joi, 28 iulie 2011

omul nu este cum se arată,

 ci cum simte, Ioan Agârbiceanu.
Îți  dorești  să fie mereu bine,  viața curge  cum vrea ea.
Nu poți schimba mare lucru, oricât de mult ți-ar plăcea.
Le-o fi rostuind cineva pe toate?
Tot ascultând la câte  se întâmplă în jur, mi-a venit  în minte o poveste. 
Într-o noapte liniștită a unei veri schimbătoare, ca aceasta, tatăl și fiul  se plimbau pe ulițele pustii ale satului . La o cotitură, bătrânul îi face semn  fiului să se oprească:
-Auzi ceva , în afară de  șipotul râului și de trilul privighetorii, fiule?
Tânărul își ascute auzul și răspunde cu jumătate de gură:
-Da, tată, parcă aud un zgomot . Pare a fi o căruță.
-O căruță, da, o căruță, dar poți spune ce fel de căruță?
Fiul a înălțat din umeri.
-O căruță goală, fiule!
Și, pentru că pe fața tânărului  apăruse nedumerirea, tatăl a continuat:
-Recunoști  foarte ușor o căruță goală.  
Cu cât este mai puțin încărcată, cu atât zgomotul pe care îl face este mai mare.
Povestea are o morală.
 suntem   asemenea căruțelor, așa-i?
p.s. tu ce zici?

miercuri, 27 iulie 2011

o mână întinsă către respinși

 Ore, zile, chiar săptămâni, s-a vorbit și s-a scris despre slaba prestație a multor participanți la examenul de bacalaureat 2011..
 Concluzii?
Prea grele subiectele. 
Prea multă filozofie, ca și cum de filozofi ducem noi lipsă.

Cineva, un om mare, a spus, nu de prea multă vreme, că  genul care ni se potrivește nouă cel mai bine n-ar fi liricul, nici epicul,  nicidecum dramaticul.
Este, hai că știm cu toții- și bunicii și nepoții- este genul manea.
 Tocmai de asta, cineva generos  și-a bătut mintea  și a încropit pentru sesiunea care bate la ușă un comentariu literar.
Iată-l!
Trei luni de senzaţii , de Florin Peşte - comentariu literar
Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.
Ce miracol şi ce vrajă /Stau cu gagica pe plajă.
Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă - trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren:
Am chef de distractie/ 3 luni de senzatie
Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în "3 luni de senzaţie". Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni - iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.
Dau o cheie la Mertan Si am plecat pe litoral/Mi-am pus plinul de benzina/ Si in dreapta o blondină
Merţanul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei plinul de benzină nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea plin, are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. 
Ea este o blondină - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. 
Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de- a treia strofă.
Am mertanul de mult timp/ Si-o blondina prototip/ E a mea numai a mea/Si-mi petrec vara cu ea.
Hiperbola "blondină prototip" descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita - prototip - autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemenea ţinuturilor exotice, fascinante,   încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăgostiţi.
Marea neagra e calduță/ Blonda-i sexy si finuță.
 Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului 
Ziua stau cu ea la soare/Noaptea o scot la plimbare
 Succesiunea zi noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului noaptea din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol.
Este vorba doar de 3 luni de distracţie.
p.s ce spui?  ( orice idee este binevenită)







căldură mare!

compensări

(miercurea  cu puține vorbe; sursa - mail)
-mai multe informații la  
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/
 -Legenda fotografiei-
              Dragul meu,
   Înainte să te întorci din deplasare, vreau sa-ți povestesc despre micul accident pe care l-am avut cu pickup-ul la intrarea în garaj. Din fericire, nu e nimic grav, eu sunt bine,  așa că te rog să n -ți faci griji pentru mine.
    Mă întorceam azi din magazin. La intrarea în garaj, din greșeală, în loc de frână, am apăsat pe accelerație.
Poarta garajului e puțin stricată, iar mașina mea s-a oprit când s-a ciocnit puțin de mașina ta.
îmi pare foarte rău pentru  cele întâmplate, dar știindu-te bun la suflet, sunt sigură că mă vei ierta.
Știi cât de tare te iubesc și cât de mult îmi lipsești, iubitule!
Iți trimit fotografia garajului.
De-abia aștept să te strâng în brațe!

  Soțioara ta iubită!
p.s. te-a sunat amanta//
pp.ss. ce zici?


marți, 26 iulie 2011

”mare și grea e osânda

 ce-mi dete părintele Zeus,
Neînduratul. Deşi se-nvoise cu semne că-n ţară
Nu m-oi întoarce de-aici înainte ca Troia s-o spulber,
Totuşi acuma s-a pus să mă-nşele grozav, mă sileşte
Calea spre ţară s-apuc ruşinos după pierdere multă.
Astfel e voia lui Zeus, a zeului cel mai puternic... 
Homer//
  Într-un superb asfințit de august,  am petrecut câteva ceasuri bune într-un sat grecesc. 
 Livezi de măslini rodeau a doua oară, ținându-și boabele  în vârful degetelor de frunze lucioase.
Ulițe înguste, cât să încapă o mașină modestă, căsuțe mici de tot.
Nimeni din grup nu s-a lăsat convins să cerem permisiunea uneia dintre bătrânele cu fețe arse de soare, umbrite sub basmale negre, care își odihneau  mâinile  crăpate de neodihnă în poală fustelor spălăcite, să trecem pragul unei case..  
 Vieți scrise  în palme, pe frunți  brăzdate de griji. 
N-am îndrăznit să fac vreo poză, trăiam spectacolul lumii în cremenea sufletului despicat de vânturi, depărtări  și nisip. 

  Apă  de ploaie strânsă cu picătura, pe acoperișuri în formă unei copăi.
Era în 2004. 
Un aparat de fotografiat,  cu baterii, mereu rătăcit..
Pe undeva , sigur,  am notat numele satului aceluia, pierdut printre  valuri de timp.
Am rămas cu o dorință ..voi  mai avea, oare , vreodată,  prilejul să revin pe locurile  unde doar vântul se simte mereu la el acasă?
Ceva mai departe,  la capătul satului, drumul, străjuit de leandri albi, roșii și roz, ne-a dus în  dezlănțuitul  strălucitor oraș.
Pentru cei   peste o mie de turiști din toate colțurile lumii, s-a pregatit o seară   seara cretană.
Mâncăruri din belșug- n-am putut nici măcar să gust-  se răsfățau în grăsime, răspândind un miros  ademenitor pentru unii, greu de suportat pentru alții.
Stropite generos cu vin roșu.
Muzică , dansatori cu priviri iuți și mișcări ireale, coborâți parcă  dintr-o altă lume.
Locurile, ca și oamenii, au personalitate.
 În seara aceea,  am simțit Grecia ca o țară a contrastelor- sărăcie mocnită în satele de pescari și sclipirea modernă- istorie povestită și prezent aspirând  spre un mâine , care astăzi, 2011, se trezește brusc, la realitate.
 p.s.  ai fost în Grecia?

luni, 25 iulie 2011

pe îndelete

Este ultima săptămână de iulie. Vrei să pleci undeva și nu ai bani. Ești stresat(ă) rău de tot.
 Cineva  mi-a trimis un test care te va distra  teribil!
 Uite aici, nu te speria, concentrează-te!!
O să fie  foarte bine!

Ai aici patru  întrebări. E musai să răspunzi la toate. 
                1. Cum pui o girafă în frigider? 
   Stai un moment și gândește, înainte de a trece la întrebarea următoare.
Răspunsul corect este: Deschide frigiderul, bagă girafa înăuntru și închide ușa . 
Această întrebare testează dacă ai tendința să rezolvi lucruri simple într-o manieră excesiv de complicată. 
 2.  Cum pui un elefant în frigider? 
 Ai zis, deschid ușa de la frigider și bag elefantul înăuntru?... 
Greșit !
Răspunsul corect este: Deschid frigiderul, scot girafa, bag elefantul înauntru și închid ușa .
Această întrebare testează abilitatea de a gândi prin prisma repercusiunilor legate de activitățile tale anterioare.
             3. Leul organizează o ședință cu toate animalele. Toate animalele participă, cu excepția unuia.
Care este acel animal, care nu participă ?  
Răspunsul corect : Elefantul. Elefantul este în frigider, că doar tu l-ai băgat acolo.
Asta iți testează memoria... În fine, chiar dacă n-ai răspuns corect la primele trei întrebări. 
mai ai încă o șansă de a-ți demonstra adevăratele calități intelectuale.
           4.  Ajungi  la  un râu pe care trebuie să-l traversezi, dar știi că mișună în el crocodilii, iar tu n-ai o barcă. 
Ce faci în cazul acesta ?
Răspunsul corect: Te arunci în râu și înoți până la malul celălalt. 
Ai uitat ? Toți crocodilii s-au dus la ședința animalelor. 
Această întrebare testează dacă ești capabil să înveți repede din propriile greșeli. 

 
 Conform firmei  Anderson Consulting Worldwide, în jur de 90% 
dintre profesioniștii testați de ei au dat răspunsuri greșite la toate întrebările, 
dar mulți preșcolari au dat câteva răspunsuri bune.
    Anderson Consulting zice că asta demonstrează, în mod concludent, că profesioniștii 
nu sunt în stare să gândească așa cum gândește un copil de patru ani.
Să nu mă întrebi ceva despre firma asta că nu am niciun răspuns. 
    Dar:
trimite mai departe testul ăsta, ca sa-ți frustrezi amicii inteligenți.
 p.s.:  nu-i așa că te simți ca și cum, deja,  ai fost într-o scurtă vacanță exotică?
p.s.s. dacă ai alte soluții, te așteptăm cu drag!


duminică, 24 iulie 2011

i se mai spune veșnicie?

Drumul spre căsuță traversează trei sate.
 Case de tot felul- vile cochete, altele , zorzonate cu multe balcoane, vopsite în cele mai țipătoare culori,  grămezi de turnulețe sclipitoare. Toate   înghesuite pe malul heleșteului , îmbâcsit  de gunoaie și mătasea -broaștei.
De prin curți  năpădite de ierburi înalte,  câte o  căsuță veche, cu număr  uitat,  un petic de carton presat,  pe locul geamului, în a cărui oglindă,   cineva, cândva, o  fi urmărit surâsul înserării și geana albastră a dimineții.
Case noi, curate, curți îngrijite.
Și multe autoturisme.
Dimineața și seara,  drumul care  șerpuiește printre dealuri și colnice, județul, oprindu-se undeva la Dunăre,  este ocupat de  mersul dezordonat al  vacilor, strânse în cireada  mânată de persoane cu priviri triste și haine ponosite,  peste care apa și săpunul au uitat să treacă.
Printre ele, își fac loc   claxoane grăbite și căruțe  de sub coviltirul cărora se  arată fețe de copii obosiți, cocoțați peste perne, pături, oale , mături , și pepeni.
De roata câte unui vehicul pestriț,   un câine stors de vlagă , vrând/nevrând , cu limba scoasă de năduf, ține pasul cu încărcătura trasă de caii, numai piele și os..//
În curtea căsuței,  toate neliniștile  fug.
Vântul mângâie blând  verdele ulmilor.
Parfum de levănțică se răsfiră în liniștea înserării.
 Roșii dolofane își arată fețele   crude  printre frunze aspre. Râd în ramuri prune oacheșe, în  orăcăitul grăbit al broaștelor din lacul de peste  drum.
În pacea amurgului de sâmbătă, dangătul clopotului mângâie blând locuri, case și oameni.
În copilăria mea,  când  se auzea toaca, orice om își oprea  munca.
Dincolo de gard, câmpul își odihnește galbenul pitic al grâului, slabă recolta..
Iulie își strecoară nopțile și diminețile printre zile fierbinți  și vijelii ivite din senin.
 p.s. îți place viața la țară?

vineri, 22 iulie 2011

într-o doară

Prima filă  s-a scris , cumva, singură, în penultima zi a vacanței mari,   către clasa a X-a. Terminasem de citit Jurnalul Annei Frank.   Am ales  imediat mottoul.
Caietul cu margini roșii  mi-a devenit  confident. Îl purtam în geanta bej tot drumul dus- întors, internat- școală, fie ploaie, zăpadă, vânt sau cald.. Discret, îmi conferea un fel de grijă nemărturisită,  ceva imposibil de prins în cuvinte.
Într-o zi, cineva, un băiat dintr-o clasă paralelă, internist ca și mine, mi l-a furat. I-am surprins citind și hlizindu-se , ca fraierii, el și  vreo  doi colegi.
O să râzi, a fost o răfuială pe cinste, au primit ce meritau.
Mi-am recuperat jurnalul, fără împotrivire.//
Din când în când, mi-am risipit alte gânduri, prin alte caiete..
S-au tot adunat.
Mi-e tare drag de ele!

Ascund între pagini,  de  mărimi și culori diferite ,  atâtea întrebări,  bucurii, speranțe, incertitudini, încercări de răspunsuri.//
Blogul!
Sunt zile când  las fereastra larg deschisă,  culeg  verdele frunzei și  zburdălnicia  clipei, farmecul unui gând frumos.
 Și, dacă , din senin, vântul trântește fereastra, izbind-o   de perete, văd lumea prin perdea, verdele  pare mai puțin verde, guguștiucii răgușesc și ei, tot strigându-și bucuria..
p.s.cum o fi bine să ții fereastra?



joi, 21 iulie 2011

de ce la ei se poate ?

Este întrebarea  care ține locul răspunsului la o altă întrebare – Cum se va opri dezastrul din învățământul nostru?

O prietenă mi-a trimis  acest material.  Merită citit până la ultimul rând!!

Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat
si mai bun din lume.
Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate
niveluri de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune
economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri
importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai
putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca
bunastare sociala si bogatie.
Exemplul Nokia : la inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de
cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei
dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi
sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa
termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta
si citind o carte pe saptamina?

07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la
poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare
5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie
independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc
cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre
municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult
de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie
spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti
pe ziduri.
09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de
limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune
in toata tara. Restul il alege scoala, de acord cu profesorii,
parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte
participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta.
Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne,
si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles,
gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania.
Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit
inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie
completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante.
Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut
in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie,
schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de
teatru si o sala de mese cu
autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit,
mincarea e gratuita.

12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de
ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca
meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si
fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea
fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are
obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu
exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si
fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina
pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele
in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre
proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in
aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in
comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme
de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca
de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in
engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.

- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau
judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la
gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai
bine folositi din impozitele noastre".
- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la
restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze
dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice
moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt
intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul
Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si
nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general
mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze,
chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa
scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de
catre restul de elevi. "De ce sa risti, cind poti sa studiezi?" Pe
aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala.
Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai
ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie
publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si
profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii
contribuabililor".
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de
a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste
decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar
promovarea in anul urmator este automata.
- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele
sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece
obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic
inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi
cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte
martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie,
mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la
ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se
discuta.
- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie,
medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este
fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da."

Da, dar secretul este altul : pe la anul 1600, s-a legiferat ca  acela care  nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii...!

p.s.ce zici?


miercuri, 20 iulie 2011

după douăzeci de ani

Sunt una dintre miile de profesoare din România.
Să spun că mi-am făcut meseria cu pasiune și dăruire, peste  35 de ani?
Să mă laud cu notele obținute la examenul de stat/ licență/grade didactice/ concurs de intrare în oraș?
N-o voi face!
Voi spune doar că generația mea a avut parte de multe și dificile examene. Și   de concursuri, la sfârșitul cărora nu se iscau motive de distracție , prin culegerea de perle. 
Intrarea în facultate era o selecție riguroasă, pentru un loc  la oricare dintre formele învățământului superior/militar/tehnic/sanitar,  numărul concurenților,   pe un loc,   era  de,  cel puțin, 10.
Nu era perfect, ziceau unii, era foarte dificil , adăugau alții.
Nu știu dacă există școală perfectă, poate  că nordicii au găsit cheia succesului școlar!
Între amintirile mele,   din anii de liceu și de facultate, două îmi sunt foarte dragi- în clasa a X-a , ne-a vizitat școala profesorul și scriitorul, Păun Stelian. Mă uit cu nostalgie  la   cartea  primită,  Pământ sălbatic,  cu autograful  Ministrului Învățământului
 Peste câțiva ani, ca studentă, am oferit flori  unui celebru matematician și eseist, Mircea Malița,  conducător al  ministerului  care astăzi este Cenușăreasa  societății.
Da, atunci și încă mulți ani după aceea , cuvântul  școala se  putea scrie cu majusculă!

 De ceva timp, se discută peste tot soarta învățământului românesc, cu și fără argumente. Mulți își dau cu părerea, chiar dacă , în esență, nu spun nimic. Concluzia lor ar fi   că toate relele,  care par a nu se mai termina,  au legătură cu școala.
Într-un fel, au dreptate. Casa, familia, societatea, școala formează oameni.
  Profesorii nu  sunt la fel, cum  nici  toți copiii  nu sunt la fel de preocupați/inteligenți/încurajați/determinați.
Ceea ce se petrece la noi este mult prea complicat, ca să putem identifica RĂUL într-un singur punct, într-o singură latură a vieții. Răul s-a extins, a îmbolnăvit societatea . Probabil că ar fi necesară pregătirea unei  operații,  fără anestezie,  de sus până jos.
Poate!
Am ajuns într-un punct extrem de dureros.
Cu două zile în urmă, am primit pe mail o scrisoare- scrisoarea unui elev revoltat. 
Poate că mulți au citit-o, deja .
Pe un post de televiziune, aseară , s-au comentat  fragmente, în prezența  multor ziariști și oameni politici.


Scrisoarea  este următoarea-
"Generatia ratatilor! Generatia etnobotanistilor! Generatia idiotilor! Generatia facebook! - asa ne catalogheaza mass media si opinia publica din intreaga tara in zilele acestea pe toti care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atat - RUSINE! Rusine tuturor!
Rusine pentru ca ati ajuns sa dati vina pe o generatie crescuta de voi, aratata cu degetul acum tot de catre voi! Rusine sistemului care ne-a crescut! Rusine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani incoace! Rusine noua, voua, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMaNIEI!
Am ajuns dupa 20 de ani de spaga, de modele gen Becali, Talmacean si Bianca Dragusanu, de invatamant prost manageriat, de legi prost facute sa profite cei puternici, de facultati pe pile si pe bani din care au iesit generatii intregi de dascali care ne-au educat pe noi, cei idioti si fraieri cei care ne aflam acum in aceeasi oala, indiferent daca ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limita!
Nu mai suportam! Refuzam sa credem ca suntem o generatie pierduta! Suntem defapt prima generatie care va fi sacrificat cu folos, si asta deoarece ne-am saturat de ce se intampla in tara asta! Totul trebuie sa inceteze! Pentru asta vom iesi in strada si vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecti, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toata lumea este acum socata de rezultatul Bacalaureatului si implicit de invatamantul romanesc. Ohh, dar ce surpriza! Cat de neasteptat! Ce soc! INCREDIBIL! SENZATIONAL!
Adica din acesti copii care din `99 pana acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu sa dea bac din geografie si s-au trezit in a 12-a ca dau din fizica, acesti copii care au vazut zi de zi la televizor cum este incurajata prostia si incultura alaturi de baieti cu bani facuti fraudulos inconjurati de curve semi-imbracate in direct la televizor, acesti copii batuti de soarta ca s-au nascut intr-o tara ca asta, o tara in care e mai important ce chiloti are Crudu decat rezultatele sportive si intelectuale ale tarii, acesti copii nu au devenit niste genii eminesciene??? Serios??? Acesti copii nu au intelect nici macar cat Einstein??? DOAMNE! CE NERUSINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteti mai gunoaielor, mai loazelor sa nu invatati si sa intrati fara pile si copiat la facultati cand aveti atatea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adica mai bine stati pe facebook si pe messenger decat sa urmariti modelele oferite la tv???
Adevarul e ca de 20 de ani ne asteptam sa iasa niste flori de nufar in locuri in care nu am aruncat nici macar seminte de urzica! Asta e realitatea! Va uimeste promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizari de ce nu ziceti nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare si sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generatii intregi? Stiati ca 25% din toti profesorii actuali au studiile facute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Stiati ca suntem pe penultimul loc din Europa si la egalitate cu Congo la nivelul invatamantului? Si asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape doua decenii!!! Asadar, de ce va mirati? De ce sunteti indignati? aaaa... aveati impresia ca daca le oferiti parintilor si bunicilor nostrii spectacole tv ieftine si barbare, adevarate sugative de rating, sau daca le cumparati votul si ii mintiti in campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o data altfel?
Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeti voi! Suntem diferiti! Suntem diferiti prin faptul ca stim sa spunem GATA!Gata cu adevaratele gunoaie din tara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare si demnitate, nu mai suntem niste slugi in fata voastra, iar daca nu vom reusi sa va schimbam, vom pleca din tara, si atunci sa ramaneti voi sa va plangeti de mila! Noi, generatia etnobotanistilor cum ne spuneti voi o sa va aratam ca avem mai mult curaj decat toate generatiile voastre de comunisti la un loc! Reprezentam adevarata forta deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteti doar niste amarati care vor muri si vor fi uitati de istorie! Voi ati fost PERIOADA NEAGRA din istoria acestei tari si asa veti fi tinuti minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta impotriva voastra!"R.I.
p.s. tu ce zici?

grea meserie, fotografiatul!

În zilele de miercuri, vorbesc imaginile!  Continuare la Carmen.
Sursa-mail.

luni, 18 iulie 2011

bogăția este un văl

  care ascunde  multe plăgi.
                          Menander, dramaturg grec- 342-291(îH) //


  Fără vârstă.
Înalt, spătos, mustață cănită. Unii spun  că ar fi trecut de optzeci. El știe..
Mulți îl invidiază. Poate că au motiv, nea Oiță și-a construit un mic imperiu, o făbricuță de brânzeturi, niște magazine , s-ar zice  că are și o stație de microbuze.
La el găsești preparate  proaspete, gustoase, frumos ambalate. În fabrică, farmacie, nu alta,  toată lumea în halate albe, scrobite. Fetele au scufițe apretate, ce mai, Occident!
Nu mai conduce, are șofer personal.
Prinse în șnururi lungi de parasolarele mașinii care îl poartă peste tot, două plăcuțe se balansează în voia lor.

În dreptul lui nea Oiță  nu uita de unde ai plecat! 
În dreptul șoferului, o pereche de opinci,  cât degetul ăl mare al patronului. 
- Nea Oiță, mă tot uit , îndrăznesc să te întreb, ce înseamnă, domle, plăcuțele  astea? 
 Nea Oiță respiră greu. Își trece  batista albă peste frunte, nu-i plac hârtiuțele alea mici, se lipesc, lasă dâre de hârtie pe față, când era copil își ștergea sudoarea cu mâneca aspră  a cămășii de  tort. 
        -Mă băiatule, eu am cinci clase, nici pe alea nu știu cum le-am terminat. M-am trezit la coada caprelor, nu ale noastre, ale altora. 
Câți mărăcini mi-au împuns mie tălpile și degetele, să fii tu sănătos! Mâncare?  O zi da,  două , fără, un șut în fund îmi ținea de foame , că setea mi-o potoleam din ciutura fântânii. 

        Am jurat că  odată și odată, o să am turma mea de capre.      Așa am început- cu o căpriță albă, peste un an, alte două  și tot așa. 
În fiecare dimineață , mă rog la Dumnezeu să nu uit de unde am plecat.

     Opincile? Nici de astea n-am avut parte.  
Viața nu este deloc ușoară, ține minte de la mine. Dar se merită s-o trăiești!
     p.s. ai cunoscut un Nea Oiță?

cuvintele, ca și banii, circulă

De teamă să nu li se piardă cugetările  prin gazete, mulți dintre profesorii participanți la concursul de titularizare au  restituit  foaia de examen  imaculată .
Până la următoarea sesiune de bacalaureat, ar mai fi ceva timp!
 Așa stând  lucrurile, pescuitorii de perle au găsit  alte bălți.











