Soare, tufănele, o școală nouă

Acasă!

Am văzut și eu niște locuri în viață,dar, orice aș spune, dintre toate, satul meu cu sufletul lui pe care îl simt chiar și când sunt în grabă îmi este cel mai drag.

 Acolo îmi sunt rădăcinile.

 Acolo, eu sunt chiar eu.

   A fost o dimineață frumoasă, călduță.  

Mi-am revăzut ulița căreia, într-o vreme, îi știam parcă toate pietrele,mi-am odihnit privirea pe fereastra  camerei mele, pe care vopseaua este scorojită.

  Mi-am spus oful la  mormintele părinților. 💓💓

 Și am deslușit, undeva, în vale, susurul Argeșului. 

 Chiar dacă timpul nu mi-a permis să ajung  să-l văd.

Satul meu va fi mereu Al Meu!💓

„Nu poate guverna cu folos decât cel ce cunoaște scăderile unei națiuni și caută să i le îndrepte.” Victor Eftimiu

 „Am luat ocara, şi torcând uşure,

Am pus-o când să-mbie, când să-njure...„

  Tudor Arghezi

Domnul acela spilcuit, dat cu gel pe freză,informatician de meserie, fiu de profesori, împins ca mai ieri de mai-marele  lui să fie prim/ ministru, fotoliu de pe care a căzut, de era să-și frângă gâtul, dar  nu n-a trecut prea multă vreme și a primit alt fotoliu, de unde conduce transporturile, o fi știind cam ce se petrece în ograda măriei sale?

Astăzi, a trebuit să  călătoresc cu trenul  două stații, din orașul meu, la  Găești.

  Nu pun la socoteală  că treaba asta se putea rezolva  prin ceea ce se tot vântură, cum că ar fi existând digitalizare, chestia este, că la ducere, biletul a costat11,50 lei

Pentru aceeași distanță, la întoarcere, călătoria se plătește cu 18 lei.

 Știu să înjur, cred că am învățat de la Maestrul Tudor Arghezi, dar, pentru că  sunt o doamnă, doar întreb:domnilor, care stați în fotolii foarte înalte, în jos, ați uitat să mai priviți?

 Am avut vreme să mă uit pe geam; pe câmp, a crescut și a tooot crescut o plantă cu flori galbene.

 Mie, sincer, îmi plac florile astea mai mult decât  oricare altele, înghesuite în buchete, prin florării. 

 Acelea nu au nici parfum, nici personalitate.

Ea, floarea asta sălbatică, are demnitate!

Luminează!

  Uitându-mă la aceste flori strălucitoare, mi-am dat seama  că persoana cea mai cinstită cu care am interacționat, în  ultimele 10 zile, este  băbuța de la care le-am cumpărat.

 M-am minunat de ce le dă așa ieftin. 

Le culesese din câmp. 

prin obiectiv

  Un fel de  curte interioară  către suflet.

Călimănești.

oglinzi paralele

  A simți aroma proaspătă de franzelă era, pe atunci, visul oricărui copil, ajuns din cine știe ce motive, la spitalul „ Grigore Alexandrescu” .

Doamnele și domnii, în alb, se purtau atât de frumos!

Uitasem de spaima înțepăturilor!Mă adusese tata, de mână, la primele ore ale dimineții, după ce noaptea îi speriasem cu țipetele mele, din cauza unor dureri , despre care nu știam să povestesc prea multe.

Operația de apendicită despre care se vorbea în jurul meu, mai mult pe semne, ca să nu mă tem și mai tare, avea să fie, brusc, peste mulți ani .Tot în urma unor dureri seci.

Am rămas în spital vreo câteva zile, pentru analize, un medic era consăteanul nostru.

Zi de zi, mă vizita mătușa mea, sora cea mică a tatei. Lucra într-o librărie mare.

Păstrez amintirea primelor cărți, pe care mi le-a adus atunci, învelite în hârtie foșnitoare, subțire, roz-”Nuielușa de alun„ și ”Palatul de cleștar”.

Mă doare că le-am rătăcit, am în minte doar paginile înalte, scrisul frumos, ilustratele colorate.Citeam cu voce tare.

Se adunau în patul meu alte două fetițe, rețin numele întreg al uneia, Nela Coporan, am corespondat ani mulți și prenumele celeilalte, Valerica, pe care am căutat-o, fără s-o găsesc, undeva, pe lângă Drăgănești-Vlașca, când am cumpărat ”Dacia„.

Mătușa mea este frumoasă și acum.

Un alt fel de frumusețe, blândă, așezată.Atunci avea păr lung, purta costum- taior gri, ca turnat pe ea, pantofi cu tocuri înalte.Mă mândream că domnul doctor, cât era el de doctor, se roșea cînd o găsea lângă patul meu...

Când m-a luat de la spital, m-a dus în cămăruța ei îngustă din Piața Romană, cu două ferestre mici, la nivelul străzii.

Dinăuntru,vedeam mersul grăbit al trecătorilor.

Am pândit-o până când a plecat la serviciu și i-am probat toate rochiile.

Și pantofii .

Cocoțată pe masa cam șubredă, inghesuită într-un colț al camerei, oglindă fiindu-mi geamul de deasupra patului.

În urmă cu ceva timp,când am invitat-o la Teatrul Național, am rugat-o să plecăm mai devreme.

Am vrut să văd fereastra.

Cineva o astupase.

p.s.ai o mătușă dragă?

bucuriile serii de joi

motto:

” Iubirea-i fum ce din suspine crește,

Aprinsă foc ce-n ochii dragi zbucnește,

Gustată e izvor de armonie

Ce-ngână-auzul; dar inăbușită

E val clocotitor de mare-adâncă

De lacrimi... Ah, și ce mai este încă?

Sminteală înțeleaptă! Dulce fiere!...”

William Shakespeare,„ Romeo Și Julieta„”

Filarmonica Pitești deschide ,în forță, stagiunea toamnă/ iarnă 2022, cu două structuri sonore, care omagiază, parcă, muzica fără frontiere.

Total diferite, dar la fel de frumoase.

1.N. Rosauro, ”Concertul pentru marimbă și orchestră Nr. 1„

și

2.S. Prokofiev ,”Romeo și Julieta (selecțiuni din suitele 1 și 2)”

„Montague și Capulet

Julieta copilă

Călugărul Lorenzo

Romeo și Julieta înainte de despărțire

Dansul tinerelor fete din Indiile de Vest

Romeo în mormântul Julietei

Măști

Moartea lui Tybalt”.

Dirijor de excepție, Tiberiu Soare,

concert/maestru, Mădălin Sandu,

invitat,percuționistul Sorin Rotaru, un muzician deosebit.

Fabulosul Instrument muzical, pe care l-am ascultat astă seară, construit din lemn de trandafir- poate că de aceea este și foarte scump- vine din îndepărtata și fierbinte Africă, probabil când membrii unui trib Zulu vor fi cântat pentru zeița lor, Marimba

.S=a răspândit în America Latină,, unde a înflorit.

Compusă în 1986, piesa pe care tocmai am ascultat-o aparține compozitorului- percuționist, Ney Rosauro, născut la Rio de Janeiro.

Ritm brazilian!

Ce mai poți spune?

Despre cea mai dragă compoziție proprie, la a cărei partitură s-a întors de multe ori, Prokofiev spunea „am făcut eforturi uriaşe ca să ajung la o simplitate care, sper, va ajunge la inimile tuturor ascultătorilor. Dacă oamenii nu vor găsi nici o melodie şi nici o emoţie în această piesă, îmi va părea foarte rău – dar sunt sigur că, mai devreme sau mai târziu, vor găsi.”

Poezie în muzică!

Dans nevăzut, melancolie și dramatism, dar și mult, intens lirism.

Strălucire, energie, multă emoție!

Excepțională realizare!

„Atunci, ascultă-mă: ți-o spun curat

Că sunt înamorat nebun de fata

Lui Capulet, - și prea frumoasa fată

De-asemeni e de mine-namorată.

Suntem deci una și rămâne doar

Să fim uniți de preot la altar.

Cum, unde, când ne-am cunoscut și cum

Ne-am logodit, ți-oi povestit pe drum,

Dar te implor chiar azi să ne cununi.„

( Romeo)„William Shakespeare, ”Romeo Și Julieta„

O seară minunată!

Felicitări, Filarmonica Pitești!

Suntem privilegiați să ne petrecem serile de joi cu voi!

+2

țăndări matinale cu târgul de vineri

 motto:

”Și deodată-am început să ştiu

mersul ...strigării..”

Dimineața de ieri se arăta nici rece, nici caldă, dormisem puțin noaptea, pentru că mă apăsa gândul că, în loc să revăd, cu bucurie, locurile dragi ale copilăriei, o să am de furcă cu niște persoane , de a căror competență depindeau nu doar liniștea mea, ci și rezolvarea cât de cât corectă a unor probleme ce țin de pământ, de proprietate, de oameni .

De tot felul.

Era zi de târg.

O singură dată, prin clasa a III-a, mersesem cu tatăl meu în Târgul de vineri, de la Corbii Mari.

Pe atunci, parcă oamenii își orânduiau altfel treburile. târgul se ținea, undeva, în afara satului, pe malul unui iaz, rupt de forfota lumii.

Târgul contemporan ocupă strada principală a satului, era cât pe ce să nu găsesc primăria, în fața căreia se îngrămădeau saci, baloturi, legume și fructe, papuci, tricouri, cașcaval, covrigi, bulion.

Cum venirea mea avea un scop clar, mi-am iuțit mersul pe aleea străjuită de trandafiri, către ”biroul ”unde mai fusesem, în urmă cu niște ani, încercând și atunci, ca și acum, să dezleg încâlcitele fire ale unei probleme de moștenire.

Am găsit câteva fețe- unele vechi, altele noi- la fel de încrâncenate, mult prea stresate să aibă chef așa de dimineață să-și facă treaba.

Niciun scaun pe care să poți aștepta, ca o persoană civilizată, mișcări lente, cu pauze pentru vizita în târgul de afară, alte înscrisuri.

Primul drum până la Găești, așteptare cam de juma de oră.

Ufff!

Prima mică victorie!

Înapoi, la primăria Corbii Mari, ce mai contează 40 de km, altă așteptare, cam de o oră, timpul trece, este vineri, nu-i așa, în sfârșit ”iees ” hărtiile în legătură cu care ar fi trebuit să fiu înștiințată din 24. 10. 2017

( cinci ani, da, timp în care eu am achitat conștiincioasă taxele și impozitele către primărie).

Toot așteptând , am avut vreme să mă gândesc la poveștile tatei despre toponimia locurilor.

De ce ” Corbii Mari?

pentru că un domn, poate chiar Vlad Țepeș, aflat în trecere pe la hanul de la Vadu- Stanchii, într-o noapte ploioasă, îi va fi pedepsit pe niște trădători, tăindu-le mâinile de la coate.

Domnul le-a aruncat să fie de hrană corbilor.

Corbilor Mari.

( în apropiere, există și satul Corbii Ciungi)

Alt drum la Găești.

La Primărie.

Secția ”cadastru„..

Mi s-a luminat sufletul!

Am găsit o persoană amabilă, zâmbitoare, eram atât de obosită și se stresată, că nu i-am reținut numele.

Chiar îmi pare rău!

Cinci cereri.

Aștept, acasă, răspunsul solicitărilor mele.

Apoi, iar trebuie să mă înarmez cu multă răbdare, să afișez numai zâmbet pe față, pentru că merg în același ””birou„, de unde urmează să primesc patru acte.

Prin capitală, tooot umblă vorba despre DIGITALIZARE, fonduri europene etc.

Realitatea umană funcționează după mersul unor motoare, care habar nu au de profesionalism, de corectitudine, de respect, de omenie.//

http://incertitudini2008.blogspot.com/2015/02/corbii-ciungi.html

”roșiile rezistă mai mult decât lădițele”

  Poate că speranța mea are legătură- legătura aceea invizibilă, greu de înțeles de către unul care s-a născut și a trăit la oraș- cu faptul că eu am deschis ochii pe mâinile bătătorite de muncă ale tuturor adulților din jurul meu.

Sau cu un fel de continuă neobosire, de primăvara până toamna târziu, pentru că munca la țară începea de cum se îngânau zorii în trâmbiță cocoșească și se termina seara târziu.

Abia atunci omul își liniștea oarecum trupul , mintea și sufletul.

Oamenii aceia pe care mi-i aduc foarte bine aminte erau cinstiți.Munceau mult, se odihneau pe apucate, se bucurau din întâmplare, vindeau ce le prisosea în gospodărie- legume, brânză, lapte, păsări-altora care, fie veneau de la oraș, fie că erau leneși.

Pe oamenii aceia eu îi iubesc și astăzi!

Mă încăpățânez să cred că în aceeași credință își vor fi crescut ei copiii și nepoții.

Când ajung în fața tarabei pe care vânzătorul și-a etalat produsele, caut ochii ființei care vinde. Vreau să găsesc în ei ceva din bucuria de-o clipă, că omul este bun.

Că vinde ceea ce ar pune și pe masa familiei lui.

Am auzit cea mai dură, și grea, și aproape imposibilă constatare:

„roșiile rezistă mai mult decât lădițele....”

Țăranul- doar cu numele- fără să clipească, îți vinde, la prețuri care tooot cresc:castraveți în care a pompat chimicale, pepeni croiți parcă întâi pe hârtie, că toți au aceeași mărime și aceeași formă, prune și struguri, cartofi ,vinete și roșii în care cu greu poți recunoaște gustul de legumă.

Sau de fruct.

Mergem înainte...și ne mai gândim la Arghezi .

”Bade Ioane, m-as gândi să-ți fac

Un cântec nou, de ți-ar mai fi pe plac....”

Și la Petre Țuțea.

”Ţăranul este omul absolut.”

Și la Emil Cioran :

„Nimic nu este mai original decât ţăranul.”