și afară plouă, plouă..

Zice că  poți să te înfurii cât vrei, dar să  ai grijă pe cine..

O voce plăpândă mă anunță la telefon:  aveți de luat niște diferențe..

Diferențe, auzi!!

O lege stupidă a făcut ca, pentru niște ani buni,  tuturor profesorilor și învățătorilor să li se calculeze greșit drepturile salariale. În defavoarea lor, bineînțeles.

Sumele  furate? de la caz , la caz..

Nu intru în detalii.

 Sindicatul a început procesul-avocați, timp, nervi..toate costă.

Într-o vreme, s-a  formulat o sentință.

Sumele rămase, cărora , la timpul potrivit li se aplicaseră toate reținerile , impozit, CAS, CIASOC etc. ,se vor restitui în transe  trimestriale.

 Până în 2016.

Dacă nu sunt suficient de explicită, uite, citește aici, este un fragment din

Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 914 din data de 22 decembrie 2011 a  fost publicata Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012.
La art 5 alin 8 se prevede ca plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala se face trimestrial.

Mai precis 1,25% din totalul hotararilor judecatoresti se plateste in luna martie odata cu salariu aferent acesteia. Urmeaza in varianta pesimista 1,25% in iunie, 1,25% in sepembrie si 1,25% in decembrie.

E greu pentru secretari si contabili care trebuie sa faca aceste calcule. E greu pentru sindicate sa reuseasca sa aduca la cunostinta unitatilor scolare si membrilor de sindicat toate sentintele (chiar daca aceste hotarariau fist comunicate de catre instanta).

Sper sa ne mobilizm cu totii si sa reusim sa platim pentru toti cei reprezentanti in instanta aceste sume.

 Unul dintre cele mai importante procese este ACESTA

Insa mai sunt si ALTELE.

Stim ca in 2006 am mai avut plati consistente pentru membrii de sindicat in urma unui proces cu "spor la spor". Atunci a fost dat un act normativ prin care nemembrii de sindicat au primit in 36 de luni sumele respective. Acuma vor primii aceste sume doar cei reprezentati in instanta.

Pentru cei suparati pe sindicat am o rugaminte sa isi revina si sa ceara intrarea in sindicat. Odata acceptati in sindicat sa roage organizatia din care fac parte sa ii reprezinte in instanta. Pentru Legea 221 fiecare zi e pierduta. Drepturile salariale se pot cere doar pe ultimii 3 ani. Deci februarie 2009. Legea e din octombrie 2008. Mult succes. Nu este vina sindicatului ca guvernantii nu au respectat legea. Noi ne-am facut din punctul acesta datoria. De a reprezenta colegii in instanta si de a castiga cateva drepturi furate de catre guvernanti.

P.S. Cineva ma intreba pe email care este cea mai mica suma care se primeste acuma si care este cea mai mare? Pot sa raspund: cat primeste in martie e doar a 90 parte din cat mai are de primit pana in 2016. La un calcul sumar cea mai mica suma este undeva la 100 de lei iar maximul undeva la 450 de lei. Depinde foarte mult de ce procese aveti pe rol.//

Am primit și un fluturaș!!

( salariu de încadrare,  salariu de bază, hotărâre judecătorească, CAS, CIASOC, impozit,  salariu  net, numerar..)

Te mai poți înfuria?
 pe cine??

să o ții așa, de trei ori pe an, (dacă vrea Dumnezeu) până în 2016?

răgaz dincolo de fereastră

Dacă nu găsește nuci sau alune, veverița se mulțumește și  cu  un con  din salba  vreunui brad  arogant.

Se zice că  ea  nu-i răspunde  niciodată obraznic elefantului...

duelul viorilor

Stradivarius sau Guarneri?

 
 O seară cu parfum nobiliar, într-un  turneu extraordinar: pianistul Horia Mihail provoacă doi violoniști

celebri-Liviu Prunaru, Stradivarius, /Gabriel Croitoru,  Guarnieri. 

