💓 Ne-am regăsit după niște ani, de la terminarea liceului.
La început, eram vreo opt foste colege, ne vedeam la București, de mărțișor; într-un an, ne-am adunat, în casa unei potlogence, la Sinaia.
Olguța a dispărut discret.
Pentru totdeauna.
Când sala noastră de clasă a trebuit să fie zugrăvită, am învățat câtva timp în laboratorul de biologie;pe una dintre mese, se afla un mulaj, reprezentând în secțiune toate organele masculine. Cineva a venit cu ideea să-l îmbrace cu șapcă, sacou și cravată. Așa s-a și întâmplat.
Pandemia a rupt firul întâlnirilor noastre, comunicăm altfel.Suntem cinci,două sunt foste umaniste.Povestim fel și fel de chestioare.
Aseară, eu și L ne-am amintit cam cum reușeam noi, liceenii de odinioară, să evadăm din calea spaimelor pe care ni le provocau „ babacu” și mult prea îmbătrânitul dom Bălcescu, fostă somitate a fizicii, cândva, obosit rău la senectute.
În clasa a X-a Real A, am învățat într-o sală mare, cu uși duble, față în față, pe doi dintre pereți. Tabla era fixată lângă una dintre uși.
Orele de fizică erau, în general, ultimele în orar. Profesorul intra șchiopătând un pic, încercând să-și tot potrivească pe nas neascultătorii ochelari.Arunca pe catedră catalogul și scotea un șir de amărâți la lecție.
Cel mai des, ”fericiții” erau cei ale căror nume începeau cu ”G„ și ”I„( acolo se deschidea catalogul). Câțiva băieți și o fată. T. I.
Ușurel, când dom profesor era preocupat să mai vâneze câte un neatent din clasă, șirul de la tablă se subția, pentru că șmecherașii deschideau biniiișor ușa, fugind care pe unde.
Sărmana T.I. rămânea cam singură să dea piept cu uraganul. Curgeau întrebările, ba chiar și câte o problemă trebuia să rezolve biata fată.
Pe la ferestre, evadații se distrau copios.
Când, în sfârșit, scăpa de tirul întrebărilor, T primea un sfrijit de 5.
Dom Bălcescu a strigat numele celor fără note. S-au dus mai puțini cu unu, liniște deplină, profesorul nu-și putea stăpâni indignarea, s-a repezit către mulaj, pentru că era singurul care nu voia să iasă la tablă.
Ce a fost atunci în liceu...
La„uman”, unde erau multe fete și doar câțiva băieți, Babacu se temea să nu fie tras în piept cu inventarul lucrărilor. De aceea, număra elevii înainte și după extemporal, descoperind ușor cine nu a predat lucrarea.
Îmi povestește astăzi L.:aflaseră ele că „ moșu „ dă extemporal. Prea puține au reușit să fugă, pentru că profesorul a intrat rapid.
De teamă că va lua 2 (nota favorită a babacului)., M. A, micuță de statură( m-am și minunat cât de curajoasă a fost), s-a ascuns printre paltoanele din cuier.
Cum o fi răbdat săraca 50 de minute acolo, numai suflețelul ei a știut.
A trecut mai bine de jumătate de secol de la bacalaureat nostru , viața ne-a trimis pe cărările ei.
Cei mai mulți dintre cei 110 absolvenți a trei clase paralele,două de real și una de uman, am mers la facultate.
Unii s-au stins mult prea devreme...
Ne amintim cu duioșie de ei, de anii noștri frumoși, chiar dacă vremurile erau grele.
Astăzi, noi, bunicuțele, am râs, am lăcrimat, de bucurie, de dor...💖
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu