" Doamne, cât albastru cheltuiești, ca să nu te vedem...„

 

murmur și culori

În  neobosita ei curgere, mereu  alta, natura mângâie, oblojește  răni și incertitudini.

   Schimbător, omul  se bucură,  culege  sau fură picătura  de  frumusețe, de  bine, de speranță.

poveste de echinocțiu;în parcul Ștrand

 

”Sunt trei reguli pentru succes:

 a şti mai mult decât ceilalţi, a lucra mai mult decât ceilalți a te aştepta la mai puțin decât ceilalţi.”William Shakespeare. 

O actriță inepuizabilă!

Este vorba despre Doamna Luminița Borta. 

Refuză oboseala,  rutina, spaimele și  crizele de tot felul.învinge timpul, inventează și se reinventează. 

Adaptează la timpul prezent și prezintă, cu neobosit talent, piese purtând semnături celebre.

Astă seară ne-a prezentat, într-unformat original„Îmblânzirea scorpieiei", deWilliam Shakespeare.

KATHARINA(comentarii contemporane). 

Splendidă realizare!

Impresionantă interpretare!

O seară deconectantă, intimă, cu parfum de lucru bine făcut și  frumos prezentat!

Publicul, care astă seară a  mers la ”Teatrul Independent„, din Pitești, a  văzut nu doar o comedie savuroasă, într-o interpretare  de excepție.   

La final, actrița  a împărtășit cu noi  bucuria unui special eveniment personal: aniversarea căsătoriei ei cu scriitorul Gabriel Cazan.

 În vremuri atât de tulburi, la Pitești, arta înflorește!💓
 

orchestra ascunsă a pădurii

Codrul și-a ridicat jaluzelele; au sosit vestitorii primăverii.

Am ascultat câteva partituri foarte simpatice.

În adâncul inimii, simt atingerea picăturii de sublim!

despre om sau despre primăvară

 Domeniile mele de cunoaștere,  ca ale multor  oameni, sunt limitate. Ele se  desfășoară, totuși, grație întâmplărilor și circumstanțelor, pe diverse ramuri.

  Bunăoară, ieri, în ciuda unei  mari oboseli acumulate în decurs de câteva săptămâni, în care  am tot alergat  prin  câteva instituții ale statului, care CHIAR STĂ, am  putut observa și eu lumea, mai pe îndelete.

Credința este ceva intim,  profund. 

Chiar nu discut, nu-mi permit. 

 O singură întrebare  mi-am pus, așa pentru mine, ființa care, când nu înțelege, ar vrea să afle un răspuns, cât de cât liniștitor.

Întrebarea pe care mi-am pus-o este  simplă de tot, doar că  în mintea mea ea s-a cuibărit într-o zi când  lumea  toată se gândește, cu frică, mai mult la moarte decât la viață.

Dacă tot s-a văzut și s-a aflat, din nou, că românul este  omenos, săritor, grijuliu, generos chiar,  mă întreb, oricât am vrut să n-o fac:

- ce fac, domne, preoții ( și dascălii) cu  atâtea prosoape, cu atâta mâncare, primite la parastase?

-  ce  fac niște oameni( am văzut într-o postare a lui  Flavius Obeadă  o femeie trăgând de două cărucioare, pe care le poți numi chiar căruțe,  în care erau stivuite  zeci de bidoane conținând ulei de floarea-soarelui) cu atâtea provizii?

Aș mai avea și alte nedumeriri.

Îmi doresc să vină primăvara adevărată!💓

Cu flori, gâze și soare!

statuile nu plâng niciodată

doamne în parc

Poate că noaptea e zi.

și ziua se pierde în străluciri de-o clipită.

neprihănitul timp și-a rătăcit cusătura,

Durată nu-i,

cum nici schimbare n-ar fi.

Stâncă, buze și ochi,

degete,trudă, răbdare.

Daltă ce mângâie alb,

mâini sfredelind foaie cu foaie,

tandră rănire în așchii fierbinți.

Piatra a prins suflet din suflet,

umeri, surâs!

Diferite,

fiecare cu partea ei de cer,

de iarbă, de zori înflorind

în timide raze de soare.

Laolaltă,

în lumea albă de piatră,

blândă trecere a clipeifără de glas,

în repetabilă,grea nemișcare...

Gina Rizea

Îmi place

Comentează

Distribuie