gutuia din palmă

 Nigea  bogat peste sat.

   Mama își frângea  mâinile- nu știa cum să  mă  doftoricească  mai  bine. Nici leacurile de la maica Fănica  nu  prea  izbutiseră  să mă însănătoșească. 

  Eram prin clasa a  doua. Mi se inflamaseră rău amigdalele, gâlcile, cum zicea  maica.

  Până la urmă, Șosu, felcerul satului,mi-a făcut câteva înjecții. 

 

   Din patul meu, priveam tristă fereastra, a cărei perdea  mama o  trăsese de tot,să pot vedea iarna, cu lumina ei generoasă.

  Într-o după/ amiază, a strigat la poartă vecina noastră,  Vasilica, tânăra noră a lui moș Nicolae și a tușii Dumitra. O femeie  mărunțică, harnică și frumoasă, că  ne miraserăm  cum de a aceeptat ea să se mărite cu Oiță, urâțel  rău, săracu...

Și-a scuturat bine  galoșii.

  Zâmbea cu toată fața ei.  

Zâmbeau și ochii de culoarea nucilor necoapte.

 S-a așezat pe pat, lângă mine și, de sub șorțul de gospodină, a  scos cea mai frumoasă  gutuie pe care o  găsise în cămară.

  Lumina  și  parfumul  fructului din palma ei parcă m-au însănotoșit.

  Nu-mi amintesc  să-mi fi spus  ceva.

  Ce  văd cu ochii minții  este  palma  blândă în care  ținea  gutuia!

Și bucuria mea de copil care scăpa  de suferință!💓