joi, 30 aprilie 2009

in gradina casei mele


Par tacute.
Dar vorbesc.

In graiul frunzelor. Si al culorii.




















In fereastra , ele insele sunt deschidere. Catre lumina. Catre frumusetze.Sunt diferite.
Shi totushi la fel.Nu cer. Dar primesc.Apa. Lumina. Caldura. Multa caldura.
Din adancuri.

Pentru ca simt.
Unele au tzepi. Poate ca au suferit prea mult. Shi-au adunat durerea in spini.Din cand in cand, in sulitza tulpinii, apar doua floricele. Ca doua inimi.
Impreuna.
O pereche.
Si cactusul este tzepos. Dar florile ii sunt atat de suave! Rezista putzin. Ne invatza ca fericirea este trecatoare.
Are o poveste- ALB

Trandafirul japonez este roshu.Traiesthe 3 zile. Are ceva din fragilitatea gheishelor.
Craciunitza se gateshte cu cercelushi roz- roshii, la vremea sarbatorilor, de iarna. Pare fragila, dar nu cunoashte frigul.Vine din zone reci.
Sunt atat de elegante violetele! De parca zilnic ar merge la bal. Pudice si proaspete.

Unora nu le shtiu numele.
Ne intzelegem fara vorbe.
Mi-au aflat intrebarile, nelinishtile, bucuriile, tacerile.
Imi raspund prin candoare. .

ALB
Intr-o zi, nici nu mai shtiu cand, cineva mi-a adus un cactus. De la florarie. Mai aveam unul. De ceva timp.
Ca plante, nu faceau parte , neaparat, dintre cele preferate.
Am pus cele doua ghivece, unul langa altul, pe fereastra camerei mele.
Le-am ingrijit, cum am gasit de cuviintza, fara sa studiez, fara chiar sa am minime cunoshtintze despre cactushi. Asha. Cum ingrijesc toate florile pe care le am.
Pentru ca imi plac. Cei doi cactushi arata oarecum diferit, deshi , acum, dupa ce m-am documentat , cat de cat, cred ca fac parte din aceeashi mare familie. Unul este, de fapt, o aglomerare de cocoloashe tzepoase , diferite ca marime, fiecare pornind in douasprezece-paisprezece mici felii ca de pepene, ce se aduna in cate o mingiutza . Nishte arici verzi , foarte simpatici, mai mari si mai mici.
Celalalt este ca un ciorchine - un fel de butoiash in centru- in jurul caruia stau aninate , ca nishte margele vii , mingiutzele cu tzepi.
In toamna anului trecut, tot privindu-i , am observat cum , din fiecare , au rasarit nishte matzishori, cate un smoc de pufuletzi. Negricioshi. Au tot crescut. Intr-una din zile, s-au alungit, indreptandu-se unul catre celalalt.
Apoi , s-a produs minunea. Pentru ca imi petreceam multa vreme in jurul lor, nici nu mi-a venit sa cred, dar, au tzashnit , in acelasi timp. Au ieshit doua flori, absolut superbe. Albe. Cu multe petale , cu , la fel de multe , stamine, adunate intr-o semiluna , in varful careia a crescut ceva, un pistil , ca o cruciulitza.
Au fost momente absolut unice. Florile nu au parfum, au , in schimb , ceva ce n-am mai vazut.Un fel de personalitate, pe cat de delicata, pe atat de trista. Au trait prea putzin. Trei zile .

S-au stins, asa cum aparusera .In acelashi timp. Le-a disparut gratzia.
Pareau doua gaturi de lebada , cautand unul spre celalalt ceva, nu shtiu ce , poate mangaiere.

Intr-o alta zi, mult mai tarziu, am vazut cum din ambele plante s-au ivit din nou matzishori. Din fiecare cate unul . I-am tot urmarit. Smocul cactusului cu "arici" a crescut destul de repede. Celalalt a ramas mic de tot. Asha este si acum.
In dimineatza urmatoare nu-mi puteam desprinde privirea de pe matzishorul cel mare.Ca shi in toamna, discret, s-a deschis , intr-o clipa. Gratzios , stralucitor,
dar singur.
Dupa numai o zi , petalele au inceput sa se ingalbeneasca , apoi s-au ofilit .
Nimic din aspectul florii nu mai aminteshte de frumusetzea pe care o avea , in urma cu o zi . Se tot usuca, aplecandu-se catre cealalta , care, parca , in necaz , s-a indaratnicit .

Ca si cum nu i-ar pasa.
Am facut cateva fotografii. Vazandu-le, am incercat o stare deosebita ; mi-a ramas in minte succesiunea clipelor in care am vazut conturandu-se acel ceva miraculos- albul florii- s-a deschis , a stralucit si , intr-o clipa , s-a stins .

miercuri, 29 aprilie 2009

sa ramana intre noi

S-ar putea ca doamnele sa se supere pe mine.
Iremediabil.
Risc.
De ce? Pentru ca este intaia mea experientza de acest gen.