Ceaikovski, Sarasate, Saint-Saens, Grigoraș Dinicu, Paganini, M. de Falla, Wagner, Wieniawski, Ch. de Beriot, C. Sinding,
 într-un concert cu un singur câștigător- publicul piteștean, care și-a exprimat entuziasmul 

 cu îndelungi  sincere  aplauze.

Definiția mea

este: Petre Țuțea, românul. Am apărat interesele României  în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință. Petre Țuțea

În ultimele zile, am auzit de nu știu câte ori  spunându-se mi-e rușine că sunt român ..  multe spune omul, la necaz. 

 S-a întâmplat să  citesc aici.
Apoi, aici 
Și tare m-am bucurat!

Mi-am amintit  de o mai veche cunoștință-nea Oiță! 
dacă ai vreme, citește!

Bogăția este un văl care ascunde  multe plăgi.

                          Menander, dramaturg grec- 342-291(îH) //
Fără vârstă.
Înalt, spătos, mustață cănită. Unii spun  că ar fi trecut de optzeci. El știe..

Mulți îl invidiază. Poate că au motiv, nea Oiță și-a construit un mic imperiu, o făbricuță de brânzeturi, niște magazine , s-ar zice  că are și o stație de microbuze.

La el găsești preparate  proaspete, gustoase, frumos ambalate. În fabrică, farmacie, nu alta, toată lumea în halate albe, scrobite. Fetele au scufițe apretate, ce mai, Occident!

Nu mai conduce, are șofer personal.

Prinse în șnururi lungi de parasolarele mașinii care îl poartă peste tot, două plăcuțe se balansează în voia lor.

În dreptul lui nea Oiță  nu uita de unde ai plecat! 

În dreptul șoferului, o pereche de opinci,  cât degetul ăl mare al patronului. 

- Nea Oiță, mă tot uit , îndrăznesc să te întreb, ce înseamnă, domle, plăcuțele  astea? 

 Nea Oiță respiră greu. Își trece  batista albă peste frunte, nu-i plac hârtiuțele alea mici, se lipesc, lasă dâre de hârtie pe față, când era copil își ștergea sudoarea cu mâneca aspră  a cămășii de  tort. 

        -Mă băiatule, eu am cinci clase, nici pe alea nu știu cum le-am terminat. M-am trezit la coada caprelor, nu ale noastre, ale altora. 
Câți mărăcini mi-au împuns mie tălpile și degetele, să fii tu  sănătos! Mâncare?  O zi da,  două , fără, un șut în fund îmi ținea de foame , că setea mi-o potoleam din ciutura fântânii. 

        Am jurat că  odată și odată, o să am turma mea de capre.      Așa am început- cu o căpriță albă, peste un an, alte două  și tot așa. 

În fiecare dimineață , mă rog la Dumnezeu să nu uit de unde am plecat.

     Opincile? Nici de astea n-am avut parte.  

Viața nu este deloc ușoară, ține minte de la mine. 
Dar  merită să  fie trăită!

     p.s. ai cunoscut un Nea Oiță?

fii sincer

 față de tine însuți..și atunci nu mai poți fi fals față de cineva.
Wiliam Shakespeare
În urmă cu  câteva minute, vecina mea, o școlăriță, care de o săptămână este în clasa a IV-a, a bătut sfios la ușă.
Într-o mână, un caiet.
 Sigur  are  de făcut vreo compunere, mi-am zis așa, pentru mine.

- Doamna,  credeți că ar trebui să fiu sinceră?

- Cu mine, totdeauna! Te rog, spune-mi, vrei să nu se prindă învățătoarea că te ajută cineva, așa-i  ?

Fetița își sucea degetele..

A deschis  caietul, apoi, brusc, l-a închis. 
Din spatele ochelarilor cu margine  roz, ochii  ei  mă priveau  temători.

