să nu gândiți

 niciodată  că după moarte veți moșteni împărăția pe care  n-ați trăit-o  încă pe pământ. Arsenie Boca

Că se răsfață pe o jumătate de lună, că durează  doar o zi, de dimineață până seara târziu, orice excursie este,  până la urmă, opțiunea fiecăruia.

Îmi plac  excursiile!

Bineînțeles că îmi plac cele bine organizate, dar nu toate sunt la fel, deși, dacă îți asumi rolul de conducător și pretinzi  și  o sumă deloc de  neglijat, ar trebui să-i faci pe oameni să-ți fie recunoscători. Sau să povestească frumos..

Nu insist asupra acestor detalii.

Vorba este că, ademenită de  prietenele mele, duminică în zori- dormeau liniștiți și maidanezii, la care m-am tot  gândit cu groază- m-am prezentat  la locul de întâlnire, chiar ceva  mai devreme. 
Cum niciodată socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, locurile care ne reveneau erau în spatele autocarului, ghida, o tipă  arțăgoasă, deși voia să pară evlavioasă, nu prea ne-a convins că  are aplecări   dintre cele cucernice, mai ales că a uitat să ne  elibereze chitanță pentru  suma  primită cu vreo două săptămâni înainte.

Cu chiu , cu vai,  autocarul a pornit cu mai bine de o jumătate de ceas întârziere, că de, ăștia suntem noi, n-o să învățăm punctualitatea, cum nici caii bătrâni nu învață să meargă în buiestru.

Satele argeșene  au primit baia de sâmbătă seara, drumul este curat, au înflorit livezile, râd printre uluci bujorii bucălați în toate culorile, picură frumos, ca-ntr-o zi de sărbătoare.
 Autocarul  mângâie panglica  șoselei, se ivesc  semețe coamele  verzi ale munților, Jiul taie  Merdionalii între Parâng și Retezat,  intrăm în defileu, râul se face un firicel,  verdeața inundă locurile, șoseaua paralelă cu apa lui taie maluri în piatră, păduri bogate de  foioase  acoperă stâncile.

 Ajungem la mănăstireaLainici. Frumoasă zidire!
 Slujbă pe măsură, primim mir, ouă roșii și cozonac, oamenii  te privesc în ochi când spun Hristos a Înviat!
Ne închinăm la  Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, cumpărăm  suveniruri.
 Priviri de bun- rămas ..

 Caldă și frumoasă pace se revarsă peste  oameni și locuri.

 Aici se ascundea Tudor Vladimirescu , ne amintește vocea  ghidei, oricum, o să citesc acasă ..uite aici-.

Ne încadrăm pe șoseaua încă paralelă cu Jiul,  drumul coboară  și urcă, plouă mărunt, munții mângâie norii,  Jiul își tot șopotește povestea, ador peisajul verde, galben curat, a fugit soarele, norii se adună, o răpăială  încețoșează  totul, ne apropiem de Petroșani.
Peisajul se schimbă, orașul pare amorțit, au dispărut culorile,  mici pete verzui  se strecoară pe lângă balcoane  vechi,   murdare,   ferestre  sparte,  străduțe obosite.
Parcă timpul s-a oprit.
 Obosită așezare..

Coborâm  în Depresiunea Hațegului, pe valea Sreiului. 
Covoare de verde curat, drum liniștit, case  vechi, case noi,  răpăie ploaia, popas forțat, prea multe mașini. 
Ajungem la Prislop.

Se revarsă iarăși norii, râde  știrb soarele, mulțimea se împrăștie, cătă lume! Toate

vârstele urcă spre mormântul  mereu amintitului cu speranță Arsenie Boca. Brazii se leagănă  ușor în foșnet duios, pâlpâie în candele luminițele speranței, 

  Mulțime de flori,  o mare de crini imperiali,  bujori, garoafe,  ciclame.

Lumea așteaptă   tăcută,  îți umpli apoi bidonul din izvorașul  care primește   zvăpăiat  monede și bancnote, omul este darnic, uită de toate,  rostești în gând dorințe adânci.

