luni, 30 iulie 2012

nu, nu sunt vânător,


eu nu trag decât în țínte de carton. Alin Moldoveanu
Exisă un echilibru în toate.
În țară,cuvântul de ordine este jos.
În sport, există alte priorități-citius, altius, fortius! mai repede, mai înalt, mai puternic!
ALIN MOLDOVEANU, conaționalul nostru,  a câștigat prima medalie de aur, la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce s-a impus în  proba de pușcă- aer comprimat, 10m, tir. 
N-am știut că am  luat aur, decât după ultimul  foc.
Am salariu  mediu  pe economie, poate un picuț peste, fără alte surse de venit, dar condiția este  să fii cel mai bun și de aici, greutatea.
 Am avut lacrimi în ochi în momentul intonării imnului României!


21 de comentarii:

  1. Nu!
    Este meritul lui personal, individual!
    Sunt mult mai bucuros când văd voluntari care adună desşurile din natură!
    Spune-mi ce a produs Ţara în ultimii douăzeci de ani şi cu care să mă mândresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur că este meritul lui.
      Mă gândeam că după atâta ură adunată aici, un succes uriaș al uni compatriot îți dă un spor de bucurie intensă! Poate că „ mândru„ sună mult prea grav.

      Ștergere
  2. Sincer habar nu aveam de Olimpiada.Iti dai seama cat mai urmaresc eu stirile...multumita tie am aflat.Ce ma fac eu acum cu timpul liber,trebuie sa mai dau si o raita pe la TV?Alt stress.haha....

    Da, sunt fr bucuros pentru victoriile noastre!Nu mandru,mai multumit mai degraba as spune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă nu ai văzut deschiderea, ai pierdut mult. Când ai puțin timp, caută pe net. A fost ceva extraordinar, splendid, fără ostentație! Un spectacol ce poate fi văzut o singură dată în viață.
      Da, media între „mândru „și mulțumit„. Un sentiment special!

      Ștergere
    2. Apropo de spectacolul deschiderii, am citit pe un blog ca "rezultatul final a fost un ghiveci". Pe mine m-a impresionat placut.
      De ce sa ne mai miram atunci ca oamenii se dusmanesc de la pareri politice?
      La intrecerile sportive ma uit cu respect pentru munca lor.

      Ștergere
    3. Bine ai venit, Ștef!
      Eu am făcut ceva sport. Cu mae plăcere! Am și o verișoară fostă campioană națională de tenis, copiii și nepoții mei fac sport!
      Iubesc Londra, pentru că mi-a adoptat unul dintre fii. O iubesc, pentru că am văzut-o bine!
      Că nu i-a plăcut cuiva spectacolul se poate întâmpla. Știi cum este cu gusturile.
      Politică?
      Nu-i înțeleg pe oameni. Cât despre cei politici, ce să mai zic?

      Ștergere
  3. Dacă mă-ntâlnesc cu băiatul ăsta n-aș vrea să-l supăr dacă-l văd cu pușca-n spinare. Îl ocolesc de la mare depărtare =))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Arcadie dragă,
      M-a trezit un câine bezmetic, săracu, nu știu cui făcea serenade, așa că, nemaiavând somn, am dat fuga la calculator.
      Mi-am început ziua râzând în hohote- mi te-am imaginat la cotitură- tu sfioasă, el cu pușca.
      Voiam să te calmez, să-ți spun că se folosește de ea doar la antrenament și la concurs, dar , parcă dă mai bine, așa cum crezi tu.
      Ce mai tura/vura, mi-am început ziua fain de tot!!
      Pup!

      Ștergere
    2. Așa să se și termine ziua ta, fain de tot! :*

      Ca să continui on topic, când l-am auzit pe țintaș cum spunea că diferența o poate face, la un moment dat, un milimetru distanță, mi-am și imaginat cum m-ar avea el în cătare și-ar delibera: oare lu' tanti i-ar sta bine cu un piercing în nara stângă sau cu un swarovski în incisivul median drept? D-aia zic că mai bine-l salut politicos decât să fac vreun gest belicos :P

      Ștergere
  4. Fiecare roman are meritul sau. Felicitari celor care aduc meritekle personale sau de echipa pe podium. Regret sincer ca activitatea acestor copii si a monumentalilor antrenori este umbrita de situatia din tara.
    Gina meriti tu si copiii tai jignirile care se profereaza pe TV ?
    Cred sincer ca esti unul din cei care nu au votat. Ce ne vom face noi ceilalti cand el nje v/a aresta. In mintea lui de talamb.
    La un moment dat am vrut sa sterg. Te rog ca prieten de blog, sper, sa nu publici aceste cuvinte. Da/mi insa un raspuns clar, scurt. Este dreptul meu sa cer ca aceste cuvinte sa nu fie publicate. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. bucuroasa pentru reusita lui. In haosul din Ro, mai sunt sclipiri ! Bravo lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După ce am scris, mi-am amintit de vara în care Nadia a devenit Campioană. Eram pe plajă, la Mamaia, lumea toată era în delir, ne îmbrățișam între noi, fără să ne fi văzut până atunci, era o stare , pe care doar în 89 am mai întâlnit-o.
      Au trecut anii, ne-am pierdut romantismul.
      Și totuși, ieri, am retrăit o clipă de entuziasm firesc, cam potolit, dar tot fior se cheamă!

      Ștergere
  6. Ufff! Pana si vaatorii sunt de carton!

    RăspundețiȘtergere
  7. Scuzati! Am mancat un "n"
    PS Cred ca nu ati inteles rezolvarea cu monezile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă este foame, văd eu..

      Trebuie să recitesc, este drept că aseară am trecut cam în fugă.

      Ștergere
  8. Dacă n-aș fi văzut Arcadia, aș zice că ești UNICĂ!!
    Mă omori cu zile!

    RăspundețiȘtergere
  9. Am citit interviul sau cu mare placere. Printre randuri am gasit un om echilibrat, precis, calm si umil. In mai putine cuvinte, un om cu care ti-ar face placere sa stai de vorba...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,
      Știință, studiu, muncă, talent, toate într-un Om!

      Ștergere