de dor!

 

Dacă este să mă uit cu ochii minții și ai sufletului  la anii mei de liceu, văd doar partea aceea luminoasă, mângâiată de o blândețe înțeleaptă. Sigur că vor fi fost și  neajunsuri,  temeri și spaime. 

Se făcea carte!

 Rămânea timp și pentru  visări de-o  clipă, pentru bilețele și întâlniri pe coridor,departe  de ochii iscoditori ai domnișoarei Lupescu, pentru  plimbări pe sub castanii de dincolo de  gară, un film, o poveste  copilărească, un tren, care vine, altul ce pleacă.

  Zic că sunt  ceea  ce sunt  grație unei școli 

serioase, cu pretenții, poate, uneori exagerate,  cu emoții, astăzi devenite calde amintiri, cu ascultări și teze dificile, cu întrebări, câteodată, parcă, într-o limbă necunoscută.

  Un dor blând pentru toate!

Limba  Română- o  doamnă  duioasă, cu ochi și gesturi de mamă.

 Limba  Latină-  profesoara perfectă: cultă, distinsă, artistă!

 Limba  Franceză-  tânăra  elegantă, de care toți băieții erau îndrăgostiți.

Limba  Rusă- babușka.

Istorie- ce doamnă!

Geografie- cea mai  cultivată  profesoară,  știa atâtea, că te rușinai să nu înveți.

Economie  politică-  spaima unora.

   Matematică- mai ușor...

  Chimie-  dacă spun ”babacu”, ar tresări, din lumea lor  de umbre, chiar și  cei  mai tari la  chimie, olimpicii  naționali: Nelu  Voicu și  Mituș Dumitru..

 De  voie, de nevoie,  am învățat chimie!  Știu și acum tot felul de chestii.

Fizică- trei profesori, total diferiți, ultima, fizicuța.  faină  profesoară!

 Biologie- cochetă, carismatică.

 Desen tehnic- doamne, ce  emoții, pentru fiecare oră.

 Profesorul erudit, vorbitor perfect de  limbă franceză!  Îl porecliserăm    ”domnu Stass”

  Muzică- excepțional profesor cult,  elegant, exigent.  Compozitor.

  Educație  fizică-  doi sportivi!

Atelier-  spaima  zilelor mele de luni.

   Dirigenție: în primii doi ani,Doamna  Liana Alexandrescu, Profesoara  noastră  de  Latină- toată stima! 

 În următoarele două clase. Babacu. 

 Ce să spun?  nu cred  că-l interesa vreun pic ce va  fi cu noi. Eram ”Ali- Baba și cei patruzeci de  hoți”.

 Ce a urmat  a fost ceva minunat:  câțiva tehnicieni și asistente medicale și vreo  25 de  absolvenți ai Învățământului  superior  trei profesori de matematică  ( doi universitari),  subsemnata, profesoară de Limba Română,  doi profesori de  biologie, unul de geografie, altul de educație  fizică,  doi medici,  mai mulți economiști și  ingineri, un arhitect,  un  general  ( nu sunt chiar sigură).

Și timpul, care  nu-și uită  niciodată mersul...

dragi mărțișoare

💓   Ne-am regăsit după niște ani, de la terminarea liceului.

 La început, eram vreo opt foste colege, ne vedeam la București, de mărțișor; într-un an, ne-am adunat, în casa unei potlogence, la Sinaia.

   Olguța a dispărut discret.

Pentru totdeauna.

 Pandemia a rupt firul întâlnirilor noastre, comunicăm altfel.Suntem cinci,două sunt foste umaniste.Povestim  fel și fel de chestioare.

Aseară, eu  și L ne-am amintit cam cum reușeam noi, liceenii  de odinioară, să evadăm din calea spaimelor  pe care ni le provocau „ babacu” și  mult prea îmbătrânitul  dom Bălcescu, fostă somitate a fizicii, cândva, obosit rău la senectute.

În clasa a X-a Real A, am învățat într-o sală mare, cu uși  duble, față în față, pe  doi dintre pereți. Tabla era fixată lângă una  dintre uși. 

 Orele de fizică  erau, în general, ultimele  în orar. Profesorul intra  șchiopătând un pic, încercând să-și tot potrivească  pe nas neascultătorii ochelari.Arunca pe catedră catalogul  și  scotea  un  șir de  amărâți la lecție.  

Cel mai des,  ”fericiții” erau cei  ale căror nume  începeau cu ”G„ și ”I„( acolo se deschidea catalogul). Câțiva  băieți și o fată. T. I.

Ușurel, când  dom profesor era preocupat să mai vâneze câte un  neatent din clasă, șirul de la tablă se subția, pentru că șmecherașii deschideau biniiișor ușa, fugind care pe unde.

 Sărmana T.I. rămânea cam singură să dea piept cu uraganul.  Curgeau întrebările, ba chiar și câte o problemă trebuia să rezolve  biata fată.

  Pe la ferestre, evadații se distrau copios.

 Când, în sfârșit, scăpa de tirul întrebărilor, T primea un sfrijit de  5.

  Când sala  noastră de clasă a trebuit să fie zugrăvită, am învățat câtva timp în laboratorul de biologie;pe una dintre mese, se afla un mulaj, reprezentând  în secțiune toate organele  masculine. Cineva a venit cu ideea  să-l îmbrace cu șapcă, sacou și cravată. Așa s-a și întâmplat.

   Dom Bălcescu  a strigat  numele celor fără note.  S-au dus  mai puțini cu unu, liniște deplină, profesorul nu-și putea stăpâni indignarea, s-a repezit  către mulaj, pentru că era singurul care nu voia să iasă la tablă.

Ce a fost atunci în liceu...

La„uman”, unde  erau  multe fete și doar câțiva băieți, Babacu se temea să nu fie tras în piept cu inventarul lucrărilor. De aceea, număra  elevii înainte și după extemporal, descoperind ușor cine nu a predat lucrarea.

Îmi povestește astăzi  L.:aflaseră  ele că „ moșu „ dă extemporal. Prea puține au reușit să fugă, pentru că profesorul a intrat  rapid. 

De teamă că va lua 2 (nota  favorită a babacului)., M. A, micuță de statură( m-am și minunat cât de  curajoasă a fost), s-a ascuns printre paltoanele din cuier.

  Cum o fi răbdat săraca 50 de minute acolo, numai suflețelul ei a știut.

A trecut mai bine de jumătate de secol de  la bacalaureat nostru , viața ne-a trimis pe cărările ei. 

Cei mai mulți  dintre cei 110 absolvenți a trei clase paralele,două de real și una de uman, am mers la  facultate.

  Unii  s-au stins mult prea devreme...

Ne amintim cu duioșie de ei, de anii noștri frumoși, chiar dacă vremurile erau grele.

Astăzi, noi, bunicuțele, am râs, am lăcrimat, de bucurie, de dor...💖