Din prima zi a „Săptămânii Patimilor„, aștept, cu un fel de emoție deloc ușor de explicat, Vinerea Mare.
Frânturi de certitudini îmi vin în minte, oglinzi transparente, detalii intime, modulate si așezate cuminți într-un decor primitor. În copilăria mea , oricât de modestă i-ar fi fost familia, fiecare copil primea hăinuțe noi.
Le îmbrăca pentru prima oară,în seara când se dădea pe sub masa din mijlocul bisericii, încărcată cu flori.
Se adunau în fața crucii Mântuitorului toate culorile si aromele: tămâie, ceara, zambile, cerceluși, leuștean proaspăt...corole de verde și roz.
Biserica devenea neîncăpătoare.
Iar omul, omul, indiferent de vârstă, rang, haine era smerit.
Fuge timpul...
Omul?
Nu știu ce să zic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.