La drum!

Soarele a dispărut, plouă, drumul  taie munții, lăsăm în spate culmile  albite de ninsoarea trecătoare, se zărește Sibiul, pe la 18 și vreo douăzeci  trecem în grabă, plouă, ne întovărășim cu Oltul..

Ajungem la mânăstirea Cornetu. 
Aceeași grabă!

Interesantă bisericuță. Citește aici!

  Impresionantă ușă are altarul-  ce minunăție  de  broderie aurită! N-am mai văzut nicăieri o așa  bijuterie.
Să întreb- nu am pe cine..

În spatele mânăstirii, un mic cimitir. Îmi atrage atenția o cruce, citesc, mă pripesc  în interpretare, recitesc, mă înfior măi Lenuță, măi Lenuță, când mai vii pe potecuță.

Da, ea s-a dus,  el știe că timpul  nu se întoarce..Profundă filozofie , în  simplitatea ei populară! 
 Profundă și dureroasă..

În autocar este liniște, toată lumea   a scuzat  ieșirea șoferului, care, deși bun profesionist,  are probleme de comunicare..printre brazi, se zăresc turnurile Mânăstirii Cozia, mă gândesc la Umbra lui Mircea, ascult  susurul  înăbușit al Oltului, repetând  numele  bătrânului Domn.. curge drumul, curge istoria, toate curg..//

 Urmează un moment cam anapoda- deși  este destul de târziu, ar mai fi ceva până la miezul nopții, s-a lăsat frigul, ghida propune  un popas..ai înțeles, pentru micii de Dedulești. 

Mici și bere, sfinți și cugetări,  așa suntem noi, balcanici din fire,  trecem ușor peste toate, uităm sau pierdem măsura. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Arsenie Boca.

un dar muzical de la modart:

s-a găsit scrisoarea deschisă

Înainte  de a pleca  dintre noi, la 25 ianuarie 2013, DAN MIHĂESCU, umoristul care a scris texte memorabile pentru Toma Caragiu şi Tamara Buciuceanu Botez, a lăsat o

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CARAGIALE

Stimate nene Iancule,

Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni,tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc.

Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii  scenarii de desene animate. Eşti mărunt, neicuşorule!

Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple.

Matale ştii cât ar costa acum o masă la "Iunion"?

Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la "Iunion" acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga.

Heavy metal!

Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la "Gambrinus" şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini.

Suntem o ţară penală, meştere!

De la parlament la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni.

S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: "Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!"

Zicea Nae Ipingescu: "Să nu mai mănânce nimeni din sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân". Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara. O să zici că le crapă obrazul aleşilor?

Ei, aş!

Unde este Râca Venturiano cu al lui "Angel radios"? E timpul cocotelor. 
Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi chestii deochiate, nene Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă!

Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis "Titircă Inimă-rea" e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.

Se face Capitală până la matale la Ploieşti , numa' borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică.

Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat, deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu', din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi cinste, care va să zică.

M V vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un de-al lor care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş'opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?...

Altminteri e "criză teribilă, monşer". Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica "Năpasta", promisiunilor guvernului schiţa "1 aprilie", Justiţiei "Lanţul slăbiciunilor", vieţii noastre politice - "D-ale carnavalului", scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este "Scrisoarea pierdută", iar viitorul nostru poate fi asemuit cu "O noapte furtunoasă". Bravos naţiune!

Egzistă nişte unii care zice că suntem "Ţara lui Caragiale". Ei, aş!

Moravurile de pe vremea matale erau parfum.

Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea! Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel.

Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic.

În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi  o să murim în Becalia!

Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!//
 p.s. dacă ai vreme, citește și aici
http://www.gamedesire.com/player/cuiab/blog/455228

o să-ți placă!

