prima zi de primăvără,

ultima zi de februarie, la doi pași de oraș!

Corbii Ciungi

Mers în căruță.

O singură dată cu motocicleta.
Adevărată Odisee!
Surorile bunicului, Rada și Maria, se măritaseră în Corbii Ciungi. Talițu și măicuța  mă luau cu ei la nunți, botezuri, cumetrii, neamul era mare...Plecam în zori, să nu ne prindă soarele. Din culcușul meu, pregătit grijuliu de bunica, ascultam uimită zvonuri, copite de cai, cocoși rătăciți, greieri și păsări, frunze în șoapte de vânt. Licăreau plăpând  pe cer ultimele stele.
Drumul tăia câteva câmpuri lungi, se arcuia pe sub poale de pădure. Nu îndrăzneam să le spun bunicilor că aș vrea să culeg frăguțe și mure, amânam, de fiecare dată.//
 Dacă vii dinspre București, fă un mic ocol în stânga, printre șirurile de plopi răzleți, iviți între pâlcuri de albăstrele, și lasă autostrada să-și ducă spre nord fuga ei disperată.

Casele  se țin una de alta. Sat bogat, liniștit, primăria, școala, biserica, farmacia, o simigerie, poliția, toate  și-au dat mâna. De când mă știu.

Parfum de liliac primăvara târziu,  bujori, trandafiri și crizanteme în tot anul . Din belșug, în toate grădinițele din fața caselor !
Iarna e mai greu, cade multă zăpadă.

Lași satul cu treburile lui, de dimineața până în  toiul nopții,  și cobori.

Pe malul lacului era târgul de vineri..

  Pământ bătătorit  de ani și de pași.

Parcă a fost ieri... o lume în  mers rotitor: cojocari, croitori, cizmari, pricepuți vânzători chemându-și clienții, străini  și localnici, tineri și vârstnici, fețe și  brațe, voci potolite în murmur neclar. Astăzi locul și-a uitat  vânzoleala.
Treci câmpul, drumul este bun, primarul a turnat asfalt, altfel își rupea frumusețe de mașină, este și băiat bun, zice fosta mea colegă de școală.
Stai doar o clipă, trebuie să simți tihna amiezii privind lumea de sus. Podul, gigantică mână între sate!
Noaptea, doamne!să-l vezi noaptea, sub  puzderia de stele! dedesubt benzile autostrăzii șerpuind printre câmpuri, în spate  pădurea, în față, doar ghicit printre arbori în verde,  satul.
 Ungureni!
Tata zicea că  primii localnici  veniseră din Ardeal cu cine știe ce treburi. Unguri li s-a zis. S-au așezat aici, s-au însurat și neamul  lor a tot crescut.

Când mergeam eu  la școală, satul avea alt nume.În celălalt capăt,  era o moară străjuită de mulți peri,venea lumea din satele învecinate, îi ascultam vrăjită  pufăitul cadențat fie vară, fie iarnă.
Fundu Părului.
 După o vreme, satul a primit numele unui Domn care  va fi trecut  Argeșul cu pandurii lui:Tudor Vladimirescu.
Tata nu mai este de mult, în sat sunt  peste o sută  de văduve, da este un sat văduvit, cine să-mi mai povestească de unde au venit atâtea nume, femeile nu-și bat capul cu treburi de astea.
Eu, mereu în grabă, ca și cum mi-aș fi rătăcit calea.
Lumea pleacă, vine, bătrânii au luat cu ei poveștile, tinerii au alte treburi.//
Risipite între Neajlov și Argeș, satele  își duc  zilele și nopțile, an după an, în marea, mereu  neobosita  curgere a vremii.//

 În joc de văpăi scurte, încălzind cămăruța, noaptea părea fără sfârșit.