Coboram grabita spre orash- spun grabita, pentru ca totdeauna merg pe jos si drumul este in panta.
Privelishtea este foarte frumoasa, si , pana-n prinz , este linishte.
In capatul opus, la vreo douaj de metri, am vazut o femeie clatinandu-se.Rau.
A reushit sa se prinda cu o mana de balustrada- in cealalta avea o geanta- si s-a lasat sa alunece pe iarba.
Trei tinere, vesele, au trecut pe langa ea, fara a o lua in seama.
Am luat-o la fuga, le-am certat din mers, cerandu-le sa vina cu mine. Am ajuns langa persoana mai mult cazuta decat ashezata, incercand, atat cat ma pricep, s-o ajut.Au venit si fetele, una dintre ele apelase deja 112; am intrebat-o pe femeie daca sufera cu inima si i-am spus ca anuntzam salvarea.

Fatza ii era roshie ca o sfecla.

Ne-a linishtit ea pe noi, spunand ca tocmai vine de la spital, aratand in directzia padurii- spitalul este situat exact in partea cealalta- si ca a dat pe acasa , sa ia nishte bani, pentru a achita o retzeta. Intamplator , shtiam blocul in care a spus ca locuieshte- chiar peste strada.
Ea venea din directzia opusa.

In scurtul si rapidul nostru dialog, am simtzit mirosul puternic de vin prost, luat , probabil, in doze exagerate, cam de dimineatza.

Eu m-am uitat la fete, ele s-au uitat la mine, victima noastra ne-a spus ca deja se simte bine, asha ca, multzumite ca ne-am facut datoria fatza de o persoana aflata in suferintza, am plecat fiecare, acolo unde trebuia sa ajungem.

p.s.Manon o sa ma certe ca n-am facut o poza..

raspuns- nu se „cadea”.

marți, 28 aprilie 2009

matinala

A fost Gala Uniter- prea multe fetze incrancenate. Sau mi s-o fi parut.
Vorbe. Atent alese..
Elegantza. Distinctzie.
Altetze regale.
Vecine. Shi autohtone.
Diplome. Shi multe laude.
Aduceri-aminte.
Cu emotzie.


Gabi Firea tot de cutremur aduce vorba- mai mic, mai mare- printre zambete. O mai cheama shi Vranceanu.
Ce sa intzelegi? ca daca o fi sa fie, tot aia este.

Doua suflete s-au inaltzat la cer, in aceeashi noapte, printre stele..


Cateva raze, in manunchi, au dat buzna, inghesuindu-se, in fereastra mea.

Dimineatza
are gust de albastru
gugushtiucii
au luat micul dejun
prin petale imbaiate in roua
liliacul
ishi uita norocul.

Ploua cu glasuri.

Miroase a umblet stingher
ratacind

Intre ierburi si cer.

luni, 27 aprilie 2009

adesea



Mi-e dor
de toate
inceputurile-

oricare au fost ele.


Ma dor
toate
sfarshiturile –
triste
sau
altfel.

Din cand in cand,
deschid fereasta.

Sa intre soarele.
Sa zvante lacrima.


Casa ta are ferestre?

duminică, 26 aprilie 2009

inca se invarte







Aseara si-a scuturat fatza scrijelita de relele noastre; isi pierduse rabdarea .
Si ne-a mustrat .

Parinteshte .
Oftandu-shi in palmele crapate tristetzea.
Si nemultzumirea .
Si ingrijorarea.

L-a intezeles fratele lui, cerul.
Ingaduitor.
Pentru totzi.
Si pentru toate.
Picurand lacrimi reci.
Marunte.
Si triste.

Iertator, zambeshte din nou; cu tot verdele ierbii.
Si al frunzelor curate.
In curcubeul florilor.
In toate glasurile pasarilor.

Am luat aminte?

sâmbătă, 25 aprilie 2009

...

In urma cu aproximativ 20-25 minute , am simtzit cutremurul.
Nu mi-a trecut prin minte sa ma uit la ceas.
M-am speriat vazand cum se mishca patul. Apoi m-am imbracat , asha, fara vreun scop.

Cum se pot schimba toate intr-o fractziune de secunda...
Tocmai citeam ce-mi scrisese cineva, al carui blog se numeste"opritzi planetavreau sa cobor'..

" oul sterp ca de mancare"







A fost simfonia lalelelor.
Risipa de frumusetze.
De parfum.
Si de culoare.

La nici doua saptamani, centrul orasului este din nou in agitatzie.
In fatza Primariei, punctul de atractzie pentru localnici si musafiri este , nici mai mult , nici mai putzin- decat un ou.

Oul sintetizeaza misterul cosmic; dintr-un ou trebuie sa se fi nascut UNIVERSUL”.

De cand se shtie, i-au tot aparut vorbe” oul sau gaina?” s-au intrebat oamenii.

Potrivit legendei, printr-un shiretlic al prietenei zeitzei Kamakhya, gaina ar fi fost prima, pentru ca a cantat inainte de asfintzitul soarelui, iar demonul Hesi a pierdut un ramashag.
Shtiintza, prin teoria darwinista, completeaza ca potrivit tehnologiei monofiletice ADN, gaina domestica deriva din gaina salbatica din Asia- Red Junglefowl.

PASHTELE cade totdeauna primavara- ea este anotimpul Invierii.
OUL este simbolul invierii lui Hristos- Maria i-ar fi adus cateva oua fierte de mancare; pe ele a cazut sange, iar ouale s-au inroshit.
Ouale de sub crucea lui Hristos sunt purtatoare de puteri miraculoase.
Ouale rosii alunga relele.

Oul lui Columb .
Dupa descoperirea Americii, invidioshii au inceput sa-l blameze pe Cristofor, spunand ca el n-a facut nicio descoperire” De vreme ce America exista, trebuia doar sa te gandeshti sa pleci acolo. Atat. "
Pentru a-l umili, un grande d’Espania l-a invitat la un ospatz, unde i s-au servit vinuri bune si vorbe rele. Columb a tacut un timp, apoi a luat, ca din intamplare un ou de pe masa si, ca si cand ar fi propus un joc de societate, i-a intrebat pe nobilii – comeseni, care dintre ei ar putea face ca oul sa stea drept pe unul dintre varfuri.
Multzi au incercat, niciunul n-a reushit..
Atunci Columb, lovind ushor oul la capat, l-a facut sa stea in echilibru pe farfurie.
„Asta shtiam si noi”- au strigat totzi.” Nici nu ma indoiesc, a raspuns zambind Columb- dar vorba dumneavoastra: trebuia numai sa-tzi vina asta in gand. Atat!”.

L-au cantat poetzii-
Ion Barbu-Oul dogmatic „cu trupul drag, surpat in vis../
Un ou cu plod/
itzi vreau plocon, acum de Pashti/
il urca-n soare si cunoaste”

Nichita Stanescu i-a dedicat o elegie-a IX-a, a oului.
” Sar cojile deodata
si iata-ma ,
suav, inchis
intr-un ou mult mai mare”, revelatzia nashterii Sinelui din sine, ca nashtere spirituala, vazuta infinita pe scara timpului.

A intrat si in conshtiintza populara prin zicala” cine fura azi un ou maine va fura un bou”.

Nu shtiu la cate dintre chestiunile de mai sus se va fi gandit primaria orashului meu cand a hotarat sa aduca in fatza oamenilor un ou.

Nu unul obishnuit.
Un ou cu o poveste speciala.

Plasat in mijlocul unui tzarc, in care sase iepurashi sunt rasfatzatzi cu legume proaspete, oul este un personaj, al carui C.V. , legat cu panglica roshie, poate fi citit de totzi cei interesatzi..
Cantareshte 135 de kg,
Material- polistiren placat cu margele= 55 de kg( 3,5 milioane margelushe)
Lungimea shiragului de margele- 5 km.
Forma oului- obtzinuta prin marirea de 55 de ori a unui ou obishnuit.
Proiect realizat de Primaria Municipiului Piteshti, in colaborare cu Penitenciarul Colibashi .
Detzinutul, care l-a lucrat in 4 luni, n-a participat la dezvelirea operei sale.




Lumea se opreshte, il priveshte din toate partzile, unii fac poze , se minuneaza si pleaca.
Copiii sunt atrashi, mai ales , de iepurashii , obositzi de atata atentzie.

Inveshtmantat in haine stralucitoare, reflectand nuantze naturale primavaratice, uriashul , bine pazit, tace.

Ca orice ou.

vineri, 24 aprilie 2009

"v-am dat teatru.."


Sa prelungim sarbatoarea cu o felie de tort si o cupa de sampanie?
Sau sa mergem la teatru?
Am ales varianta cu teatrul.
Mai fusesem la sala studio 125.
Si nu-mi paruse rau deloc .

Suna interesant„ Lady Capuletti", secventze din „Romeo si Julieta”, de William Shakespeare, cu Luminitza Borta, spectacol realizat de o bulgaroaica - Nevena Miteva.