Dacă vine vara ( cea adevărată),  ar trebui să luăm aminte pe aici:
http://costumepopulare.wordpress.com/

lecția de generozitate

Vă propun prin integrala Bach un  de exercițiu de eliberare spirituală- spațiul sacru, cu energiile sale, muzica lui Bach, lăsată să vibreze la o la o frecvență  mai puțin tensionată  decât cea contemporană…Și dacă  muzica aceasta  vă va emoționa, atunci  o să vă rog să vă  gândiți pentru o fracțiune de secundă  la aceia dintre  noi care  rareori au parte de bucurii. Lor le-am dedicat turneul din acest an: copiilor sprijiniți de Hope and Homes  for Children România.Alexandru Tomescu//

Ce cuvinte să aleg,  după ce reguli să le îngemănez, să potspera  că  aș putea transmite măcar o părticică din scânteierea  unei  seri în care geniul lui Bach,  uriașul  talent al Artistului Alexandru Tomescu și    vioara Stradivarius  au înălțat  OMENIEI cea mai curată odă?

Două ore, în care am avut  senzația că  vioara  crește din umărul acestui tânăr  minunat, atât de  generos, că  arcușul  lui  are suflet, curgându-și  rostogolirile  sonore în împlinirea  armoniei universale.

Dumnezeu l-a înzestrat cu talent, distincție, farmec, forță creatoare, dar și cu o mare putere  de a ajuta, de a se implica într-o cauză curată- aceea de  a dărui căldură și  un acoperiș copiilor bătuți de soartă, respinși de cei care i-au adus pe lume..

 O seară  perfectă de  totală dăruire în slujba celor lipsiți de noroc..o seară în care Alexandru Tomescu și  vioara lui ne-au învățat  să visăm frumos pe muzica lui Bach!

Unde putea să se reverse preaplinul  celor șase Sonate și Partite, gândite ca un ansamblu, într-un tot armonios, trecând peste rigiditatea ritmurilor, într-o căutare a atingerii perfecțiunii sunetului, unde altundeva decât într-o biserică, locul atât de  aproape de sufletul lui Bach?

Eleganță discretă,  parfum de crini imperiali risipiți bogat printre  figuri  de sfinți, lumini  în  strălucitoare, magice jocuri colorate asemenea sclipirilor bucuriei ! Biserica catolică Sfântul Anton  din orașul nostru, penultima dintre cele douăsprezece catedrale, în care  și-a făcut auzit glasul arcușului, preschimbat în chemare, a fost locul perfect în care Artistul Alexandru Tomescu ne-a învățat  lecția  compasiunii, a smereniei, a mersului către echilibrul egoului cu lumea exterioară, dăruind  prin muzică Lumină și căldură  sufletelor orfane.

 Împăcarea  sinelui  cu lumea celor fără de noroc, prin  generozitate.

El, Artistul,  face uriașul pas- ne trimite prin simplitatea succesiunii lent-repede-lent-repede, într-o realitate armonică, ce nu se poate povesti.

 Se simte!

Întoarcerea omului  către om, prin echilibru între  dramatism și odihnitor.

 Johann Sebastian Bach, Alexandru Tomescu, vioara Stradivarius- omul, mai aproape de Dumnezeu!

 

Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute...

il Molleggiato

O  să spui  că l-ai văzut la timpul potrivit. 
Sau  nu ai vreme.
 Așa  credeam și eu.
Dacă astăzi ai alte treburi,  oferă-ți mâine un mic dejun de poveste cu Adriano Celentano , într-un  spectacol regizat și  gândit în toate amănuntele de către Marele Artist !

 Producătoarea  este  soția lui, frumoasa actriță  din În genunchi mă întorc la tine, Claudia Mori, pe atunci partenera lui Giani Morandi, invitat și el în concert.
  Spectacolul, grandios  prin simplitate, rafinament și  eleganță firească,  dominat  de  vocea  aceea  inconfundabilă, căreia generația mea  îi datorează respectul și  dragostea pentru muzica adevărată, a adunat   un  public  numeros de toate vârstele, prieteni și  colegi, cineaști celebri, artiști și cântăreți, pentru  a salva  cultura, natura, civilizația, ARTA! 
Un spectacol- manifest în fața căruia parcă și timpul  se supune răbdător!
Aici: 
 http://www.youtube.com/watch_popup?v=lH55WnskIxA

