ne-am așezat la răscrucea drumurilor,

 între ieri și mâine.

Un an trece, altul vine.
Nu poți uita timpul care  s-a dus, pentru că îți aparține, există  în tot ce ești.

Înaintăm, împreună sau separat, pe cărări bătătorite, urcăm poteci șerpuitoare,  alergăm, ne poticnim, așteptăm o clipă de răgaz.
O luăm mereu de la capăt.Cu speranța că mâine va fi mai bine.

 O prietenă mi-a trimis o listă cu sfaturi pentru ca anul care vine să fie cel mai frumos.

De ce să n-o știe toți prietenii mei?

Ne-ar fi mult mai bine, într-o lume mai frumoasă!

Ai grijă, înainte de toate, de sănătate

1Dăriuește-ți viața cu cei 3 E-Energie, Entuziasm,Empatie.

2.Ia un mic dejun de rege, un dejun de prinț, o cină de cerșetor.

3Cântă, dansează și joacă-te. Cât mai des.

4.Citește mult mai multe cărți decât în anul care a trecut.

5.Consumă  mai multă mâncare care crește în copaci și în plante, cât mai puțină din cea care este manufactură.

6.Așază-te în liniște, cel puțin 10 minute pe zi- tu cu tine.

7.Bea multă apă.

8.Dormi cel puțin 7 ore.

9..Găsește timp să meditezi.

10.Mergi în fiecare zi timp  de 10 până la 30 de minute, mergând, surâde!

  Îngrijește-te de personalitatea  ta.

11.    Nu-ți compara viața cu a celorlalți. N-ai nicio idee cum poate fi viața lor. 12.    Evită gândurile negative, sau lucrurile pe care nu le poți controla. Investește mai degrabă energia in momentul prezent. 13.    Nu face prea mult. Cunoaște-ți limitele. 14.    Nu-ti pierde prețioasa ta energie cu  întâlniri inutile.. 15.    Visează mai des cu ochii deschiși. 16.    Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce iți trebuie. 17.    Uită problemele din trecut. Nu rememora celorlalți erorile trecutului. Asta o să ruineze fericirea din prezent. 18.    Viața este prea scurtă pentru  a o risipi detestând. 19.    Împacă-te cu trecutul tău ca să nu-ți ruineze prezentul. 20.    Nimeni, în afară de tine,  nu are grijă de fericirea ta. 21.    Fii conștient(ă) că viața este o școală și că tu ești aici pentru a învăța. Problemele  apar si dispar ca ora de algebră, dar lecțiile pe care le vei învăța sunt pentru toata viața. 22.    Surâde și râzi cât mai des posibil. 23.    Nu trebuie să câștigi fiecare ceartă. Acceptă să fii în dezacord. Nu trăiești izolat.Este foarte importantă  Societatea 24.    Telefonează cât mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri. 25.    În fiecare zi, dăruiește  ceva bun  și frumos cuiva. 26.    Iartă atât cât este posibil. 27.    Petrece timp cu oamenii mai in vârstă și cu cei mici. 28.    Incearcă să faci cel putin trei persoane să surâdă, in fiecare zi. 29.    Ce gândesc ceilalți despre tine nu este treaba ta. 30.     Când vei fi bolnav sau în suferință, familia și prietenii tăi vor avea grijă de tine. Păstrează-i aproape. Iubește Viata!  31.Când te trezești dimineața, mulțumește-i lui Dumnezeu  că trăiești! 32.Puțin contează cum te simți, scoală-te, îmbracă-te și pornește 33.Fie vorba de o situație bună sau rea, ea urmează să se schimbe. 34.Natura vindecă totul.Stai cât mai mult în mijlocul ei.. 35.Aruncă tot ce  nu este util.Păstrează ce este frumos și vesel. 36.Comportă-te bine, demn.Nu face excese. 37.Ce este mai bun urmează să ți se întâmple. 38.În interior, ești totdeauna fericit.Fii fericit!. Ultimul și nu cel mai puțin important. 39. Transmite acest ghid celor pe care îi iubești. Eu tocmai am făcut-o ! 2011 să ne fie cel mai bun  din câți ani am  avut!!

”săracilor, ce vă lipsește,

dacă îl aveți pe Dumnezeu, bogaților, ce aveți dacă vă lipsește Dumnezeu? Ioan Gură de Aur

Cumpăr pâine cât să nu se învechească.

Am învățat de la părinți,  la rândul meu, i-am sfătuit   pe copii să nu arunce pâinea. Bunica zicea că este mare păcat.

De sărbători, s-a întâmplat să cumpăr mai multe pâini.

Feliate, acoperite în pungi de plastic. Expirau astăzi.

 În jurul containerului de gunoi , se învârt zilnic patru-cinci maidanezi, cu cercel verde în ureche. Lumea din blocurile  vecine îi hrănește bine. Sunt dolofani, se mișcă alene.

Am desfăcut punga , invitându-i la masă. Bineînțeles că  nu le-am oferit pâine goală, nu se cade.

Cât ai clipi, au înfulecat mâncarea, au întors feliile pe o parte și pe alta, mirosindu-le,  și s-au dat deoparte.//

 Haina lungă, atârnând peste treningul soios și bățul terminat cu un cârlig  ascuțit  te lămuresc de îndată ce-l zărești  că este scormonitor.

M-a speriat privirea lui piezișă, era ziua în amiaza mare, într-o clipă am regretat că nu am nimic să-i pot oferi.

-Doamnă, iau eu feliile de pâine, nu pe toate, las și pentru câini câteva, poate se răzgândesc..

A mușcat din prima bucată, cu iuțeală, le-a îndesat pe celelalte în sacul lui unsuros și  s-a strecurat ca o umbră printre blocuri.

De obicei răutăcioși când simt miros  de intrus, câinii au rămas fără glas. .//

Îmi rătăcește gândul la o scenă din Mizerabilii lui Hugo, o știi, aceea când Jean Valjean este condamnat ,pentru că a furat o pâine..
Se apropie Anul Nou.

”universul nu este al meu,

 eu sunt al lui.

Fernando Pessoa, Cartea neliniștirii.

Am ales din cartea asta, citită pe îndelete,o propoziție  limpede-Umbrele sunt la fel de frumoase , ca și lumina.

 Îmi place judecata asta .
Mi-a venit în minte urmărind jocul neastâmpărat, voit disimulat, al iernii. O știam plictisită, monotonă. Torcând leneș. Ca o pisicuță somnoroasa. Dintr-odată , și-a arcuit mersul, de jivină răsfățată, nestăpânită.

Alaltăieri  țopăia cu picioarele goale prin băltoace, peste noapte a îmbrăcat sarica lungă cu glugă . Cât casa.

Și dacă zilele fug, așternându- se bogat, în jocuri troienite, în nopțile lungi , gândul mă duce la amestecul ciudat de lumini și umbre,  din care se țese , necontenit, viața.

 Când m-am dus la facultate, aveam un singur gând, să fiu profesoară într-un sătuc de munte.

 Cu drumuri răzlețe. Și livezi de meri . Albi primăvara. În ninsori de floare. Roșii când s-ar ivi , neașteptată, toamna .

În pridvorul luminat al căsuței, neapărat vopsită în alb , să se răsfețe, în roua dimineții , flori. În toate culorile. Și iarna să ningă cuminte. Să aud colinde ,  în clinchet de clopoței. De după perdele croșetate in linii de lumină.

Cine le schimbă pe toate? Să fie clipa oarbă?

Parca așa spunea cineva , cândva.

Să uiți de toate câte ți-ai dorit și să apuci, așa, pe-o cărăruie , care duce către..chiar , încotro se îndreaptă?//

Scriam asta în urmă cu un an.

Vremea fuge, în același ritm nebunesc. În joc neîntrerupt de lumini și umbre.

N-am aflat răspunsul.

Îl știe careva?

și-a găsit,

 în sfârșit, identitatea. De iarnă vorbesc!

Îmi plac sărbătorile, nu atât ,încât să rămân în casă, așteptând  să se termine prânzul, ca să vină cina.

Cele mai multe dintre rudele și cunoștințele mele, cu care am vorbit zilele astea, la telefon sau față în față, mi-au părut preocupate doar  de sărmăluțe, cozonac, grătar, țuică fiartă.

Verbul a mânca nu face parte din vocabularul meu activ.

Dau orice fel de mâncare, oricât de extraordinar ar fi , pe o plimbare în pădure.

Ieri a fost o zi de iarnă, în costum zdrențuit de toamnă rătăcită.

I-am plâns de milă..

Doar patinoarul i-a mai salvat onoarea.

Peste noapte a nins.Frumos, calm, cuminte.

Ninge și acum.

Ca-ntr-o poveste fără sfârșit..

Cine nu are pădure să-și cumpere. 

Dacă nu se poate, Trivale are cărări destule..

  Circulă fiecare  cu ce are.   

Câinii nu au covrigi în coadă.Îi caută prin zăpadă!

Greu la deal...

dar și la vale..















p.s.cum este iarna voastră?

impar

În mers ușor, de fluturi albi, se aștern imagini scumpe. De poveste.

La cei trei ani , pe care îi împlinește astăzi,  blogul meu spune și ascultă istorisiri, se veselește, cu un ochi râde, cu altul plânge, primește musafiri și face vizite.

Are prieteni mulți, unii de încă de pe când abia se înălța copăcel, alții de mai puțină vreme.

Tuturor  le mulțumim pentru camaraderie și înțelegere și vă spunem că suntem tare fericiți aici.

Pentru a sărbători momentul, am (re)adus o Poveste de Crăciun.//

  Moș Dumitru se însurase cam târziu, așa că gemenele n-au fost lăsate să meargă la liceu.

Au rămas lângă părinți. Să le fie sprijin.//

 In vacanțe, mă bucuram de protecția lor, când era vorba de vreo petrecere. Au ieșit la hora de Crăciun. La șaptesprezece ani. Nu era deloc simplu pentru părinții lor să treacă un asemenea moment, când vine vorba de haine. Două fete. Câte un rând pentru fiecare zi a Crăciunului. Și altele pentru Anul Nou.

 În prima mea vacanță de liceană, mi s-a dat voie să particip, ca invitată, doar. În casa lor, se puneau oalele,  șase  fete și si tot atâția flăcăi. Cam de aceeași vârstă.

Din camera mare, cea dinspre ulită, cu câteva zile înainte , s-au scos toate lucrurile. Să rămână spațiu. Oalele-douăsprezece- nesmălțuite , le cumpărase , din toamnă, de la târgul Titului , tușa Stela.Ca orice mamă, care avea de măritat. Nu una. Gemene. De la rude, vecini si apropiați s-au adunat, atent, obiectele. Fiecare, cu semnificație specială.
 oglinda- frumusețe, pâine de casă-bunătate, creionul-pricepere la calcule, păhărelul- dragoste pentru băutura,un fir de busuioc- om dragăstos, săpun-persoană iubitoare de curățenie, fire colorate, pricepere la cusături/împletituri, cartea-persoană învățată, grâul- bogăție, un colț de cărămidă sau o piatră- pricepere în zidărie, dar și ideea că-ți va face casă, după însurătoare/măritiș, o sfoară-se referea la înălțime , nuiaua sugera o persoana agresivă, floarea de ghiveci- cerceluș, mușcata, garofița- arata un suflet ales, un bulgăre de pământ sugera bogăția, averea, cărbunele nu prea era dorit, pentru că indica o persoană smolită la obraz; nici pieptenele , pentru că anunța o față antipatică ; gunoiul era semnul leneviei, banii însemnau câștig, o carte de joc avertiza că viitorul soț ar avea pasiuni nedorite, mătasea de porumb era semnului cosiței blonde, un fluier era semn bun. Sugera dragostea pentru joc; un degetar anunța meseria de croitor . Sau de croitoreasă . Câteva fire de mătură semnificau  o persoana de casă, harnică.. Or fi fost chiar mai multe obiecte, asta nu mai știu..

Sub fiecare ulcică, au fost ascunse , cu grija, trei  categorii de obiecte. Sucite și răsucite. Să nu fie suspiciuni. Ca o schiță de portret a norocosului. Sau a norocoasei. Cum va  arăta, ce deprinderi are, cu se ocupă. Cel sortit. Cea hărăzită.
La miezul nopții , s-au stins lămpile.  În soba mare, albă, focul pâlpâia în jocuri stranii,  amăgitoare.

În cerc,   așteptau ulcelele.

Pe rând, participanții își alegeau, cum credeau de cuviință, oala. Alt cerc. 

Doar tușa Stanca, de sub broboada ei cafenie,  știe să le rostuiască..fete și băieți  ascultă, fără să comenteze.

 Nu erau toți veseli. Dar nici triști. Nu se puteau supăra. Nu-i obligase nimeni să vină la întorsul oalelor .

Rămâneau până despre ziuă. La povești. Cu gogoși calde , floricele de porumb și vin fiert .

 La plecare, fiecare își lua ulcica.

Să nu-i fugă norocul.

Ninge blând. Cu amintiri.

 Ascunse printre pagini de jurnal.
p.s. pe la voi sunt obiceiuri de Crăciun?

 

vine Moșul!

 Tuturor celor care  treceți prin dreptul ferestrei mereu deschise, vă doresc  Crăciun vesel și fericit!
La mulți ani!

în vis de copil

În scânteieri albastre, zăpada scârțâie sub atingerea ghetelor călduroase.
Rezemată într-un cot, luna se uită prin ochelarii ei, fără lentile.
Satul visează.
Ulița șerpuiește cuminte..

Poarta este încuiată.În noaptea asta,mai sunt zurbagii care sparg oalele uitate în ulucile gărduțului din fața bucătăriei.
Descui poarta hoțește.
Aceeași perdeluță croșetată de mâna mamei.
Visez?
Suntem toți-tata cântă la muzicuță, mama pregătește coșul cu mere, nuci și covrigi, fratele meu nu-și mai găsește locul.
Pe măsuța din fața ferestrei stau rânduite cărțile mele. Și un ceas mic, de mână,primul meu ceas, mi l-a adus tata, ca dar de Crăciun.

Un câine simte pas străin..fug, tot hoțește.
Singuratică, ulița dormitează sub mantaua geroasă..//
Trec anii, ce fugă nebună!
Noian de amintiri!
Iubesc noaptea asta! Cu vraja și visele ei colorate.
Am găsit un brad, cât să încapă în balcon, i-am pus cu mare drag beteala. Păstrez globuri de când erau copiii mici, nu le-am înlocuit pe cele sparte, nu știu de ce..//
Sunt probleme cu zborurile avioanelor. Distanțele rămân, mama înțelege și vremea aleargă..
Las visele să- mi îndulcească dorul.
p.s. în noaptea asta ați vrea să fiți copii??

după douăzeci

(de ani) și încă unul. //

|Antena 3.ro.// 23 Dec 2010, 10:33// Un angajat al TVR s-a aruncat de la balconul Camerei Deputaţilor: "Aţi luat mâncarea de la copii!"//
Protest la Parlament: Un om s-a aruncat de la balcon
http://www.portalstiri.ro/html/upload/articole/n10001_11000/10813 adrian_sobaru_99795300.JPG

Un barbat angajat ca electrician la TVR , in jur de 40 de ani, s-a aruncat de la unul dintre balcoanele Parlamentului.

Un barbat de 40 de ani s-a aruncat astazi de la unul dintre balcoanele Parlamentului, inainte ca Emil Boc sa-si inceapa discursul premergator dezbaterii motiunii pe Legea Salarizarii.

Adrian Sobaru, electrician la TVR, avea un tricou pe care scria cu markerul :"Ne-ati ciuruit si ne-ati vandut, ne-ati ucis viitorul copiilor!". "Asta este viata in care traim noi!", a spus barbatul, care s-a aruncat de la balcon in semn de protest.
Barbatului i s-a acordat primul ajutor. Echipe ale ambulantei si ale ISU au ajuns la fata locului. Barbatul a fost scos din sala de plen de echipajul SMURD si a strigat de pe targa "Libertate!". Raed Arafat a declarat ca electricianul a fost trasportat la spital, este constient, iar din primele examinari rezulta ca este vorba despre o fractura.Parlamentarii au ramas fara cuvinte in fata gestului de disperare al barbatului. Cei mai multi dintre ei nu au vrut sa faca niciun fel de declaratii, la iesirea din Parlament. Barbatul are doi copii, dintre care unul cu handicap, caruia i-a fost retrasa indemnizatia.
Sedinta plenului reunit penrtru dezbaterea motiunii de cenzura a fost reluata, potrivit deciziei grupurilor parlamentare, anuntata in plen de vicepresedintele Senatului Petru Filip.
Sursa: Realitatea
23/12/2010, 14:09:04

colindători fără colinde;

viața are gust de covrigi

 În plesnet de bici, frigul înțeapă în ascuțimea briciului... Piața acoperită este plină.
Unii vând, alții se uită.
Nu poți să n-o observi, păr bogat, revărsat din belșug peste haina cu glugă cochetă.
Fard discret.
Ai putea crede că obrajii îi sunt colorați de emoție. Cine știe ce gânduri îi trec prin minte...
Vinde covrigi.
Și fumează, în rotocoale albăstrui.
Mă opresc la câțiva pași de colțul ei de masă, nu mă vede.
Buna dimineața!
Tresare. Săru’mâna!
Fumezi?
Uimită, ca și cum i-aș fi descoperit copiuța.
Stinge țigara cu o mișcare iute. Pe marginea tarabei., lângă șirurile de covrigi.
Vă rog să mă scuzați!
Vecinele, colegele ei de muncă, au zâmbete și vorbe pe buze.
Ce vă uitați, dragă, așa? Este doamna dirigintă! Și profesoara mea. De română! 
Covrigii ei sunt tot rotunzi. La fel de înghețati ca toți covrigii  îngrămădiți pe mesele cenușii de beton printre care se strecoară, zgribuliți,câțiva cumpărători. 
Vorbele sunt calde.

ca să fiu în trend,

 ar trebui să postez un colind. Îmi plac colindele, chiar foarte mult.

Doar că astăzi, trebuie să mă revolt.

Dacă n-o fac, acumulez prea multă energie negativă..

Motive de revoltă.

-asigurarea facultativă n-o include pe cea obligatorie, ultima neluând-o în seamă pe cea dintâi- este la mintea oricui- alți bani, altă distracție.

-poștărița suflă în pumni, nu poartă mănuși, are pe fiecare deget câte un inel( de aur), nu se teme de atacatori.. bacșiș sau șpagă?

-un calendar ortodox costă 5 lei, deranjul  Sfinției sale, tot 5 lei- însoțitorul sună insistent, deși afară s-a lăsat întunericul de câteva ceasuri bune, deranjul meu nu se pune.

-vecinul de  la etajul inferior s-a debranșat de la căldură.   se vede clar     în factura noastră ..

-casiera de la rds este veșnic bosumflată, ca și cum ar oferi  bani, nu chitanțe.

- a dispărut zăpada de pe crengile copacilor.   sunt dezola(n)ți.

-în piață nu se găsesc brăduți naturali, chiar dacă se vor supăra ecologiștii, nu cumpăr brad artificial.

Gata!

M-am liniștit!

de ce?

Nu despre   complexe feminine vreau să vorbim, nici despre teoria fiului răpit, în concepția psihanalistă.  

 Nu pentru că ar fi  teme mult prea dificile.

Nu cred  în valabilitatea teoriilor,  conform cărora toate femeile , devenite soacre, sunt scorpii.
Nici că toate  domnișoarele , care, în fața ofițerului stării civile, spun da-unele , pentru că asta au dorit, altele, printr-o întâmplare-ar  fi niște ființe angelice, bune de pus la rană.

Am urmărit, fără să fi conșientizat atunci că asta fac, relația mamei cu soacrele ei-mama naturală a tatei și mama lui  adoptivă.

Am fost,  destui ani, noră.

Și sunt , de  nu prea puțină vreme, soacră.

Nu despre experiența mea vreau să povestesc, pentru că aș fi subiectivă, așa cum este oricine, când vine vorba despre experiența proprie.//

La prima oră a dimineții, Gara de Nord mișuna de țigănuși și de fețe obosite.

Mi-am ocupat, temătoare, locul.

