miercuri, 15 septembrie 2010

între generații

Ne adunăm pe aici, vorbim , de una de alta, vremea trece..
La doi pași e lumea adevărată. Cu necazurile ei. Necazuri mari, chiar dacă sperăm să se șteargă de la sine, precum mai ieri- alaltăieri datoriile unora . N-au toți noroc.

În urmă cu niște ani buni, când luam salariul, totdeauna am preferat verbul a lua, nu a primi , asta se întâmpla în primele zile ale lunii și apoi la jumătate,  împărțeam banii conform listei. Ratele nu erau la mine!!
Nu era ușor deloc, dar trăiau părinții, erau buni gospodari, așa că mâncarea nu era deloc o problemă.
Când vecinii și cunoscuții mi-au aflat meseria, au început cererile pentru pregătire suplimentară.
Bugetul a fost bine rotunjit. Prin muncă foarte serioasă- la școală și acasă.
Vacanțele aveau farmecul lor, două săptămâni la mare sau la munte, cu bilete de la OJT- am plătit cotizație degeaba sindicatului, restul zilelor, la țară.
Frumos!
Seri lungi, cu prietenii și familia, lectură, săptămânal reușeam să-mi cumpăr o carte, plimbări în locuri dragi, rude, ceaiuri, că pe vremea aia nu erau discoteci, volei pe terenul de sport al școlii unde am învățat, nunți, filme la căminul cultural.
Nu spun de câte ori am văzut l-am văzut pe Morandi , În genunchi mă-ntorc la tine..


Ieri m-am dus să-mi cumpăr abonamentul la filarmonică.
Eram prima, așa că neavând din ce să mi se dea rest, am intrat alături, la Casa cărții. Eu și vânzătoarea. M-am jenat să-i cer să-mi schimbe. M-am plimbat printre rafturile doldora de cărți, mirosea a proaspăt, pentru o clipă am uitat că nu mai sunt nici elevă, nici studentă, nici tânără mămică. .
Am visat cu ochii deschiși, măngâind coperțile lucioase. N-am putut pleca fără două cărți.
Cadou, la inceput de an școlar.
Vânzătoarea, o tânără drăguță și politicoasă, a intrat în vorbă cu mine. Chiar nu știu cum s-a intâmplat. Așa am aflat că are un salariu de 730 de lei, da, 73o de lei, stă cu chirie, ea zicea în chirie, așa spun toți tinerii, are o fetiță in clasa a doua.

M-am rușinat in sinea mea.
Da, exact așa s-a intâmplat.
M-am simțit vinovată. Eu îmi pot oferi un abonament, o carte..




28 de comentarii:

  1. Am simţit nevoia să comentez această postare. De-ar fi fost să scriu cu pixul, mi-ar fi îngheţat în mână. Altfel, am înmărmurit în faţa laptopului fără să pot înnoda două cuvinte.
    M-am trezit visând la o rulotă, două conturi unde să ni se vireze pensiile, eu şi el fugind în lume. Apoi, m-am gândit câte persoane dragi am lăsa acasă, cu 750 lei în mână lunar.
    Trist...

    RăspundețiȘtergere
  2. terminasem facultatea, m-am întîlnit cu nişte foşti colegi, medici rezidenți de-acum; locuiau încă în cămin, primeau pachet de acasă şi împărțeau o sticlă de suc, pentru că salariul lor de tineri medici nu le permitea mai mult; nu credeam că se poate mai rău de atît; ei bine, m-am înşelat, din păcate ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Darry.ana,
    Bine ai venit!
    Mi-ar fi plăcut să ” ne cunoaștem ” într-o toamnă mai darnică.

    RăspundețiȘtergere
  4. eu ma simt vinovata fata de colegii mai mai tineri ca nu am rata... asa ca ... nu prea-mi vine cheful sa ma mai plang...

    RăspundețiȘtergere
  5. Lucia,
    Sperăm mereu să fie altfel.Adică mai bine. Nu este suficient.

    RăspundețiȘtergere
  6. doctoruătău,
    Am câteva rude apropiate cu diplomă de medici. Obținută cu muncă serioasă, talent și chemare. Fac cu totul altceva.
    Câțiva foști elevi, ajunși medici, după câte un stagiu în alte țări, s-au întors acasă. Sperând.
    Acum se gândesc încotro să apuce.

    RăspundețiȘtergere
  7. draga mea, din august, eu am şi mai puţin, vreo 650... şi durerea mea cea mai mare e că trebuie să renunţ la ce-mi place cel mai mult pe lumea asta - la cărţi! :-(

    RăspundețiȘtergere
  8. Am visat cu ochii deschiși, măngâind coperțile lucioase. N-am putut pleca fără două cărți.

    Setea de lectură rămâne la fel de mare, chiar dacă incultura ne bate la uşă cu mâinile şi cu picioarele...

