vineri, 22 septembrie 2023

„e glasul echinoxului de toamnă”

 Te uiți la  arbori, iei seama  la pomi, la  frunze, la  flori.

Prinzi  pe sub pleoape  rătăcirea unei molatice poteci, care-și caută  și ea rostul, nedumerită  de  câte  frunze  se prind într-o horă  veselă. cu muzică proprie.


Gândul îți fuge la  anotimpurile  devenite, deja trecut...când  toate câte au fost verzi și-au scos căpșoarele de frunze, au crescut sub mângâierea soarelui. Au râs în dimineți însorite,și-n zile calde cu limpezi atingeri de soare.
Au țâșnit în vârfurile degetelor, pe rând..,unii s-au trezit în mugurași, alții au fost strămutați.
Au dormit sub pulbere de stele.
Dintr-odată, ca și cum o mână colosală i-ar fi pălmuit, au început să pălească. 
Rând pe rând..
În zvâcniri de sânge albastru, cu esența lui tare, nucul își ține cu dinții ultimele frunze. Nu poate rămâne gol-goluț, ar fi prea de tot...
Doi pași mai încolo, un pui de tei își plânge vara, în batistuțe tivite cu galben.
Nici castanul nu se poate lăuda că mai are vigoare. Frigul nopții trecute i-a dezgolit brațele.

Cămașa? ferfeniță.
Își trage pălăria pe fruntea lui lată de culoarea cărămizii.
Este, totuși, un domn.
Câteva ramuri de dud s-au strâns laolaltă, într-o largă fustă creață,verzuie, cu picățele gălbui.
Din partea cealaltă a curții, stejarul clipește mândru.Nu se teme, nimeni nu-l întrece. Este cel mai trupeș.
Unul în spatele celuilalt, chipeși în plină forță, ulmii sfidează capriciile toamnei.
Hohotesc în bărbi stufoase de verde trufaș.
În pătratul lor fragil, mărărițele se apleacă gânditoare către admiratorul lor firav, smochinul. Le-a surprins frigul în fustițe transparente, cu bretele subțirele. 
Se lasă îndoite de mijloc, cum să învingă ele vântul?
Rele de gură,buruienile își dau coate că mlădioasele scânteioare și-au rătăcit umbrelele..
În mers de regină, nepăsătoare și mândră, toamna își duce trena ei de gânduri, frunze și petale...
Gina  Rizea

”Ascultă, Doamnă!
Ascultă glasul echinoxului de toamnă
Ce aiurează-n vârful unui plop
Strident,sar înțelept ca un Esop..
În locul veveriței de-astă vară,
Pe care pădurarul vrea s-o-mpuște
( fiindcă-ncercase să te muște)....”
Ion Minulescu

vineri, 15 septembrie 2023

pe cine pedepsește uniforma?

 S-a repetat, cu obstinație, după 1989, când uniforma de școală a fost aruncată la coșul de gunoi, că ea îi înregimentează pe copii , ii transformă într-o masă în care personalitatea fiecăruia este anulată.


