere cu păr negru de aramă, după ce visase cu ochii deschiși într-o căsătorie ca-n povești, a acceptat să-i fie mireasă boierului Mihail Cantacuzino.
El iubea, însă, mai mult decât orice, vinul, în care căuta tot adevărul celor lumești- a înșelat-o chiar cu sora ei..aveau , deja, doi copii, separarea totală va fi doar sufletească, cei doi rămânând sub același acoperiș.
Un accident de mașină al soțului aventurier o va arunca pe tumultuoasa văduvă în iureșul unei vieți devastatoare.
Prietena intimă a Marucăi , regina Maria , și istoricul Dan Falcan vorbesc despre întâmplările care au urmat.
Cu doisprezece ani mai mare decât Nae Ionescu, care o iubea pârjolitor, pentru vitalitatea ei imposibil de egalat, prințesa s-a dăruit nepământește într-o iubire eterică, în domeniul transcendental al spiritului, din care cei doi s-au hrănit, hăituindu-se, șapte ani.
A încercat de câteva ori să se sinucidă.
Într-o seară de revelion, ascultându-l pe George Enescu, invitat la curtea lui Ferdinand și a reginei Maria, prietena ei, Maruca s-a îndrăgostit fulgerător.
Muzicianului nu-i venea tocmai bine să fie tratat ca un lăutar de curte, așa că, deși îndrăgostit și el, nebunește, a plecat la Paris , rămânând acolo până după război.
Această a treia dramă a zdruncinat echilibrul, și așa precar al prințesei, care , deși ținea enorm la frumusețea-i neasemuită, decide să-și arunce acid pe față.
Enescu se întoarce, cumpără o casă cu vedere spre Cișmigiu și, în 1937 , cei doi se căsătoresc.
Martoră le-a fost Cella Delavrancea.
Un biograf al compozitorului va povesti momentul ceremoniei, când Alice, fiica prințesei, și-a sărutat mama, ignorându-l total pe mire, căruia nu-i ierta curajul nedemn de a se căsători cu o prințesă.
Ziarele vremii povesteau că Enescu o diviniza pe Maruca, trecându-i cu vederea trădările.
S-au mutat la Paris , unde el, pe jumătate paralizat, s-a stins.
Maruca i-a supraviețuit 13 ani.
S-au regăsit sub lespezi, în același cimitir .//
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu