Într-o zi de culoarea mierii arse, din toamna anului 2020, am pășit pragul ”Casei Memoriale George Enescu”, de la Cumpătu, Sinaia.
Se legănau duios brazii, pietrișul fremăta sub pași.
În pacea locurilor adia ceva din măreția sufletului marelui muzician, mult admirat de către Regina Elisabeta, Carmen Sylva, care i-a recunoscut talentul, oferindu-i,pentru studiu, an de an, un colțișor special la Peleș.
La Sinaia, George Enescu a conceput ”Rapsodiile„, „Cvartetul pentru pian, vioară, violă și violoncel nr. 1 în Re major„, dar și opera ”Oedip”, dedicată Marucăi Tesanu-Rosetti.
.Din câștigul primului turneu american, compozitorul și-a construit „Vila Luminiș,„ care păstrează, prin sobrietate și intimitate, o atmosferă extraordinară. Ceva monahal, parcă simți în camera maestrului .
În 1927, Yehudi Menuhin a luat lecții de vioară cu marele compozitor la Vila Luminiș, moment care a însemnat începutul unei mari prietenii și al unei colaborări deosebite.
Peste tot plutesc amintiri!
Într-o seară de revelion, ascultându-l pe George Enescu, invitat la curtea lui Ferdinand și a reginei Maria, prietena ei, Maruca s-a îndrăgostit fulgerător.
Muzicianului nu-i venea tocmai bine să fie tratat ca un lăutar de curte, așa că, deși îndrăgostit și el, nebunește, a plecat la Paris, rămânând acolo până după război.
Această a treia dramă a zdruncinat echilibrul, și așa precar al prințesei, care , deși ținea enorm la frumusețea-i neasemuită, decide să-și arunce acid pe față.
Enescu se întoarce, cumpără o casă cu vedere spre Cișmigiu și, în 1937 , cei doi se căsătoresc.
Martoră le-a fost Cella Delavrancea.
Un biograf al compozitorului va povesti momentul ceremoniei, când Alice, fiica prințesei, și-a sărutat mama, ignorându-l total pe mire, căruia nu-i ierta curajul nedemn de a se căsători cu o prințesă.
Pe lumea asta sunt și au existat prințese adevărate, născute cu sânge albastru, răsfățate de soartă, totuși femei, cu univers lăuntric deschis uneori, bine tăinuit adesea, imposibil de înțeles , mai mereu.
S-a născut să fie frumoasă, tulburătoare, orgolioasă, deșteaptă, în stare să rupă inimi și să se topească de iubire, să dăruiască, să fie dulce și otrăvită, în același timp, după cum singură mărturisea într-o carte – jurnal.
Maruca a fost una dintre cele mai frumoase românce aristocrate, de la începutul secolului trecut.
Ca domnișoară, s-a numit Maria Rosetti-Tescani, păstra în nume atmosfera tainică a pădurilor încâlcite, pe unde lupii și urșii se adunau la povești în vremuri netrăite.
A fost iubită de bărbați la ale căror inimi n-au ajuns prea multe femei-Mihail Cantacuzino, Nae Ionescu, Dinu Lipatti, George Enescu.
La 18 ani, superba înaltă adiere cu păr negru de aramă, după ce visase cu ochii deschiși într-o căsătorie ca-n povești, a acceptat să-i fie mireasă boierului Mihail Cantacuzino.
El iubea, însă, mai mult decât orice, vinul, în care căuta tot adevărul celor lumești- a înșelat-o chiar cu sora ei..aveau , deja, doi copii, separarea totală va fi doar sufletească, cei doi rămânând sub același acoperiș.
Un accident de mașină al soțului aventurier o va arunca pe tumultuoasa văduvă în iureșul unei vieți devastatoare.
Prietena intimă a Marucăi , regina Maria , și istoricul Dan Falcan vorbesc despre întâmplările care au urmat.
Cu doisprezece ani mai mare decât Nae Ionescu, care o iubea pârjolitor, pentru vitalitatea ei imposibil de egalat, prințesa s-a dăruit nepământește într-o iubire eterică, în domeniul transcendental al spiritului, din care cei doi s-au hrănit, hăituindu-se, șapte ani.
Maruca a încercat de câteva ori să se sinucidă....
Ce parfum i s-ar potrivi acestei domnițe medievale, cu suflet de vulcan mereu în fierbere?
Poate că în el ar trebui să se topească toate esențele adâncurilor, taina pădurilor fabuloase de la Tescani, vraja serilor pariziene, tumultul muzicii lui Enescu, nesfârșirea visului albastru, pacea tihnită a casei de lângă Sinaia.
Ziarele vremii povesteau că Enescu o diviniza pe Maruca, trecându-i cu vederea trădările.
S-au mutat la Paris, unde el, pe jumătate paralizat, s-a stins.
Maruca i-a supraviețuit 13 ani.
Cei doi s-au regăsit sub lespezi, în același cimitir, Père-Lachaise, Paris.
-