Fotografia  pentru decor am împrumutat-o dintr-o revistă cu nume agresiv

cu ochiul liber

Blog mi-am făcut într-un moment special.
Cont pe fb mi-am deschis într-o doară.  Când  el și-a intrat în pâine,  am început să-mi adun puii. 
Foștii elevi.
Cu fiecare descoperire, alte noi emoții îmi răscoleau colțișoare de suflet, ale căror chei le rătăcisem. Furată de ideea regăsirii, nu prea m-am gândit că timpul sapă  alte mătci, pe ei îi vedeam  tot ca în anii de școală- lecții, teze, extemporale, lectura suplimentară, șotii, serbări...  
Deunăzi, ceva  m-a lovit, m-a determinat să -mi privesc foștii elevi așa cum sunt- niște adulți cu probleme.
 O fostă elevă, admisă cu 9, 80 la  un  important colegiu piteștean, astăzi  absolventă a Facultății de Litere, dintr-un important centru universitar, a scris  așa pe contul ei de fb:.

ce urât să te naști cu aripi.... din ele îți smulg părinții câte un fulg, apoi generala și liceul, iar facultatea îți mai lasă doar 2-3 fulgi ca să mai ieși arătând cât de cât a ce ai fost cândva... și apoi dai de miraculosul sistem... din care nu mai ieși.... mai bine te naști fără aspirații.. fără personalitate... fără opinii proprii.... dacă ai așa ceva, nu vei fi niciodată acceptat și niciodată promovat în NIMIC și NICIODATĂ. Prietenii  și deloc cunoscuții  i-au scris cum au simțit. 
Sau cum s-au priceput:
move to Denmark! life is good here Romania e o țară foarte frumoasă......de vizitat numa

 De acord cu B, asta face România din om: părinții români, școala românească ,societatea românească...

Astăzi nu  sunt convinsă că metaforele mele i-au fost de prea mare folos..
Doamne, ce așteaptă tinerii de la ziua ce vine?//

fără dovadă

În cartea pe care am citit-o săptămâna trecută, la pagina 175 scrie că turistul  nu crede în lucruri decât după ce  le-a  transfigurat  în poze.
 Da,  cred  și eu, dar   ce am văzut s-a întâmplat atât de repede , eram în mașină, și-apoi chiar nu  aveam cum să fac o poză.
 Ce vreau să spun este să mă crezi pe cuvânt.

Un sătean și-a  construit la intrarea în curte un   mic magazin. Găsești de toate-  pâine, sucuri  calde, ( frigiderul   se defectează  cam des) nasturi, sape,  umbrele, damigene, biscuiți, cuțite, sare, site, roșii ( cam feștelite) var, vopsea, șosete,  elastic,  borcane, caiete, ( subțiri de tot) bere, detergenți ( în pachete mici, explicația lui este că lumea nu prea se dă în vânt după bona, câtă vreme  în fiecare gospodărie se face săpun de casă..
În fața magazinului, omul  a montat o umbrelă, o masă și patru scaune.
Seară de seară,  toate scaunele sunt ocupate de tot atâția bărbați, care beau.
De Constantin și Elena, pe la prânz,  niciun bărbat.
 Cinci cumetre.
Fumau și beau  bere  direct din sticle.
 A cincea își adusese  scăunelul de acasă.

ce mi-ai adus de la Paris?

 Dacă i-ar vedea ochii, și Alain Delon, cât este el de  Alain, ar fi  un pic  invidios, aducându-și aminte  cât de  schimbătoare sunt toate ale lumii...

La cei  43 de ani, câți spune că are, este uns cu toate alifiile: școala de  mecanici agricoli ( pe vremea aceea se intra cu  1,30), 4 ani, mecanic la o firmă, 5 ani, în altă firmă(încărcător/descărcător).
9 ani , șofer pe TIR, cel mai des făcea Parisul.
Patronul i-a promis marea cu sarea.
 Într-o vară fierbinte,murdar și  obosit  de  o cursă care părea că nu se mai termină, ajuns în strălucitoarea metropolă, a făcut un  duș într-o cabină montată în stradă.
 Obrazul subțire cu cheltuială se ține sau cum zicea odată domnul Stolojan- întinde-te cât te ține plapuma..  diurna lui de șofer român  a dispărut  într-o clipă.