În 1906, adică acum 100 de ani, când Profesorul Spiru Haret, unul
dintre puținii miniștri adevărați pe care i-a
avut școala romanescă , a introdus obligativitatea uniformei în școală , probabil că vor fi fost și voci care se vor fi împotrivit.
În perioada interbelică, uniforma școlară devenise mândria băieților și a fetelor de pension .
De-a lungul timpului, aceasta a ajuns a fi- nu un mod de întrebuințare - ci o emblemă a tinerei generații , o distincție , care particulariza.
În toți anii mei  școală,  cât am fost elevă de gimnaziu și de liceu,liceu am purtat câteva tipuri de uniformă : în clasele mici-un șorțulet negru de satin, cu guleraș alb, de pichet sau de poplin , căruia i se asorta o fundă roșie,lucioasă. 
În ciclul gimnazial, uniforma era formată din două șorțulețe-unul pepit, alb-negru, de bumbac, în multe cute și al doilea-negru, de satin , cu volănașe pe umeri . Se încheia , petrecându-se încrucișat , pe spate . Concuram intre noi, apretându-ne zilnic gulerele și manșetele, tricotate dantelat de mamele noastre.
La serbări șorțuletul negru era înlocuit cu unul alb, cu multe cute, bine călcate.
In vremea aceea a apărut- tot pentru evenimente școlare deosebite- serbări și concursuri- costumul format din fustă plisată bleumarin, de stofă și bluză albă cu mâneca lungă sau scurtă. Uniforma se completa cu șosete albe trei sferturi. Părul se purta împletit în cozi , prinse în panglici albe sau roșii.
În primii ani de liceu, uniforma fetelor era o rochie bleumarin din stofă de bună calitate, buzunare ascunse , în cute duble. Fiecare fată îi putea adăuga adăuga ceva special: pentru a marca talia-o curea subțire albă sau neagră, care costa 4 lei, unele îndrăzneau chiar culoarea roșie , un guler de dantelă sau de mătase.
Am purtat uniforma cu mare plăcere.
Băieții se îmbrăcau în costum bleumarin, cămașă albă, înlocuită apoi cu o alta de culoare bleu ș, obligatoriu,i cravată.
În ultimii mei ani de liceu a apărut o alta uniformă-fără urmă de frumusețe sau de eleganță-un sarafan drept, dintr-o stofă care se tocea destul de repede și o bluză de bumbac, bleu. A supraviețuit , obligatoriu , 25 de ani.
Am înțeles reacția tinerilor , în 1989, de a o arunca printre obiectele ieșite din uz.
În locul ei, treptat, în scoală au apărut blugii, asortați cu cămăși, tricouri, sacouri. Apoi fiecare, în funcție de posibilitățile părinților, a început să se îmbrace oricum, dorința fiind de a șoca.
Școlile s-au transformat în spații în care tinerii-de la cei mari până la cei mici- nu mai respectă niciun criteriu de armonie a culorilor, de bun-gust, de considerație față de instituția numita ȘCOALĂ .
A fost adus in discuție cuvântul UNIFORMĂ . S-au scris multe pagini în ziare și în reviste, s-au războit tabere , s-au organizat prezentări de modele. Și-au spus opinia -elevi, părinti, profesori, ziariști, miniștri, politicieni.
S-au creat uniforme de tot felul, în toate culorile, din materiale și în croieli dintre cele mai bizare.
De voie, de nevoie, părinții le-au cumpărat.
Înghesuite în plase, alături de pantofii de sport, de trusa de machiaj , de pachetul de țigări și de cine mai știe ce, ele permit intrarea posesorilor în școală, fără a avea vreo șansă să devină motiv de mândrie.
Sunt un veșnic prilej de discordie între cei care le poartă, din obligație, și adulți-educatori /familie.
Cred că există momente în viața tuturor, când este necesar și obligatoriu ca anumite demersuri să se supună gândului luminat. Educația presupune doi factori esențiali : cel care trebuie să fie educat și educatorul lui. 
Uniforma școlară este un mod de educație; ea poate deveni un simbol care să-i reprezinte pe tineri, îmbinând elemente de creație tradițională cu spiritul lor liber, novator.Părerea mea.
p.s. vă este dor de liceu, așa, cu uniformă, cu tot?
Mie, DA!!💖

duminică, 10 septembrie 2023

o lume din altă lume


Există un  loc-parcă aș vrea să se numească altfel, nu  Parcul Ștrand--  unde  mă duc pașii,  în toate anotimpurile.  



  Un loc cu mult verde foșnitor  din primăvară până  când  toamna   scaldă în rugină  frunze , arbori,  poteci... 
Mi-e dragă liniștea locului, tandră ca  niște brațe iubitoare,  mi-e drag lacul  despletit  în câteva  cărări liniștite, pe care doar  bărcuțele le  ating, mi-e drag cerul răsfrânt printre  unde!


  Dar mai drag și mai drag îmi este  să  privesc  nu doar cu ochiul   adunările de  ”omuleți„, în pâlcuri,, la poala arborilor vârstnici!
  Nu știu cum or fi apărut, poate  că  au țâșnint  din   vârfurile rădăcinilor pitite  prin iarbă, poate  că  sunt  doar  arbori  bătrâni, retezați, de-a lungul anilor.
 Oricare le-ar fi originea,  omuleții sunt  adorabili  în  lumea lor fără grai.
  Dacă te uiți cu atenție, descoperi  figuri  și grupuri mărunte, ordonate într-o dezordine , cumva, studiată  o mamă își ține pruncul la sân,  un bătrân le  vorbește sătenilor cu capete plecate,  oștenii  așteaptă  doar  semnalul de luptă,  niște pitici fără felinare tocmai s-au întors de   muncă, un  căpitan și  însoțitorul lui  își caută drum....


