cine își uită tradițiile

 este ca un râu fără izvor- Gheorghe Vrabie 
La cursul de Folclor, al regretatului meu profesor, Gheorghe Vrabie, am ascultat cele mai fascinante povești despre latura nevăzută a  lumii în care trăim.
Ziua de astăzi poartă numele Sfântului Andrei, ocrotitorul românilor. 

Avea o vorbă dulce povestitorul, un glas blajin și o barbă, întocmai ca Moș Nicolae. Îl ascultam vrăjită...  am răsfoit câteva pagini din caietul meu de curs..În noaptea care a trecut, viii s-au întâlnit cu spiritele celor dragi, trecuți în lumea umbrelor. Ia gândește- ce ai visat ?
Ziua de astăzi, pe vremuri, troienită de zăpezi, era Ziua lupului. Dacii îl venerau, era simbolul  steagului lor. 
Dacă în astă noapte, vacile zbiară e semn că  vin lupii în haită. Gospodarii se apărau, dând pe uși și pe la porți, cu usturoi..
Astăzi, n-ar trebui să duci gunoiul afară, nici să faci vreun împrumut, dar nici generos să nu fii. 
Ai grijă de ce este al tău!!
Mergi în pădure și caută vâsc, păstrează-l  cât vrea el să-și țină întregi bobițele. Iar când se va lăsa seara, pune grâu la încolțit. 
De  va fi frumos și sănătos  la Anul Nou,  vom avea un an bogat!

Noaptea Sfantului Andrii

 Vasile Alecsandri

Zgomot trist in camp rasuna!

Vin strigoii, se aduna,

Parasind a lor secrii.

Voi, crestinelor popoare,

Faceti cruci mantuitoare,

Caci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfantului Andrii!

Vantul sufla cu turbare!

A picat stejarul mare,

Cerul s-a intunecat!

Luna salta-ngalbenita,

Printre nouri ratacita,

Ca o luntre parasita

Pe un ocean turbat.

Bufnele posomorate,

In a lor cuiburi trezite,

Tipa cu glas amortit.

Lupii urla impreuna,

Cu ochi rosi tintiti la luna,

Campul geme, codrul suna,

Satan pe deal s-a ivit!

Iata-l! iata, Satan vine,

Razbatand prin verzi lumine,

Pe-un fulger scanteietor.

Umbre, stafii despletite,

Cucuveici, iele zburlite

Si Rusaliile pocite

Il urmeaza ca un nor!

Sus, pe turnul fara cruce,

Duhul-rau zbierand se duce,

Si tot turnul s-a clintit!

Miezul noptii-n aer trece

Si, lovind arama rece,

Ore negre douasprezece

Bate-n clopotul dogit.

Strigoimea se-ndeseste,

Hora mare invarteste

Langa turnul crestinesc.

Iar pe langa alba luna

Nouri vineti se aduna,

Se-mpletesc intr-o cununa

Si-mprejuru-i se-nvartesc.

Voi, cu suflete curate,

Cu credinti nestramutate,

Oameni buni, femei, copii!

Voi, crestinelor popoare,

Faceti cruci mantuitoare,

Caci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfantului Andrii!

Acum iata, pe mormanturi,

Clatinati, batuti de vanturi,

Toti strigoii s-au lasat.

Asezati intr-un rond mare,

Adanciti in intristare,

Pe sicriu-si fiecare

Oasele-si a rezemat.

Unul zice: Eu in viata

Cu o mana indrazneata

Multe drepturi am rapit!

Rapit-am painea de hrana

Unei gingase orfana

Ce, pierduta si sarmana,

In mizerie-a pierit!

Altul zice: Eu in lume

Am avut putere, nume,

Caci am fost stapanitor!

Dar in oarba-mi lacomie,

Pentru-o seaca avutie,

Am impins in grea urgie

Pe sarmanul meu popor!

Altul zice: Eu in tara

Fost-am o cumplita fiara,

Plina de amar venin!

Impotriva tarii mele

Faptuit-am multe rele,

S-am legat-o-n lanturi grele

S-am vandut-o la strain!

Foc si ura-n vecinicie

Pe voi cada, pe voi fie!

Striga-atunci un glas ceresc.

Si pe loc cad in morminte

Pacatoasele-oseminte.

Iar pe zidurile sfinte

Trece-un foc dumnezeiesc!”

O dedicație, pentru toți sărbătoriții de astăzi! 

La mulți ani!

talentul tău

 este darul lui Dumnezeu pentru tine.Ceea ce faci  cu el este darul tău pentru Dumnezeu. Leo Busgalia, profesor american.

Zilele trecute, ne întrebam dacă suntem mai răi sau mai buni decât alții.
Citiți povestea următoare !
Veți găsi  un răspuns !

vila-plutitoare în Delta Dunării

Un inginer român a conceput o locuinţă plutitoare, în care a investit 60.000 de euro

Adrian Nicolae

O casă cu flotoare de beton armat care, culmea, mai şi pluteşte? Rezultatul a întrecut toate aşteptările.

Pe inginerul Adrian Dobre, artizanul ciudăţeniei apărute de curând pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, nu departe de Tulcea, l-am cunoscut întâmplător, în Delta Dunării.
Bucureştean sadea, acesta s-a îndrăgostit iremediabil de Deltă în urmă cu aproape 20 de ani. A revenit an de an, apoi lună de lună, pentru ca acum să vină săptămânal. Pasionat de bărci, de pescuitul în sistemul „catch&release" şi de călătoriile prin labirintul de canale din mijlocul apelor, el a căutat o modalitate de a-şi împlini un vis pe care mulţi pescari l-ar împărtăşi. Voia o casă de vacanţă în Deltă, una pe care să o poată muta în diferite zone, în funcţie de anotimp şi de preferinţele sale.

Şi o casă plutitoare are uşă la intrare

O casă care să îi permită să vadă toate ungherele Deltei şi să simtă pulsul acestui paradis. După zeci de nopţi albe, sute de schiţe, planuri şi calcule, în septembrie 2009, proiectul final era aşternut pe hârtie. Şase luni mai târziu, după o investiţie de aproape 60.000 de euro, cu 20.000 mai mult decât estimase, casa plutea la câţiva kilometri de Tulcea. Asta, în ciuda nenumăratelor autorizaţii, aprobări, avize şi dispute cu autorităţile nedumerite dacă era vorba de o casă sau de o ambarcaţiune.

Aşa arată interiorul unui cămin din categoria ponton-dormitor

Dacă, în cazul pontoanelor clasice, flotoarele metalice necesită lucrări periodice de întreţinere, fiind dificile din punct de vedere tehnic şi, evident, costisitoare, inginerul nostru a propus o soluţie inedită - construirea unui flotor din beton armat, segmentat în şase alveole după modelul clasic al navelor.
 100% impermeabil.Mulţi au crezut că este o excentricitate, mai ales că betonul, în varianta clasică, este un material permeabil. Modificat însă cu ajutorul unor „adjuvanţi"", betonul propus de Dobre s-a dovedit impermeabil 100%, în urma unor teste care au prevăzut ca flotorul să plutească timp de mai bine de două săptămâni, perioadă în care nu s-a observat nicio infiltraţie de apă. Avantajele invenţiei inginerului român erau evidente: posibilitatea de a inspecta în interior flotorul şi de a lua măsuri imediate în situaţia apariţiei vreunei probleme, o stabilitate crescută la influenţa valurilor şi a vântului, şi posibilitatea de a folosi interiorul flotorului pentru depozitarea instalaţiilor tehnologice necesare casei (tancul pentru apele menajere, pompe, spaţiul de amplasare a bateriilor pentru stocarea energiei electrice). Ca să nu mai pomenim de lipsa oricăror măsuri de întreţinere pe durata exploatării!
O CASĂ UŞOARĂ.
Casa care a fost construită pe acest flotor revoluţionar trebuia să fie una cât mai uşoară. De aceea, au fost folosite profile metalice zincate, panouri de tablă, spumă poliuretanică şi tâmplărie PVC. Rezultatul? O casă cu etaj, cu o dimesiune în plan de 6,90 m x 6,90 m, cu o capacitate de cazare pentru şapte persoane, cu două dormitoare, grupuri sanitare la fiecare etaj, bucătărie, living, plus o terasă pe care se poate ajunge cu ajutorul unei scări retractabile. Anul acesta, locuinţei îi va fi ataşat un ponton de lemn, cu spaţii pentru recreere în aer liber şi un loc în care bărcile să poată fi trase în siguranţă. Şi asta nu e tot. Casa are o independenţă deplină când este vorba de necesarul de energie sau de apă menajeră. Iluminatul este asigurat de lămpi cu led-uri, extrem de economice, alimentate la un grup de baterii de 12 V care, la rândul lor, sunt încărcate de o turbină eoliană şi de un grup de panouri fotovoltaice. Pentru siguranţă, există şi un generator cu motor termic. Apa caldă menajeră este asigurată din trei surse alternative: panou solar, centrală termică, instant, pe gaz. Încălzirea pe perioada mai rece se face cu calorifere alimentate de o centrală termică.Într-un final, eco-casa a fost asimilată categoriei de ponton-dormitor, iar inginerul Dobre se gândeşte să pună bazele unei mici staţiuni ecologice mobile în Deltă.

Locuinţele plutitoare din Olanda, Germania şi SUA

Conceptul de casă plutitoare nu este cu totul nou -ştiut fiind că orice inovaţie aduce nu numai inedit, ci şi bătăi de cap, a fost nevoie de cel puţin un an pentru ca autorităţile să decidă în ce fel va fi încadrată construcţia în nomenclator.
Inovativ este poate materialul din care a fost realizată locuinţa din Delta Dunării, mai precis betonul armat. 
Şi dacă ea reprezintă o premieră pentru România, casele plutitoare cu fundaţie de beton se află de multă vreme în folosinţă în Olanda, Germania sau Statele Unite ale Americii. De fapt, cei care au creat acest concept sunt, din motive lesne de înţeles, arhitecţii olandezi. Date fiind condiţiile climatice şi relieful mlăştinos din Ţara lalelelor, casele plutitoare au apărut ca o necesitate şi nu ca un lux, fiind adoptate de tot mai multe ţări ale lumii, ca o variantă mult mai viabilă decât casele tradiţionale, mai ales în zonele des inundabile şi cu fenomene seismice dese.

Cândva în stadiul de simplu proiect, casele plutitoare sunt azi materializate.

sursa-mail.

ai nevoie de o jumătate de viață,

 să descoperi că viața ta e un plan  pe care trebuie să-l rezolvi singur.
Napoleon Hill, Filozofia  împlinirii.

 Când l-a văzut cu diploma în mână, tatăl  a hotărât  să-și trimită  fiul   într-un lung  voiaj .  Să cunoască lumea și  legile ei, oamenii și obiceiurile lor.
Un vapor l-a dus în Mexic. Tânărul s-a oprit într-un sătuc de pescari. Într-un loc ferit de soare, cu vedere spre valuri,  a găsit cele mai gustoase preparate , oamenii erau veseli, copiii construiau castele de nisip, doamnele împleteau vise sau jucau tenis.

 De la un bătrân, turistul  a aflat că sătenii petrec puțin timp pe mare, pentru că  pescuiesc doar cât le este necesar să-și hrănească   familiile..

-Și-n restul timpul, ce faceți? i-a întrebat proaspătul licențiat .

Răspunsul primit  l-a uimit.

-Ne trezim  când soarele este de-o suliță pe cer, bem cafeaua cu soțiile, pescuim cât credem că ne trebuie, venim acasă, doamnele noastre pregătesc masa, ne facem siesta- la umbră-  împreună cu ele, ne jucăm cu copiii, spre seară  mergem în sat.
  La petrecere cu prietenii. 
Toți știm să cântăm la chitară și să dansăm. 
Viața noastră este frumoasă și plină.

Amintindu-și că  are  în buzunar diplomă de licențiat în economie al celei mai tari universități, tânărul s-a oferit  imediat să-i ajute să-și schimbe viețile.

-Trebuie să pescuiți  mult mai mult, să vindeți peștele de prisos. 
Cu banii obținuți, vă cumpărați câte o barcă.

Pescarii s-au uitat unul la altul.

-Și apoi ce vom face? a întrebat cel mai bătrân.

- Simplu de tot, s-a împăunat  tânărul- barca o să vă ajute să transportați mult mai mult pește, îl vindeți și vă cumpărați încă o barcă. Și încă una. 
După o vreme,  veți avea  propria voastră flotă. 
Scăpați de intermediari, o să vă vindeți produsele prin internet, direct la fabricile  specializate în procesarea peștelui.

Apoi veți avea fabrica voastră!
De ce să mai locuiți în sătucul acesta sărac, să vă bată vânturile și ploile?
Vă puteți muta în Mexico City, Los Angeles, chiar  la New-York.

-Cât timp ar dura toate astea?a întrebat același bătrân, privind valurile , care atingeau blând țărmul.

  Mândru că  și-a convins primii clienți,  proaspătul absolvent la Harvard, a spus răspicat:
- Nu mai mult de un sfert de veac. 
 -Și după asta?
-- După asta, dragii mei ,  abia după asta, vine marea, adevărata, nesperata surpriză, a zâmbit cu toată fața economistul.
Când afacerea este colosală, și eu vă asigur că așa va fi,  veți putea începe să vindeți acțiuni. 
Pescarii erau ochi și urechi.
-Și? rupse unul tăcerea.
-Și .. asta este- toți veți deveni mi-li-o-nari. În dolari!
-Serios? silabisiră, într-un glas,  pescarii. și apoi?
-Tânărul era din ce în ce mai entuziasmat.
- Abia atunci veți fi împliniți. 
Fiecare se va retrage din afacere. Veți găsi un sat sau mai multe ca acesta, vă veți face câte  o colibă, la ce bun- palate/înghesuială, stres, veți dormi cât veți voi, vă veți face siesta cu soțiile voastre, vă veți juca cu copiii, veți cânta la chitară și veți dansa.
- Domnule, cu tot respectul pentru școala dumneavoastră și pentru strădania  de a ne fi povestit atâtea, dar noi asta facem.
 La ce bun să irosim douăzeci și cinci de ani, când viața este scurtă și doar una ?/( după o idee primită pe mail)

Ei,  cum o fi mai bine?

    ·       

Cine nu vrea să greșească

 nu trebuie să  meargă la război. Cei care se mărginesc să-i critice doar pe ceilalți și să le scoată în evidență greșelile fac ei înșiși cea mai mare greșeală din lume.
 Ca să intri în tagma negustorilor de critici, nu se cere niciun fel de talent, niciun fel de sacrificiu, niciun fel de geniu, niciun fel de pregătire și nici măcar o fărâmă de ..caracter. Napoleon Bonaparte, lider politic și miliar al Franței.

  Se spune că ironia te face de temut, dar nu popular; ne silește, totuși, să ne facem un serios examen de conștiință.
Din nou,  în vizorul necruțător al francezilor. 
Suntem sortiți să fim ținta ironiei lor necruțătoare?
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romanii-din-nou-tinta-ironiilor-la-un-radio-din-franta-capitanul-roman-de-fotbal-cersest-95.html
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romani-arestati-in-franta-pentru-torturarea-unei-pensionare-fosta-bijutier-955452.html
Parcă și italienii  au devenit mai blânzi, după ce un copil român a impresionat lumea cu vocea lui de aur.
În capitala britanică, un român se bucură de admirația londonezilor. 

Suntem  noi mai răi decât alții? 

orice vehicul care circulă

 pe drumurile publice trebuie să aibă un conducător. 

N-am căutat niciodată   să aflu dacă fraza de mai sus,  dată , cu niște ani, în urmă,  spre analiză în gramatica pentru clasa a VIII-a, la tema- Propoziția subiectivă,  figurează în cărțile  pentru  conducătorii auto.

 Pe regretatul profesor,  Ion Popescu, autorul manualului de gramatică ,  l-am cunoscut când  mi-a făcut inspecția pentru obținerea gradului didactic I. 

Între timp, fraza dispăruse din carte, nu și dintre nedumeririle mele..//

 La câte s-au  scris /spus/ combătut/ din nou spus.. despre cum au primit permise de conducători auto sute de localnici și  tot atâția  de prin alte locuri , înclin să cred că nu este familie în țara noastră dragă,  fără  cel puțin,  un  șofer.

Spășită, recunosc, fac parte dintre cei pe care acest sport, microb sau cum i se va fi potrivind mai bine , nu i-a tentat niciodată. 
N-am reușit să iau în mână  un manual – în casă există toate edițiile- să încerc măcar  să văd cum stă problema.//

 Eram în clasa a X-a, liceu teoretic foarte bun, secția real.

Începeam săptămâna cu două ore de atelier. 
În paranteză spun, niciodată nu mi-au tihnit sâmbetele și duminicile, petrecute acasă sau la internat- cămin, în limbajul cunoscut- când nu primeam învoire,  nu doar din cauza obiectului de studiu, cât , mai ales, a profesorului.

Nici nu deschidea bine ochii  ziua de luni,  că noi, cei 36 - în poză lipsesc vreo 3-   domnul doctor Mihai Călin, epigramistul clasei,  zicea că suntem Ali-Baba și cei patruzeci de hoți..ce mai, mulți puțini, așa eram, ne prezentam la datorie.
Cum spuneam, abia intram pe poarta liceului, că, pentru mine  începea chinul, nu mai știu cum era pentru alții.

El, profesorul,  cu mâinile îndesate în buzunarele halatului spălăcit, cu ochii mereu la pândă,  striga catalogul.
Aveam frisoane..

Într-o zi de primăvară, nu știu de unde a adus o rablă de tractor,  l-o fi împrumutat de la liceul tehnic, cumva.
Probabil că ne dictase , în limbajul lui , total inaccesibil mie, cum pornește/cum se deplasează / cum se oprește tractorul.

Când îți auzeai numele, te prezentai în fața dumnealui, te urcai pe scaun , cum puteai  , urmând să faci o tură sau două, după cum îți era norocul. Trebuia  să-l convingi că ai îndemânare, siguranță, pricepere. Apoi așteptai, cu sufletul la gură, nota.

Curtea liceului a fost și este mare- o revăd, de câte ori merg la fratele meu. Undeva, într-o parte, creșteau multe plute, nu mai sunt, în locul lor este un parc, cu bănci colorate.

 Când mi-a venit rândul,  eram  la jumătatea catalogului, am simțit că mă iau amețelile. De voie, de nevoie,  m-am cocoțat pe scaun, mi-am încleștat mâinile pe volan și am pornit.

Ce-o fi fost în mintea mea, ce forțe mă vor fi condus, că, din toată curtea, cât era de mare,  am ales o plută.

Tractorul s-a proptit și proptit a rămas.  Eram disperată.

Colegii se prăpădeau de râs,  doar Nicoleta, prietena mea,  miloasă cum a fost mereu, a făcut vreo câțiva pași  mai în față.

 Profesorului nu i-a păsat. 

Mi-a dat un patru în carnețelul lui soios,  mai aveam un opt , de la lecția cu mașina de plantat cartofi , așa că, oricum, am scăpat de corigență.

Ei, cu o asemenea experiență la activ, cum să îndrăznesc să sper  că aș fi putut  să ies, la volanul vreunui

autoturism, pe drumurile publice?

Sunt sigură că toți prietenii mei virtuali sunt șoferi de fiecare zi.

 Ați obținut ușor permisul?

timp sonor

Când spun acasă, spun nu doar casa și  familia,  cărțile și  florile, copacii din fața ferestrei,  silueta pădurii și coamele munților , la care mă uit cu drag dimineața , când beau cafeaua. 
Acasă înseamnă orașul care m-a adoptat de vreo patruzeci și ceva de ani.
Nu suntem compatibili, mi-am spus multă vreme.
În suflet , părinții mei,  casa părintească,  satul meu cuminte, Argeșul, când lin, când tumultuos, toate- laolaltă și separat-  au un loc special, imposibil de clintit.

 Îmi place orașul pentru ceva anume. Poți să mă crezi sau nu. Este treaba ta.

