sâmbătă, 30 aprilie 2011

”cum a fost posibil

 ca aceeași specie  să zămislească un Shakespeare și un Hitler?
                                                                Vasile Ghica

Acolo unde suntem noi  nu mai este loc pentru nimeni. 

Pacea eternă  nu va dăinui pe pământ  decât atunci când ultimul  om îl va ucide pe penultimul.

Masele  cred, mai degrabă,  o minciună mare  decât una mică.

Eu nu voi semna niciodată o  declarație de război, eu voi acționa.

Nimeni nu este mai presus de lege..iar legea sunt eu.

 S-a numit Adolf Hitler, autorul Holocaustului, prin care au  pierit 10 milioane de oameni.
2o aprilie 1889-30 aprilie 1945.

http://youtu.be/i-pg7p0bxQo
http://video.google.com/videoplay?docid=-5164113246893553705#

vineri, 29 aprilie 2011

există pălărie potrivită pentru fiecare

Culori, eșarfe, magnolii și vișini în floare, efervescență, păsări și triluri, nuanțe, albine, lumină topită în minuscule potire de rouă- primăvara își arată , la sfârșit de aprilie, fața, în splendoarea ei unică.
Penultima zi de prier reunește, întâmplător sau nu, trei evenimente speciale-Izvorul Tămăduirii, fabuloasa nuntă britanică , Ziua internațională a dansului.
Îmi plac poveștile!
Fără ele, zilele noastre ar curge în șirul lor obișnuit..
Astăzi povestea este reală, o poveste în care fiecare fată-femeie caută ceva din tainica ei lume sufletească.
Și pentru că adevăratele povești se contopesc cu muzica și dansul, să gustăm din farmecul celei mai frumoase dintre arte, dansul,  pentru că el adună grația poeziei nerostite, limbajul secret al sufletului în consonanță cu vibrația trupului, dorința de exprimare fără cuvinte a sentimentelor, mereu fără vârstă.
Dansul sfidează toate barierele dintre oameni și lumi- biologice, etnice, religioase, sociale, politice, culturale. Sărbătoarea lui coincide cu ziua de naștere a creatorului baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727 - 1810).//
Când vreau să uit de toate relele, dansez!
Ador dansul!
pentru magia pașilor plutind, pentru înălțarea sufletească, pentru senzația de-o clipă că zborul are suflet, că ne apropie de infinit, eliberându-ne de orice împovărare!
Și pentru că astăzi fericirea are chip de mireasă- prințesă , să unim în dans toate gândurile frumoase, toate speranțele!
p.s. ce spuneți despre  simplitatea eleganței de astăzi?


joi, 28 aprilie 2011

lumina vine dinspre pol

O prietenă are grijă de sufletul meu, îmi trimite , din când în când,  diverse materiale, pe care, la rându-i , le primește de la o fostă colegă de liceu, stabilită într-o  prestigioasă metropolă europeană.
 Aseară, am primit  o scrisoare care , cum să spun,  m-a uns la suflet, dar m-a și întristat. De ce? fiindcă, după toate socotelile mele,   eu,  cu statul meu de  simplu cetățean, neimplicat politic,  nu cred că  aș mai putea schimba ceva  în atitudinea colegilor mei, șefii învestiți cu funcții înalte   în treburile școlii, asta pentru  că , orice s-ar zice, cam toate problemele unei societăți  au atingere cu școala, cu atitudinea omului față de adevărata învățătură.
Îmi tot bat capul de aseară- la cine să merg, cu cine să mă asociez..trebuie să  mai existe niște oameni  cărora să le pese de viitorul națiunii ăsteia care își pierde vremea cu lucruri de nimic.
 Să nu vă sperie că materialul este cam stufos, aveți răbdare, citiți-l, sigur vă veți convinge că trebuie să mișcăm, cumva,   ceva.//
·         Am fost de mai multe ori la ei in tara si mi se par cu 100 de ani mai avansati decat romanii, si cu 30 mai avansati decat nemtii. Nu exista poluare, PET-uri, cosmetice industriale sau hrana procesata...Nu mai vorbesc de relatiile interumane, nu exista "Dvs."nu se foloseste numele de familie, indiferent de varsta, nu exista ceea ce numim noi "statut social", merita vizitata tara lor, macar pentru a vedea minunatele paduri. Nu exista contracte intre ei, doar o strangere de mana este suficienta. Religia luterana le impune o modestie incredibila, am fost invitata acasa la doi milionari, proprietari de fabrici din industria de masini, care traiau in case frumoase, confortabile, din lemn, dar nimic spectaculos, nu aveau servitori, si erau casatoriti cu iubitele lor din liceu, impreuna de la 16 ani. Copiii muncesc de mici in gospodarie, au grija de animale, multi au cateva oi, din lana carora fac diverse: haine, pantofi de casa, covorase etc. Apa de la robinet e mai buna decat orice apa plata pe care am baut-o vreodata. Nu exista supermarket, nu exista industria de consum. Nu au voie sa isi taie padurile, decat cativa copaci pe an, desi e plin de copaci, importa lemn din tarile cu oameni prosti, printre care si a noastra.//
Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume. Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate  niveluri de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie.
Exemplul Nokia. La inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute.
Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, nici un elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos,niciun grafitti pe ziduri.
09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu scump din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au câte un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pâna dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca.
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre.
-Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
 Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. De ce sa risti, cind poti sa studiezi? Pe aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara:
Când îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data. Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata*.
- Ziua de lucru a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video.
Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da.
·        p.s. ce spui??

marți, 26 aprilie 2011

”crede și nu cerceta!„

Cineva spune  că a te gândi prea mult la faptul că unul face rău  înseamnă, de fapt, a gândi, până la urmă, ca el. 
Te poți debarasa, implicându-te într-un proiect pozitiv, că degeaba îl judeci, dacă  el nu se schimbă, judecata ta nu schimbă judecata lui.
O fi așa, nu zic nu, dar nu pot să nu-mi pun întrebări, Dumnezeu nu vrea ființe  teleghidate, vrea spirite libere, nu?
Credința este ceva special, personal. Rareori îmi permit să discut subiectul.//
Nu-i prea poți ghici vârsta, poate că nici nu contează,  cântă extraordinar!
Îi asculți nu doar cuvintele și modulațiile vocii,  simți vibrația  aceea lăuntrică, pe care doar în stări deosebite o trăiești.
De asta am ales, ca în ultimii trei ani să  ascult prohodul și slujba din Vinerea Mare în biserica pe care o păstorește.
Nepotul meu, polițist în oraș, mă ascultă, nu mă contrazice, dar...
A doua zi, lumea vine la spovedanie,toate vârstele, de la tineri cu freze țepoase și domnișoare fardate strident la primul ceas al dimineții, până la domni venerabili, sprijinindu-și anii în baston.
Omul se așază în genunchi, i se pune patrafirul în cap, răspunde la cele patru-cinci întrebări și, la sfârșit, lasă, recunoscător,  pe masa  încăpătoare de alături, bancnota.
Grămăjoara de  cinci  și zece lei tot crește.  Ușa bisericii rămâne deschisă până la orele unsprezece, lumea vine, prea multe păcate..//
Mi-am serbat onomastica, așa cum  stă scris  la carte,ieri, la țară, iarbă verde, flori, păsări, olecuță de vânt, dar și mult soare, aer curat, departe de lumea dezlănțuită a orașului,  rude, câțiva cunoscuți.
Pentru că ne vedem rar, cât se pregătește grătarul, povestim.
Vecinul nostru, până ieri- alaltăieri director de școală, persoană  respectată în comunitate, membru în comitetul bisericii, a asistat la slujba închinată Sfântului Gheorghe.
La sfârșit, preotul a anunțat că va ciocni câte un ou roșu cu fiecare  enoriaș,  cam vreo șaizeci la număr.
În spatele dumnealui venea un băiat cu un coș împletit.
Minune mare!
Oul popii a fost cel mai tare, i-a bătut pe toți!
Un sătean,  nemulțumit că a pierdut, deși avea un ou de bibilică, a cerut să vadă și el oul norocos.
Încercarea o știe fiecare, așa-i?  l-a  atins de un dinte.
Ați ghicit?
Și eu.
Da, oul era de lemn..și nu s-a sfiit, deloc, Sfinția Sa.
Părintele de la Rohia, Nicolae Steinhardt spunea:
 Credința  este încrederea în Domnul, deși lumea este rea,  în ciuda nedreptății, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.
 p.s tu ce zici?

duminică, 24 aprilie 2011

pecetea darului sfânt- viața!

HRISTOS A ÎNVIAT!


LAUDĂ, 
Nichifor Crainic
Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiază
Și lumea o spânzuri în haos de-o rază,
Metanie ție, Părinte.
Izvod nevăzut al văzutelor linii,
Mă scalzi și pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh învălit în năluca de humă,
Sunt om odrăslit dintr-un tată și-o mumă,
Dar sunt nerăspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins și pe mine-n mișcare?

Nici maica nu știe ce tainică normă
Îmi dete din carnea-i vremelnică formă,
Neant înflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli și astre
Din veșnica ta-nțelepciune.

În ceruri, Părinte, sunt abur în aburi
Și-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi
Prind coajă de carne din spațiu.
Tu cugeți, se naște; voiești și durează;
Respiri și-nflorește; iubești și vibrează
De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dâră de umbră acestei planete
Cu spumă de soare pe creste;
Și-n saltul credinței gustând veșnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Că sunt întru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiază,
Făpturile-n tine de-a pururi durează
Și-n spațiu vremelnic colindă.
A fi, bucurie eternă și sfântă!
O vrajă a toată lumina răsfrântă
De-a gloriei tale oglindă.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

cu lumină în suflet

Sărbători fericite tuturor celor aflați în trecere pe aici!
”Paștele ne învață că viața  nu trebuie  interpretată  simplist, doar în termenii unor simple lucruri, ci în termenii idealului”
Ch. Crowe





vineri, 22 aprilie 2011

când rătăcim pe căi umblate



Tot căutând un sens în plus,
Gândiți-vă c-odată-i- Paște,
Pe care Domnul L-a adus...„Ionel Muscalu//
Trăim în cea mai frumoasă dintre lumile posibile, zicea, cu câteva secole în urmă ,  un învățat.
O lume în care  cele mai multe dintre evenimentele cărora le suntem contemporani, din păcate, se învârt în jurul banilor și al unei goane teribile pentru a avea
Cu orice preț...
 Înghesuiala a devenit , cumva, organică, apostrofarea , insulta, degetul arătat pătimaș duc viață bună cu bășcălia, aroganța și vorba spusă  de sus.
Cam asta  tot văd.
Orice ar fi, diseară se cântă Prohodul, se împart flori din altar, semn că, încă,  ni se acordă credit  în bunătate .
Voiam să scriu altceva,  să povestesc ce am înțeles eu , citindu-l pe Grid Modorcea , prin corespondență din New-York
http://ziarero.antena3.ro/1303332829-Prin_suferinta_spre_Inviere

În chiar clipa asta, s-a întâmplat ceva . Ceva atât de special, că nu pot  să nu mă răsfăț- a sunat poștărița !
Îmi cer scuze de la cel care mi-a însorit dimineața că sunt o lăudăroasă,  nu contează că se înnorase cerul, că burnița își începuse mersul !
Lumea este frumoasă!
 Se scrie și se citește poezie adevărată!
 În  Ostatic la ferestrele vieții, Ionel Muscalu  adună cuvintele care „se visează ziua și se dumiresc noaptea ...
 Asta la om, asta la paseri!
Cuvintele  nu-s de aur au de platină,
Cuvântul aur  fiind atât de scurt,
 Cât și apa , cât și cer și aer,
Iar cuvântul diamant  fiinf șlefuit,
 Ca de aer pasărea  zburătoare,
Nu zburătăcitoare,
 Ci cea  coborâtoare din soare
În clepsidrele noastre a clipe
La timpul trecut,
Cuvintele obișnuite se duc,
 Cele importante trecând,
 Nu în viitor,
 Ci prin ziceri și combinații
 De alte și alte  mâini generații!
O carte frumoasă,  un buchet viu  de gânduri,   întrebări cu și fără răspuns,  dezamăgiri,  speranțe- Ostatic la ferestrele vieții
 Darul tău mă onorează  , Ionel Muscalu!
http://ionelmuscalu.blogspot.com/2011/04/prezentarea-din-stirile-valahia.html!!

joi, 21 aprilie 2011

cel încet la mânie

prețuiește mai mult decât un viteaz;  cine este stăpân  pe sine prețuiește mai  mult decât cine cucerește cetăți.”
 Solii către tineret, Ellen G. White