Cu cateva minute inainte de ora inceperii, in holul mare al teatrului, mirosind puternic a tutun, eram vreo doisprezece posesori de bilete, intre care trei studentzi nonconformisti, simpatici- doi baietzi si o fata , inflorita ca o pajiste, de la shosetele dungate –verde/galben, trase peste peste ciorapii in culoarea oului de ratza, pana la palariutza prazulie, pe borul careia se rasfatza un buchet dolofan.

Cele doua grupuri, posibilii spectatori si femeile de serviciu ale teatrului - o armata de salariate in uniformele lor vishinii, plictisite de shdere, se priveau suspect.
Respectivele doamne asteptau sa ne spuna ca spectacolul nu se tzine, mai ales ca una, fara vreo retzinere, a zis cu voce tare ca in zi de sarbatoare lumea se duce la chef, nu la teatru.
Casieritza privea absenta catre usa.

Cu o intarziere de cateva minute, am fost anuntzati sa urcam in sala de spectacol.

..invitatzie sa ne ocupam locurile , sa inchidem telefoanele mobil , pe fondul muzical al anotimpurilor.

In fatza, s-au ashezat cei trei tineri haioshi.
( te puteai asheza oriunde).

Decor simplu, sugestiv- chilia, oglinda , ca martor mut al unei vietzi zbuciumate, o cruce, un giulgiu imens.

Istoria unei vietzi in cincizeci de minute, Artista contopind sapte roluri intr-unul singur- lady Capulleti, doica, sotzul, Julieta, Tybalt, Romeo, barbatul doicii, intr-un registru, in care s-au succedat trairi dintre cele mai diverse- inocentza, tristetze”dupa ce taci multa vreme, limba nu te mai asculta”, revolta ”maritishul cu un barbat batran este un mormant rece”, grosolanie, brutalitate, candoare, sfashiere sufleteasca, urlet, zbucium, resemnare” rugaciunea tzi-o potzi scrie numai pentru tine”..

Si-a facut rolul, cu arta, pasiune si respect pentru publicul care ocupa cam o zecime din sala.

Dupa aplauzele, pe care eu, cel putin , i le-am daruit din tot sufletul, a fugit pe o usa laterala.

Afara, uitandu-ma la multimea de oameni, din fata oului urias expus in fatza primariei sau la tinerii veseli de pe terase, m-am intrebat cu tristetze cat ii mai pasa lumii de Shakespeare, de teatru , de artishti.

miercuri, 22 aprilie 2009

dar de suflet





























Telefonul ei m-a gasit in toiul pregatirilor . Am crezut ca este vorba de saptamanala noastra iesire la o pizza. M-a surprins, spunandu-mi ca ar fi bine si frumos, ca inainte de ziua mea, sa tragem o fuga pana la manastirea lui Manole, de la Curtea de Arges.
Prietena mea este o soferitza excelenta, ora este potrivita, asa ca , am acceptat neconditionat.


Panglica spalata a soselei se strecoara, serpuind printre satele curate de pe valea Argesului, in care casele se tzin de mana. La portzi, gospodarii au pus deja crengutze de jugastru, simbolul Sfantului Gheorghe.
In mai putzin de juma’de ora, intram in ctitoria lui Neagoe Basarab, despre care legenda spune ca si-a dorit” manastire’nalta/cum n-a mai fost alta”.


Si a obtinut-o .

Cu un pretz sangeros.


Zarim de departe turlele stralucitoare, odihnindu-se pe dantela de piatra a zidurilor groase, in care Ana, sotzia mesterului Manole, de secole, ishi doarme, impreuna cu pruncul ei nenascut, somnul chinuit ”zidul rau ma strange/copilashu-mi plange..”

Timpul isi curge etern lacrima, soarele mangaie cu blandetze parinteasca locurile, sporind misterul.
Traversam curtea acoperita cu pietricele, strajuita de copaci, printre care movul magnoliei isi arata timid obrajii.
Desi este o zi obisnuita, sunt destui vizitatori, mai ales tineri.
Interiorul, sprijinit pe douasprezece coloane, rasucite intr-o impletitura zvelta de originale ornamente florale, ii reprezinta pe cei doisprezece apostoli, iar peretzii sunt acoperitzi de icoane in mozaic.
Intr-un loc de cinste sta, mereu deschisa, Evanghelia scrisa si pictata, timp de 13 ani, de mana reginei Carmen- Sylva, care isi duce odihna sub lespezile de la intrare, alaturi de sotzul ei, regele Carol I, fatza in fatza cu mormintele familiei voievodului Neagoe Basarab.
Linishtea scalda sufletele.
Capetele plecate cauta alinare.
Aprindem lumanari in bisericutza din apropiere, unde se pastreaza cu pioshenie moashtele Sfintei Filofteia, apoi ne potolim setea la fantana lui Manole, despre care legenda spune ca ar fi tashnit in locul in care meshterul, pedepsit de egoistul domn, shi-ar fi gasit sfarshitul, aruncandu-se de pe ziduri, cu aripi de shindrila.
Istoria si legenda se ingemaneaza intr-o formula desavarshita.

Un vant caldutz infioara fruzele copacilor, maicutze harnice netezesc straturile de flori.

Dincolo de ziduri, ne ashteapta orashelul cu viatza lui obishnuita.
Si drumul de intoarcere.












marți, 21 aprilie 2009

oglinzi paralele


Lume multa. Grabita.
Unii vand, altii cumpara.
Multi se misca incoace si incolo. Fara niciun rost.
Ca la targ.

Am pierdut mana bunicii.
Fetze necunoscute.
Fiecare are drumul lui.
Nimanui nu-i pasa de spaima mea.

Nu mai stiu cine a gasit pe cine.
Nu m-a certat. Mi-a pus mana pe crestet. Si mi-a cumparart turta dulce.
Si i-am simtit mana calda tot drumul.
Pana acasa.


Lume multa.
Unul dintre marile muzee ale lumii.
Raman in fata unui tablou. Mult prea mult.
Incerc sa-i patrund sensurile.
Si ma trezesc singura. Intr-o lume necunoscuta.
Spaima. Aceeasi. Ca in copilarie.
Nu.
Altfel.
Dar tot spaima.

Seara, in patul meu de hotel parizian m-am gandit la mana bunicii.
Si mi-a fost tare dor.

De ea.
Si de copilaria pierduta.

luni, 20 aprilie 2009

la inceput a fost simtzirea


Nu plange...
O sa fie bine!

Acum o spune cu manutzele.
In genunchi.

Data viitoare va gasi vorbe.
De frate mic .
Si iubitor!

sâmbătă, 18 aprilie 2009

cu sufletul plin

Lasi autostrada Pitesti-Bucuresti sa-si struneasca , atat cat poate, bolizii, gonind ca nebunii in ambele sensuri, si, urmand drumul strajuit de plopi, intri, inainte de asfintit, in sat.

Din curtile ingrijite, case de toate marimile , cu acoperisuri de tigle albe si rosii, mangaiate de zarzari, meri si duzi, privesc cuminti ulita mare a satului.
Miroase a zambile si a leustean.
Este Vinerea Patimilor.
Tineri si varstnici, bunici si cumetri, razleti sau in grupuri , se indreapta spre capatul satului.
Lumanari, flori, tamaie. Toti isi plang mortii. Si ingrijesc mormintele.
Zvon usor de duioasa aducere-aminte.

In vale, curge, mereu , in matca lui, Argesul.
Zavoiul asculta.
In verdele ierbii si al salcamilor.

Parasesc satul cu inima plina.
De ganduri.
Dar si de multumire.
Mi-am plans parintii, am curatat liliacul care le umbreste criptele si, in linistea de dinaintea Prohodului, le-am multumit pentru stradanie.
Si pentru dragostea lor.

In biserica noua din oraselul adolescentei mele, slujba a inceput de cateva minute.
Ma strecor catre un grup in care le recunosc pe cele doua colege de scoala, cu care stabilisem sa ma intalnesc.

„Cuvine-se dar”, „Primavara dulce”, „Neamurile toate”..

Aproape toata lumea canta: adolescenti, in blugi si cu freza tzepoasa, femei, barbati . Doi preoti- unul tanar , inalt si frumos, si celalalt in floarea varstei, cu o voce care iti unge sufletul- au oficiat cea mai frumoasa slujba pe care am auzit-o vreodata in Vinerea Mare.

Am simtit, in urechi, in ochi, in suflet , copilaria.

Si, dupa ce am inconjurat biserica in cantari si in dangat de clopot, am regasit linistea pe care o cautam.

De dimineata, oraselul, proaspat , dupa o ploaie zvapaiata, radea in tufe de flori , asteptand noaptea Invierii.

miercuri, 15 aprilie 2009

(re)citesc din cand in cand





INVATA de le TOATE!

Învaţă de la ape să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume, de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, căci toate sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori
Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.