 Pentru mătușa,  nu era ceva nou. Doar că acum avea cu cine să-și împartă gândurile. Întâi , am jucat tabinet, pasiunea ei. Am lăsat-o să bată, îi place să-i spui că este cea mai tare! Cândva era...
Am ajuns și la lucruri mai serioase.
Eu întrebam, ea își tot întorcea amintirile de pe o parte pe alta. Și eu, și ea știam câte ceva.
Eu, de la tata, ea, din auzite.
 I-am promis că n-o să las poveștile să se risipească. Satele noastre sunt adunate. Le separă cele două râuri.
Nu este de mirare ca sunt foarte vechi. Oamenii au fost atrași de luncile prielnice.//
 L-am văzut într-o vară, eram copil.
I se spune Vadu' Stanchii. Sărăcuț sat, case risipite, micuțe. Curți strâmte.
Cum a putut fiecare. Drum de țară. Praf și pietre.
Se zice că demult, un mare domn, tata zicea că ar fi vorba despre Vlad Țepeș, ar fi trecut într-o noapte smolită și ploioasă, pe la hanul, aruncat pe spinarea unui dâmb.
Crâșmărița-frumoasă foc! Ca toate crâșmărițele!
Pentru că vinul era dulce și mersul Stanchii amețitor, domnul a mai trecut și-n alte nopți.
I-a cerut femeii să-l aștepte.
Credincioasă.
Seară de seară.
Cu lampa aprinsă.
Într-o noapte de toamnă lipicioasă, întunecată de nu se mai vedea nici coșul hanului, s-a auzit tropot de cal strunit.
Nemâncat și obosit, Domnul a bătut în geam.
Căuta odihnă în bratele gazdei. Femeia își uitase promisiunea. Hanul era plin de drumeți.
Și-au plătit scump plăcerea de a bea vin la Vadu’ Stanchii. Le-au fost tăiate brațele. De la coate. Și aruncate corbilor.
În toate părțile.
De atunci, două sate vecine se numesc Corbii Ciungi.
Și Corbii Mari..//

bucură-te de Dragobete!

Frumos,cum doar Rusaliile mai sunt, nevăzut la chip,de când  lumea s-a înrăit,om și înger, fiu de neobosită Dochie,  Dragobetele este, în  obiceiul nostru popular, un fel de zeu binefăcător. 
Dacă Sfântul  Andrei  este „Cap de iarnă„, zglobiul Dragobete este „Cap de primăvară„, devenit, cu timpul , simbolul înnoirii, al frăgezimii și al purității vieții..

Sărbătorit, mai ales, în SV țării,  nu este prea vârstnic- cum îi stă bine unui flăcău- numără, așa, în jur de vreo 200 de ani, etimologia fiindu-i îndelung și  combativ  dezbătută.

Am frunzărit cursul  de Folclor, să-mi reamintesc ce ne mai povestea blândul nostru dascăl, cu barba albă moșnegească și câteva fire răzlețe, rătăcind pe creștetu-i de om care a citit și scris atâtea la viața lui.
Domnul Vrabie!
Parcă-l văd căutând  mereu  în palmă răspuns  nenumăratelor întrebări despre noi, ca neam și ca obârșie, despre obiceiuri, tradiții și sărbători.

Dumnealui accepta o mai  relativ veche teorie, potrivit căreia, ~Dragobete~ ar fi un un cuvânt slav, obținut prin contopirea temei~ drag~ și ~bati~`/bete, așadar: a fi drag!

S-a ales pentru sărbătorirea iubirii, imediat după sfârșitul iernii, când nopțile scad, ca durată, cresc și se luminează generos  zilele , iar natura toată freamătă.
Între Cer și Pământ,  toate animatele înalță imn de slavă VIEȚII!

pădurile mângâie  matern norii,  se deschid potecile, câmpia, vorba poetului, scoate aburi, se adună păsările  de prin hogeaguri, în tril timid, la început, se rânduiesc- două câte două, ies din țarcuri  oile..

Omul completează cu bucurie armonia cosmică: tinerii culeg flori din crâng, se întorc pe cale zgomotoși, în cârduri, deloc întâmplător croite, aleargă laolaltă fete și flăcăi, și, dacă vreo fată se lasă prinsă de un fecior, acela îi va fi logodnic.

 Se culege apa zăpezii ramase prin locuri umbroase ,  ea fiind adevărat leac binefăcător pentru împrospătarea  tenului  oricăreia dintre femei și fete.

Prin meri se agață  șnururi de mărțișoare!

Astăzi nu se lucrează, doar se aerisește și se curăța casa, se îngrijește curtea, se deretică gradina, se îngrijesc animalele, stupii, păsările, florile.
Și, mai ales, sufletele!

Nimeni nu se supără, nimeni nu plânge, inimile se deschid spre împăcare și iubire.

Dragobetele sărută fetele!//

Lună în câmp, de Nichita Stănescu

Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul,

sub cortul adormiților gutui

și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,

văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,

zvelți vânători, în arcuiții lei

din goana calului, cum își subție arcul.