Atunci  i-am zărit  privirea tristă, de sub  borurile pălăriei negre de catifea. N-o mai văzusem de vreo trei ani. Sigur, mi-am zic în gând, nu mă înșală vederea.
Palmele obosite nu puteau ascunde îndeajuns  pâlcurile  sângerii, care  îi cotropeau fața, altădată îngrijită,  limpede.//

Am lucrat în aceeași școală  mulți ani, în schimburi diferite, am primit  multe promoții de la ea-copii bine pregătiți, deschiși, pasionați de lectură, dezinvolți.  Fiul ei  mi-a fost elev în clasa a VII-a, mai târziu i-am pregătit o nepoată pentru admitere.//

În câteva clipe mi-au trecut prin minte o mulțime de întâmplări- înainte de 89, amândouă cumpăram   pe sub mână pantofi guban, de la același magazin. Vânzătoarea ne cunoștea- fiica ei fusese eleva  noastră -   ne da pantofii să-i probăm afară,într- un părculeț..făceam glume , era  caraghioasă situația.. //

Vecinul meu a acceptat schimbul de locuri.//

Cu doi ani în urmă,  de bunăvoie și nesilită de nimeni, în urma unei discuții cu  unicul ei fiu, a vândut apartamentul confort I, cu trei camere, pentru a construi o vilă, undeva, pe lângă oraș.
N- a fost deloc ușor, o vreme au stat cu chirie, dar știau că vor avea o casă, o grădină, flori și multă verdeață.

Pe la școală se știa cât de greu i-a fost doamnei în acea vreme să-i găsească loc de muncă fiului , absolvent al unei  facultăți particulare.

Mama n-a cedat, a bătut pe la multe uși,  i se recomanda  să aștepte că va fi sunată, revenea, insista, plângea.

S-a umilit, a fost respinsă, n-a cedat.

Au învins! el, pentru că   a muncit, ea,  pentru că era mamă.

Acum, el este cineva!

Între timp, tânărul s-a căsătorit.

Între cele două femei- soacră și noră- în scurt timp, conflictul a atins cote paroxistice.

Doar ele știu adevărul..care adevăr?

Când n-a mai putut  suporta, a cedat.

S-a retras într-un sat de câmpie, prea cald vara, mult prea friguros iarna, alături de părinții ei, bolnavi,țintuiți la pat , ambii, peste optzeci de ani.

Noroi, ger, cenușă, teamă, lacrimi fără șir..Și lupusul  care o torturează.

A stat în spital zece zile, fiul a sunat o singură dată.//

Am vorbit cu ea aseară.

Ar vrea  să nu plângă. Nu poate.

Ar vrea  să spere. Nu știe în  ce.

Ar vrea  creadă. În cine?

de ieri, de astăzi

 Jinduiam după zăpezile de altădată, de câțiva ani..
Ne-au fost ascultate dorințele.


S-a pornit să ningă în troiene.
Albul îneacă drumuri și gânduri..am rătăcit abecedarul cu file colorate, mai știi? Ana are mere..
Fănuță, fulg, fular.
Brăduleț, brăduț, drăguț, /ninge peste tine/haide, hai în casa mea /unde-i cald și bine/Pom de Anul Nou te fac/O, ce bucurie!/Cu beteală-am să-te-mbrac/Și steluțe-o mie..
Ai crescut, te-ntreci cu crestătura de pe tocul ușii,și gândurile cresc, unele albe, ca neaua, altele..caietul tău de caligrafie, tocul cu peniță, sugativa din penarul de lemn, pictat în albastru.
Răsfoim albumul vieții, rătăcim semnul de carte, povestea curge, lângă sobă stă bunicul, miroase a ceai de tei în bucătărioara cu plită, răzbat glasuri-
Sunt copii. Cu multe sănii/De pe coastă vin țipând,/Și se-mping și sar râzând;/Prin zăpadă fac mătănii/Vrând-nevrând./Gură fac ca roata morii/Și de-a valma se pornesc/Cum prin gard se gâlcevesc/Vrăbii gureșe…

Dai ușor pagina,
N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune/Un om ce de pe-acasă a venit/Cum c-a-nflorit la noi mălinul/Și c-ai albit, mămucă, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă./Eu nu știu cum să cred atâtea vești,
Când din scrisori eu vad precum matale/Din zi în zi mereu întinerești.
..
Se cern amintiri, prima bătaie cu bulgări, prima scrisoare cu parfum de iasomie..
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt/Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,/două culori ce nu s-au văzut niciodată,/una foarte de jos, întoarsă spre pământ,/una foarte de sus, aproape ruptă/în înfrigurata, neasemuită luptă/
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt...

Iarna își ninge povestea.
A ta, a mea, a noastră..
Păcat că mintea nu are undeva, un întrerupător, de la care să oprim doar sentimentele dorite..
Am mai fi vii?

crăciun vienez

A fost o seară geroasă.

Și în sala arhiplină era frig, aproape ca afară.

Mi-a amintit de serile de dinainte de 89, când , noi spectatorii, ne jenam că  urmărim programul ,înfofoliți , în timp ce actorii, mai ales doamnele, își ascundeam disconfortul ,mișcându-se mai repede decât ar fi fost normal.

”Crăciun vienez”. Nu știu câți dintre cei douăzeci și patru de artiști instrumentiști or fi fost vienezi adevărați, dirijorul este rus,Vasilii Zaharov, din Sankt Peresbourg, chiar nu contează ce nații vor fi fost, n-au avut nici prezentator, nici program scris.

Au fost formidabili!!La intrare , ne-am primit  cu șampanie, în cupe ..

După ce a suspinat ascultând blauen Donau  walzer, sala s-a încălzit de-a binelea, în ritm de polkă poloneză , aplaudând apoi  frenetic Radezky Marsch. A fost și un acordeon, în note de Libertango și un miniprogram românesc  extraordinar- nai, ocarină, fluier, caval.

Dansul țărănesc a smuls ropote de aplauze, prelungite pentru Hora Staccatto.

Când între scenă și spectatori distanța s-a topit, artiștii și-au schimbat  elegantele costume clasice cu blugi și cămăși albe..”Hello Dolly,The giri from Ipanema,Musical souvenir.

Ghidușii, snoave de-ale lor, antren, atmosferă de petrecere.

Două ore în care am gândit în emoții, am  simțit cu gândul.

În  spiritul Crăciunului.

Pe la voi cum este?

să nu uiți

de unde ai plecat.
Așa ne învață proverbele noastre . Am răsfoit  paginile blogului meu. Iată  ce am găsit.
17 decembrie 2008.

Pe bătrânul plai mioritic, politicienii , urmași  năvalnici ai mâniosului și degrabă vărsătoriului- la ospețe- de sânge nevinovat, Ștefan cel Mare și Sfânt, tot mai des,  cu toate că a venit frigul, se dezbracă, fără pic de jenă.În fața lumii. Nu de haine.

De caracter.
Și aruncă , democratic, unii într-alții. Cu vorbe. Prea grele.
Câte unul este chiar  creativ.

 Inspirat de  eminesciana  Doină ,răstoarnă,  tot democratic,  din rărunchi , în preajma Nașterii Domnului, la care se mai și închină , printre înjurături , stihuri , imposibil de citit cu voce tare.//
La celălalt capăt al lumii , răscoaptă, de atâta amar de vreme, democrația  este pragmatică.
Un jurnalist irakian,  la o conferință de presă, din Bagdad, exercitându-și, democratic , "libertatea de expresie",
se descalță
și, cu precizia ghiulelei , își arunca pantofii , în obrazul democrat al americanului, presupus vinovat de suferințele  băștinașilor .

Diplomat, cu oarecare umor, fostul Nr. 1 de la Casa Albă apreciază măsura obiectului zburător: 10.

 Cum ar veni la noi : 42//

Trăim  pe picior mare! la vremea aceea nu observasem , eram prea grăbită.


..se întâmpla spre sfârșitul lui 2008, când începea  CRIZA.  

p.s.Pe atunci , nu foloseam diacriticele, mă certa des un  fost coleg de școală, pe el îl instruiseră copiii.

Mi-a luat ceva timp, astăzi să adaptez textul, în rest..

sclipici

Mă uit rar la televizor.

N-am rezistat să-l dau jos și să pun în locul lui un teanc de cărți necitite, cum spune cineva că a reușit să scape de indispoziția pe care ți-o provoci, de bunăvoie și nesilit de nimeni, din momentul în care începi să folosești telecomanda.  

 Aseară, , absolut din întâmplare, mă rog, hai să zic, tot căutând  pe ici pe colo, am ajuns la 10 pentru România.

Au fost câteva momente emoționante. Am aflat de existența unor   persoane  care merită deplină  admirație.

 Suntem contemporani cu mulți Oameni dedicați semenilor  , talentați, harnici, inteligenți, inspirați, comunicativi, modești, care au făcut cariere strălucite!
În slujba omenirii!

Există suferință , pe care unii Oameni o suportă stoic, fără să cerșească.

Trăiesc demn, purtându-și crucea.//

Nu pot să nu remarc faptul că am văzut și lucruri total nepotrivite cu ținuta momentului și a locului .

Absolut penibile..

Trec peste cel în care o persoană de  sex feminin a venit să încaseze premiul președintelui țării.

Mă întreb câtă securitate poate fi în asemenea momente, într-o sală  cu atâta lume,  mai ales dacă  intrarea s-a făcut pe bază de invitații.//

Jalnică mi s-a părut prestația unui cuplu de actori, premiați a nu știu câta oară- doamna , cam prea sprințară,   domnul, cam obosit.

Nu știu cine o fi autorul texului cu găina , pe care l-au interpretat, dar m-am rușinat în locul  tuturor.

Unii refuză  să îmbătrânească frumos.

De la sublim la ridicol nu este decât un pas, spunea cineva. Mic de tot( s-a văzut aseară).

”de îndată ce

 mor, oamenii uită să mai măture..Valeriu Butucanu

Oricât de multe probleme aș avea de rezolvat, oricât de rea ar fi vreme, dacă ajung în județul meu, nu pot să nu-mi revăd satul, ulița, casa în care zăvorâte îmi sunt amintirile, cimitirul unde și-au aflat odihna părinții.
De fiecare dată, ordinea este alta..

Cuibărit în lunca Argeșului, satul și-a schimbat numele în câteva rânduri.
Să aibă legătură treaba asta cu apartenența primarilor la un partid sau altul? poate.. cele 103 văduve , da , atâtea sunt, de toate vârstele- mi-a spus o mătușă, care nu are motive să exagereze-nu știu ele ce și cum.

http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/01/sat-fara-barbati.html
În actul meu de naștere, satul se numea Tudor Vladimirescu, ce mă mai mândream..mai apoi a fost schimbat și încă o dată..
Războiul-al doilea, cred- i-a lăsat cadou două gropi uriașe- una în centru, alta la granița cu satul vecin- urâte, orbite întunecate noaptea , locuri pline de mărăcini , nisipuri și câini rătăciți, ziua.
Fostul primar, nu contează culoarea politică, colegul meu de liceu, partener de dans pe la ceaiuri, medic veterinar de profesie, n-a făcut cine știe ce schimbări, poate doar în ograda proprie.
Actualul, ceva mai tânăr, dușman declarat al fostului, s-a impus în forță, ca să zic așa, întâi a turnat asfalt pe toate drumurile principale ale celor opt sate , câte cuprinde comuna, fonduri Ue, spune careva..firme fără licitație..
Cimitirul, tot rupt de stradă a rămas- un metru- doi de asfalt, să poți coborî civilizat cu mașina, n-a fost să fie.

Mare mi-a fost mirarea săptămâna trecută, nu mai văzusem satul din august, să văd că au dispărut ambele gropării, minune mare!
Cea din centru , doar pe jumătate-în partea dinspre stradă cineva și-a construit o firmă serioasă, lumină, steluțe, ghirlande, în spate, încă sunt gunoaie, pietre, cărămizi..

Cimitirul, stadionul și școala se țin de mână, în față, o fântână părăsită, o fi costând prea mult cumpăna..
Altă minune!
Groapa din fața lor nu mai există. Nu mi-a venit să cred-parc! Bănci, copaci exotici, ronduri, ploua, n-am putut să fac o poză măcar.
Un gând tot mi-a trecut așa prin minte- cine să-și caute odihna pe băncile vopsite în culoarea toamnei, poate, cumva, elevii care se plictisesc de atâta școală, suporterii echipelor de fotbal sau bătrânele venite să-și pomenească morții..nu, nu trebuie să fiu cârcotașă, vin și eu, așa, în treacăt și , în loc să fiu mândră, caut nod în papură.
Ce n-am înțeles eu cu mintea mea este- dacă s-a investit atât de mult în parcul ăsta modern, de ce nu s-o fi gândit nimeni la intrarea în cimitir?
Lumea a curățat aleile, mormintele, a fost o vară ploioasă, au crescut multe buruieni..grămezi uriașe zac, de o parte și de alta a porții căzute, apăsând pe umerii obosiți ai gardului.
O rudă mi-a șoptit- popa și primarul nu-și fac vizite…

alb troienit

Seara trecută, tremurau frânguindu-și crengile goale, șuiera vântul ecouri târzii.
De dimineață, în straie noi, bradul s-a trezit cel dintâi..
Conuri în salbă, pe gâtul înalt, ramuri pletoase, albite bogat!
Cavaler în armură de gheață!
Sfios ca o demoazelă, mesteacănul își leagănă fracul de nea, cu mâneci prea scurte, zâmbește în lacrimi de chiciură, pierdute pe ramuri sărace.
Ninge!

”teoria mea

este că  longevitatea se datorează actului iubirii.Suntem născuți  pe lume pentru a iubi. Orice.Nu-ți impun să joci, să iubești ce iubesc eu, ci să iubești ce iubești dumneata, dar să iubești cu adevărat.Cred că ăsta este marele  mister: iubirea.
Dacă oamenii ar putea să-și însușească asta, lumea ar fi o  bucurie”.  Radu Beligan.
 

Timid, trădat, trădător, prinț, cerșetor, tată, frate, amant, îndrăgostit, bolnav, patriot, rege, malefic, bun, rău, ascultător, amuzant, mucalit-100 de roluri pe scenă, 30 de roluri în film!
 92 de ani.

LA MULȚI ANI, MAESTRE RADU BELIGAN!

În urmă cu două luni, l-am văzut în Egoistul!  trei destine într-un rol.

Știam că  nu voi avea  vizibilitate potrivită, nici audiție perfectă. Nu puteam rata ocazia, poate, unică, de a-l vedea pe maestrul Radu Beligan, artist și regizor, în Egoistul, de Jean Anouilh.

Ca mine vor fi gândit mulți alții, pentru că toate cele 500 de locuri – atâtea cred că are sala mare a sindicatelor- au fost ocupate. Spectatori, de la grădinari la octogenari.

Las deoparte faptul că un bilet a costat mai mult decât la ”Naționalul” bucureștean, unde, din câte îmi amintesc, nu prea sunt  probleme  nici cu văzul, nici cu auzul, indiferent în ce parte a sălii te-ai așeza.

Decor sobru, un birou încăpător, pe care s-au adunat într-o dezordine organizată cărți, foi albe, țigări, un pahar cu vin roșu, o bibliotecă bogată, lămpi scumpe, canapele.
Locuință selectă, dar veche, amenințată de spargerea instalațiilor de apă, de prăbușirea tavanului. Ca o viață în permanente convulsii. Apărată de o menajeră, aflată într-un continuu du-te-vino.

Ropote îndelungi întâmpină apariția  Maestrului, îmbrăcat într-un elegant halat de mătase , sprijinit  în baston.

Nu știu cine și-a scris drama, întreruptă , din când în când de ironii savuroase- eroul- un fost scriitor  de prestigiu, Leon Saint Pe( cu accent) retras, uitat, pentru că  vremurile se schimbă, autorul piesei, un dramaturg reputat, alunecând ușor în uitare  sau marele Artist, inepuizabilul Radu Beligan !
80 de minute pe scenă, fără pauză, acoperind trei sferturi din conținutul piesei.
Oricât s-au străduit ceilalți artiști, nume sonore, de altfel, n-au părut decât niște electroni de valență în jurul unui nucleu,care nu-și arătă mai nimic din oboseala unei vieți tumultuoase,  dedicate lumii.

O vitalitate invidiată, o existență care  ar vrea să pară detașată, fără să fie, o poveste scrisă acolo, pe  scenă, pe biroul la care nu prea apucă să aștearnă tot ce vrea, întrerupt  în permanență  de  o  grămadă de indivizi, care îi vor banii- rude, medicul curant, un  scriitor ermetic, nevândut și  necitit, prieten din copilărie”când amândoi aveau șorțulețe albastre și pantaloni scurți ”, menajera, în numele instalatorilor.

Mi-am ascuțit cât am putut văzul și auzul- lumea a continuat să vină și la oră după ce spectacolul începuse, mulți spectatori nu-și puteau înghesui strănutul.în batistă...

Ca să nu pierd mai mult decât mi se fură, am scos repede o foaie din poșetă și un pix, să prind cât pot din replicile extraordinare, ale eroului eroului principal, taxate, adesea , necruțător de fiecare dintre convivii lui.

Povestea este un meci de două ore, în care maestrul  plăcut, elegant, distrat, flegmatic, simpatic” joacă tare” cu un adversar cu multe capete, nesătul de bani.
”Am fost binecuvântat cu o familie, de binecuvântarea asta nu mai scap”.

Două fiice – Lucie, Lamia Beligan,  interesantă alegere- tată și fiică, în aceeași piesă, am mai văzut asta în ”Tango final ”  mama,Maia Morgenstern și fiul ei  dansau pe aceeași melodie povești diferite…Lucie, căsătorită cu un  pierde-vară, ocupat cu jocul de tenis,  descendent ratat al unei familii vechi cât o istorie,  îndrăgostită de   un italian, cu care vrea să se mărite, doar dacă tatăl ei îl va convinge pe încornoratul soț că asta i se cuvine.

A doua fiică, Marie Christine,  o femeie nestăvilită,  cu multe mariaje la activ, mereu în căutarea unui soț, vrea bani. Mulți bani, pentru că  duce o viață plină, agitată, cu tot ce înseamnă plăceri. Nici unicul fiu, Arthur, nu este mai breaz- urmărit de portărei, veșnic îndrăgostit, cere același lucru ca și surorile lui- bani.

Mama lor, deși divorțată de mulți ani de fostul reputat dramaturg, pentru că nu mai era glorios, se adaugă  corului cerșetorilor  de douăzeci de mii de  franci. Declară că dacă unul dintre ei  doi va muri, ea va fi o văduvă morală.  Pe tânăra amantă a prozatorului-dramaturg-actor –parașuta- n-o va primi în cimitir. Răspunsul o reduce la tăcere” o să-i las un permis de intrare..și niște regrete.”

Când interesele celor cinci- fiice, fiu, ginere, fostă soție – se lovesc intre ele, ies la iveală  insulte, palme, amenințări.

Foc de paie!
 Toți se simt  neluați în seamă, loviți în demnitatea , pe care nici ei nu sunt siguri că o au. Își dau mâna și așteaptă  cecurile semnate.

Prietenul din copilărie, un amestec de infantilism- a rămas de mic fără mamă, alergător de cursă lungă după femei tinere, care vor bani și distracții, își acuză prietenul de  lipsă de trădare, din același motiv,banii ”prietenia e ceva  ce nu poți înțelege” .

Doctorul personal, un tip slab, speriat de injecții, își motivează pretențiile financiare  spunând  că dacă medicii  cer prea mult, mecanicii de mașină te jupoaie. .

Mult prea tânăra amantă, o femeiușcă dornică de triumf, își plânge tinerețea pierdută pe lângă un bătrân care nu are decât grija scrisului și  a piciorului bolnav.

Între atâția teroriști, bătrânul  Domn își joacă demn singurătatea”unica maladie adevărată a omului”.
.Își plătește  bruma de liniște semnând facturi pentru niște inși incapabili de înțelegere.

 Umor dureros, ascuns printre replici grave, învăluite în rotocoalele de fum ale țigărilor fine, stropite cu înghițituri pasionale de vin roșu , nu contează cu cât crește tensiunea arterială,  oricum el este un bolnav de renume,  ” Egoistul” pare a fi scrisă chiar pentru uriașul Radu Beligan.