Învaţă de la vultur, când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei
Învaţă de la greier, când singur esti să cânţi,
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător,
Ia seamă, fiu al jertfei prin-lumea-n care treci,
Să înveţi din tot ce piere,tu să traieşti în veci! "


Rudyard Kipling

marți, 14 aprilie 2009

optziuni







Cineva, de la inaltimea caruia toate par a fi bine tinute in frau, zicea, aseara, ca”tot ce este vechi tinde sa putrezeasca”, insinuand , fara perdea, ca de asta este buna curatenia de primavara.
In privinta curateniei- nu doar a celei de primavara- sunt de acord.
Omul vorbea cu o mana in dreptul inimii si cu suficienta ierarhiei scaunului pe care nu stiu si chiar nu vreau sa stiu cum l-a ocupat.
Ascultandu-l , am inceput sa ma intreb cat adevar si cat dispret pot exista in „ maxima” domniei sale.
Sa fie totul nou si proaspat in orice moment?
Sa aruncam din sertare/casa/biblioteca/inima/gand/legi/pivnita/conceptie/atitudine/pod/buzunar toate lucrurile care au capatat patina vremii?
Mi-am amintit apoi( uite amintirile nu pot fi recente, tin de „ vechi”) ca , in momentele frumoase, ne bucuram de filme vechi, dorim un vin vechi, parfumat, cautam bijuterii vechi, carti vechi, scrisori vechi, fotografii vechi, pastram in suflet case vechi, iar drumul vechi este legatura noastra cu inceputurile.
Si daca insul ma intristase, intorcandu-ma cu gandul in lumea amintirilor, m-am simtit dintr-odata mai noua.
M-am simtit eu insami.

„Un drum de care mi-a dat branci in sat-
Si am pornit sa vad pe-aici cum este,
Cand ploua sui costisul apasat,
Si vara colbait ma urc pe creste.

La han , la primarie, fac popas
Si la biserica, sub tigle rosii.
Carutele imi zvarla prafu-n nas,
Dar ma iubesc purceii si cocosii.”

Ion Pillat-Ulita satului

luni, 13 aprilie 2009

carusel

Multe, prea multe intrebari, atat de multe, ca le poti pierde sirul; si rostul.
Putine raspunsuri, prea putine, atat de putine, ca nasc alte intrebari.

Si timpul alearga..
si eu,
si tu,
si noi..
pe drum batatorit.

Sau pe scurtatura.

p.s. stie careva tinta?

vineri, 10 aprilie 2009

simfonie cu alti musafiri











Fanfara. Lume multa. Flori cu chip de copii. In hainute colorate. De zambile, ghiocei, lalele, micsandre. Toporasi.Treziti cu noaptea-n cap. Mamici cu sclipici. Bunicute coafate”i-ai dat un maiou pe dedesubt?al nostru are febra, da a insistat educatoarea, ca vine si boc, vine chiar geoana.toti.au pregatit si un dans. hai sa ne facem un pic de loc, sa-i fac o poza , cand ajunge in fata…”

Din cateva avioane cad petale. Parasutistii fac salturi. Femeile de serviciu sunt pe baricade. Cu maturi si farase. Gardieni sobri. Cu mustata. pe aici nu se trece, luati-o-ndarat.

Grupuri de flori zgomotoase trec prin fata tribunei.
Domnu Geoana coboara/urca/coboara/urca- i se dau flori. Are maniere :)). Il imita si vecinii. Calushul. Sarba. Vin liceenii de la Dacia. Nu inteleg ce striga, oricum e de bine. Sunt printre ultimii. Si gata.
Copiii fug la bunici, mamicile alearga sa prinda locuri langa autoritati; nu te intalnesti zilnic cu primu’ministru, cu ambasadori, consilieri , nu vezi , mai cu seama, nu auzi un englez get-beget spunand bunaziua.
Tot intr-o goana spre”Casa Cartii”.

Mi se pare cunoscuta scena asta; si atmosfera-nu chiar asa, ca era august, vorba cuiva de la tribuna- fie primavara, fie toamna, optimismul de aici incepe.

Cerul saruta pamantul cu manunchiuri de raze, pamantul inalta spre cer brate de lalele.
Vom avea grija de copii. Si de pensionari.( aplauze nedumerite)

Ma duc sa-mi cumpar o floare.
In glastra.
Sa nu-mi pierd obiceiul.

marți, 7 aprilie 2009

hoatza la inaltime


O stiu demult.
Unii o cunosc cu mult inaintea mea; de pe vremea cand isi cauta loc de casa.
Mai de-aproape, am vazut-o anul trecut, este simpatica, in haina ei tarcata, cu coada.

Fara sa intrebe, s-a mutat la noi in curte.
Si nu oriunde, taman in ulmu’al mai frumos.

Am inteles ca niciodata n-o sa aiba sanse la oras. Unde? prin balcoane? intre blocuri?
Nicicum. Lumea n-o agreeaza. Pentru ca este neserioasa. Chiar mai rau.
Fura.
Si nu orice. Ii plac bijuteriile, furculitele, linguritele, uitate seara pe masa din curte.
Trece intr-o vizita scurta, inhata ce ai lasat din intamplare, ia si pleca.
Se multumeste si cu alte mici obiecte feroase- cuie, sarmulite.
Este strangatoare.
Isi face casa rezistenta.