Acasă, fetița , care tocmai împlinea  10 ani, l-a întrebat:

-Tati, unde ai fost tu,  săptămâna asta?

-La Paris.

- Ce mi-ai adus?

-Nimic.

A terminat-o cu șoferia.
 De Paris, nici nu vrea să mai audă.
Din banii rămași, plus ce i-a mai dat  tata-socru, din pensie, că a lucrat la Tabliere, și-a cumpărat o motocositoare.

În fânul de curând cosit din livada noastră,  au rămas câteva bidoane ( goale) de bere și , tot goale, câteva pachete de țigări.
Vântul le-a dus către poartă.

„țara „mea în luna lui mai!

la mulți ani!

 tuturor sărbătoriților, care poartă numele sfinților Constantin și Elena!
Un dar  aromat-un soc bogat!

 

și  neapărat, 

citește  aici 
http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013052186663/Special/Sf-Imparati-Constantin-si-Elena.html

de toate zilele

Știu că lumea vrea veselie  și  ceva mai mult optimism. 

 Dacă aș avea, zău  că le-aș dărui din tot sufletul.
Eu îmi încep săptămâna cu întâmplarea auzită  de dimineață  în Gara de Nord! (  am pus un strop de  optimism în punctuație, e  bine, da?)

O tânără doamnă  îi rezumă  soțului predica rostită  ieri la biserică. Să  adaug că  tustrei ( fetița  colora de zor într-o  cărticică  despre anotimpuri) mergeau la mare, pentru prima oară.

Într-o dimineață, la un colț de stradă, apare un cerșetor.

 Părintele, fără sutană,  caută în buzunar  și pune în palma întinsă un ban. A doua zi, în drum spre farmacie, în același loc, aceeași mână întinsă. Încă un ban. A trei a zi, figura se repetă. În ziua a patra, furat de gânduri, părintele se grăbește. Deodată aude vocea răstită a  cerșetorului: 
-Hei, treci așa  fără să-ți faci datoria?   (întâmplător sau nu,   micul spectacol, într-o  altă variantă, îmi pare cunoscut) 

Întrebare: dacă  povestioara de mai sus ar fi o fabulă, ce morală i s-ar potrivi?
p.s. În finalul   cărții pe care  am citit-o de curând,  autorul   exclamă :ce bine ar fi să avem un cap de schimbat pentru zilele mai puțin fericite!

