vineri, 27 decembrie 2019

Mască peste mască

„O mască dați-mi! Mască peste mască!
De-acuma ochii răi n-au să-mi cunoască
Metehnele, și masca va roși
În locul meu””

W Shakespeare

Cât suntem (de) adevărați/cât suntem actori?
Că actorii sunt oameni ,nimeni nu poate nega;
că toți oamenii ar fi actori este o chestiune discutabilă.
Ca să fii actor, trebuie să ai talent. Și memorie.Și încă mult mai mult-acel ceva , care să te facă special. să treci de la o stare la alta,să iti asumi nu știu cate categorii de personalitate, câte existențe, câte destine...și toate astea, fără ca personalitatea proprie să fie afectată in adâncurile ei.

Poate că și noi, oamenii obisnuiți, suntem în fiecare zi, dacă nu, chiar în cuprinsul aceleiasi zile, alții; în funcție de conjuncturi, de semenii pe care ii întâlnim, de relațiile noastre, serioase sau întâmplătoare.
Cineva zicea ca împrumutăm măști, le purtăm o vreme, le abandonăm, construim altele și tot așa.
O fi, cine mai știe?

Jucăm roluri, unele dragi, altele costisitoare, unele dureroase, zâmbim, lăcrimam, suntem regizori fără specializare, actori pe o scenă cu sau fără cortină, nu cerem aplauze, viața ne dăruiește ce vrea ea.

marți, 24 decembrie 2019

Moș Crăciun și electronii ( de valență, cumva)

· Mie mi-a plăcut fizica. Partea aceea care se întâlnea cu chimia .( lui Babacu)
http://incertitudini2008.blogspot.com/2009/06/babacu.html

Se întâmpla, însă, ca după nota 9 , să iau și câte un 4.
Ce vreau să spun este că nu am avut notorietate în anii de liceu, în privința celor două obiecte, deși la bacaureat am obținut notă mai mare la chimie decât la matematică.
Îl iubesc pe Moș Crăciun, de când „l-am descoperit”.
Se întâmpla când aveam vreo 5/ 6 ani. Mama a primit de la o doamnă, tanti Persida, o ramură din bradul falnic, care creștea în curte.
A împodobit-o cu mere.
Știu și locul unde a fixat-o: pe dulapul roșu de lemn, în care păstra vasele. Aveam, pe atunci, o singură cameră, din casa mare a bunicilor paterni.
Tata a primit de la serviciu, pentru mine - fratele meu nu se născuse- ( tata lucra la CFR și avea buletin de București) o bucată de marchizet roz, din care, la comanda măicuței, bunica mea, tanti Niculina lui Iedu a scos cea mai frumoasă rochiță cu platcă.
Au trecut anii, Moș Crăciun a devenit Moș Gerilă, o vreme nu am mai gătit brad de Crăciun.... în sinea mea, mă gândeam la creanga de brad și la rochița de marchizet.
Astăzi, când am citit povestea asta minunată, m-am simțit copilul de odinioară!❤️
Ce bine că există fizicieni atât de simpatici!☺️


https://www.youtube.com/watch?v=Q2H-s-6zypo&fbclid=IwAR322LhZ3IzSZuFdk7GKkP35Z4SwkiWu8HPdEcxSyVqzZp-Th-unQv221xc

sâmbătă, 14 decembrie 2019

Înaintăm

Împreună și separat.
Zgomot de pași
La unison.
Sau fiecare în felul său.
Drumeți într-o cursă incertă.
Dincolo de noi,
timpul se cerne pripit.
Culori și forme, sunete și umbre.
Noi între vise și lucruri.

joi, 12 decembrie 2019

Când cuvintele nu pot vorbi, vorbeşte muzica”.L.v. Beethoven


”Când Minerva ca s-arate
Preţuirea pentru-alesu-iPrometeu,

din cer i-aduse
De nectar o cupă plină,
Spre a-i ferici pe oameni
Şi spre-a le sădi în suflet
Simţul artelor frumoase...”

Johann Wolfgang von Goethe

Astă seară, două ore cu muzica lui Beethoven!
Orchestra Filarmonicii Pitești,condusă de maestrul Radu Postăvaru, dirijor permanent al Filarmonicii Ploiești, conceert/ maestru, Mădălin Sandu, solist pian,Mădălin Jr.Voicu, nepotul renumitului violonist, Ion Voicu, ne-a oferit un strălucitor concert! ❤️
Am ascultat cu ochii!
pentru că atunci
„Când cuvintele nu pot vorbi, vorbeşte muzica”.
Ludwig van Beethoven .

Regal Beethoven!
„Uvertura Inaugurarea casei„
Frumoasă piesă, și ce interpretare!
”Concert pentru pian și orchestră, nr. 1, op. 15”
Sunt, în lumea artistică, personalități care poartă greu povara numelor înaintașilor. Maestrul Mădălin Jr. Voicu este un caz atipic, un talent atât de pur, că face să strălucească mai puternic gloria bunicului!
Partitura este doar simbolică, artistul cântă cu ochii închiși, de parcă ar avea notele sub pleoape. Nu știi dacă degetele sunt o continuare a clapelor sau dacă notele se rostogolesc din degete.
A zâmbit o singură dată și atunci, pentru a-și arăta respectul pentru orchestră și pentru dirijor!
Ne-a oferit două bisuri.
Sala a fost total, total cucerită!
Mulțumim, Maestre! ☺️
-”Simfonia nr. 6 în Fa major, op. 68, ”Pastorala„ a fost încununarea cu mare succes a unui concert, pe măsura compozitorului!
Limpezime, prospețime, folclor în ”picturi sonore” coarde și flauți, dialog lin, mai apoi: violoncel și viori, ca-ntr-o curgere de ape, triluri de păsări- flaut, oboi, clarinet.
Compozitorul însuși recunoștea că păsările i-au fostpartenere în creație.
Simpatică veselie zgomotoasă, ca-ntr-un dans de cizme. Toate, învăluite de o natură caldă, primitoare, pastorală.
Dintr-odată, pacea este sfâșiată de furtună, pentru ca după un grav punct culminant, ea să redevină pură, transparentă, în deplină armonie cu omul.
Finalul concertului și al ”Pastoralei„- imn înălțat cuibului nostru matern, natura în splendoarea armoniei cosmice!
Minunat concert!
Felicitări, Filarmonica Pitești!❤️
Mulțumiri fiecărui artist, component al Orchestrei Filarmonicii Pitești!
Mulțumiri directorului acestei instituții, domnul Jean Dumitrascu , prin a cărui permanentă preocupare municipul nostru este privilegiat, bucurându-se de niște seri minunate! ☺️

joi, 5 decembrie 2019

Profesiunea Doamnei Warren„ Să dea Dumnezeu

facă  toată lumea  ce crede  că are dreptul să facă„

”V-am dat teatru, vi-l păziţi Ca un lăcaş de muze; / Cu el curând veţi fi vestiţi / Prin veşti departe duse.// Cu el năravuri îndreptaţi, / Daţi ascuţiri la minte, / Podoabe limbei noastre daţi / Cu româneşti cuvinte!", 

Iancu  Văcărescu, 1819 

Iubesc teatrul!
Pasiunea mea  a început în clasa a  III-a, când, în  școala noastră  de  țară, construită  la îndemnul   Ministrului   Învățământului  de la jumătatea  secolului al   XIX-lea,  savantul  Spiru  Haret( 15 februarie 1851, Iași/  17 decembrie 1912 Iași):matematician, astronom și pedagog român , renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori, membru titular al Academiei Române (după cum spune Wikipedia)
 o învățătoare  tânără, talentată , înzestrată  cu mare dragoste pentru  copii, să pună în scenă  dramatizarea  poveștii  Fraților  Grimm” Albă- ca -Zăpada și cei șapte pitici”.
 S-a întâmplat, mai apoi- eram în clasa a  V-a- ca tot în școală,  în școala  gimnazială, să văd”Titanic Vals”, de Tudor  Mușatescu, având  în
   Și a mai fost  un pas:  în liceu, profesorul  de   Economie Politică”, domnul  Nasta, a pregătit  cu  patru eleve  ( două  de la  Real, una eram eu, cealaltă, Rodica Semartian, și alte  două  de la Uman,  ele fiind  cu un an mai mari decât noi( mi-o amintesc  pe blonda , Nela  Georgescu , stabilită în Italia ) o piesă: ”Safta și fetele  ei”.  Cum de ne-o fi ales  profesorul, nu-mi amintesc,  că  nu eram eu  cea mai ”tare” la materia lui...

Ca profesoară,  am pregătit  și eu, cu clasele  mele nu chiar anual, dar  în   multe rânduri , cum am știut eu mai  bine,   serbări în care, pe loc de cinste  s-a aflat teatrul.
  Nu-i așa, Andreea  Părje, Oana  Hărăguș, Alina.Dragoș Petre?

Te rog, ai răbdare, nu te plictisi  de introducerea asta  cam lungă.
Vreau  să spun că astăzi gândurile mele  s-au adunat, pornind de la  situația  care  consemnează rezultatul testelor PISA.  
Am citit multe postări  zilele astea, care  mai care  mai  dure.  Este mult adevăr în ce se scrie. Școala  noastră, la a cărei temelie  au pus umărul personalități ilustre,  stă să cadă.
Poate  că   voi vorbi despre asta  cu alt prilej. Este grav, trist,  dificil  de reformat, pentru  că mai-marii noștri amestecă dureros politicul cu învățătura  de carte. Următorii, adică  profesorii și învățătorii, cam orbecăie. Poate  că  nu toți, dar mult prea  mulți. Spun asta, pentru  că  nepotul meu cel mic este  elev de  gimnaziu  într-o școală ”cu pretenții„;copiii și nepoții multor cunoștințe sunt  elevi.
  Imaginează-ți , numai, cum este  să nu ai manual  de LIMBA ROMÂNĂ , până astăzi, 5 decembrie, la clasa a  VII-a.
Doamna , pe care  jurnalistul  Cristian Tudor  Popescu  o numește,   clar, ”ministreață„ a  nimerit  ca nuca în perete  cu  observația aceea.  Asta  spune  totul despre dumneai.
  O DOAMNĂ și-ar fi dat demisia   în acea  noapte  grea   pentru  școala românească, pentru viitorul  tărișoarei   ăsteia unde  viețuim, de-a  valma.

  Așadar, mi-am cumpărat  bilet  la ” Profesiunea  Doamnei  Warren”; cu doar o zi înainte de spectacol, din  niște motive personale: atât de tare  mă supăraseseră  două situații   speciale,  încât  voiam   ceva, o schimbare, care să  mă  aducă  pe o linie  bună.   
 Un bilet a costat  119 lei.  Pe un loc nici prea bun, nici chiar rău.

Banii se duc oricum....
  A  fost o seară   minunată!
 Despre piesă, poți citi, că lumea scrie.  Doar dacă  pornești de la faptul că  după ce irlandezului  Bernard  Shou i- a fost refuzată  punerea în scenă  a acestei lucrări 32  de ani , înțelegi  că   are ea ceva care i-a supărat rău  de tot pe  britanicii din vremea  perioadei victoriene.
Este  vorba despre   cea mai veche meserie din lume, prostituția, sub a cărei  generoasă umbrelă  se ascund   multe.  Multe, însemnând  de toate, dar  mai ales bani. 
  România   verii acestui an  a fost  sfâșiată în fel și  chip de acest flagel, asta  am simțit-o  toți, nu-i așa?
Sunt   șase personaje în piesă:  două femei, mamă și  fiică, diferite, dar   nu  total,  și patru  bărbați.
Mama, admirabil interpretată  de  doamna  Maia  Morgestern, a  practicat  prostituția, pentru  că    așa a învățat-o lumea în mijlocul căreia a deschis ochii spre  înțelegere.  O femeie  fără școală  cu cărți și caiete,  dar  cu o puternică școală a  vieții dure.
 Femeia asta  a  devenit  mamă.
Toată  munca ei, pe care a ascuns-o  bine  de ochii  altora  și, mai ales, de ai  ai fiicei sale,  trimisă la  Cambridge  să  urmeze matematica, mereu  aflată în grija  străinilor, a  fost investită  în  cealaltă  parte  din sufletul ei: FIICA.
Zice ea, într-o ceartă cu  tânăra puternică, realistă,  dârză, încrâncenată, ca și mama ei,  într-o lume  mai mult a  bărbaților:  ” nu mi-am vândut sufletul, trupul...mde„ (nu  am reținut exact  cuvintele)
 Ce vreau să spun este  că  Doamna Maia Morgestern  a  făcut  ( am văzut-o în mai multe piese) un rol pe măsura renumelui  ei- drama, căci piesa este, în esență, o dramă. Ea  devine  comedie, grație mișcărilor trupului, privirii,brațelor, vocii,când șoaptă, când  năvalnic șuvoi de  cuvinte,  repetate   într-o altă tonalitate.
Confruntarea  dintre  mamă și fiică este violentă, fără a strivi  sufletul. Fără a rupe  legături  tainice” eu  sunt mata ta”!
  Mi-a plăcut tot:mi-au plăcut actorii și  jocul lor, costumele, textul,  regia, coloana sonoră, tehnica, publicul.
Da, publicul venit la teatru  să  trăiască viața  cuprinsă în  mai bine de  două  ore, viața societății  londoneze, de acum  câteva secole,  viață care, naiba știe de ce ,seamănă  foarte  bine cu viața zilelor  noastre.
  Du-te la teatru!
 Face mult mai mult decât nu știu câte săptămâni de privit  la  transmiterea  prin televizor  a răfuielilor politice!