Anul trecut, cineva mi-a spus ca poarta ghinion . Toti vecinii i-au stricat locuinta .
Au alungat-o. Cu pietre. Ca le fura puii.
Am luat o scara, m-am urcat in ulm si , cu un bat lung , ascutit la capat, i-am dat jos coshmelia. N-a fost prea usor- bun arhitectul, bun constructorul.

Nu s-a lasat.
A venit din nou. Si iar si-a facut casa.
Chiar am zarit-o de vreo doua ori, tare grabita.

Nu stiam ca are un pui.
Saracutul a cazut sau chiar a vrut el sa se dea jos . Incerca sa se urce pe gard; n-a reusit.
A aparut ea. Avea hrana in cioc. I-a dat lui totul. Apoi l-a prins -tot cu ciocul- si l-a dus”acasa”.

Asa m-a convins .
S-o primesc.
In spatiu.
Aerian.

p. s. ati recunoscut-o sigur, da?
orice asemanare cu unele cuvantatoare, iubitoare de inaltzime shi de stralucire, nu este intamplatoare!

luni, 6 aprilie 2009

mica publicitate

Duminica-5 aprilie 2008.
Cu mult inainte de pranz.
Iesirea din oras.
Spre Slatina.

Sau spre targul saptamanal.
Lume multa. Masini.
Nervi.
De primavara.
Si de toate zilele.

Trecere de pietoni.

O batrana. Cu mult peste. In maini duce doua sacose; burdusite.
De gat, innodata bine intr-un fular, o haina.
De piele.
Tabacita.
Neagra.

Femeia traverseaza, uitandu-se speriata in dreapta si-n stanga.

Pe spatele ei, cu pixul, pe o coala A4, prinsa in ace de siguranta, scrie: DE VANZARE.

p.s. talcioc-uri; n.pop. "piata unde se vand vechituri si obiecte de ocazie; din rus talciok."

duminică, 5 aprilie 2009

cu noaptea-n cap

Sambata, putin dupa 8, la chioscul de ziare.
Cineva cere o carte care se da, la pachet, cu un cotidian cunoscut.
Vanzatorul: domne, daca doreati cartea aia, tre'ia sa fiti aici dimineata, la cinjumate.
Cumparatorul : se mira..
Eu( in gand)- pe vremuri, la o asemenea ora asteptai ratia de ulei; sau de malai.

Alte vremuri, alte prioritati!
p.s. tot in coada..

sâmbătă, 4 aprilie 2009

mereu pe fuga




A dormit iepureste.
A-ntepat-o frigul.
Intinde plapuma umeda de frunze vechi, acoperindu-si barbia, in care i-au crescut brebenei.

Si toporasi.
O furnica ii gadila nasul.
Ridica un brat de crengi inmugurite, apoi si pe cealalalt, si pe urmatorul, isi umezeste fata cu bruma si, deja, se simte mai sprintena.

S-a crapat de ziua. Nu poate sa mai intarzie.
N-a fost niciodata lenesa.
Cum sa ramana in patul ei de crengi si frunze, cand s-au trezit si vrabiile?

Si gugustiucii?

Si izvorasul din vale?

Se opreste in fata schitului singuratic, cade in genunchi, isi face rugaciunea de sambata.

Si pleaca.
Se simte bine in rochia noua tivita cu banci proaspat vopsite si copaci varuiti.
Peste vreo ora sosesc plimbaretii, asa ca se apuca de treburi.


Scoate scutecelele ciupercutelor, strange hartiile imprastiate de vant, sterge lacrimile florilor si, cocheta, primeste sarutarile soarelui , strecurate shiret prin pletele ei verzi.

Are de lucru pana spre seara.
Pana la pranz, sta pe langa copii. Sa nu se loveasca. Prea le place sa alerge pe role!

Si cu bicicletele!
Dupa amiaza poate sa-si mai traga sufletul. Vin indragostitzii.

Nu vrea sa para indiscreta.
Se va duce undeva sa-i inveseleasca pe domnii aia cu ochelari , care joaca table. Ii place sa chibitzeasca. Si sa-i bucure.

Pana prin iunie, tot asha o tzine.


Cand se-ntoare sor'sa - mijloaca, arsa de soare , cu bratele incarcate de alune verzi si ciorchini de flori .

vineri, 3 aprilie 2009

fotografie de grup

Din nou impreuna.
Cati au mai ramas.
Si numele lor:
Ion Besoiu,
Ion Dichiseanu,
Sebastian Papaiani,
Jean Constantin .

Ieri,
cu marea sub talpi
si cerul deasupra,
mushcau felii mari de viata!

Anton Lupan,
Pierre Vaillant,
Ieremia,
Ismail..
Aveau in suflet Speranta .Tinteau catre Tara de Foc!