căci, până la urmă,

fericirea este, după mine, lupta dreaptă și nobilă și grea de a evita nefericirea. Leopoldina Bălănuță Nu mi-am permis să adaug  vreo vorbă.   Am ascultat RUGA  ei. Îți amintești vocea  aceea unică?  Dor de Leopoldina  Bălănuță
În decembrie 2006, Leopoldina Bălănuță ar fi împlinit 72 de ani.  Așa însă, Regina ne-a părăsit, spre nefericirea noastră, bieți muritori nevrednici să-i înțelegem tăcerile.
Deși au trecut opt ani de atunci, TEATRUL, pe care l-a venerat ca pe un templu, nu s-a înnobilat cu ilustrul său nume, pentru ca MIC este caracterul celor ce-ar fi trebuit să facă un gest de minimă normalitate. Dintre "soaptele" ei, cea despre fericire se cuvine să o ascultam ca pe o rugă, cu smerenie și sfiiciune, întru bunătatea lumii, săraca lume. Fericire este atunci când în adâncul sufletului tău, în adâncul ființei tale, găsești forța de a evita nefericirea.  Pentru că nefericire este: sa muncesti fara sa iubesti obiectul muncii tale, sa nu gasesti in jurul tau prieteni care sa aiba acelasi ideal de umanitate, sa pleci la drum cu semeni care la prima cotitura a drumului abandoneaza scopul caii alese; nefericire este sa spui ceea ce nu crezi, dar si mai mare nefericire este sa nu spui ceea ce crezi; nefericire este sa izbutesti sa adormi noaptea inainte de a te gandi macar la una dintre problemele care framanta lumea si timpul tau, nefericire este sa poti adormi noaptea inainte de a-ti judeca faptele de peste zi, nefericire este sa nu ai copii, nefericire este sa nu poti darui roadele muncii tale, nefericire este sa nu iti iubesti parintii si sa nu-i insotesti cu recunostinta pana la capatul drumului intru demnitatea speciei umane; nefericire este sa-i uiti pe cei care te-au invatat si care au adaugat fiintei tale comori nepretuite, nefericire este sa nu trudesti intru desavarsire, nefericire este sa nu stii sa duci pe umeri povara cea mai grea: succesul; nefericire este sa agonisesti mai mult decat iti este cu trebuinta, nefericire este sa uiti de unde ai plecat, nefericire este sa uiti spre ce ai plecat, nefericire este sa-ti vezi numele disparut inainte de disparitia trupului, nefericire este sa simti puterea devastatoare a singuratatii, nefericire este sa nu pretuiesti truda altora, nefericire este sa nu ai nevoie de arta, si cea mai mare nefericire este sa nu ai nevoie de cultura. si cate nefericiri mai sunt posibile pe pamant! Dar pana la urma eu cred ca nefericirea este o vina. Si daca in tine gasesti puterea morala de a-ti asuma vinovatia, eu cred ca deja ai facut un pas pe calea anevoioasa, dar sublima de a atinge macar o treapta a fericirii. Caci fericirea, pana la urma, este un ideal posibil de atins, fiind, dupa parerea mea, o forma a demnitatii umane. Căci fericirea este pâna la urmă, dupa mine, lupta dreaptă și nobila și grea de a evita nefericirea."  Autor: Marian Nazat p.s. să mă ierți că n-am avut vreme să  pun diacritice în tot textul.

lacrimă roșie

Pâlpâiri sfioase, joc indecis în verdele crud  al amiezii!
 Roșu !
Roșu inconfundabil! 
Nerostite promisiuni în fuga trenului.  
Suave flori umanizate, câteva petale ușoare,fine ca o fustiță transparentă,pudică totuși.
O decență firească, femeiască, chiar dacă macul, în povestea lui, trebuie să fi fost bărbat.

Vântul  poartă semințele cum vrea el, din mijlocul câmpului până în fața unui peron tocit de timp și de ploi.
Licăriri stacojii printre cioburi, șine, pietricele, scrâșnet de roți, pași, gânduri, promisiuni, batiste, geamantane doldora de visuri.
Macul dictează lecția  vieții.
Splendoare, curaj, veșnicie  de-o clipă, firicel firav într-o lume care aleargă...

universul

se naște din sunet. Ion Dumitrescu

Superbă seară de mai!

Filarmonica ne-a oferit  un Concert simfonic omagial Ion Dumitrescu, sub bagheta  dirijorului  român ,stabilit în Spania, Octav Calleya.
Laolaltă, într-un moment unic,  optzeci  de  muzicieni din Pitești, Vâlcea, București, Sibiu.

Invitată specială, pianista  Ilinca Dumitrescu, fiica   ilustrului   sărbătorit, reprezentant  al Școlii românești de la mijlocul  veacului trecut.

  Am ascultat Preludiu  simfonic-Ion Dumitrescu, Eduard Grieg, F. Schubert.

Emoționată,  caldă și  generoasă, nobilă  fără efort, doamna Ilinca Dumitrescu ne-a  răsfățat, dăruindu-ne  într-o splendidă interpretare, în afara Concertului  pentru pian  și orchestră în trei părți de Edvard Grieg, două mazurci de Chopin.

Talent, rafinament, grație,  dăruire, emoție,  patos!

În partea a doua a concertului,  am  ascultat Simfonia  nr. 9  în Do major D944.
  Entuziastă și  profundă, o  melodică  poveste schubertiană ,  ca un roman  în patru părți, melancolic, amplu, strălucitor.

Daruri de la Ștefania