În vremurile astea ciudate, când  a fi cel mai tare înseamnă să dai din coate, să afișezi o atitudine sfidătoare, doar pentru că porți ochelari de soare pe ceață,  să nu saluți, deși locuiești  la același etaj și  te-ai mutat în casă nouă, doar pentru că tăticu și mămica , foști vânzători de aprozar , au devenit prosperi oameni de afaceri, vânzând,  în  pachetul  pe care scrie 1 kg,  zahăr , mălai și făină , cu 100 de grame mai puțin , eu am un mare câștig. 
Nu te aștepta la cine știe ce..
Pentru mine este!

O dată pe săptămână, din când în când, de două și chiar de trei ori, merg la concertele filarmonicii.

 Joi, 24 noiembrie, seară malteză!

 Da!
Dirijorul Colin Attard, spre rușinea mea,  nu auzisem până acum de el, este un domn, pe cât de talentat, pe atât de simpatic. Am simțit- o dată mai mult- cât de naturali, plăcuți, adevărați,  sunt oamenii deștepți- ceva, un flux , vine dinspre scenă către tine, spectatorul din fotoliul oarecum incomod- ce contează că ții hainele în poală, spațiile din centru se închiriază la prețuri mari, ce contează că , din când în când,  cineva tușește, oricât ar încerca să-și ascundă nasul în batistă?

Două ore- Rebbieha,, de Joseph Vella, Capricio și Xewqa, semnate   Colin Attard, Introduzzjoni Meditativa, și extraordinarul Preludiu din Sultana tal –Vittorji,   de Carmelo Pace, Manjifikat , de Stephen Attard, Suita malteză, de Charles Camilleri.

Sonorități  calme, triumfale,  funebre, vesele, dansante,  armonice,  duioase, tulburătoare, adânci, suave, dureroase,   rapsodice, mediteraneene ,   complicată și realistă narațiune,  în care viața se strecoară cu toate ale ei.

 Și între ele,   vocea caldă,  exotică a  sopranei Mediana Vlad - înflorită  insulă mediteraneană,  în mijlocul unei seri  care și-a pus fular și mănuși.  

Acum mă crezi  de ce-mi  place orașul meu, învăluit în ceața sfârșitului de noiembrie?  

cui pe cui

 Deunăzi, un păstor îşi mâna turma de  mioare pe un  câmp din preajma unui drum național.

Ceață deasă. 
Ciobanul zărește  două faruri apropiindu-se.  Un Jeep Cherokee nou- nouţ frânează la doi pași de omul speriat.

Şoferul, coborât din filmele alea de care auzise el pe fiu-său,   costum Hugo Boss, pantofi Gucci, ochelari de soare Ray Ban,  cravată YSL, scoate capul pe fereastră :

- Măi  bade, dacă îţi spun exact câte oi ai în turmă,  îmi dai  mioara pe care o aleg?

Ciobanul se apropie de geam, se uită la domnul cu ochelari pe frunte, se uită și la mioarele lui, se scarpină sub căciulă , apoi, calm, zice
- No, da! ț-oi da, numa să zâci corect.

Tânărul parchează bolidul pe miriște, scoate laptopul, îl conectează la telefonul mobil, accesează NASA prin Internet, apoi satelitul GPS, scanează aria, deschide baza de date şi câteva pagini de EXCEL 60 pline de formule, apoi tipăreşte cu ultima generaţie de printer portabil un raport de 150 de pagini şi, fără să-l privească pe ciobanul care trăgea cu ochiul la mașinăria  din poala șoferului, zice  răspicat: -Ai exact 1586 de  oi!

-   Dreptu-i. A'ca poti să iei o oaie.

Se uită senin la tânărul care-şi alege oaia şi o cară , înghesuind-o în portbagajul elegantului autoturism..

Era cât pe aci  să plece, când  ciobanul   îi face semn că ar avea ceva de zis.

- Dacă io îţi spun un'e meri la slujbă, îmi dai oaia înapoi?

- ok, de ce nu?

- Eşti consoltant la govern..

- Tataie, ești grozav, dar cum ai ghicit??

- Păi uite, răspunde păstorul, te-ai abătut pe aici fără ca nimeni să te cheme, ai cerut să fii plătit pentru o întrebare pe care eu nu ţi-am pus-o şi mi-ai dat o informaţie pe care eu o aveam! Pă dasupra, habar nu ai pe ce lume trăiești !

- Cum adică?

- Păi, din tăte oile, tu ai ales cânele..:

evrika!

( ar fi un titlu potrivit pentru ultimele evenimente politice?   ar trebui mare atenție la semnul de punctuație. )
Aproape că nu este zi  în care școala românească  să nu fie pusă, într-un fel sau altul, la stâlpul infamiei. 
Profesori, elevi, educatori devin eroi ai presei de scandal. 
Parcă n-a fost mereu așa. 
Să fi luat-o lumea aiurea?
Nu știu cum o fi pe la alții, îi ascult și eu pe unii cărora nu li se răcește niciodată pașaportul, povestind că nicăieri în lume nu este ca la noi, o fi, n-o fi, cine mai știe?
Totuși, soarele nu uită să zâmbească.
Cum să nu te bucuri citind o știre ca aceasta, chiar dacă persoana despre care se vorbește în articol nu mai vorbește românește decât, poate, atunci când conversează scurt la telefon cu vreo rudă rămasă în țară?

Noi suntem români!!

Un profesor român a luatPremiul statului New Mexico la Știință
  şi Matematică pe anul 2011.//
Profesoara W. B. Vasantha Kandasamy, de la Institutul Indian de Tehnologie din Chennai - India, şi profesorul romȃn Florentin Smarandache, de la Universitatea New Mexico din Statele Unite, au primit Premiul statului New Mexico la categoria Ştiinţă şi Matematică pentru cartea lor  Algebraic Structures Using Natural Class of Intervals, publicată de Editura de Educaţie din oraşul Columbus, în anul 2011. Iată anunţul oficial al organizatorilor:

http://nmbookcoop.com/page8/page15/page15.html?utm_source=MadMimi&utm_medium=email&utm_content=NM+Book+Awards+Winners+Announced&utm_campaign=NM+Book+Awards+Winners

Concursul de cărţi publicate este organizat anual de către compania de presă New Mexico Book Co-op din Los Ranchos, New Mexico, SUA.  Şi este sponsorizat de 30 de asociaţii, muzee, reviste, edituri, biblioteci, şi alte instituţii din stat.
Ȋncepȃnd din anul 2007 au participat peste 4000 de autori (scriitori şi cercetători) şi peste 350 de critici.

Ȋn acest an, 2011, au fost 37 de categorii la care s-au premiat autori din diverse domenii: cărţi pentru copii, ficţiune (aventuri, mistere, romatice, science fiction), poezii, antologii, biografii, biznis, istorie, multi-culturalism, nonficţiune, filozofie, politică, religie, ştiinţă şi matematică, etc.

 Fiecare carte este recenzată de cel puţin 3 critici,  la egalitate de puncte,  numărul recenzenţilor este mărit la 6-9 persoane.

Cărţile publicate în anul 2010 sau în decursul anului 2011 au intrat în concursul anului 2011. 
Expedierea lor s-a făcut în perioada februarie-iulie, anul acesta.

 După o primă selecţie,  au fost anunţaţi în luna septembrie finaliştii, iar pe 18 noiembrie a fost gala laureaţilor în incinta Hotelului Elegante din Albuquerque, la care au asistat circa 160 de persoane.

Ȋn cartea lor autorii au introdus o nouă clasă de intervale, pe care au definit structuri algebrice diferite.

Dr. W. B. Vasantha Kandasamy şi Dr. Florentin Smarandache au publicat în anii anteriori o serie de cărţi de structuri algebrice şi structuri neutrosofice. Acestea se pot descărca din site-ul Universităţii New Mexico:

http://fs.gallup.unm.edu//eBooks-otherformats.htm

 Prof. Mircea Eugen Şelariu, Institutul Politehnic din Timişoara

crede și nu cerceta

Îmi place pădurea în orice anotimp, chiar și acum, când își leagănă printre crengi oftatul, potrivindu-și pulsul cu amiaza rece de noiembrie.
Draperii zdrențuite sclipesc în lumina săracă a  zilei.

Puțină lume, bănci  singuratice, câini hămesiți.

La răscruce de poteci,  apa unui izvoraș a fost zăgăzuită. În juru-i  s-a înălțat o troiță.

În fața firișorului de apă, lumea așteaptă cuminte, chiar și în zile geroase, ca astăzi. Unii vin cu o plasă de  bidoane, doar privindu-i îți dai seama că vor să mai fure ceva  din suma afișată, lunar, la utilități. Ce să comentezi?  Omul încearcă orice, că viața este o luptă, nu  așa spunea poetul?

-Auzi, dumneata, uită-te la mine, că sunt om bătrân și știu multe, vezi grămezile alea de cărămidă nouă, învelite frumos, le vezi și pe alelalte de scândură  ceruită, de unde, domnule, atâția bani?

De ce , bre, oameni buni, atâtea biserici într-un singur cartier? Cine le dă atâția bani?

Ai văzut ce turle are biserica aia mare,  nouă, de la stradă principală?

Uită-te la amărâtele alea , de urcă scările. Cară sacoșe cu ulei, zahăr, făină..crezi că au prea multe acasă? Aș!

Omul nu așteaptă răspuns. Nici nu cred că l-ar găsi cineva.

 Își ia bidoanele și pleacă.

Între  ziduri groase, albe, lumea își spune rugăciunea.

În jur, pădurea dormitează.

Rătăcitor este gândul  mănăstire-naltă/cum n-a mai fost altă..Ana, Putna, ale turnurilor umbre, mântuirea neamului..

în propria oglindă

Devastator, imoral, scandalos, tulburător,  citit, aruncat, criticat, reluat, împroșcat cu insulte, scuturat de către autor, cinic, impresionant, revitaliza(n)t, magic, aspru, fabulos,  fără inhibiții, romanul Portretul lui Dorian Gray, scris de Oscar Wilde, el însuși un personaj  straniu ,  dezvăluie povara păcatului hedonic.  
 Cartea dezvoltă tema convingerii că rolul artei este de a cultiva frumosul.
Acum câteva seri, am revăzut filmul..

Farmecul căsătoriei este că face minciuna absolut necesară.

Cei care privesc dincolo de aparențe  o fac pe riscul lor.

Singura cale să scapi de tentație este să te lași în voia ei.

Să nu te căsătorești niciodată- este singura șansă  să-ți păstrezi iluziile!

 tu  ce spui?

sinceritatea absolută

 doare, la fel de mult  ca un lanț de erori, de fapt, li se spune minciuni.  

Mi-ar plăcea ca adevărul să fie romantic.

Încerc un fel de prefață pentru răspunsurile   la întrebările dintr-o simpatică leapșă, primită de la Zina.
Nu cred că sunt mulți cei care  citind pe ici, pe acolo, chiar încearcă să înțeleagă  ce există în spatele tastelor.

Ar fi imposibil, oameni suntem..nu insulți pe nimeni, dacă nu-i acorzi timpul pe care și l-ar dori..demontăm viața în bucățele, recompunem momentele care ne plac, nu putem umple cu sentimente  toate paharele lăsate la ferestre.//

1.Ce vârstă are cel mai vechi blog pe care îl cunoașteți?

R.6 ani. A fost o provocare să-l descopăr.

2.Care este primul blog  pe care l-ați descoperit, de îndată ce ați intrat în virtual?

 R.Sunt mai multe- vreo patru, îl menționez , în  special, pe al lui Andi.

3. Regretați închiderea vreunui blog? Dacă da, care anume?

R.Da, regret că mai multe bloguri dragi și-au tras obloanele.

În ferestrele lor, găseam , mereu, flori proaspete.

Viața are urcușurile și coborâșurile ei, unele abrupte, mergem alături o vreme,  apoi, brusc, potecile se strecoară printre hățișuri, unele se împiedică, se zvârcolesc neputincioase, așteaptă ajutor, nu-l primesc și se închid.

 Da,  cred că blogul este ca o inimă.

4. V-ar bucura închiderea vreunui blog, dacă da,  care anume?

R. Nu! 
Cum să te bucuri, când o fereastră se trântește?

 Câtă vreme există șansa ca  fiecare să privească lumea  așa cum simte, de ce să vreau să văd storuri cu genele plecate?

5. Care este blogul pe care îl vizitați cel mai des?

R. Prefer să nu spun.

 Cu unele empatizez categoric, sunt bloguri a căror lectură îmi creează certitudini, în vâltoarea dilemelor, în altele simt tristețea din spatele tastelor. Nu citesc doar ca să mă aflu în treabă..

6.Cam cât timp credeți că poate un blog să-și justifice existența?

 R. Nu-mi permit pronosticuri, este o chestiune  care ține de mulți factori- pasiune/ dorința de comunicare/plăcere/vise/înțelegere/dileme/interes..

7.În ce codiții v-ați închide blogul?

R. Nu-mi place să trăiesc sub impulsul condițiilor impuse, nu impun nimănui nimic.

Mâine dimineață voi gândi altfel, pentru că și eu voi fi alta.

Gândirea este prizoniera tentațiilor, așa că prefer să nu iau în calcul închiderea blogului, chiar dacă tentații au ( mai) fost.

8. Ce vârstă are blogul?

R. Peste o lună, împlinește -4 (PATRU) ani!

9.Cum ați decis să faceți blog?

R.În niște momente speciale- trebuia să păstrez ceva, să las deoparte altceva,  să fac și o schimbare.

Există oameni care uită să converseze, poate că, involuntar, se așază în fața oglinzii.