TOATE PANZELE SUS!


Astazi-
Patru batranei evocand amintiri. Fiecare in felul sau.
Ochelarii ascund lacrimile.
Fardul acopera tristetea.
Timpul trage cortina.
Viata e un rol.

"fir-ar mama ei de viata…"

joi, 2 aprilie 2009

cu toata dragostea!


Are ochii verzi.
Verde crud. Ca bobitele de strugure, pana sa dea in parga.
Iscoditori. Se misca intr-una.
Are si niste suvite . Blonde. Chiar! nu mai stiu daca sunt naturale, ori asa a vrut ea sa si le faca..
Vorbeste repede. Si precipitat.
Si zambeste.

Nu are totdeauna motive; asa este ea.
Deschisa.
Cu zambet cat toata fata de copil.
Pentru ca este abia in clasa a opta.
A fost eleva mea in clasele a cincea si a sasea. Si putin dintr-a saptea.
Talentata.
Si extrem de ordonata- scris ingrijit, litere egale, pagini curate , ca-n palma.
Fraze limpezi.
Ca ochii ei.

Floricele impletite in codite de metafore si comparatii subtile, intrerupte , rabdator, de interogatii.
Retorice.
Asta fac totdeauna copiii- se intreaba . Si se mira.
De asta sunt frumosi.

Atunci participa( imperfect) la olimpiada de limba si literatura romana. Cu premiu.

Odata, mi-a cerut s-o invoiesc. Si mi-a spus motivul.
A doua zi , s-a purtat absolut normal, desi ma asteptam s-o vad emotionata. Nu m-am putut abtine si am intrebat-o cum se simte. Mi-a raspuns fara ezitare, cu sinceritatea ei debordanta ”mai bine nu venea”.
Am ramas cu intrebarea in gat.
Era vorba de mama ei, plecata la munca, in Spania.
A lasat-o in grija bunicii.
Si a unei matusi.

Uite ca si dupa doi ani, imi vine in minte momentul ala, cand un copil n-a simtit nimic deosebit la intoarcerea mamei.
Ce sa fi facut femeia aia atat de grav, incat fetita ei de 13 ani sa nu se fi bucurat vazand-o dupa atata vreme?
A parasit-o .

Nu conteaza motivul.

"-Doamna,- cat imi este de drag cuvantul asta , spus de copii, sincer, asa, ca-ntre prieteni- ati aflat?
Andreea a luat premiul INTAI la Olimpiada internationala de chimie. A fost la Satu Mare.
30 de copii. Din 5 tari . "

M-am interesat. Asa este!

Fetita frumoasa de acum doi ani a crescut frumos.
Si bine.
Cu bunica si matusa.
Fara mama.
Fara tata.

Cu ea insasi.
A crescut atat de frumos, incat iubeste deopotriva poezia, chimia, matematica si desenul. Si canta. Si face sport. Si se plimba. Si are prieteni.
Care o iubesc.

Este unul dintre copiii acestui timp.
Ai acestei tari, despre care toti spunem ca nu ofera modele.
Nici sanse-am citit ca MEC n-a sponsorizat concursul de chimie.

Copiii isi aleg adesea, drumul, fara sa astepte ajutor de la niste adulti, care s-au trezit dintr-odata batrani.

miercuri, 1 aprilie 2009

nud pe dinauntru

Daca tot este o zi altfel decat celelalte, sa incercam un experiment, cel putin , teoretic-
adica, macar pentru cateva minute,

in :

familie/ casa/scoala/spital/orice institutie/tribunal/ parlament/gara/sat/oras/biserica/magazin/prefectura/birou/anticamera/pat/primariedormitor/masina//etc.,

la :

serviciu/cumparaturi/medic/ofiterul starii civile/divort/teatru/cinematograf/dentist/ghiseu/ tribuna/plaja/politie/ banca/ semafor/ fereastra/ volan/televizor/spectacol/coafor/frizer/croitor/sala de sport/interviu/inchisoare/vorbitor/nunta /bloc/etc.,

pe ;

blog/strada/stadion/aeroport/ulita/ trecere de pietoni/peron/prag/poteca/bicicleta/role/ gheata/ schiuri/ganduri/scaun/etc.,

cu/langa/alaturi de:

sot(ie)/iubit(a)/sef(a)/prieten(a)/soacra/amant(a)/nora/ginere/vecin(a)/coleg(a)/subaltern(a)/necunosct(a)/partener(a) de afaceri/etc.

sa ne inchipuim ca ne intoarcem, toti, pe DOS.
Si sa ne aratam unii in fata altora, in locul fetelor si trupurilor noastre , cele de toate zilele, INTERIORUL: sufletul, inima si mintea.

Cum ar arata lumea?

p.s. stati pe margine!