0, tinde-ți mâna stânga către ei

și stinge tu conturul lor de lemn subțire

pe care ramurile I-au aprins,

suind sub luna-n seve caii repezi

ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi și-n jur să șterg copacii

În ochii tăi cu luna mă răsfrâng

... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene

dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.

Birdman

  Am trăit cea mai frumoasă și strălucitoare noapte, mai bogată chiar decât   trecerea  dintre ani. 
Eleganță, covorul roșu, statuete,
culori, discursuri frumoase,  glume, farse, staruri de ieri și de astăzi, ironii fine, muzică, lumină și lumini, lume bună, emoții, lacrimi de bucurie, rochii în croieli  deosebite, prestanță, prietenii, bijuterii, dorințe, visuri  și împliniri, furori, toate într-o  noapte  de vis.
Am mizat pe ”Birdman ”și  nu am greșit. Un film- alegorie, complex, frumos, rafinat, un film  suprarealist care  cuprinde tot ce vrei să afli despre speranță și   glorie. Multe  întrebări și puține răspunsuri :”La ce ne referim când vorbim despre dragoste?”, ”Egoul artistului merită călătoria”?, ”Trăim( trebuie să trăim) cu alegerile noastre?”, ”ce vrea consumatorul de film și de teatru în secolul XXI: sânge/crime...sau aiureli filozofice?”, „Ce este real dintr-un actor?” Să fie și el iubit pe pământul acesta, dar chiar iubit, pentru ceea ce este...` și de ce nu-condițía umană, în general...

Nominalizat de  nouă ori,  la cea de-a  87-a  gală de decernare a premiilor, "Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit de patru ori  Oscarul:pentru cel mai bun film, cea mai bună imagine, cel mai bun scenariu original şi cea mai bună regie.

Extraordinara  prestație a lui Lady Gaga, care și-a asortat  mănuși roșii de piele la o splendidă și cuminte rochie albă, a fost  felicitată chiar  de Julie Andrews. 
Oscar- un fenomen în care basmul se  trăiește, construindu-se! 

  


http://www.mediafax.ro/cultura-media/oscar-2015-birdman-castiga-premiul-pentru-cel-mai-bun-film-alejandro-i-arritu-cel-mai-bun-regizor-tot-

Când ascultăm operă,

ne amintim că avem origine nobilă!

...A sufla în flaut

 nu înseamnă a cânta, trebuie  să miști și degetele.
 J.W. von Goethe

Am ascultat astă seară  cu mare plăcere o miniorchestră foarte interesantă, nu doar pentru că ai  săi componenți sunt  total diferiți: Elena Cecconi vine din Italia, Daniel Hai sung Bac și David Jaewook  Jeon sunt  coreeni, iar Marin Gabriel este solistul Teatrului  Națíonal de Operă din Constanța.

Văzându-i împreună, gândul mi-a fugit la filmul ”Trei băieți și o ștrengăriță”, asta așa  doar ca o glumă, pentru că   Eurasia Flutes Quartett ne-a oferit un concert  minunat, pe cât de serios  pregătit, pe atât de melodios, dulce, plin, adunând laolaltă tot ce are  natura mai frumos în frumoasele ei  sonorități.

Ce alt instrument poate să egaleze  frumusețea sunetelor acestui atât de  vechi instrument muzical, poate chiar cel mai vechi, dacă  este să  ținem seama de informațiile  despre  flautul de os  descoperit  în grota Gourdan din Franța,  datând   chiar din epoca bronzului?

”Flaut”, din  latinescul „flauto”, prin combinația  a trei note: Fa-La-Ut, flautul, fratele multor instrumente antice:  păstorii și vânătorii imitau trilurile  păsărilor, șuierului vântului,  susurul izvoarelor, freamătul frunzelor.

 Venind din Arcadia, Pan, fiul lui Hermes și al Dryopei, protectorul  turmelor și al păstorilor, ascuns în întunecimea  codrilor,urmărindu-le pe nimfe, zeul  pe jumătate animal, cu barbă,  coarne și copite, cânta din flautul lui de trestie, în care a ascuns-o pentru totdeauna pe nimfa  Syrinx.  

Ce istorie  fabuloasă,  frumoasă ca o trenă mitologică poartă cu sine flautul!

  La toate acestea se vor fi gândit Giachino Rossini, W.A. Mozart, Robert Schumann, Anton Reicha, ale căror  creații:„ Uvertura  la opera Semiramide”, „ Concert  în Fa  major, KV313,”,„Kinderszenen, op. 13„, ”Sinfonico pentru  patru  flaute, op. 12” le-am ascultat astă seară, într-un ansamblu   foarte interesant.  
Un concert bogat, modern,  melodios,  tonifiant, amintind de tot ce are natura mai blând  în împletirile  ei sonore.

Viața se aseamănă cu o spirală.

Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă.
Constantin Brâncuși:19 februarie  1876, Hobițá/16 martie 1957, Paris

Dacă ai vreme :
http://incertitudini2008.blogspot.ro/2012/04/copacii.html

 http://incertitudini2008.blogspot.ro/2014/10/odata-ajuns-la-simplitate.html

http://incertitudini2008.blogspot.ro/2009/02/coloana-sacrificiului-infinit.html

http://www.mediafax.ro/cultura-media/sculptura-cumintenia-pamantului-de-brancusi-a-fost-pusa-in-vanzare-ministerul-culturii-invitat-sa-faca-o-oferta-foto-13226349

Intrarea în normalitate!

Comunicat de presă - Laurian Stănchescu (Uniunea Scriitorilor din România) – AGERPRESS

 http://incertitudini2008.blogspot.ro/2014/10/odata-ajuns-la-simplitate.html

 http://incertitudini2008.blogspot.ro/2012/04/copacii.html

Magicianul din Menlo

 Am mult mai mult respect pentru cel care are o singură idee şi o pune în practică, decât pentru cel care are o mie de idei şi nu face nimic.
Thomas Alva Edison
 
În clasa a VI-a, când tata mi-a cumpărat cărțile, adică manualele, la care mă gândisem cu drag toată vacanța, printre ele, a apărut Fizica. Profesoara nu era calificată, aveam să aflu ceva mai târziu, așa că  noțiunile  primite în vremea aceea  s-au cam risipit .

În liceu, dacă aveai  norocul  ca profesor de fizică să-ți fie dom Bălcescu, puteai fi sigur că zilele nu-țí vor fi deloc ușoare, iar nopțile de dinaintea tezelor, mai ales, îl vor avea ca temător erou tot pe venerabilul domn. Toți elevii știau că  omul fusese o somitate, însă vremea îl schimbase mult. Umbla vorba, că a lui consoartă număra cu vreo douăzeci de ani mai mult decât dumnealui; câțiva colegi, curioși din fire, făcuseră ei cum făcuseră, săriseră gardul  căminului, și au văzut-o, așa că, prin pauze,  poveștile despre ciudatul cuplu  erau subiectele noastre preferate.
Alb în alb, nimic problemă, nota 4, Gh. Bălcescu`era dedicația cu scris mare, pe care  o primeau  cei mai mulțí liceeni, pe colțúl de jos al tezei, oricât de mult ar fi buchisit ei, zi de zi...
 Doi ani mi-a mâncat sufletul: fizică  am învățat, cât am putut, frică de el mi-a fost mereu, așa că, asemenea multor colegi care abia așteptau să scape de terorist, am răsuflat ușurată, când a venit fizicuța.
Înaltă, blondă, mers prea  legănat, din cauza unui  defect,  voce  glacială .Să poftească...și  va urma... ( așa ne invita la lecție, iar în clasă  nu se auzea nici musca.)
 Ce mai! atunci, brusc, am  început să pricep eu fizica, deși era era cam târziu. Îmi lipseau  noțiunile de bază, n-a fost  prea greu, dar  nici ușor.  Din  tot ce am învățat în doi ani de liceu,  țin minte  mai multe formule, pe care   le-am aplicat cu succes, de câte ori m-au solicitat  fiii  mei  și  chiar elevii cărora le-am fost dirigintă, atunci când se isca vreo situație mai specială.
 Păstrez un sentiment special, ceva ca o zvâcnire de suflet , pentru această știință  care adună, undeva, într-un punct sublim,  miracolul cu poezia, realitatea mișcării cu fascinația imaginației !
   Păstrez cu mare drag  un respect special pentru  niște fizicieni celebri.//

Despicăm  întunecimea surdă , transformând   în lumină cel mai des întuneric, asemenea spadei care spintecă  moartea, grație strălucitei lui  minți, căreia,  din pasiune, sacrificându-și sănătatea, i-a adăugat un program de muncă titanică .

În copilărie,  vindea mâncare și bomboane prin trenuri.

 Thomas Alva Edison: 11 februarie  1847Milan, Ohio, SUA/18 octombrie 1931.