 Eu vreau să văd, să aud, nu sunt pesimistă,  nu mă plâng că viața ar fi oribilă, o modelez, alungând zgomotul inutil, prefer călătoria într-o caleașcă imaginară, într-o companie plăcută ( în vară  am văzut caleștile regale britanice, cât lux, ce senzații!)

10. Este bloggingul  un viciu, dă dependență/

R.Aș zice că adevărul este pe la mijloc- viața se compune dintr-o mulțime de semi, nu?  lumini, umbre, deschideri, plecări.

Sunt clipe când împletim în  metafore  ghirlande, cineva le strivește cu sau fără vrere.. cioplim,   din nou, în vorbe,  edificii și tot așa.
 Vorbim , scriem, evadăm din concret, creăm „realități” proprii, de fapt, tot timpul ne abținem în fața a ceea ce simțim  că ne agresează.
Blogul este un un fel de suspendare, un loc între lumea știută și visul imposibil.

Nu-mi permit să  transmit leapșa  decât prietenelor mele: Andi, Elise, angi,  Diana, Vera, pescărușul-//., dar oricine poate încerca să răspundă..
Gânduri bune, Irinei și Ottiliei 

p.s.  tu ce zici?

ce se mai poartă

în 2012?


Moda uzează mai multe haine decât omul-W. Shakespeare.

sursa- mail.

În privința culorilor, părerile sunt împărțite- se preferă nuanțele vii-roz, oranj, contraste ieșite din comun.
Stilul escapadă  recomandă  materialele  din fibre răsucite, mătase cu fir de argint, texturi suprapuse, rezistente,  în jocuri  îndrăznețe de culori.
 Cele mai elegante combinații: negru/ gri, negru/poleială, oranj/gri, cafeniu/negru.
Toate au un singur nume- eleganță fără efort!
obs. Culoarea cravatei  poate fi asortată cu nuanța curelei.
Sau a șireturilor de la pantofi.
p.s. ce zici?

toată viața

 este școală.  Comenius- Jan Amos Komensky, 28.03.1592/15.11. 1670, părintele educației moderne.

În Cehia și Slovacia, de peste trei secole, ziua de 28 martie este Ziua profesorului. //

În ultima vreme, școala, profesorii, elevii, disciplina din școli, relația profesor-elev- familie  sunt teme la ordinea zilei.

Își dau cu părerea  domnișoare- aspirante la roluri  în filme fără titlu- cetățeni care au uitat și bruma de litere mari, însușite din mersul trenurilor, avocați bine plătiți,  persoane cu însușiri paranormale,  invitate în televiziuni la  cele mai năstrușnice emisiuni.

Am  căutat  o postare mai veche despre cum este să ajungi astăzi profesor.

Am găsit.//

Într-una din zilele trecute, nu mică mi-a fost mirarea, când, preocupată fiind să găsesc o anume instituție a statului, despre care aveam doar vagi informații, în mulțimea de trecători grăbiți, am zărit ochii albaștri și părul sârmos al profesoarei mele de limbă română contemporană.

Prima oară, după atâția ani, de când am terminat facultatea!

După delicate pupături și  amabilități frumos glăsuite de ambele părți , dumneaei și-a păstrat același simpatic rrr franțuzesc, a acceptat invitația mea  să intrăm în localul de la colțul străzii.

Ne-am așezat la o masă retrasă, cu vedere către porumbeii din piață.

Cam supărată, întrucâtva dumneaei, pentru că a trebuit să se pensioneze, chiar a primit o sumă frumușică, reprezentând , retroactiv, recompensele calculate din septembrie până acum.

 Vorbim de una de alta, colegi de-ai mei, amintiri dintr-o lume comună.. nu este cazul să spun  acum porecla pe care nu știu cine i-a dat-o, i se potrivea - mănușă, ba uite că am s-o spun,  că nu mă aude - găina, așa îi spunea toată studențimea,  care o avea  ca profesoară de curs și de seminar...cu o anume notă de umor , dar și de tandrețe.

-Ce copii buni erați voi- inteligenți, muncitori și ascultători! Era o plăcere să vin  la seminar!

 Cum să nu-mi amintesc?

Bineînțeles că o aprob, păstrez și acum  caietele ticsite de  conspecte, nimeni nu îndrăznea  să vină la seminar fără să fi parcurs bibliografia obligatorie, indiferent  câte ore trebuia să  petreacă  în bibliotecă sau în sala de lectură.

N-am uitat gestul leneș, vizibil   calculat, cu care își scotea,   din poșetă, caiețelul în care consemna cu exactitate plusurile, dar , mai ales, minusurile  fiecăruia..

Și tot așa, din vorbă în vorbă, îmi spune că, în vară,  la susținerea tezei de absolvire, o tânără- coafură lipicioasă și fustă scurrrtă, scurrrtă ( superlativ absolut!!), întreruptă de un profesor din comisie , pentru a i se cere un nume predicativ,  clipocindu-și genele,  grele de rimel și de nesomn (intelectual), are nemaipomenita inspirație să spună, drept răspuns,  o  maximă  adaptată -noaptea e un sfeșnic bun!..lăsând onorata asistență  ca la dentist..

N-am întrebat ce notă a primit   viitoarea profesoară de limba română..poate că nici nu aș fi amintit momentul , dacă în ultima vreme  ziarele, televiziunile, părinții, elevii dornici de excursii, babele, paranormalele, topmodelele  ar avea alte subiecte .

Școala este, din nou, între priorități- cea dintâi..

sfeșnic/sfetnic, nici măcar paronime nu sunt.

Trăim în România, țara în care profesorii  , mai ales  cei tineri ,  au salarii foarrrrte mici...unii dintre dascăli  devin subiecte de romane s.f.
Alții intră în zeghe.
La timp.

p.s. tu ce zici?

într-o zi vom înțelege

 că urletul este un început de elegie pastorală, Valeriu Butulescu.

La Marycix am găsit un filmuleț extraordinar. Uită-te și-mi vei da dreptate.
http://www.gloria.tv/media/200704/embed/true

După ce l-am revăzut , m-am gândit la  țigăncușa de 13/14 ani, care, zi de zi , indiferent de temperatură, în fața celui mai solicitat magazin alimentar din cartier, întinde mâna agresiv, ținând la piept  un ghemotoc..chiar nu știu  dacă sub cârpele soioase se află un suflețel.

Te întreb, cum mă întreb și pe mine- omul învață lupta, viclenia, crima, atacul pe furiș, hăituirea   de la animale? 

Sau o fi invers?

Să nu fie între specia noastră și lumea nevorbitoarelor  decât un pas?

p.s. ce spui?

rezonanțe

  Ți s-a întâmplat să nutrești, brusc,  simpatie pentru cineva, despre care știi foarte puține lucruri?