Timpul  a pietrificat, în felul lui, această lume  minusculă, tăcută, ieșită printre ierburi, privind  lacul,  rotirea anotimpurilor,  poate  chiar cerul, în nesfârșirea lui...

marți, 5 septembrie 2023

Atâtea toamne

 cu  MAMA  doar în suflet

 S-a  născut în urmă  cu 101 ani.
A trăit atât de puțin , în lumea asta...

Sunt, pentru că  a existat  MAMA!
Era mereu pe fugă.
Nu avea timp pentru ea, 
trăia doar pentru noi.
  Plângea pe furiș,
Râdea, 
să ne  bucurăm noi.
Cânta doar seara, cosând, lalumina lămpii
”Zărzărea, zărzărică-i  mândra mea”!
Eram atât de fericită, să știu cât de frumos dansa!
Se culca târziu, 
 Se trezea, mereu, devreme.
  Ochiul ei îmi mângâie rănile,
  Plânge și se bucură  cu mine!
MAMA!

vineri, 1 septembrie 2023

cu toamna-ntr-o mână

Mi-e dor de toate toamnele mele adunate în suflet, în pași, în doruri  spuse șau nespuse.

  Mă revăd școlărița, merau ambițioasă, dornică să înceapă școala. cu uniformă nouă sau de anul trecut, cu  manuale  și  caiete învelite în hârtie albastră, până seara târziu, etichete cu  lipici,cărți  noi, foșnitoare, în ghiozdan de prins în spate.
Liceul cu  atâtea necunoscute, emoții și spaime, bilețele ascunse-ntre file, extemporale și teze, aldehide și cetone  neuitate  niciodată, de spaima  babacului, scurte plimbări pe sub castanii  din  apropierea  gării.
  Liceul!
 Mereu mă întorc cu gândul la anii aceia fugari în  haina lor frumoasă!
Mi-e dor de  studenție!
Alte  gînduri, cursuri  notate în caiete mari, ocheade și  dansuri, sesiuni  cu  săli de lectură-  locurile se ocupau repede de tot,  cărți  împrumutate, notițe și  temeri, vacanțele altfel-  la munte, cu schiuri de împrumut, fug mult prea repede toate...
   Întâiul an de profesoară, pe alee plesneau nucile-n coajă, ce director, spaima  tuturor,  navetă, necontenitele fugi dimineața de tot,  către  autobuz și seara  către casă- profesoara este și  mamă și soție, întocmește  planuri de  lecții, are  griji de tot felul.
Toamne  cu  examene, concurs  și emoții,  mereu, alte necunoscute.
  Mai tare și mai  frumos  păstrez în   toate  buzunarele  inimii  toamnele mele  de mamă, pe rând-  să nu lipsească nimic  din tot  ce le trebuie  copiilor mei.
  Câte emoții frumoase!
Câte ceva se repetă, apar alte și alte  noutăți-  examene,  admiteri, plecări și scurte, tot mai scurte sosiri.
   Toamnele  s-au ales, de la sine, pentru căsătoriile fiilor mei,  profesoara  este  și „buni„, lecții, îndemnuri, povești și gramatică,  plimbări cam prea scurte, vremea fuge, ca nebuna!

Deunăzi, mi s-a  făcut dor adânc de școala  pe care am slujit-o mai bine de un sfert  de  veac.
  Vacanță fiind, la porți sunt lacăte, îmi fuge privirea către  ferestrele  de la parter, unde am fost, ultima oară,  profesoară și  dirigintă.    
Mă întreb   a cui va fi fost  inspirația să   pună containerelor pentru gunoi  chiar la intrarea în școală?
Cad frunze  întomnate înainte de  vreme, poate  că undeva  se adună în  zbor rândunele și  cocori, altă toamnă își  vopsește  rochia, cătând către cer, alți gureși copii  vor  bate  la porți...
”Luni e un măr, marți e o pară, iar miercuri
e un strugure agurid...„ Nichita Stănescu