S-au creat destule  controverse  în jurul personalității lui, motivul fiind că și-ar fi însușit unele dintre descoperirile altora, cum  ar fi  cazul sârbului Nikola Tesla, de pe urma căruia americanul ar fi câștigat 50000 de dolari. Ceva  la fel de  ciudat s-ar fi întâmplat și cu  francezul Georges Méliès, al cărui film „ Le voyage  dans la lune”, fiind  proiectat  în America,   prin subtilizarea unei copii , i-ar fi adus lui Edison un  câștig enorm.
 Dincolo de aceste  confuze reminescențe ale unui comportament ciudat, în mare parte, spun documentele ,  Edison a luminat lumea. Total.

Într-o noapte de nesomn, în laboratorul lui, frământa  între degete  o bucățică de funingine, amestecată cu smoală. Și tot răsucindu-o, bucățica s-a transformat într-un fir. Edison l-a  încercat  la  o lampă electrică. Și firul a mers.

 Experimentele au continuat, el a făcut alte combinații, a confecționat apoi  o lampă cu fir de bambus carbonizat, în formă de potcoavă, introdus într-un balon de sticlă vidat.

 La 21 octombrie  1879,  când mașinăria  a fost conectată la  circuitul electric, în lampa lui  s-a aprins lumina. Treptat, el  a reușit să  mărească intensitatea curentului, până la pragul de topire  a diamantului, iar  becul s-a stins.

Edison a   realizat  becul electric cu filament de cărbune,  una dintre marile descoperiri științifice ale  veacului al XIX-lea.

Au urmat  multe luni de muncă neobosită, de cheltuieli uriașe, până când ”lampa” a fost  adusă în stare de a fi folosită  industrial.

Muncă   până peste puteri,  speranțe, încredere, pierderea treptată a vederii, nesomn, morfină...

Triumful luminii dintr-un firicel!

Parțial surd din adolescență,  dar curios și neobosit, autodidact, ambițios,  perseverent, inteligent, încrezător, plin de forță, pasionat, implicat, dedicat!

Primul brevet pentru mașina electromagnetică  de înregistrat  voturi, în  1868,
-inventează sistemul telegrafic duplex, prin care, pe același fir se trimit, în sensuri contrare, două telegrame
- perfecționează telefonul lui Alexander Bell
-brevetează telefonul cu  bobină de inducție  și soneria   electrică de apel
- inventează  fonograful.
În 1895, Academia Americană de Arte și Știință, îi acordă  Premiul Rumford, pentru  activitatea lui în domeniul electricității.
În 1915, i se acordă Medalia Franklin  pentru activitate spre binele  umanității.
Orice creează omul cu ajutorul minţii trebuie controlat de către caracterul acestuia. Thomas Edison

clipă, dulce clipă

Puțini poeți sunt iubiți așa cum este Jacques Prévert, 4 februarie 1900, Neilly-sur-Seine, Nanterre, Franțá/11 aprilie1977. A scris târziu, la 45 de ani, dar foarte repede a cucerit lumea iubitoare de poezie. Multe dintre versurile sale, atât de pure, că te și întrebi cât de extraordinară poate fi simplitatea, sunt șlagăre traduse și la noi, altele se găsesc în manualele școlare, încântând printr-o  sclipitoare naturalețe.
 Cum era de închipuit, s-au găsit destui care să-l considere prea popular, fără să reușească, însă, a-i pune sub semnul întrebării consistența poetică. 
Vă învit la( un improvizat) cenaclu.
 Cu o ceașcă de cafea!
Această dragoste
Această dragoste,
atât de violentă,
atât de firavă,
atât de tandră,
atât de disperată,
această dragoste
frumoasă ca ziua
şi urâtă ca vremea.
când vremea e urâtă,
această dragoste atât de adevărată,
atât de frumoasă,
atât de fericită,
scăldată-n bucurie
şi-atât de derizorie,
tremurând de spaimă ca un copil în beznă
şi totuşi sigură de ea
ca omul calm în miez de noapte,
această dragoste ce sperie pe atâţia
şi-i face să vorbească,
şi-i face să blesteme,
această dragoste păzită
pentru că noi o păzim,
această dragoste
hăituită, rănită, călcată
-n picioare, isprăvită,
negată, uitată,
această dragoste-ntreagă
atât de vie încă
şi însorită
este dragostea ta,
este dragostea mea,
a celui care-a fost,
acest lucru pururea
altul
şi mereu neschimbat,
la fel de-adevărată ca o plantă
şi ca o pasăre vibrând
caldă şi vie ca vara;
noi amândoi putem
să mergem şi să ne întoarcem,
putem să uităm,
pe urmă s-adormim,
să ne trezim, să suferim,
să-mbătrânim,
să adormim din nou
sau să visăm la moarte,
să ne trezim surâs şi râs,
să-ntinerim,
dragostea noastră rămâne
îndărătnică asemenea unui catâr,
vie ca dorinţa
şi crudă ca memoria,
stupidă ca regretul
şi tandră precum amintirea,
rece ca marmora,
frumoasă ca ziua,
fragilă ca un prunc
surăzând ne priveşte
şi ne vorbeşte fără cuvânt,
şi o ascult tremurând,
şi strig
şi strig pentru tine
şi strig pentru mine
rugându-mă de ea,
pentru tine, pentru mine, pentru
toţi cei ce se iubesc
şi care s-au iubit,
da îi spun dragostei,
pentru tine, pentru mine şi pentru toţi
ceilalţi
pe care nu-i cunosc;
rămâi acolo,
nu te clinti,
nu pleca...//
Pisica şi pasărea
Un sat ascultă cu inima zdrobită
cântec de pasăre rănită.
E singura pasăre din sat
şi singura pisică din sat
păsării o àripă i-a devorat.
Cântul păsării a amuţit,
pisica din tors s-a oprit
şi fulgii de pe bot şi-a curăţit,
iar toată suflarea din sat
s-a pregătit de-nmormântare.
Pisica, invitată de onoare,
păşeşte-ncet în spatele sicriului ciudat
de o fetiţă-nlăcrimată legănat.
”De-aş fi ştiut că o să suferi aşa tare,
şopti pisica,
aş fi-nghiţit şi cealaltă arìpă
şi ţi-aş fi povestit
cum am văzut pasărea zburând parcă
spre capătul lumii, atât de departe
că nici o pasăre nu poate să se-ntoarcă.
durerea ta nu ar fi fost atât de mare
ai fi fost numai tristă,
gânditoare.
Există o măsură-n toate:
eu m-am oprit la jumătate.”//
Pentru tine, dragostea mea
Am fost la târgul de păsări
Şi-am cumpărat păsări
Pentru tine,
dragostea mea.
Am fost la târgul de flori
Şi-am cumpărat flori
Pentru tine,
dragostea mea.
Am fost la târgul de fiare vechi
Şi-am cumpărat lanţuri
Lanţuri grele
Pentru tine,
dragostea mea.
Apoi m-am dus la târgul de sclavi
Te-am căutat,
Dar nu te-am găsit,//


http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/p/jacques-prevert-6zudchu/

cu gândul( sau) cu fapta

 Întâmplător sau nu, de dimineață, vorbeam ( la telefon)  cu o fostă colegă de școală. Ea a rămas acolo, în satul dintre Argeș și Neajlov, să-i învețe pe copii  cum se coace graiul  spicului de grâu în  metafore ” măi, voi să nu plecați prea departe de  sat, le  spunea G, că o să vă doară  ceva mai târziu, dar o vă doară rău de tot, locul unde v-ați lovit de prima piatră  lăsată drept în potecă..„
 Vorbeam  noi despre profesorii din facultate,  despre examene și   colocvii, și uite așa am ajuns cu vorba la  blagiana matrice stilistică. Din una în alta, ”descoperim„ noi două,  cu o imensă bucurie, că există în noi, cei născuți și crescuți  în aceleași locuri, ceva care ne leagă mai puternic decât oricare dintre  toate  victoriile după care alergăm... și nu ne mai oprim.

 Există ceva  în educația țărănească, în filozofia acestei morale, ceva care  îndeamnă la cumpătare. Tata îmi spunea mereu” neam de neamul nostru  n-a ajuns prin tribunale„ .
De ce spun asta?
 O spun , pentru că  mi-au rămas  în minte  șiroaiele de lacrimi  ce nu mai conteneau, aseară, să se reverse din ochii, acoperiți cu basma, ai unei  femei. Mama cuiva,  deunăzi om foarte important: bogat, cât să nu-i poțí ține minte  averile, casele, tablourile, bijuteriile, plimbările, bărbat frumos, cu ținută princiară, scriau  cu niște ani în urmă ziarele..om cu funcții foarte importante.. ”să aibă grijă și de băiatul meu, că n-a greșit  rău ca alții, asta îi rog, să fie buni cu el, că  or fi având și ei copii...”