 Sau să-ți displacă  total o persoană , de îndată ce , absolut din  întâmplare , ocupă, în tren/avion/metrou,  locul de lângă tine?

Intră în acțiune aura,  câmpul nostru energetic, care , spun specialiștii, funcționează ca un radar personal.

Puțini oameni o percep vizual.

Toți o simțim.

Aflu dintr-o revistă că pentru minte și suflet este mult mai relaxant să  porți pantaloni rupți  decât unii  nou-nouți.

Justificarea  n-ar ține de  aspect, ci de  o chestiune ezoterică:  rupturile permit aurei să circule mai ușor în jurul corpului, pentru că aceasta  poate să  intre și să  iasă prin aceleași locuri.

p.s. îți vine să crezi?  
 Pentru că n-am găsit niște pantaloni rupți, nici între pozele familiei, nici pe internet, am împrumutat  un portret cu aură.  după cum se vede.

cum se fac banii?

Nu se mai văzuseră de multă vreme. Ștrul , vesel nevoie mare, Ițic, posac.
Ș .Sunt  cel mai fericit om! Toate-mi merg cum nu mai speram!
I- Ce spui, frate? Cum ai reușit?
Ș- Mi-am cumpărat un elefant! Face toți banii!
I- ce spui, frate, elefant, hai lasă poantele, că nu prea am chef..
Ș- Măi omule, eu când vorbesc, vorbesc. Mi-am cumpărat elefant, am scăpat de toate grijile.
Știi parcul meu de mașini, îl știi, da? Vine elefantul, dă un jet cât fiecare mașină în parte, spală geamurile, dă cu trompa , le  șterge, lux!
  Scoate copiii la plimbare, fotbal, leagăne, cerculețe, ce mai, n-am treabă.
I- tot mai mirat...
Ș- Știi grădina mea ? Elefantul  plivește  straturile, duce buruienile,  mătură  aleile,  face buchete pentru nevastă-mea. Zilnic.
I - se așază zdrobit pe prima bancă. Nu-i vine să creadă.
Măi Ștrul, vinde-mi elefantul.
Ș- Nu pot , frate, l-am plătit prea scump, îmi merge foarte bine, chiar nu pot.
I- Cu cât l-ai plătit?
Ș-100000 de euro.
I.Frate, îți dau 125000, nu mă lăsa.
Ș -Măi, nu pot! Cum să te fac eu mai fericit pe tine?
I- Frate, îți dau 200000 de euro.
Ș- Frate, îți comand unul, aștepți și tu o lună, două..
I- Îți dau 300000de euro, îl vreau pe ăsta. Iei tu altul.
Bat palma, I primește elefantul, Ș pleacă.


 După  câteva luni, cam în același loc- I și mai supărat, Ș, foarte  vesel.
I- Măi, tu m-ai nenorocit..
Ș -Cum așa, frate?
I- Știi tu, elefantul..
Ș- așa, ce este cu el?
I- Parcul meu de masini îl știi? Mi l-a făcut praf,  mașinile mele sunt niște biete cutiuțe. Grădina o știi? A ras tot, tot.
Ș- Copiii?
I.Nu mă întreba- îi aleargă   prin grădină, îi sperie, nu mai pot, i-am dus la soacră.
Ș- Frate, tu ai o mare problemă.
I- Da, am o mare problemă,  cu elefantul de la tine.
Ș- Măi , tu ai o problemă de atitudine. 
I- cu ochii măriți de curiozitate..
Ș. După câte îmi spui, n-o să vinzi niciodată elefantul ăla..
p.s.  tu ce spui? 

semințele

 Dintr-o afacere modestă, moștenită de la tatăl lui, a creat un imperiu. Ajunsese în topul celor mai bogați oameni de afaceri.
Și succesul obosește. 
Ar fi cazul să-și caute un înlocuitor, i-a trecut prin gând. 

 S-a tot gândit. Avea patru fii . Și mulți directori  inventivi, pricepuți, dornici de succes. Cum să-și numească un înlocuitor?

 A decis să organizeze ceva. Ceva, mai special.

 Într-o dimineață, i-a convocat pe toți cei la care se gândise că l-ar putea înlocui, le-a ținut o cuvântare frumoasă, câțiva au lăcrimat, fiii și-au îmbrățișat tatăl bărbătește,  toți l-au asigurat că mai bun șef decât este  niciunul n-ar putea fi.

Omul  le-a mulțumit pentru încredere și devotament.
A scos dintr-un buzunar vreo douăsprezece pliculețe- câți membri număra consiliul director. 
Fiecare   a primit plicul , în care se afla o sămânță.
Da, o sămânță și instrucțiunile de folosire.
Ca să fie sigur că dorințele îi vor fi respectate,   le-a cerut să planteze sămânța unde va găsi fiecare de cuviință, să îngrijească planta  cum va ști mai bine, vreme de un an.

Fix peste un an, fiecare va veni cu planta proprie. 
Atunci se va decide în fața tuturor care va fi noul  șef al  companiei.

Zilnic , pe la colțuri , se iscau discuții despre plantele, care , deja răsăriseră.
Unele crescuseră mari, frumoase, atât de înalte, că nu mai aveau loc pe fereastră, spuneau posesorii. Cineva făcuse o încăpere specială pentru planta lui, care , la vreo zece luni,  era deja  un arbust.

George, un tip rușinos, foarte serios și simpatic, în felul lui, își frângea mâinile a deznădejde. 
Nu se putea da de gol-  ghiveciul lui era uscat. Degeaba a udat pământul, zadarnic  l-a dus la lumină. Din sămânța primită,  nu răsărea nimic. S-a sfătuit și cu  a lui consoartă, câte  n-au încercat, au schimbat pământul, a nu știu câta oară, la fel   glastra,  fereastra, au pus ghiveciul, pe rând, în camera fiecăruia.

 Nimic.

 În ziua când s-a  făcut anul,  șeful i-a chemat în salonul de protocol.

 Ce frumusețe de plante!!

 Unele cu flori- roșii, galbene, chiar violet, ce mai,  minunăție de plante!

 Ascuns undeva, în spate, George  era mai palid ca de obicei.
Nu sperase nicio clipă în avansare, acum se gândea că va fi concediat.

 Directorul l-a zărit. Cum să nu-l zărească?  lângă el, ghiveciul era gol. Singurul, din douăsprezece.
I-a făcut semn să se apropie. Livid, tânărul a înaintat, mai mult pe vârfuri, văzând cum își dădeau colegii coate.

Șeful a cerut să se facă liniște.

- De astăzi, George este înlocuitorul meu. Pentru totdeauna.

 Rumoare la început, întrebări după aceea, lumea toată era supărată, George era nedumerit. .

Ce crezi că se întâmplase?

p.s. Povestea are o  morală,  o spui?  

ai noștri tineri

Despre învățământul preuniversitar francez al  ultimilor ani, am puține informații.