*Sergentul Popescu va fi pedepsit cu 5 zile de arest,  pe motiv că imitând vocea locotenentului Ionescu a urlat ca un bou...
*Instrucția domnului medic militar Ionescu, cu tema Cum rămân sănătos se amână pe motiv de boală...
*Băgați la tărtăcuță, regulamentul nu poate fi încălcat absolut  niciodată, cu excepția situațiilor prevăzute de regulament!
*Să nu mai prind picior de soldat nebărbierit prin unitate!
*O mână criminală a dat cu piciorul și a spart chiuveta!
*Am auzit un zâmbet în formație!
*Bateți trei pași și începeți să cântați cu stângul!
*Să nu mai prind televizorul mergând noaptea prin cameră!
*Dacă sunteți proști și nu țineți minte cumpărați-va un carnețel și un pix și țineți-le la buzunarul de la piept, și vă puteți nota. Uite așa ca mine...
*Variantă : Dacă sunteți prea proști să vă aduceți aminte scrieți-vă pe ceva. Și eu îmi scriu totul.
*Aveți grijă la pragul ăla de sus. Dacă vă dați cu capul de el
rămâneți proști pe toata viața. Și eu mi-am dat de trei ori, de aia știu...
*Unuia i se face morală în fața plutonului-  Aveți în față un măgar și un porc...urmează muștruluiala ,  la  sfârșit-treci la loc în formație,  măgarule!
*La instrucția de front, dom' plutonier ordonă: Pluton, alinierea în front câte unul! Pentru verificarea bocancilor, ridicați piciorul drept!
Unul dintre soldați ridică, din greșeală, piciorul stâng. Vigilent, dom plutonier, zărind și un bocanc  drept, strigă  Bă, care ai ridicat amândouă picioarele?
*Sergentul către soldați Trebuie sa țineți dușmanul tot timpul în  ochi...Ce te holbezi așa la mine,  soldat!?



duminică, 17 iulie 2011

Eminescu nu ne uită

 (chiar dacă este o parodie..) sursa- email
Toate popoarele sunt setoase de viață proprie, și numai din egala îndreptățire a tuturor se va naște echilibrul.„Eminescu, Opere,II publicistică, Echilibrul, pg. 90

„A fost odată ca-n povesti,
A fost , de-ar mai fi iară ,
Din neamuri tracice , regeşti,
O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întamplă ,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă .

Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă ,
Nu văd nici vajnici pui de lei ,
Doar mucegai şi humă .

Luceferi nu mai strălucesc
Cand ţara e o rană ,
Copiii mamele-şi bocesc ,
Ca n-au în blide hrană .

Cântat-am graiul românesc ,
Această dulce limbă .
Dar astăzi , cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă .

Degeaba le-am lăsat cu dor
O "Doină", să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară .

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi ,
Din Nistru până-n Tisa .
Moldova-i astăzi jumătăţi .
Cât rău făcutu-ni-s-a !

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie ,
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie .

Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar .
Acum n-aveţi nici linguri ...


O , biet popor român sărac
Cu-o ţară prea bogată !
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată !

Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii ,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii !

Cu trupe de comedianţi
Numindu-le partide ,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride .

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria .
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România .

Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă .
Voi azi aţi scoc-o la mezat,
Străinii vă inundă .

Aveţi întinsul Bărăgan ,
Şi nu aveţi o pâine .
Aveţi şi turme şi ciobani ,
Dar duceţi vieţi de câine .

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă ,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi ,
Şi flori în poieniţă .

Aveţi o deltă ca-n poveşti ,
Vedeţi să nu v-o fure ,
Atâtea ape , atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure ...

Nici vii pe deal nu mai zăresti ,
Livezile se-uscară ,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară .

Nu vine Mircea cel Batrân ,
Nici Ştefan de la Putna ,
Să vi-i alunge pe păgâni
Când voi lăsat-aţi lupta !

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin ,
De-atâta delăsare .

Nu voi a vă-nvăţa de rău
Ci-ncerc a vă-nţelege .
De ani şi ani cădeţi în hău ,
Nimic nu vă mai merge .

Ruşine să vă fie-n veac
Că v-aţi trădat străbunii
De parcă n-aţi fi pui de dac
Ci rude-aţi fi cu hunii !

Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală ,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală ..„
p.s ce zici?

vineri, 15 iulie 2011

oameni suntem

(Poza este o filozofie actuală, de pe internet!!)
 Nu crezi că  la sfârșit de săptămână ar fi nevoie de un pic de relaxare?
Dar și de  un strop de filozofie despre  ceea ce au stabilit  chiar marii gânditori? 
Eu zic așa:

  mai întâi, ne asigurăm că avem timp pentru propriul suflețel,
  tragem jaluzelele
și citim pe îndelete.

 Cu ochii sufletului!
Și cu un zâmbet  mare cât toată fața! // 

*În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze. Acolo întâlnește   un profesor de muzică, care îl învăţa pe filozof un cântec la liră.
-         Păi cum - exclamă prietenul - mâine vei muri şi astăzi mai înveţi un cântec nou?!
Iar Socrate i-a răspuns:
- Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?