- Știu pe dinafară  cerința, auziți și dumneavoastră Scrieți cea mai sinceră propoziție. (adevărată)
Cuvintele  au rămas suspendate.. 
Rolurile se schimbaseră, eram școlărița neajutorată..

 p.s.  încerci să fii tu  copilul care are de compus o singură propoziție?

frunză verde, frunză galbenă...

motto: 
Maria Tănase este un fenomen. N-am auzit până azi niciun cântăreţ izbutind să interpreteze cu asemenea talent şi originalitate cântecul nostru popular, păstrând nealterată autenticitatea versului şi melodiei.
Theodor Rogalski-compozitor,  dirijor, orchestrator, pianist, nume ilustru în muzica   secolului al XIX-lea

Sunt lucruri pe lumea asta, care se ridică dincolo de noi.  Pentru o clipă, suntem  zburători!
 Rătăcim printre  nori, căutându-le rostul. 
Încercând să  prindem  un  firicel dintre tainele în care se înfășoară.

 Asta  cred eu că este Mitul.

Maria Tănase  este un Mit, este nemuritoare!

25 septembrie 1913, București/22 IUNIE 1963, București//

Gâlgâit de vin ghiurghiuliu, cules toamna pe târziu,   răspândind  arome de vis, din ulcior de pământ.

 Și lăutarii, figuri venite, ca și ea, din alte lumi. 
I-ai ascultat  vreodată, în vreo toamnă fugară, ascunși de ploaia măruntă și deasă, într-o căsuță de  stuf, cu  miros de pastramă, în aburi de mămăliguță?
 Îmi povestea cineva, o rudă, am ascultat povestea. 
Și mi-am lipit-o de suflet.
Cum să uiți?

O sută de ani!jumătate- pentru muritori, jumătate- pentru îngeri..

Fiică de florar din mahalaua Cărămidarilor bucureșteni,

 Le vindeam angro. Negustorii îţi dădeau banii după vreo 2-3 zile. Era o ruşine să te duci să-ţi vinzi singur marfa. Mergeam pe jos cu câte 200 de buchete de crizanteme.

a debutat la teatrul de revistă bucureștean, condus de marele Constantin Tănase:
Întrebarea-i la tot pasul:
Cine-i azi în ţară asul?
El - Tănase - ăl cu nasul,
Ori Tănase - a cu glasul?
 Cu pseudonimul Mary Atanasiu a apărut apoi în revista Cărăbuș Express.

Cu vocea ei inconfundabilă, a cucerit, a iubit, a suferit, i-a fericit pe mulți. Bărbați frumoși si bogați i-au așternut covoare de flori la picioare. Însoțite de cereri in căsătorie.
 A cântat pentru celebrități ale timpului- președintele Turciei, regele Mihai I al României , regina Elena, mamă.
Au ascultat-o, vrăjiți-președintele Americii, Hoover,

George Enescu, Constantin Brancuși, Andre Gide, Yehudi Menuhin.
Era idolul tuturor romanilor.
 Multe dintre textele  cântecelor ei ii aparțin-M-am jurat de mii de ori, Cine iubește și lasă, Mi-am pus busuioc în păr, Habar n-ai tu, ’Geaba mă mai duc acasă,  Aseară ți-am luat basma, Trenule, mașină mică, Când o fi la moartea mea.

A fost Mașa în filmul  Cadavrul viu , după romanul lui Tolstoi. Și Anica, din Ciulinii Bărăganului, după cartea lui Panait Istrati.
 Si Jeny Spelunca, din Opera de trei parale a lui Brecht.
 Drumul către celebritate a fost un lung șir de hățișuri- un concurs de miss ratat, la 15 ani, pentru că nu era formată, deși ulterior a devenit o frumusețe , alături de care nume sonore feminine, ale timpului, se ofileau în uitare, pe coperte strălucitoare.
O familie săracă, în care toți munceau iî grădina de zarzavat, pentru supraviețuire.
Abandonul scolii.
O idilă scurtă cu un medic stagiar, la 16 ani, în urma căreia, după un avort, n-a mai putut fi mamă niciodată.
Lipsuri, multa muncă .
Privațiuni.
 Arest.
Talent .
 Uriaș.

Primele cântece , la radio , în 1938 , au făcut-o celebră. Apoi, alături de Constantin Brâncuși, cu care, pentru o vreme și-a împărțit iubirea, a participat la Expoziția Mondială de la Paris.
 După 19 ani, în care a vrăjit lumea, întrecându-se cu trilurile păsărilor și cu suspinul izvorului țâșnit  dintre pietre , avea sa primească titlul de  artist emerit.

La nici 50 de ani, MARIA TĂNASE a aflat cel mai neiertător adevăr- avea cancer la sân.
 Nu s-a operat.
Și-a susținut ultimul concert , până la capăt, deși simțea că nu mai are putere.
Sfâșiata de dureri, le-a spus celor din sală că nu mai are de trăit.
Vestea s-a răspândit fulgerător.

Se zice ca toți- care o auziseră sau ii știau doar numele- plângeau în hohote.
Chiar și țiganii din mahalalele îndepărtate ale orașului.
 Peste 3 zile, privind lumea, fără să o vadă, s-a despărțit de toți.
 Și de toate.. Ii avea alături pe bătrânul ei tată și pe bărbatul pe care doar ea știut  de ce l-a iubit- doctorul în științe juridice, Clery Sachelarie, un boier scăpătat, împătimit al curselor de cai.

„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. 

Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui.

Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit, şi niciodată să nu le socoteşti moarte.

 Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată.

 Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. 

Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa.

 Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră (…)

 Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primăvară și galbene în  toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție „ Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă…"

Când viața n-a mai vrut-o în tumultul ei, lăsându-i sufletului libertatea de a urca la stele, DIVA și-a dorit, în urmă-i, o fântână.
Undeva prin Făgăraș, de unde venise mama ei.

Ca semn al trecerii printre oameni. 

Un izvor, din care trecătorii, potolindu-și setea, să și-o amintească.
 În năvalnica ei dragoste de lume..
Fântâna nu s-a construit niciodată.

A rămas Dorința.

S-a înălțat , peste timp, Mitul.

Dăinuie, neostoit,  Cântecul .

darul Brândușei!

se scutură toamna..

Trecem  toți pe  drumurile vieții.
În văile lor, lucrurile își dorm existența. Din când în când, câte un vânticel adie spre piscuri.

Lumea este  așa cum vrea ea să fie- reală sau iluzorie-  rămâne a tuturor.
Putem vedea toți la fel, dar nu se întâmplă așa.
 De ce? pentru  că unii- cum să-i numim? ei sunt  oameni de valoare, chiar dacă  în  vremurile astea, când  trecem printr-o mare bâjbâială, eticheta poate părea nefirească- pun vise în ceea ce văd.
 Și visele lor  se topesc în văzul și în auzul nostru..

În viețile noastre.

Geo Saizescu, 14 noiembrie 1932, Prisăceaua, Mehedinți/

23 septembrie 2013,București.

Unul dintre  cei mai mari cineaști ai României.
 șaizeci de ani în slujba  umorului!

Regizor, scenarist, actor.

Filmul este viața mea! 

Odihnească-se  în pace!

 

oricând

 poți  lua o bucățică dintr-un ocean..

culegi  o scoică, și  când ești departe, o asculțí...

darul Brândușei

când Dumnezeu

vrea să rămână anonim,
 vorba lui Einstein

http://elcomercio.pe/player/1384898

ca voievod peste un neam

 motto:Actorii, de Marin Sorescu

Cei mai dezinvolți - actorii! Cu mânecile suflecate Cum știu ei să ne trăiască! N-am văzut niciodată un sărut mai perfect Ca al actorilor în actul trei, Când încep sentimentele să se clarifice Moartea lor pe scenă e atât de naturală, Incât, pe lângă perfecțiunea ei, Cei de prin cimitire, Morții adevărați, Morți tragic, odată pentru totdeauna, Parcă mișcă! Iar noi, cei țepeni într-o singură viață! Nici măcar pe-asta n-o știm trăi. Vorbim anapoda sau tăcem ani în șir, Penibil și inestetic Și nu știm unde dracu să ne ținem mâinile.