    RăspundețiȘtergere
  9. amintirile(aproape) ne coincid, "vinovăţia" asemenea :(

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce trist... Nu stiu daca ar trebui sa simti jena... cel putin nu tu. daca cei care ne conduc ar avea macar 0,0000....1 la suta din bunul simt pe care il ai tu, am fi departe...
    Of, ce trist... ce naiba sa mai spui intr-o societate asa stramba...

    RăspundețiȘtergere
  11. Ela, fata mea dragă!!
    Am în gând niște vorbe pentru cine știu eu, da, știi cum e, noi vorbim, noi auzim.
    Bucură-te de toamna asta aurie!

    RăspundețiȘtergere
  12. Lori,

    Ne ” vedem ”atât de rar.. și uite ce lucruri vesele ne spunem.
    Îmi pare tare rău..

    RăspundețiȘtergere
  13. Cris,

    Cu asta rămânem, cu tot ce adunăm în minte și în suflet.

    RăspundețiȘtergere
  14. CELLA,
    Povestea mea se petrecea prin 70/71.
    ”Vinovăția” o simt acum.

    RăspundețiȘtergere
  15. Cati,

    De câteva zile o văd pocită rău.
    Mai știi, era un reportaj-”Pădurea Letea”, de Traian Coșovei.
    N-am reușit să merg niciodată s-o văd, dar am imaginea copacilor strâmbi în toate părțile- asta este imaginea mea actuală despre societatea în care trăim- o pădure cu mulți, mulți copaci strâmbi.

    RăspundețiȘtergere
  16. sti totusi un caz fericit ca iti poti permite sa cumperi carti. Este un obicei care incepe sa tina deja de o viata de lux. Atunci cand imi achizitionez si eu una (si fac sacrificii lunare pentru acest mic lux) incep sa ma consider chiar bogat. Nu ma gandeam ca in timp de pace pot sa consider faptul ca a prinde inca o zi de trait este chiar o adevarata bogatie!

    RăspundețiȘtergere
  17. Uff...când aud aşa poveşti, parcă mi-e jenă de ceea ce am în sacoşă, mi se strânge inima, încât îmi vine să renunţ la cumpărături şi să fug...

    RăspundețiȘtergere
  18. Mark mi-a spus zilele trecute:Asa-i ,mami,ca noi n-o sa fim niciodata bogati.
    Ce raspuns as putea da unui copil de 9 ani care simte acest fapt?Bogatia pentru el inseamna "bani nelimitati",asa cum are in unele jocuri...pentru mine ce ar trebui sa insemne?

    RăspundețiȘtergere
  19. mda trist si maregasesc teribil in tanra vanzatoare...dar imi este mila ca ea mai are si o fetita:(

    cat despre chirie...ma abtin!

    RăspundețiȘtergere
  20. Bună Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
    Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
    Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
    Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
    Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul ascultawhisper sau un email ascultawhisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
    Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

    RăspundețiȘtergere
  21. Florentin,
    Ne aflăm în secolul XXI.
    Unii au ajuns de mai bine de un veac pe lună.
    Să fie o minune că, după munca de o viață să-ți poți permite o carte și un spectacol adevărat??

    RăspundețiȘtergere
  22. Sebra,
    Sunt zile și zile..
    Ieșind din librărie am văzut , parcate, cele mai luxoase mașini.
    În același perimetru, viața se trăiește diferit.

    RăspundețiȘtergere
  23. Angi,


    Știu că este foarte greu să ai răspunsuri la întrebările copiilor.
    Cred că este foarte bine să le spui că doar prin muncă pot avea tot ce-ți doresc.
    O muncă susținută.
    Dublată de cinste . Eu așa am procedat cu fiii mei. Și n-a fost rău deloc.

    RăspundețiȘtergere
  24. Monica,


    Voi trăiți altfel. Vă este mult mai greu decât generației noastre. Trebuie să existe și bine.
    Eu așa cred și sper.

    RăspundețiȘtergere
  25. Anonim,

    Știi ce nu înțeleg deloc- de ce doar după ce ” acționați” spuneți că ați făcut-o.
    N-ar trebui , cumva, să procedați, altfel?

    RăspundețiȘtergere
  26. Da, vedeam filmele de foarte multe ori...
    Cred ca standardele noastre si ale italenilor de atunci erau mult mai apropiate.
    Ideea d-nei Lucia, de-a trai in rulota, sper sa o aplic; as plasa cateva rulote neinmatriculate, vechi, in 2-3 zone, in curti la cunostinte...

    RăspundețiȘtergere
  27. @Daurel,
    Standarde apropiate, noi, tineri înaripați, speranțe mari, tare frumos...
    p.s.nu e rea deloc ideea cu plasarea rulotei fără număr de înmatriculare, printre ulmi și cârciumărese!!!

    RăspundețiȘtergere