Nu avem răgaz deloc, prea ne presează toate. 
 Uite, eu îmi încep ziua cu o poveste,  îți faci vreme  să asculți?
 Se zice că  era odată un băiat rău, atât de rău, că tatăl lui nu știa  cum să-l mai aducă pe drumul cel bun.
Într-o dimineață, i-a dat fiului  o cutie, în care  pusese multe cuie. Băiatul nu prea înțelegea  ce  ar trebui să facă.
 Privindu-l în ochi, tatăl i-a spus că,   de  fiecare dată când   își va pierde cumpătul,   să bată câte un cui în ușa dinspre  grădină..
În prima zi, treizeci și șapte de cuie au fost înfipte în ușă. Au urmat zile în care tânărul tot bătea, cu îndârjire,  piroane  în lemn.
După  un timp, ceva s-a schimbat în atitudinea lui- de la o zi la alta, numărul cuielor  bătute în ușă  a început să scadă. 
A înțeles, fără  să-i spună cineva, că  nu este  chiar imposibil  să-și controleze pornirile agresive.
Într-una  din zile, n-a mai bătut niciun cui.
Mândru, i-a spus tatălui  că în ziua respectivă  n-a mai simțit   ură și revoltă, că  a putut să se controleze,  fără să se manifeste în vreun fel .
Bătrânul l-a ascultat și, arătându-i  ușa , i-a cerut  ca în fiecare zi, în care nu-și mai iese din fire, să scoată câte un cui.
 A trecut vremea,  cuiele au dispărut, unul câte unul.
Tatăl s-a bucurat. Și când fiul aștepta laude, i-a spus:
-Te porți din ce în ce mai bine, dar,  uită-te la ușa asta, vezi câte răni are?
Niciodată nu va mai fi ca înainte.
Când faci cuiva un rău,  lași  în urmă o rană adâncă
Poți înfige, voit sau din întâmplare, un cuțit în sufletul oricui. Îl poți scoate imediat, poți să ceri iertare, totuși , rana rămâne.
Care ar fi morala?
Cuvintele pot răni la fel ca lovitura de  cuțit.

p.s. ai (fost) rănit  prin  forța cuvintelor?

miercuri, 20 aprilie 2011

la bine și la rău

Miercurea fără cuvine-//Ideea vine de la  Carmen

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/04/miercurea-fara-cuvinte-15-magic-sphere.html



sursa- mail

marți, 19 aprilie 2011

cine mai crede

 că  veșnicia s-a născut la sat? 

Undeva, la puțini km. de oraș,  pe sprânceana  veselă  a unui tăpșan, avem o căsuță.
De pe la sfârșitul lui noiembrie, până  se deschid mugurașii, își poartă singură de grijă. Musafiri îi sunt doar vrăbiuțe gureșe,  iepuri ,  în căutare de tulpini fragede, uitate descoperite, și  câte o vulpe , care își mai rătăcește drumul.
Ieri i-a venit rândul la îngrijiri .
Am început  de dimineață, vreo zece ore de muncă, cu două pauze mici de masă. Vremea a fost înțelegătoare, așa că n-am simțit pic de oboseală. 
La plecare, ca de fiecare dată,   mi-am luat un buchet mare de  narcise și  de clopoței.
Drumul către casă taie trei sate și o câmpie.
Am regăsit prea puțin din forfota  pe care o țin minte  din anii copilăriei. 
Lipsește ceva, acea agitație  gospodărească , acel ceva care vine din suflet .
Satele mi s-au părut închise  între  ferestre cu obloane trase. 
Câte un autoturism frumos  în dreptul fiecărei porți. 
În rest tăcere.
 Nu, nu, era să uit- câțiva cheflii, uitături  întunecate,  în dreptul  halbei , peste care se ridică fumul nelipsitelor  țigări.
p.s. ai amintiri din săptămâna patimilor?

luni, 18 aprilie 2011

picătura de adevăr

                                            (nuanțe)
Furați de grijile zilei, uităm să mai privim în suflete...
Câteva clipe de răgaz cu Tudor Mușatescu!

În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.

Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.


Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.

Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.


În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează vezi rândunelele se duc..


Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.


E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.


Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.


O plantă care provoacă insomnii unora- laurii altora.


Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare

Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.


Una e să crezi , alta e să fii credul.

Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .


În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.


Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.//
p.s. ce zici?

duminică, 17 aprilie 2011

”potirul ei de porțelan, laleaua„




Jumătatea lui aprilie poartă haine greoaie, ai zice că s-a întors iarna, cerul și-a închis porțile, ținând sub sechestru soarele, bate vântul, burnițează tăios. Verdele se strecoară firav printre clipiri mărunte de brumă. Vremea este mult prea arțăgoasă cu  a  XXXIV-a simfonie a lalelelor, orașul primește  fără convingere tradiționala haină de flori.
Și dacă tot vorbim despre o Simfonie de lalele,  s-ar  cuveni  o vorbă-două despre această floare, devenită chiar subiect de roman pentru  Alexandru Dumas.
Este chiar însemnul de pe stindardul Iranului.
Tulipa gesneriana, din turcescul-lale amintește  de primii cultivatori, care au fost turcii. În vremea sultanului Ahmud al III-lea, 1703-1730, laleaua a devenit simbolul  bogăției .
În Europa,  a apărut mult mai târziu, mai întâi la Praga,  adusă   mai apoi, de către un anume  Clusius,   în Olanda, unde el ajunsese prin exilare.
De-a lungul vremii, lalelele au stârnit adevărate pasiuni, în perioada 1634-1637, ajungându-se la o adevărată isterie în rândul cultivatorilor, dornici să obţină Laleaua Neagră. Oraşul Haarlem  oferă 100.000 de  guldeni primului om care va cultiva o lalea neagră. 
Apare întrebarea – dacă este posibil. 
Frans Roozen, directorul tehnic al Institutului de flori din Olanda, afirmă că  Pentru a fi cu adevărat negru, culoarea trebuie sa nu aibă nici măcar o nuanţă sau tentă de altă culoare. Iar acest lucru în natură se întâmplă doar cu moartea. Nici o frunză sau floare vie nu este neagră în totalitate.// 

Puțin , prea puțin din forfota stradală  din anii trecuți.

Adevărul se descrie singur- lumea este mai săracă, transportul a crescut la preț, probabilitatea ca mărfurile aduse  din diverse zone ale țării să se vândă este incertă. 
Este sâmbătă- puțini , foarte puțini vizitatori în interiorul Casei Cărții, unde orașele înfrățite cu Pitești își expun aranjamentele florale- am văzut , chiar la intrare-Clujul!
Multe standuri locale, câteva din București, nu lipește Kracgujevac - orașul sârbesc, cu care Pitești s-a înfrățit în 1971, acordul fiind reînnoit în 2000.
Grădinițele și școlile pițeștene s-au străduit, fiecare, după inspirație, posibilități..
Senzația este de ceva, care, dacă a intrat în horă, trebuie să joace..copii lipsiți de griji, blițuri, muzică odihnitoare, nimic din îmbulzeala  anilor trecuți.//
În stradă, multă agitație, două formații de columbieni și-au împărțit strategic perimetrul.
Câțiva  compatrioți  agită neconvingător c.d-urile cântăreților cu pene și clopoței. Puțini trecători  se îndură să lase un bănuț în coșulețul pus la vedere
 Strada Mare răsună de anunțuri -concertul Simphoenix, combinat cu orchestra și corul  filarmonicii   locale  și-a început repetiția. Spectacolul  va fi târziu, după ce fântâna  din Piața Primăriei își va revărsa generos , nuanțele.
Lumea, de toate vârstele , se adună- bebeluși în cărucioare, puști pe rotile, domnișoare încercând zadarnic să-și acopere cu bluzele lor cam subțirele  zonele expuse frigului care se întețește, vârstnici încotoșmănați în haine groase, fumători înrăiți, câte un cățel- singur sau cu stăpâna blondă pe tocuri mult prea înalte, freze stropite cu gel din belșug.
Și când ceasul primăriei a indicat ora nouă, luminile și-au început jocul  lor colorat.
De pe soclul lui înalt, Mircea cel Bătrân  ascultă   cuminte.
 Trezit de bubuiturile repetiției muzicale, teatrul Davilla își deschide,  pleoapele obosite , orașul este un furnicar.. .
Lumea capătă alte dimensiuni, un  fel de vrajă,..ce ți-e și cu modul ăsta modern de a fabrica  iluzii!! 
Miroase puternic a zambile, apa a uitat de frig, își susură cursul rotitor în culori fermecate. 
Pe panoul uriaș din stânga scenei, Nicu Covaci  pare el însuși o statuie, Țăndărică bate îndrăcit în tobe. 
O voce feminină , Irina Baiant , oprește pentru un timp larma, lumea ascultă , seara coboară albastră peste oameni și flori.
De acasă, am auzit, bubuind, exploziile artificiilor.

Este, totuși primăvară!
 p.s.Dăruiesc postarea mea cu numărul 1000 tuturor sărbătoriților de astăzi și musafirilor care vor trece pe aici!