~Trece așa sfântă și clară..„

Gravă, rece, solitară, își sprijină într-un cot străveziu măreția. 
Doar câteva stele rătăcite, mirate și ele de atâta îndrăzneală, rămân să-i țină de urât . Sfioase, pâlpâie cu stângăcie pe furiș. 
Broboadă cernită pe margini , aruncată peste pletele umede ale nopții tăcute, cerul și-a oprit respirația.
 Bradul din fața ferestrei mele își poartă atent cerceii de conuri. Să nu piardă vreunul. Are motive să fie mândru și noaptea. În lumina slabă, care colorează întunericul , podoaba lui aruncă reflexe întunecate. 
 Vopsiți de o neasemuită mână în verdele cel mai verde, frasinii și mesteacănul își adună, orgolioși, tăcerea între crengi de frunze pline. 
 Două care fără roți, unul mic și altul mare, clipocesc în felinare.
 Obosită de lunga-i plimbare printre vălătuci de iluzii, luna se așază într-un cuib pufos de nori .
 Cască discret pe sub batista cu străluciri de pulbere albă, clipește printre gene lungi de vise și se culcă. 
Credincioase , cele câteva stele rămân să-i vegheze somnul.

spini și inimioare

Nu știu cum  și când a început... în timp ce  ascultam părerile elevilor mei despre tema zilei, ( de fiecare dată extinsă),  plimbându-mă  printre rânduri, m-am descoperit  îndepărtând frunzele uscate ale florilor de la ferestrele  sălilor  de clasă.

Îi poți spune egoism, este treaba ta, eu nu știu cum să-mi numesc dorința,  adevărul este că  nu de puține ori mi-am asortat la bluză, sacou sau rochie câte o floricică ruptă din  fereastră.

Bineînțeles că gestul meu nu a trecut  asa… zadarnic   m-a avertizat o dirigintă a unei clase , în care pervazurile   erau mici sere , pe care se răsfățau toate  culorile!

Grădinarul era, însă,   doamna învățătoare.

Nu m-am potolit deloc.

Recunosc- nu pot trece pe lângă  flori, așa pur și simplu.

 Culeg  fie doar una.//

   Undeva pe un raft , în spatele clasei, niște țepi, alături de  câteva ferigi.

 Spinii protejau minuscule buchețele de  câte  două inimioare.

Sufereau în  taină.

  De la copiii, care, deja,  îmi știau   obiceiul,  am aflat că dirigintele clasei- profesor de educație fizică-  în fiecare iarnă își aduce florile  de acasă.

Pentru căldură!

În pauză, am rupt cu mare dificultate  o rămurică.

Într-un pahar cu apă, crenguței i s-au ivit  firișoare de speranțe,  în câteva zile zâmbea în verdele ei  special cu salbe de țepi. 

La cei nu știu  câți ani  a împlinit, inima voinicului își păstrează cu aceeași  înțepătoare discreție roșul  desenat în gemene  inimioare.

Printre spini.

ai noștri ( neliniștiți) tineri...

Parcă  n-aș crede  că plasându-și  salonul lângă un lăcaș de cult, a făcut-o din motivații filozofice... Este treaba ei! Acolo o fi găsit spațiu.//

De la o vreme, saloanele  s-au înmulțit precum ciupercuțele după  tot mai desele ploi. 
Fetele  se străduiesc să atragă și să-și mențină clientela, chiar dacă  se mai întâmplă, din când   în când, ca  o tunsoare să schimbe total  înfățișarea cuiva.

 Și nu  chiar în bine.//

Ploua,  intru,  sunt invitată să iau loc-  doamna la care aveam programare ( nici nu se poate altfel)  se scuză că mai are puțin de lucru.

Își fac apariția trei  băieți, înălțimi diferite, cel mai înalt, destul de relaxat se așază, scoate dintr-un buzunar un telefon fițos,  caută și găsește rapid jocul preferat.

 Al doilea, mic și îndesat, ochelari simpatici, freză țepoasă, învârte pe deget o brățară  . Ultimul  este așteptat.

 Pare de-al casei.

 Stilista, neagră din capul pletos  până în picioare, brațe de femeie zdravănă, acoperite cu lanțuri și brățări, îl duce în camera de alături.