Mezinul dintre cei doi fii ai mei,   absolvent al unei universități  bucureștene și al aceluiași profil într-o școală franceză,     pe când era student cu bursă Erasmus, îmi spunea că tinerilor  de acolo le cam place să-și prelungească șederea prin universități.
 Motive sunt destule! 
La treizeci de ani împliniți, fiul meu, ca mulți alți tineri  serioși, români și de alte naționalități,   muncește într-o altă metropolă europeană . 
De la 8 la 18.
Zi de zi. De opt ani încoace.
 

În dimineața asta, mi-a venit în minte o discuție pe care am avut-o cu un profesor  francez, care preda desenul într-un colegiu, înfrățit cu un liceu din orașul meu.
Era prin 2000.
Domnului profesor îi era total necunoscut Eminescu.
Am fost mirată atunci să constat că nici Baudelaire nu figura pe lista cunoscuților.//

În vară, ne-am delectat/isterizat/spălat pe cap cu  perlele absolvenților noștri de liceu, candidați la obținerea diplomei de bacalaureat.

 După  lectura  mailului primit aseară de la o  prietenă, aflu că  pe pământ și sub soare, tinerii  , dacă  nu citesc, ajung filozofi...

Fragmente din tezele  francezilor..

  "Pour illustrer mon propos, je devrais mettre une citation, mais il y en a tellement qui me viennent à l'esprit qu'en choisir une serait faire injure aux autres"

    (Pentru a-mi exemplifica subiectul, ar trebui să pun un citat, dar sunt atâtea care îmi trec prin cap, încât, alegând unul, ar însemna să le jignesc pe celelalte.)

 "Il est triste de penser que le pôle Nord et le pôle Sud ne se rencontreront jamais".

    (E trist să ne gândim că polul Nord și polul Sud nu se vor întâlni niciodată.)

 

    "Si deux droites parallèles se croisent dans un triangle on obtient un rectangle"

    (Dacă două drepte paralele se încrucișează într-un triunghi se obține un dreptunghi)

    "Ce qui fait la puissance des Etats-Unis, c'est surtout sa technologie d'avant-garde qui vient de Chine".

    (Ceea ce face puterea Statelor Unite este , mai ales,  tehnologia sa de avangardă care vine din China )

    "A Prague , le printemps 1968 a commencé en plein hiver".

    ( La Praga , primăvara anului 1968 a început în plină iarnă.)

      "Comme le Roi Arthur dans Kaamelott, De Gaulle était entouré d'incompétents. Il était difficile pour lui de faire plus dans ces conditions".

    (Ca și regele Arthur în Camelot, De Gaule era înconjurat de incompetenți. Era greu pentru el să facă mai mult în aceste condiții.

    "Quand il y a des problèmes dans le monde, l'ONU envoie des casquettes bleues".

    (Când există probleme în lume, ONU trimite căștile albastre.)

    

    "Hitler  a cré une nouvelle race qui serait la plus supérieure : la race aérienne".

    (Hitler a creat o nouă rasă,  care ar fi cea mai superioară: rasa aeriană.)

    "La mortalité infantile était très élevée, sauf chez les vieillards".

    (Mortalitatea copiilor era foarte ridicată, exceptându-i doar pe bătrâni.)

    "Une bouteille d'eau explose s'il gèle car, sous l'effet du froid, l'eau devient un explosif".

    (O sticlă de apă explodează dacă îngheață, fiindcă, sub efectul frigului, apa devine un exploziv.)

    

    "Toute sa vie, Montaigne a voulu écrire mais il n'a fait que des essais".

    (Montagne a vrut toată viața să scrie, dar n-a făcut decât încercări.)

      "La loi des probabilités s'appelle ainsi car on n'est pas sûr qu'elle existe".

    (Legea probabilităților se numește astfel, deoarece nu e sigur că există.)

    

    "Un sonnet est formé de deux quatrains et de deux tiercés".

    (Un sonet e format din două catrene și două treimi.

  " La Terre aspire à changer de planète, car elle n'est plus ce qu'elle était".

    (Pământul năzuiește să schimbe planeta, căci nu mai e ce era - odată -.)

"Le Vietnam est la capitale du Liban".

    (Vietnamul este capitala Libanului.)

    

    " La Terre serait recouverte de glace s'il n'y avait pas les volcans pour la chauffer de l'intérieur".

    (Tera ar fi acoperită de gheață, dacă n-ar exista vulcanii pentru a o încălzi din interior.)

    "Quand on a brûlé Jeanne d'Arc, les gens ont senti une odeur de sainteté".

    (Când a fost arsă Ioana d'Arc, oamenii au simțit un miros de sfințenie.)

    

    "Les pauvres s'appelaient sans-culottes car ils n'avaient pas les moyens de s'acheter un slip".

    (Săracii se numeau 'fără-pantaloni-scurți' pentru că nu avea mijoacele financiare să-și cumpere un slip.)

    

    (Trebuie amintit că termenul 'sans-culottes', de fapt 'dezbrăcații', i-a reprezentat pe săracii - desemnați și prin termenul 'starea a treia' -   care au luat armele în mână - topoare, furci -, făcând Revoluția Franceză 1789, culminând cu căderea Bastiliei; săracii (țărani sau orășeni) purtau totuși pantaloni lungi, semn distinctiv față de aristocrație și burghezie, care purtau pantaloni trei sferturi sau până la genunchi; de fapt, 'culottes' reprezintă un pantalon purtat în societate, pe stradă,  până la nivelul genunchiului; azi ar desemna termenul de 'boxeri' - chiloți bărbătești, de unde și confuzia între pantaloni scurți și chiloți...)

    

    "Les Amazones étaient comme des femmes mais encore plus méchantes".

    (Amazoanele erau ca niște femei, dar și mai rele.)

    "Le chef de file du surréalisme est Salvador Dalida".

    (Liderul suprarealismului este Salvador Dalida.)

    "Dans notre société, le premier motif de l'alcoolisme est la boisson".

    (In societatea noastră primul motiv al alcoolismului este băutura.)

    

    "Les 3 états de la matière sont l'état solide, l'état liquide et le tiers-état".

    (Cele trei stări ale materiei sunt starea solidă, starea lichidă și a treia-stare.)

    "Au cercle polaire, l'hiver dure neuf mois et l'été aussi".

    (La cercul polar, iarna durează nouă luni și vara la fel.)

    

    "Au Moyen-Age, les lunettes existaient déjà, mais les verres étaient en vessie de porc".

    (In Evul Mediu, ochelarii existau deja, dar sticlele erau din bășică de porc.)

    

    "Quand la marquise de Pompadour se trouvait mal, on lui faisait respirer des selles"

    (Când marchiza de Pompandour se simțea rău, i se dădea să respire...șei.)

     sels înseamnă săruri,  selles  înseamnă șei.
p.s.tu ce spui?