Am rămas cu regretul că am pierdut unele  replici fine , dar cu bucuria că aseară am văzut o minune- un actor la 91 de ani, scriindu-și povestea în fața lumii.

p.s. nu s-a permis folosirea aparatelor de fotografiat.14 octombrie 2010.

sintaxă

„Fericirea adevărată n-o are , nu poate s-o aibă decât acela care o dă..și, ca să o dai, nu e nevoie s-o ai; iar ca s-o ai, trebuie să începi prin a o da”.
Alexandru Vlahuță

p.s.ce zici?

pe sticlă

-Doamna, oricât i-ați explica, ăsta nu înțelege, nu știe nimic, nici măcar cine conduce partidul poporului.
Am râs cu poftă, erau frați, la diferență de un an.
Parcă n-aș mai zâmbi..
Copiii văd, ascultă, înregistrează, de la televizor, de la alții, părinții au foarte puțin timp pentru ei, poate chiar deloc. Unii se uită , deși obosiți de munca zilei, până noaptea târziu , sa vadă ce s-a mai întâmplat cu x, y, z- anonimi până mai ieri, ajunși, peste noapte- folosesc un cuvânt cu o așa mare circulație , că nici nu-i mai știi adevărata semnificație - persoane publice.

Și dacă adulții se uită, apoi comentează , la micul dejun, la cină, în autobuz, în anticamera medicului, în stație, în tren, copiii -biete ființe , fără experiență-cred că asta este, așa trebuie să fie.
Vor să ajungă vedete.
Cu orice preț.
Tot așa și cu manelele. Unii strâmbă din nas, când vine vorba, este cool sa spună că le detestă - într-un mediu select- dar la petrecerile de familie se întrec pe ringul de dans in a-și demonstra talentul.

Simt un fel de compasiune pentru  acele ființe a căror viată este scotocită până în cele mai tainice colțișoare de către angajații diverselor televiziuni, care fac succes, transformat în bani, din dramele invitaților.

Fiecare se jură, că spune adevărul și numai adevărul.
Prestatorii sunt niște figuri fără niciun dumnezeu, care cred că tot ce zboară se mănâncă.
Râd, plâng, dansează, ar încerca, probabil , și pe sârmă, se târăsc în patru labe, spun cimilituri, își numără obiectele intime,în direct, aduc documente personale importante, încalcă ritualul înmormântării cuiva drag, trec cu bocancii peste clipa când au iubit, peste momentul în care au jurat credință.
Renunță total la viața personală, la părinți, bunici, copii, pozând NUD în fața celor dispuși să vadă tot circul, spre a se distra, dar , mai ales pentru cei care, seară de seară, demonstrează cât de mare le este succesul .
Cu grafice.

Trist, îngrijorător peste măsură..
Copiii au de ales , între a pleca (de )la școală și a deveni vedete.
Exagerez , cumva? 

p.s. În Trivale se patinează!!l!!

”iubesc la nesfârșit viața

și tot la nesfârșit urăsc moartea”.Piotr Ceaikovski.

Nimic nu poate opri desăvârșirea ființei umane, trecere efemeră pe acest pământ!
Ura, vrăjile, singurătatea, gelozia, incompatibilitatea nerecunoscută,  întunericul cad,  învinse, rând pe rînd, în fața adevăratei iubiri..
Soarele ocrotește dragostea!
Lacul lebedelor-cea mai tulburătoare poveste de dragoste!
p.s. ați văzut spectacolul?

pădurea, astăzi, fără iarnă

Iarna și-a rătăcit actul de naștere.. 

Rușinați că li s-au furat hainele, puse la uscat, copacii își feresc siluetele  de atacul dinților strălucitori ai soarelui scăpătat către asfințit.

Strănută în batiste de frunze risipite.

Pe alocuri, iarba își plânge tinerețea pierdută..

 Vântului îi plac ochelarii mei. I-ar vrea  împrumut..

Nu m-a convins.

                                                  Singură, cărarea duce dorul pașilor grăbiți.

p.s .iarna voastră și-a pus maramă de steluțe?

 

învățăm, învățăm- toată viața asta facem..

Astăzi, din categoria-mamă, de ce m-ai făcut inginer??/

 

în cușete colorate

L'hiver sur la 'uliță
 
”A-nceput de ieri să cadă
Câte-un rrom, pe urmă doi.
Franţa pusă e pe sfadă,
Şi ni-i dă pe toţi grămadă,
Înapoi.

Nu e cuşer, dar e bine
Pentru Sarkozy, acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt ţigani şi balabuste,
Vin la Otopeni, ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând,
Şi se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.

Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau, pe-ncăierare puşi,
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi stau grămadă
Lângă uşi.
Colo-n colţ, acum răsare
Un ţigan mai mărunţel,
Chinuindu-se să care
O sacoşă mult mai mare
Decât el.

Opt cercei într-insa are,
Cinci brăţări şi-un portofel,
De la nişte trecătoare,
Pe sub turnul ăla mare,
Zis Eiffel.

Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanţ, cu-o cruce mare,
Care saltă în mişcare
Pe buric.

Trei ţigănci cu burta mare
Şi cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii.

Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Şi se-nvârte în pustiu
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.

Se-oţărăşte rău bătrâna
Către cel cu microfon,
Şi-l înjură francofon,
Fi'ncă nu mai e româna
De bonton.

Zice: -"Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îţi spune baba,
Ne băgară pă degeaba
La bulău.

Şi, degeaba ne-au dat banii
Că, mai şmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toţi ţiganii
Înapoi.

Nu e mare socoteală
Că acasă ne-aţi trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Şi să vezi atunci ciordeală
La Paris !"//
p.s . dar din dar se face dar.. 

mâine fără ieri

Mândria celor tineri este legată de putere și frumusețe, mândria celor bătrâni este legată de discreție.  Democrit.

O cunoștință  și-a agățat sacoul , scump sacou, în clanța ușii.

Nu poate să renunțe la o haină bună , nouă și frumoasă.

A întrebat în dreapta, a întrebat în stânga, nimeni nu știe unde se repară haina.

Mda, am zis eu, era , cu niște ani în urmă, prin secțiile de croitorie de modă renumite, de altfel cam toate erau foarte cunoscute, era, zic, câte  o doamnă, lângă ușă, un birou mic, cât o bancă de elev, o lampă și ceva, un cilindru metalic. Acolo, doamna cu ochelari speciali, nu conta vârsta, remaia ciorapi de damă și stopa haine.Așa se numește repararea hainelor – stopare!

Doamnele s-au pensionat- erau câteva în tot orașul- de cilindrul făcător de minuni nimeni nu mai știe, au dispărut și croitoriile de lux, ciorapii se aruncă , de îndată ce scapă firul...

Nici brodeze nu mai sunt, ce bluze, ce ii, ce fețe de masă!!Alte vremuri!
Modistele? câte flori, pariuri, voalete, pălăriuțe...

Ceaprazarii? Cum nu știi ce sunt ceaprazarii?- confecționerii de șepci, berete...

Pălărierii? îi mai afli în Titanic vals.

Și la țară erau niște meseriași excepționali- cojocari, cizmari, crescători de viermi de mătase, specialiști în trasul mătăsii din gogoșile galbene..

Lumea i-a uitat..

Mi-au venit în minte niște chipuri dragi,  scumpe sufletului meu!

 Le spuneam simplu- moș Andrei și tușa Vasilina.

 Nu ne erau rude . Erau vecini. Locuiau peste drum de casa noastră.

Moș Andrei era nevăzător din naștere. Tușa Vasilina îl purta numai în alb- era singurul bătrân pe care îl țin minte îmbrăcat așa . Pânza din care erau croiți , atât pantalonii, cât și cămașa, peste care își punea o curea neagră, era  țesută  în casă. 

Din cânepă toarsă subțire și ținută  în leșie, să se înălbească ,  să devină moale. 

Toată ziua , el împletea mături: mici , pentru periat hainele, mari -, pentru casă . Făcea și mături din nuiele , pentru curte. Lucra fără să vorbească. Sătenii și locuitorii satelor vecine știau de meșteșugul lui , așa că măturile aveau mare căutare.

Seara cănta la clarinet. 

Nu știu cine i-l cumpărase.

Știu doar că  sunetele , când triste, când vioaie, mă încântau, atât de mult, că abia așteptam să prind prilejul să fug  la ei.  Am adormit de multe ori, acolo, în căsuța lor, cu ferestre de înălțimea clarinetului, în timp ce ai casei mă tot cautau.

Moș Niculaie era meșter- potcovea caii tuturor sătenilor, repara o sapă, punea spițe unei biciclete sau încuietori la porți. Altoia pomi- în forma de T.

Ne da vara niște prune mari si gustoase, pere galbene și moi. 

Îngrijea cu  mare dragoste nespusa gradina boierească.  Nu înțelegeam pe atunci de ce i se spunea boierească, am aflat mai târziu. 

Era o livadă mare cu mulți cireși. Îl însoțeam , de multe ori , când oblojea  rana câte unui cireș bătrân sau rotunjea coroana vreunuia tânăr. Eu il ajutam cum puteam, pentru ca miercuri seara îmi da voie să ascult, la radioul lui cu galenă, teatru radiofonic pentru copii. 

Am ascultat prima oară,  mai apoi a cumpărat și tatăl meu un aparat mic,  Per Gynt.

Într-o seară,  tușa Dumitra m-a chemat pe la ei. Am intrat tustrei în odaie.  Dintr-o cutie mare, moș  Niculaie a scos o mașinărie cu pâlnie , a învârtit o manivelă și au început să se audă niște sunete extraordinare. Ascultam și mă minunam.

La gramofonul lor, am auzit  voci despre care aveam să aflu mai târziu multe povesti: Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătărețu.

În capătul uliței, la două gospodarii de noi, era o casă mare, cu ferestre luminoase, din care râdeau, în toate anotimpurile, garoafe roșii, de ghiveci, îngrijite de coana Vetuța- o doamnă cu coc și cu papuci ușori, de catifea. 

Domnul Ionel lipsise o vreme,  se vorbea în șoaptă despre asta, fusese la canal, fratele lui trăia în Bărăgan.

În casa lor am văzut prima bibliotecă adevărată. Mi-au împrumutat multe cărți.

Câte una. 

O înveleam într-o foaie de ziar , nu îndoiam foile . Puneam un semn lucrat în casa, pe pânza de etamina , când îmi întrerupeam lectura.

Domnu' Ionel purta halat de casă. Avea mustață și păr lung, argintiu, pe care îl pieptăna uitându-se în oglinda mare de lângă bibliotecă.

Când nu duceam cartea la timp, mă privea aspru și ridica amenințător un deget. Dumnealui m- învățat  primele cuvinte în limba franceza și în germană. Din când în când, îmi cerea caietele de teme, se uita , dar nu spunea prea multe vorbe.Înțelegeam că nu sunt greșeli.

Odată, când a venit vremea sa dau examen de admitere la liceu, i-a spus tatălui meu , care se cam împotrivea, din cauza banilor, ca greșește mult dacă nu mă ajută.

Cum as putea uita vreodată ființele acelea minunate, care mi-au dat,  fără să le cer,  atât de mult din frumusețea sufletului lor de OAMENI??

când scriu ,

 folosesc ochelari progresivi.
Prolog- n-aș fi îndrăznit să deschid discuția,  dacă nu m-ar fi stimulat http://daurel.wordpress.com/2010/12/04/suntem-in-trend/-

Brăduți în rate..
În urmă cu un an, auzeam că s-ar fi livrat, la pachet, masa de sărbători,  în rate…poate că or fi și suflete atât de amărâte, încât  să recurgă la chestia asta..deși, dacă ar fi să fac un scenariu, în spatele ideii, cred că stă, mare cât o gogoașă umflată, dorința unora de a-i strânge pe cei nevoiași cu ușa- tentația este, nu ai toți banii, vrei distracția, accepți condițiile.
În caz contrar, brăduții se aruncă..și el, patronul ,pierde, pe când așa??
Și dacă omul rămâne fără serviciu luna viitoare? Și  are datorii?
I se scoate casa a licitație?
Ar fi culmea!!

Zice un nene, întrebat de un reporter cu ce se ocupă el, acolo, în satul lui, uitat de lume- sunt clopotar - șef, șeful cui, mă întreb..
Mai am un serviciu, sunt și consilier..tot la biserică, dacă nu curge,tot pică, completez eu, așa în gând..

Sigur îl știți.
L-ați văzut,  seara, mai ales, are, sub braț,  un dosar jerpelit, de unde l-o fi găsit, nu știu.
El , dumnealui, consilierul, stă la doi pași în spatele popii, poate ar fi trebuit să spun părintelui.
Și Slavici, cât de mult credea el în menirea preotului de a limpezi conștiințe, de a-i urni pe oameni din lenevie, luând pildă de la preoți, zicea tot așa- popa Tanda.
Da, dar popa Tanda nu cerea bani, el chiar a schimbat lumea .Prin ceea ce făcea.
A schimbat-o în bine-omul sfințește locul!

Cum ziceam, cei doi- popa și consilierul- umblă din casă în casă, mai ales pe înserat, că te și sperii, sună de mai multe ori, să se trezească și adormiții, să dai bani. Pentru biserică.
În cartier sunt patru biserici, trei mari, chiar foarte mari,  și una micuță, de lemn, nouă, loc de muncă pentru cei doi.
S-au gândit că în veacul ăsta ar fi rușinos să chemi lumea într- un așa mic lăcaș.
Au turnat o biserică mult mai luminoasă/și mult mai frumoasă, că și Neagoe Basarab ar fi invidios.
Cu turle de aramă. Când strălucește soarele, se văd de departe!
Cei doi colindă.Fără urări..sau .cine știe?
Cine dă mai mult își aude numele strigat duminica, dacă se duce la biserica aceea.
Doamne, iartă-mă, este sărbătoare mare, am spus ce-am văzut.
Nu puteam să tăinuiesc.

p/s. Am păcătuit?