
Dimineața își deschidea ochii mângâind florile din fereastră.
De cum da colțul ierbii, micul colț de culoare și parfum se muta dincolo de fereastră,într-o micuță grădină, cu buchete fragile de zambile roz, albe, albastre! după o vreme,se iveau de sub frunze timide mărgăritărele, lacrimi duioase în cupe de rouă, se buluceau, mai apoi, bucălate, lalelele, însoțite de bujori, de candida iasomie. Nu întârziau nicicum călțunașii/pintenașii.
Generos din fire, zăvoiul din lunca Argeșului chema copiii să-i culeagă viorele cu rochițe de cerneală, brebenei în ciorchini dolofani, delicate micșunele cu îngeresc parfum!
Se întâmpla, să găsești, dacă aveai noroc, ascuns printre frunze și ierburi, rodul- pământului!
Extraordinară plantă!dacă nu i-ai descoperit încă magia, mergi și răscolește pădurea!
Vară și toamnă, zi de zi, în fiecare curte, chiar și pe la porți, flori în toate nuanțele curcubeului, care mai de care mai cochetă, mai ademenitoare, chemau ochiul la tihnă, la vis, la mirare.
Am rămas de atunci cu o mare dragoste pentru flori-le adun la ferestre, în vaze, pe masă, într-o carte, aștept și ador clipa dintâi a luminii cernute în pașnice raze.
Ce binefacere, neobosita lor sinceritate!