*Într-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, văzându-l pe filozoful Descartes cum se delecta cu niște specialități culinare, îi zice în zeflemea:
- Cum, și filozofii mănâncă lucruri atât de bune?
- De ce nu? - îi răspunde Rene Descartes - îți închipui poate că natura a creat lucruri delicioase numai pentru proști?

*În carnetele sale, Leonardo da Vinci și-a notat, alături de numeroase schițe, studii, informații, și unele anecdote spuse prietenilor. 
Iată una din ele:
Un pictor avea niște copii foarte urâți. Cineva l-a întrebat  cum e cu putință ca el, care a pictat tablouri atât de frumoase, să aibă  astfel de copii..
Tablourile le-am pictat ziua, în timp ce pe copii i-am făcut noaptea!

*Cea mai importanta descoperire atribuită lui Pitagora este celebra teoremă care-i poartă numele: pătratul lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma pătratelor lungimilor catetelor. 
Deschid o parenteză- eu știu varianta Nușici- Pătratrul ipotenuzei- o știu și băieți șli fete /Este egal cu pătaratul ambelor catete. Am închis paranteza!!
Legenda spune că, dându-și seama de importanța extraordinară a descoperirii sale, de bucurie, el a dat un mare ospăț,  în cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o sută de boi. La ospăț au fost invitați  oameni bogați, dar și săraci.
Despre această împrejurare,  Hegel a făcut  observația
A fost o veselie și o sărbătoare a spiritului. pe socoteala boilor!
*Talleyrand - îl citează mereu domnul vadim tudor- stătea într-o zi între doamna de Stael şi doamna Récamier, galant cu amândouă, totuşi cu o nuanţă destul de pronunţată pentru cea de-a doua.
- În sfârşit - zice  d-na de Stael, oarecum dezamăgită - dacă am cădea amândouă în apă, pe care ai salva-o mai întâi?
- O, doamnă baroană - răspunde Talleyrand - sunt sigur că înotaţi ca un înger.
* Obiceiul marelui dramaturg francez,  Jean Racine,  era să-şi declame versurile plimbându-se. Nu de puţine ori uita unde se află şi le recita cu glas tare. Patetismul cu care le spunea mişca de multe ori pe muncitorii care lucrau la palatul Tuilleries. Aceştia credeau despre dânsul că e un om deznădăjduit, care avea de gând să se sinucidă!

*Henric VIII, regele Angliei, hotârăște să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.
Episcopul îi obiectează  că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi fie teamă! a ripostat  Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi  toți francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul dintre  capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!

Napoleon avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul pentru cineva:
- E penultimul dintre oameni!
Întrebat de ce penultimul, împăratul a răspuns:
- Ca să nu descurajez pe nimeni. 

Așa am înțeles că sunt celebru.
        p.s. te simți ceva mai bine, așa-i?

joi, 14 iulie 2011

inedit! un strop de ieri,

                                               ceva de astăzi!
Închide ochii și gândește-te cât  a trecut  de când n-ai mai fost într-o tabără. 
Tu, băiatul cu rucsac de pânză decolorată  și pantaloni scurți de doc , ea, fata  cu fundițe în cozi, venită din nu știu care sat rătăcit pe hartă..
Seri cu lună plină, muzică, excursii, concursuri de ghicitori și de orientare turistică, dans sub cerul liber în inima Carpaților.
Studenți la Izvorul Mureșului!
Ți-o amintești pe unguroaica zdrahoană,  care închidea apa caldă tocmai când ajungeai, în sfârșit, după o zi toridă,   sub duș?
Foc de tabără în poiana cu pietre cărate  de râu...
Viața este frumoasă, băieți!! 
Zici că nu mai e ce-a fost?? Așa se întâmplă, vremea fuge ca nebună, n-ai cum s-o oprești..//
Niște entuziaști Silavaracald, Georgiana, Virtualkid, Doctorul. organizează ceva fain de tot!!
O tabără a bloggherilor!
Amănunte nu prea știu,
dar
 Nu-i scăpa din ochi!!
www.blogstock.ro
p.s. așa-i că te-ar  trage ața?