Aseară, mai mult din întâmplare, deschizând televizorul,  am  ajuns pe un post, unde, invitați   erau mulți artiști, nume devenite renume, cum  repeta, vizibil  convins, moderatorul.

  Tema ?
 banii.

Nici nu  știu  cum ar fi trebuit să scriu- banii, ca substantiv comun  sau ca un  GENERIC al lumii noastre..

În vreme  ce, vădit tulburați, ei  vorbeau,  pe ecran  curgeau imagini din   filme celebre, din piese memorabile.

 Curgea   trecutul nostru, pe care EI, monștri sacri ai gestului săpat în cuvinte, ni l-au  făcut  frumos, în vremuri  mult prea încercate.

I-am privit  cu atenție- timpul,  munca, implicarea,  nopțile  de nesomn, luminile reflectoarelor și cine știe ce alte  lucruri  au săpat pe fețele lor, în gesturile lor,  urme  adânci..

 Ca spectator, uiți că  nimeni  nu poate fi  veșnic, ai  vrea ca  aripa  trecerii să nu-i atingă, ei, artiștii dragi ție,  să se bucure de  tinerețe fără bătrânețe...
( este mult prea  ocupată lumea  cu ale ei probleme.. nu vede că  actorul a ieșit în stradă )//

atenție!

apă ai, inimă n-ai..

Ce este un castel, am aflat pe la  nouă/zece ani.

 Mătușa mea, sora cea mică a tatei, mi-a adus în dar  câteva cărți Palatul de argint, Nuielușa de alun, un creion chimic și un pix .

Adevărată comoară ! 

Nu-i așa că  habar nu ai ce este acela un creion chimic?

 Am citit cărțile, până când au rămas fără coperte. După o vreme, am uitat de ele, altele erau lecturile mele.

 În clasa a X-a, la ora de franceză, tânăra noastră profesoară, care, nu știu dacă văzuse  Franța,  ne-a povestit atât de frumos despre castelele de pe Loire, că, din clipa aceea, mi-am dorit să le văd.

 Și le-am văzut..mi-am închipuit tot felul de povești,  urcând și coborând treptele pe unde  călcaseră  prinți, prințese, regi și  regine.

 Străinii au grijă  să-și înnobileze istoria, să reconstituie  ziduri, palate, temple, băi și bazilici. 

Noi le vizităm. 

O excursie  pe alte meleaguri nu costă deloc puțin. 
Și, fie vorba între noi, nu toate  drumețiile prin istoria altora sunt,  totdeauna, o reușită. //

 

La castel, am ajuns   spre seară.

Ploua mărunt, orașul  purta haina lui  spălată,  presărată cu  flori de vară, ivindu-și căpșoarele printre frunze, tineri și vârstnici  își petreceau  ultimele ore ale duminicii pe terase, de undeva se auzea răgușit un acordeon, într-o bisericuță,    bătea clopotul pentru vecernie.

Pe o costișă, măreț, straniu, întunecat, castelul lui Ioan de Hunedoara, în care Domnul nu prea a locuit, că mereu era  chemat la luptă contra  unora și altora, își ridica  turlele spre cer. 

Am achitat costul biletului de intrare,  ghid  nu era, așa că fiecare a pornit să cutreiere coridoarele largi, sălile impresionante, temnițele , camerele  de tortură, catacombele  și să-și construiască imagini despre o istorie conservată în memoria zidurilor..

 Se zice că însuși Vlad Țepes, pe care  străinii îl numesc cu un fel de voluptate Dracula,  și-ar fi petrecut, în întunecimea temnițelor legendarului edificiu, șapte ani din viață. 

Castelul a suportat stoic  incendii, un cutremur, atacuri.

Puternic,  neînvins, asemenea  unui  viteaz din poveste, înfruntă timpul.

 Și timpurile.

 Nu voi   intra în detalii de arhitectură, nici  de tehnică în construcții, ce știu , am aflat, ca și tine, de pe Wikipedia, că nici măcar un pliant nu am găsit.
 

Îmi plac legendele. 

Pe un perete  aflat în fața  fântânii acoperite, situată  nu departe de ieșirea din castel, cineva a scrijelit un fel de  maximă. 

Este  urmarea  unei tragice  întâmplări.

Se povestește că   Domnul  le-ar fi promis unor prizonieri turci că, dacă îi vor săpa o fântână și vor găsi apă, el îi va elibera.

Turcii au săpat cu disperare ani mulți. 

Domnul s-a dus de pe lumea asta, înainte ca lucrarea să se fi terminat, dar i-a lăsat moștenire, cu limbă de moarte,  soției sale, prințesa Elisabeta Szilagyi, ordinul de  a-i   duce la îndeplinire cuvântul.

 Tirană, orgolioasă și  neascultătoare, văduva și-a încălcat cuvântul. Turcii au rămas prizonieri, deși  au găsit apă.

 Ei au blestemat-o pe nerecunoscătoarea femeie.

Peretele castelului păstrează  vocea  durerii lor.
Apă ai, inimă n-ai..//

 

andante melancolic

p.s.  de la tine cum se vede toamna?

fără nicio legătură

  cu ziua de ieri, nici cu altele..poate așa, pentru clipă. și pentru gândul meu.

În  marea și neobosita lui curgere, timpul își cântărește veșnicia. Trece ștergând urmele.
Din când în când clipește.
Sunt și amprente netrecătoare. //

Numai iarba știe gustul pământului..

A  țâșnit  în lume, când s-au revărsat zorile, căutând”Sensul iubirii”. Avea in suflet „Viziunea sentimentelor”; a cucerit, necondiționat ,„Dreptul la timp”, prin ”11 Elegii”, căutând , printre aștri, ”Obiecte cosmice”, el , ivitul pe „ Un pământ numit România”.
A iubit culorile curcubeului, dar a cules”Roșu vertical” și s-a intrebat despre tot și despre toate, descoperind legătura dintre"Ou și sferă”.
A cules stele și ,recunoscător, a înălțat „Laus Ptolomei”.
Din cremenea vorbelor strivite a ales „ Necuvintele”, dar, deopotrivă, iubea rostirea „În dulcele stil clasic”.
Trăia pentru oameni și a văzut” Belgrad 5 prieteni”. A cunoscut "Măreția frigului” și a oprit timpul , pentru o clipă, într-o"Epica Magna”. A simțit că sunt”Opere incomplete". De aceea, făcea”Noduri și semne”, într-o”Ordine a cuvintelor”.
Pentru a se purifica în apa limpede a izvoarelor, a îndurat”Spălarea cu pietre”, ascultând”Oase plângând”, vrăjit pentru totdeauna de „Leoaica tânăra, iubirea”, ca un „Amphion constructor” .

TRIST CÂNTEC DE DRAGOSTE, de Nichita Stănescu
"Numai viața mea /
va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva./
Numai iarba știe gustul pământului. /
Numai sângelui meu îi e dor într-adevăr de inima mea, /
când o părăsește. /
Aerul e-nalt,/
tu ești înaltă, /
tristețea mea e înaltă. /
Vine o vreme când mor caii. /
Vine o vreme când se învechesc mașinile. /
Vine o vreme când ploua rece /
 și toate femeile poartă chipul tău /și rochiile tale. /
Vine și o pasare /
mare /
albă." /


 

cred

 Cred într-o școală adevărată!
 Cred în pasiunea  profesorilor  adevărați!

Să ai curajul să spui Da, să ai curajul să spui Nu
 Și-n fiecare clipă grea, să fii mereu același TU. 
Să știi să crezi, când alții te înșală,
Să te ridici, când alții te doboară ,
Să poți păstra, ce alții vor s-alunge 
Să știi să râzi ,când sufletul îți plânge 
Și cald tu să rămâi, chiar dac-afară ninge.
Aceasta-i arta de-a învinge !"Rudyard Kipling

JURĂMÂNTUL EDUCATORILOR
Îmi voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate.
Voi vedea în elevii mei nu atât şcolari, cât copii şi nu voi uita niciodată că, pentru partea care îmi revine, sunt răspunzător pentru destinul lor.
Voi menţine prin toate mijloacele de care dispun onoarea profesiei didactice.
Colegii mei vor fi prietenii mei.
În colaborare cu ei, mă voi strădui să ameliorez în mod constant mijloacele pe care şcoala le pune în mişcare ca să asigure recunoaşterea efectivă a dreptului la educaţie şi la justiţia socială în educaţie.
Fac aceste promisiuni în mod solemn, liber, pe onoare.
(propus de pedagogul elveţian Robert Dottrens)//

 și tu crezi într-o școală bună, așa-i?

ce spui?

( că tot începe școala ..)

demonstrează!

p.s.    îți amintești  cu cât de multe  note de 10, la matematică, ne-am lăudat   testarea națională din vară!!

știai că?

In tratamente, medicina chineză ia in calcul şi factorulsuflet. Spun chinezii că in vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina chineză susţine că un om cu suflet rău nu se vindecă. Chinezii susţin că inima este sediul sufletului. Există şi un punct pe corpul omenesc prin care se ajunge la suflet. Acest punct este denumit de chinezi vama sufletului şi reprezintă un punct energetic aflat la două laturi de deget de incheietura pumnului. Se spune că in acel punct a pătruns primul cui in trupul lui Iisus, atunci cănd a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani in urmă, şi chinezii credeau intr-un singur Dumnezeu. Reamintim spusa filozofiei chineze că sediul sufletului este in inimă, dar chinezii  mai susţin că fiecare organ are un suflet, un duh.   Ficatul este sediul sentimentului de mînie, sediul supărării, ficatul este generalul care elaborează strategia, dar vezica biliară este organul care dă curajul de a lua decizii. Un om cu deficit de energie pe ficat este un om care se enervează des.  In mod paradoxal, inima este afectată cînd sentimentul de bucurie este in exces.  De altfel, componenta Yang este cea a bucuriei, iar contrariul Yin inseamnă tristeţe. Dar aceste contrarii energetice se transformă unul in altul cănd ajung la limita excesului. Yang cănd atinge excesul se transformă in Yin şi invers. Dacă un om se va bucura foarte tare, va urma o perioadă de tristeţe.  Cînd pancreasul, dar şi stomacul prezintă deficite de energie, omul acela este tot timpul ingrijorat, nemulţumit, el despică firul in patru. Cînd plămînul se află in suferinţă energetică, oamenii sunt trişti, melancolici. Insă rinichiul dă durata vieţii. El este rezervorul de energie al organismului. In rinichi se află energia ancestrală. Părinţii lasă descendenţilor moştenirea de energie in rinichi. Cand alt organ se află in sărăcie energetică, rinichiul ii donează energie.   EFECTELE SUPARARII.  Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari  neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.   Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească...  Gandul Oricând aveţi gânduri negative despre o  persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei... Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice  gând rău reprezintă un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului  respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.  Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers.  Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate  gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.   In cuplu  Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii.  Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel  devii vampir energetic. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare..Lipsa de comunicare duce la dezastru... Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură... O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri  abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei NU merită să rămână împreună. Cu cât este mai puternică  dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.  Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor... În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el.    Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.   Despre problemele personale   Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi durata lor... Când nu vorbim cuiva despre  problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele.. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să NU căutaţi milă sau compătimiri... Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă..!  Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă..!   Descarcare Este mai bine să plângeţi,decât să urâţi... Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.      Munca Munca NU trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte... Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât  va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.   Ofense  Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.  Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.   Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.