Prin ușa întredeschisă, posesorul telefonului  supraveghează  lucrarea, strecurând câte  o  ironică sugestie.

- Cum a fost la banchet? aud vocea stilistei.

- Mișto de tot!  vine rapid răspunsul, s-a –mbătat  unu, da știi cum?i- am turnat  două găleți de apă în cap, l-am dezbrăcat, el nimic. A aflat și diriga, era la alt etaj.

Auzi? o știi pe Corina? mamă, bea asta de stinge...

A fost nașpa de tot, îți dai seama, peste două zile aveam testarea.

- Tu ce-ai băut? insistă vocea de dincolo.

Eu? secret, ce , vrei să mă torni la babaci?

-Chiar!  Ai făcut bine  ? v-a dat cam aiurea  la română, am auzit și eu pe aici..

-M-am scos, am făcut  eu d-un șase.

Nu, nu  prea am emoții, intru eu undeva.

 Locuri, câte vrei.

 Bătut în cap să fii, și nu  rămâi pe afară.//

și florile vorbesc

 Pălăriuțe  cochete stropite în toate  nuanțele firii!

Siluete mlădioase în fustițe verzi.

Le trădează ocheadele galeșe în  fâlfâit ușor de culori.

Nici nu-ți vine să crezi  că  îndrăgostite cum sunt rămân   laolaltă de la primele lui raze, până când, obosit  de prea mare alergătură a zilei ,  soarele se duce  cuminte la culcare.

Doar zefirul, nestatornic curtezan, îi mai face concurență.

 Le mângâie  tandru  aripioarele străvezii, potolindu-le setea.

Mărărițe!

Parfum pur  de mere crude!

un pictor

ar avea mult de lucru...

Dincolo  de fereastră,  neobosită, ploaia își despletește șirul ei de gânduri albe.

 Limpezește  în duș rece creștete verzi.

  Conuri în mărgele, nuci în 
coajă, palme de frasin.

Nestingheriți, guguștiucii își văd de treburile lor.

Dezorientat, un cățel  își scutură  blana.

Culori, sunete, stropi, forme, senzații, într-o  gramatică fragedă, compunând  fireasca poezie a firii.

O frumusețe discretă, curată, lipsită de grandoare.

 Etern  poem  de verde sublim,  misterios popas  pe nevăzute punți între  nori  solitari și  lacrima clipei.

&nbs

Fotografii de copertă

(lectură matinală)

”Am nevoie
De un Dumnezeu competent pe care să-l laud, să mă ridice
Deasupra oraşelor, a căror climă
E graţia . Grădini de iarnă
Tăcute. Un clopot.”
Jim Carroll

din mers

Deseori, mai cu seamă în serile de vineri, înainte de intrarea  în sat, cireada  ocupă tot drumul.

Sunt multe vaci. Cam vreo treizeci.
Calcă agale, mișcându-și pulpele grele,  spălate din zgârcenie. Văzându-le, mă gândeam  la calitatea laptelui, pe care orășeanul dornic de  produse de-ale noastre îl ia direct de la producător.

Așteptăm..Văcarii sunt  niște copii. Fețele lor nu cunosc tristețea.

  O ascund în spatele zâmbetului știrb, că li se face o poză..că poate așa apar și ei la televizor.//

Aflu de la vecina mea că acești  copii n-au pus niciodată mâna pe un caiet sau pe un creion; aduși, nu se știe de unde, se mulțumesc  cu un colț de pâine și cu o zeamă lungă de  cartofi.
 Lungă  trudă în zile  coapte  sub văpaia soarelui de iulie,  printre ierburi grase și  ciulinii izlazului, respirând din nebănuite  adâncuri.

 Seara, își odihnesc zbuciumul și   încleștatele  mici oase  în paturi de fier, într-un dormitor înjghebat  în   magazia  fostului ceape .

A doua zi, o iau de la capăt..//

În satul mare, adumbrit de castani, viața curge  după reguli greu de înțeles pentru al douăzeci și unulea  secol..                               

hipercorectitudine sau necunoaștere?

 Pe un post  de știri al unei televiziuni, crainica spune:” deținutul  s-a maltratat în antecamera tribunalului...”
Cuvântul ”antecamera„ este folosit greșit, forma corectă fiind „anticameră”.
 Explicația este simplă; ”anticameră”  este un neologism  împrumutat din  limba italiană ”anticamera”, prin filieră franțuzească” antichambre”.
 Nu este un cuvânt format în spațiul  vocabularului nostru, adică printr-un  mijloc intern de îmbogățire a vocabularului, cu ajutorul elementului  de compunere savantă :” ante„, care înseamnă: ~în față„ ,” înainte”,”anterior”,  identificat în cuvinte ca : antevorbitor, a antedata, antebraț etc.

Există , în vocabularul limbii noastre, și cuvântul ”antecameră”-cameră de precombustie, compartiment  al camerei  de combustie a unui motor în care  se injectează combustibilul și începe arderea”.
Acesta s-a format  prin compunere cu elementul ”ante„ .

Ar mai fi de adăugat  că elementul de compunere savantă ”anti”„ înseamnă: împotriva, contra, opus.
 Exemple de cuvinte formate prin contopire, cu elemente de compunere  savantă ”anti”: antinevralgic, antimicrobian, antiinfecțios etc.//

Natura e diferența

 dintre suflet și Dumnezeu..
Fernando Pessoa, Cartea neliniștirii, pg. 180
”Omul perfect  al păgânilor era perfecțiunea  omului  care există;
omul perfect al creștinilor e perfecțiunea omului  care nu există;
omul perfect al budismului este perfecțiunea  de a reuși să nu existe om..”

Mă  reîntorc adesea la cartea lui de neliniște...

ce spui??

dacă te interesează..

ar mai fi, totuși, o dilemă...( din care nu putem ieși..)
http://viral.videomix.ro/cea-mai-mare-perla-de-la-bac-78205.htm

trepte..

Două geamuri cât podul palmei.

 Doi ochi  cu pleoape obosite.

Fire subțiri de lumină  se strecoară,   pieziș,    printre grinzi.

Liniștea își toarce somnul.//

 Zvâcniri  iuți, tot mai iuți..tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..

Mă obișnuiesc  ușor cu  locul. Îi știu toate ungherele - un cufăr  înalt  scârțâie prelung, când  îi salt capacul,  câteva fâșii de pânză roase de molii, un batic  cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un fular croșetat,  se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.

Un pas  mai încolo,  sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți, roase de vreme,  vase smălțuite  de lut,  unele întregi, altele ciobite, o albie cât un copil, gândul îmi fuge la mâna tandră  a mamei, sub o grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o batistă câteva  hârtii foșnitoare din care  mă privește figura țepoasă a unui bărbat , colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.

Laolaltă.

Vremea le-a acoperit  în uitare.

Nu știu  de ce, cum, cine  mi-a trimis gândurile acolo.

În podul casei părintești..

Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat  să tragă ușa. A uitat și scara.

M-am furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că  nu am voie. Dar nici  nu mă chema , de câte ori urca cineva , cu vreo treabă.

Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej, înainte  și înapoi, înainte  și înapoi.

M-am întâlnit cu mine.

Suntem ceea ce gândim?
Suntem sclavii emoțiilor?
Sau ele ne dau forța de a ne uita , fără teamă,  în  toate 
 părțile?//

in gest suprem de multumire

 
Ca sunt  castani, frasini, ulmi, salcami, brazi, stejari sau tei,  ca  se incumeta sa-si inalte fruntile  pe semete  piscuri de munti, pe dealuri molcome , in vai sau  ograzi, la margine de sat sau  pe langa  luminate ferestre, copacii- arborii, cum ii place unui prieten sa-i numeasca- isi unesc, parca, eterna lor  ruga, privind  mereu catre cer.

In semn de multumire.

Vin din adancuri.

Tasnesc  din nimic.
Ii ploua, ii ninge, ii mangaie vantul, alteori ii indoiaie, plesnindu-le  in ropot obrajii,  ii rasfata  soarele si roua, unii   isi pierd , cu fiecare toamna, podoaba  de verde, vorbesc in soapte doar de ei stiute, plang, se framanta, zambesc in siraguri de flori...

Mereu cu ochii atintiti catre cer.
 Intr-un gest dumnezeiesc de a-l uni cu pamantul.

Au inflorit teii!
Te imbata parfumul  lor, cules  in fluturari vaporoase, risipit generos , mai apoi, in  stropi de candoare printre  rasfirate buchete  de aur nestins!

~noi suntem ca un cantec..~`

1. 
   

   Astazi, si mai ales astazi, sa ne reamintim de

   
   

    Octavian Paler:

   
   

   

   
   

   2 iulie1926, Lisa/7 mai 2007, Bucuresti
   
   Avem timp pentru toate.
   Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
   sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
   sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
   avem timp sa citim si sa scriem,
   sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
   avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
   avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
   Avem timp pentru ambitii si boli,
   sa invinovatim destinul si amanuntele,
   avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
   avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
   avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
   avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
   avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
   avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
   Avem timp pentru toate.
   Nu e timp doar pentru putina tandrete....

lectura de pranz

http://www.gorjeanul.ro/cultura-2/noi-marturii-privind-prezenta-lui-eminescu-pe-meleaguri-oltene-in-romanati-si-gorj#.U7J75UB5En5

Ca Eminescu  si-ar fi petrecut  o vreme la Floresti  nu este nicio indoiala; marturie este scrisoarea lui  catre

( I. L. Caragiale si Ronetti Roman );

Pentru  comentarii si  o mai buna intelegere a starii  sufletesti, din acea vara,  a omului  si  ziaristului, MIHAI EMINESCU , transcriu in intregime documentul, asa cum apare el  in
 ~~  Eminescu , Opere, III, Publicistica,Corespondenta, Fragmentariun, Academia Romana,  paginile 718/719~~

Floresti , 13 iulie 1878

~Ma oameni buni, Caragiali  si Ronetti Roman,

Mai intai ma lipsesc  a va multumi pentru multele scrisori ce mi le-ati trimis, puindu-ma  pururea in curent cu ceea ce  se intampla in lume si in tara. De la voi am aflat de exemplu imbucuratoarele  stiri cum ca muscalul Nu ne ia  Basarabia, ci inca  ne cedeaza si pe cea  pe care o avea el, ca Voda Carol e ales rege  al bulgatilor si imparat al turcilor, ca se va muta  in curand  la imparatie la Tarigrad si Caragiale va fi numit acolo ministru a  tuturor mascaralelor din Tara turceasca.

Deci dara,  afland  toate acestea  din scrisorile  voastre cele multe, s-au bucurat  sufletul  meu  in adanc si s-au uns  cu untdelemnul veseliei baierile inimei mele.

Despre partea mea, a lui Mos Iftime Talpa- Lata, veti sti numai ca  tot ma ustura  piciorul si va duc dorul si va trimit cioarelor in crucea hotarelor,  pentru ca nu-mi scriserati  din cate  s-a intamplatara  arih in dan tatara.

Fiindu-mi teama  ca, de lene si de frica de cheltuiala  mare si ruina, nu veti merge nici  unul sa cumparati marcuta ( dedea-v-as! ( vedea-v-as? ) la Marcuta), va trimit  una de  cincisprezece  bani, ca sa-mi scrieti o scrisoare.

Tu, Ranetti Roman,  s-o scrii, ca esti  mai priceput si tu Caragiali sa pui degetul  in loc de iscalitura si sa spuie acolo in scrisoare cum va mai merge , cum sta tara, lumea si politica, si despre iubitul meu Rosetache Alia Berlicoco sa-mi scrieti daca  tot mai e mare  si tare in satul lui Cremine si alte chitibusuri asemene.

Apoi sa-mi trimiteti ~Timpul~, ca sa fac  si eu haz, iar daca  nu-mi veti scrie sa stiti  ca avem aici in sat un popa  si de necaz..( ..subsemnata  isi permite sa nu  transcrie  bucatica de  gand eminescian)

Mai oameni buni, ce mai face casuta mea?

Mai merge careva  din voi pe la dansa , nu de alta decat sa se   lege  de fata  popei  cea oachesa.

Bre! nu fiti  pezevenchi si scrieti-mi ..orice , numai scrieti-mi , sa vad ca traiesc in lume.

 Al vostru cu  toate temenelile M. Eminescu

Adresa

M/ Eminescu, Filiasi

Post restant//
 Biblioteca Academiei Romane, M. Eminescu, I. Varia , f 102 , copie