joi, 23 martie 2017

”Omul sfințește locul!”


Se cuvine ca succesul să fie mereu respectat!

Există, și asta nu o descopăr eu în clipa asta, o tinerețe a gândurilor și a faptelor, ca și  tinerețea  vârstelor. Inventivitatea tinerilor este,  orice am spune, mai vie, mai fără de temeri, decât a  vârstnicilor. În mintea  tânără, ideile vin mai năvalnic, mai arzător, mai nebunesc chiar, pentru că, în tinerețe, ești  mai mult inventiv decât judecător al faptelor tale.
La toate astea, m-am gândit după ce am aflat ce a făcut un tânăr cu satul lui, pironit în Ev Mediu  românesc:


Și   revăzând  eu  cu  ochii minții mele tot ce a  cuprins acest tânăr instruit și educat dintr-o realitate părăginită de-a dreptul, m-am  trezit  că iar   îmi place lumea scrierilor lui Ion Slavici.Da, lumea  lui Slavici!  Nu te mira.
Cine îl mai citește astăzi pe ardeleanul căruia  chiar  Mihai Eminescu  îi spunea  prietenește  să  se mai curețe  de „șirianismele” lui?
Îl vor mai fi citind- cine știe dacă  o fi  strop de plăcere în lectură- școlarii care au de trecut prin furcile caudine ale examenului ;unii, pentru a intra în liceu, alții, pentru a   primi  diplomă de bacalaureat.
Da, m-am întors la ”Popa Tanda„, acel preot care, după  ce ajunge la fundul lăzii de zestre a nevestei sale  și simte  că trăiește  la fel de  mizer   precum sărăcenenii pe care îi păstorește, se iluminează chiar în clipa când căderea lui părea să fie totală.
 Popa Tanda se  reconstruiește, își reconstruiește misiunea de  călăuzitor de suflete, reconstruiește o întreagă  comunitate.

Oamenii  dintr-o parte sau alta  a  țării pot fi săraci cu totul, pot fi leneși, dezinteresați, needucați, lipsiți de perspectivă,  din diverse motive, poate  că  nimeni  nu i-a  ajutat  niciodată, din tată în fiu, să dobândească  deprinderi bune, poate  că ei  și-au pierdut menirea.  Cu cât se ”adapă„ mai mult din  balta  lâncedă  a  inerției,  cu atât mai mult cad.
  Dacă   apare o forță vizionară, fără temeri, un om cu   însușiri  naturale  potrivite, precum  primarul din Dudeștii  Noi, balta se asanează, terenul se  curăță și  se  construiește  viața.
 Ca în satul preotului  Trandafir   din Sărăcenii lui Ion Slavici.

Dacă  undeva,  într-un  colț a  nostru  a fost posibil, de  ce nu s-ar putea  și în altele, iar  , mai apoi, în toată   țara asta a  noastră?
 Cât să mai  așteptăm  să  se ivească  un Padre  commune?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu